 EnderlichtModeratorDin: Shangri-La in reverse
Postari: 540
|
|
SEZONUL 2
Episodul 43 – Infiltrarea [Ioana’s POV]
Soarele absorbea din nou lumea intr-un somn adanc. Vazduhul era incremenit la venirea noptii jucause, cand ne-am retras cu totii in camerele noastre, dupa lunga explicatie a lui Konan.
Ca un rezumat al predicii, maine aveam sa ne infiltram in Takigakure ca participante la examenul chuunin sustinut anul acesta acolo (interesanta locatie, huh?). Kakuzu ne va insoti, dandu-se drept senseiul nostru (el fiind, initial, un ninja de acolo, si implicit singurul care ar cunoaste imprejurimile). Toti 4 ne vom deghiza si va trebui sa depasim primele 2 probe pentru a ajunge la cea finala, sustinuta intr-o arena din varful Turnului Central de Aparare, unde sunt depozitate toate pergamentele si armele secrete ale satului respectiv. Sa nu mai mentionez paranoia cu care este pazit acel turn. Floare la ureche, neee?
Si astfel, ne tiram incet pe scari ca melcii…
Totusi, inainte de a ma culca… aveam “ceva” de rezolvat.
________________________________________________________________________
PESTE 20 DE MINUTE
Deschid usa camerei lui tinandu-mi respiratia sub control, si, desigur, inspaimantata…O parte din mine ardea insa de nerabdare sa vada un chip familiar, de care m-am instrainat cat am fost plecata la antrenament. Sunt destul de masochista. Iar el…este…un…sadic…
“Ai adus ce ti-am cerut?” revendica o umbra ce privea astrala priveliste pe o ferestruica modesta.
“Da, Madara-sama.” Imi plec capul in semn de respect, si ii intind tolba mea, despre care se poate crede ca era plina de kunaiuri, insa, nu era asa. Inainte de a pleca in expeditia de 10 luni, acesta mi-a cerut sa ii strang cateva plante otravitoare (motivul nefiind niciodata cunoscut de mine), si, stand la vulcanul Akio mai bine de 10 luni pentru a studia plante s-a dovedit a fi benefic pentru solicitarea lui.
“Fiecare soi este pus intr-o punga separata, fiind insemnate in ordine alfabetica. V-am adus, desigur, si Wisteria floribunda, Pieris japonica si Taxus cuspidata.* (pentru cei care se intreaba, aceste plante exista in realitate in Japonia si sunt extrem de otravitoare).
“Bun.” incheie el sec luand saculetul din mana mea. Nu s-a deranjat s ail deschida, l-a asezat pe noptiera din lemn de abanos si si-a intors privirea ucigatoare spre mine.
“Odihneste-te. Misiunea de maine este punctul vital, probabil singurul motiv pentru care inca mai sunteti in viata in aceasta organizatie. Pergamentele pe care le veti lua au o valoare inestimabila, si fara ele, nun e vom putea indeplini scopul.” imi spune el.
“Noapte buna.” Si apoi, priveste din nou, in gol, pe acea fereastra. Imi plec capul si ating manerul usii, vrand sa il sucesc pentru a iesi din camera. Insa, ca de nicaieri, simt un vant aprig, insa scurt, si o silueta care imi prinde incheietura mainii.
“Iti sugerez sa nu dai gres, nici tu, nici camaradele tale. Misiunea aceasta este vitala pentru organizatie.” Nu imi sta in fire sa fiu insolenta, dar nu intelegeam ceva.
“De ce ne trimiteti pe noi in aceasta misiune daca aveti rezerve cu privire la izbanda?”
El zambeste smechereste, cu jumatate de gura.
“Pentru a ajunge la acele pergamente trebuie sa participati la examenul chuunin. Este inutil pentru membrii Akatsuki sa se infiltreze drept participanti, plus, ia-o ca pe o sansa de a-ti testa noile puteri. Nu te vei bucura prea mult de glorie, oricum.” Incheie el serios.
Daca l-as intelege pe omul asta care vorbeste in dodii, v-as explica si voua. Cum nu-l inteleg, o s ail las invaluit in mister de dragul povestii.
Apoi, paseste gratios catre ferestruica, intorcandu-si o singura data privirea catre mine, cu Mangekyou Sharingan activat, si spunand: “Nu da gres.”. In acel moment, m-au trecut 319879361 de emotii, caci, as fi putut jura ca am vazut in privirea lui profunda…un demon.
Un demon insetat de biruinta.
_____________________________________________________________________
“Heiii, Ioana…” cineva ma zgaltaie. Ce dracu’?! E dimineata deja?
“Trebuie sa plecam…” zice o voce mai calma, seamana cu a Silviei. Dap, se pare ca iar sunt ultima care se trezeste. Is total matinala… Am uitat sa mentionez motivul pentru care m-am trezit ultima: dupa amenintarea lui Madara, m-am rasucit in plapuma toata noaptea incercand sa sterg imaginea demonului din constiinta. Deci, este posibil sa fi adormit foarte tarziu. Dap, foarte tarziu.
____________________________________________________________________
PESTE O ORA
Ne aflam in drum spre Takigakure, deja deghizate, cu Kakuzu insotindu-ne. Teo, ca de regula, n-avea stare:
“Kakuzu-san, tu nu te deghizezi?” intreaba ea naiv. Ba logic ca se deghizeaza Teo, e un fost ninja din acel sat. Daca aia il prind il decapiteaza…
“Nu. Folosesc Henge-no-jutsu. Voi aveti nevoie de deghizari pentru ca veti infrunta ceva pericole in timpul examenului, deci nu veti putea mentine si henge-ul pe parcursul intregii perioade si sa si luptati. Nu aveti chakra necesara.” Spune el monoton.
Bun, in cateva minute, acesta face niste semen in bataia vantului si se transforma in acest personaj:
Cat despre noi, ce pot sa zic, eu am primit marginea mucegaita a biscuitelui. Sunt deghiata in baiat. Totusi, am atrage atentia daca am fi o echipa exclusiv din fete, iar eu ma potrivesc cel mai bine in rolul unui baiat, asa au conchis altii pentru mine. Doar sunt plata, daca intelegeti la ce ma refer. 8-|
Silvia nu si-a pus decat o peruca pentru a-si schimba culoarea parului. In rest, este la fel de gratioasa.
Iar Teo si-a pus peruca de blonda si s-a imbracat intr-un kimono (yukata) simpatic.
Bandanele de Kusagakure? Le avem si pe acelea. Cumva, membrii Akatsuki au facut rost PANA SI DE BANDANE DE KUSAGAKURE. Asta ca sa intelegeti cam cat de aprovizionati sunt ei, asa ca idée.
Insa, tot nu intelegeam un lucru. Kusagakure era un sat mic de ninja, in care probabil toti senseii si implicit Geninii erau oaresice cunoscuti. Cum aveam sa pretindem ca suntem originari de acolo daca nu ne recunoaste nimeni DIN PROPRIUL NOSTRU SAT?! Pe mine chiar ma rodea intrebarea asta.
“Kakuzu-sama” imi permit eu sa intrerup. Daca Teodora a a spart gheata, de aici inainte eu pot fi directa; “cum vom explica daca ninja din Kusagakure nu ne recunosc? Nu ii invinuiesc, nun e-au vazut in viata noastra. Dar va crea acest lucru suspiciuni? Puteam sa pretindem ca suntem din Amegakure, avand in vedere ca este orasul lui Pain-sama.”
“Recent, organizatia Akatsuki a asasinat un jonin din Kusagakure si l-a luat prizonier. Inca nu s-a raspandit vestea disparitiei, deci eu voi juca rolul acelui jonin, iar voi, rolurile studentilor lui. De aceea am ales Kusagakure drept oras de unde provenim; cat despre intrebarea ta legata de Amegakure, ei bine, ar fi fost mult mai complicat. Plus ca, se pare ca eu, adica acest jonin din Kusagakure,este asteptat la examenele chuunin, si, cu mine inlocuindu-l, mai risipim din dubii.” incheie acesta. “Plus ca, cu prestigiul acestui shinobi pe care il acopar, voi avea acces la acele documente, avand in vedere ca lorzii celor doua taramuri (care au ca sate ninja pe kusagakure si takigakure) sunt prieteni foarte buni, si deci, cele 2 tari sunt in tratative de pace. Asta va facilita obtinerea pergamentelor.” Isi drege vocea. “Singurul lucru care m-ar impiedica depinde de reusita voastra in acest examen. Asigurati-va ca treceti de preliminarii pentru a putea ajunge la ultima proba, unde voi veti distrage atentia cu luptele voastre, in timp ce eu imi revendic pergamentele. S-a inteles?” Ne priveste patrunzator. Toate trei dam din cap in unison si spunem:
“Hai, Kakuzu-sama.”
“Cat despre probe, as putea sa va explic pe scurt. Prima proba este scrisa…” si voia sa continue, pana a fost intrerupt de Teodora:
“Stim deja cum se desfasoara examenele chuunin in aceasta lume. L-am vazut pe cel din Konoha.” Atunci el a dat din cap in semn de aprobare si a realizat ca noi stim ceva informatii despre aceasta lume.
“Un ultim lucru, intrarea va fi foarte dificila. Veti fi perchezitionate si veti avea acces numai pe baza acestor cartele” si ne intinde niste cartele de tip pasaport, pe care aveam numele noastre false si poze cu noi. Wow frate, ma simt la fel de bine ca “Spioanele” de la Jetix. Este super palpitant! Pe mine ma chema Rikudo Kimura, pe Silvia o chema Shiori Hayate, iar pe Teo o chema Kira Yuzaki. Ce tare, nu ?  )
Kakuzu avea si el pasaportul lui, pe care scria “Hizashi Hamazoku” (mi-am permis sat rag cu ochiul). R.I.P. bietul om, ucis de maretia akatsukiana!
“Bun, sa ne grabim”. Nici nu termina bine propozitia si il si vedem cocotat intr-un copac alergand cu viteza luminii.
_________________________________________________________________
Dupa 2-3 ore, ne aflam deja la intrarea in prima proba a examenului. Trecuseram de securitatea de la intrarea orasului si, se pare ca nu am dat gres. Ne-am invartit un pic prin oras pana am ajuns la Academia din Takigakure, poate cea mai mare cladire de acolo si locul unde s-ar fi putut tine prima proba a examenului chuunin (ma refer singurul care avea “capacitatea” a 1000 de Genini, fara san e inghesuim).
Am descoperit ca orasul e construit in jurul unui mare copac, acesta fiind ca un fel de “sigla a satului”.
Cat despre cascade, satucul era parca intruchiparea omului cascada, care si-a ravasit membrele pe teritoriul intregului oras. Peisajele erau superbe, cascadele erau impunatoare, iar oamenii care umblau pe acolo pareau definitia “omului fericit in paradis”.
“Bun, mult succes.” ne ureaza Kakuzu, pardon, Hamazoku (deja isi intrase in rol). “Hai, Hamazoku-sensei.” Si Kakuzu se evapora, lasandu-ne pe noi perplexe in fata Academiei pline de Genini care voiau sa sustina acest examen pentru a deveni shinobi mai puternici.
Noh, cool, ce pot spune, oftez si ma scarpin pe umar.
Infiltrarea a fost un succes!
_______________________________________
~ Fost-am keepthefaith/Regen/Licht, candva. ~
Took my love down to Violet Hill , There we sat in snow.
|
|
( ) 
! Astept sa ma accepti 
si prima imi place ft ft tare 
si se vede totul de aici de sus. Ceea ce ma nedumereste este ca [virgula] ce cauta Tobi in satul Ploii? Adik akolo nu e locul lui si totusi iete ca a plecat 
