 EnderlichtModeratorDin: Shangri-La in reverse
Postari: 540
|
|
Haa! La tanc! Este vineri, si aici e next-ul. Spor la lectura. Sper sa nu vi se impaienjeneasca ochii, cum mi s-a intamplat mie. Am muncit la episodul acesta ca sparta. Pfiu.
SEZONUL 2
Episodul 55 - Fairytales of yesterday will grow, but never die [Ioana’s POV]
~ vers extras din “The show must go on” – Queen ~
Personaje (pe langa cele enumerate in prima parte):
Cioara (indrumator) – Zetsu Negru
Logodnica ciorii – Zetsu Alb
Printul – Nagato [fiindca Pain e, practic, Yahiko] (sotia lui este un no-name, nu am cui sa dau rolul)
Fata ciudata, fiica banditului sef – [transformata in barbat ciudat, fiul banditului sef] Hidan
Renul – Kakuzu
Baba din Laponia – [transformata in barbat] Kisame
Femeia ciudata acoperita in cenusa (din Finlanda) – [nu cred ca tre’ sa fac schimb de sex] Orochimaru [nu uitati ca si el a facut parte din Akatsuki]
_________________________________________________________________________
[Deidara’s POV]
Nu exista corespondent material sau abstract, in lumea larga, al sentimentului de apartenenta. Sentimentul ca detii vatra, caminul, caldura si iubirea, exact in acelasi mod in care apartii de ele. Este o legatura indisolubila, ce iti creeaza radacini, pentru ca vesnic sa ramai strajer a ceea ce ai reusit sa inalti prin munca spirituala, si, in acelasi timp, iti confera o pereche de aripi ce te indreptateste sa zbori pe cele mai indepartate meleaguri, alaturi de cei pe care ii iubesti cu adevarat. Este un sentiment de eternitate in fiecare clipa fugara a timpului petrecut pe acest pamant…
Si aceasta este adevarata arta.
_________________________________________________________________________
Copiii ma fascineaza neincetat, prin puterea perspectivei lor. Sunt perceptivi, in asa masura incat, daca vor, pot cutreiera, cu ajutorul imaginatiei, lumi necunoscute de grai de om ; ei pot sesiza bunatatea in colturile negative ale lumii, si au un instinct desavarsit in vanatul magiei si al credintei fara de pacat.
Ei sunt ciopliti din chipurile Creatorilor lor, drept miniaturi in lumea Serafimilor. Numele lor sunt gravate in nestemate, primind perle in ajutorul viziunii si poleiala cu sange purificat in ajutorul saruturilor umede, frante parca dintr-un univers superior noua.
Harul, predispozitia pentru anumite lucruri este inimaginabila. Copiii sunt o fantana a cunoasterii intuitive si intruchiparea pamanteana a gratiei divine. Fiecare copil se exprima, se exteriorizeaza, lasandu-se descoperit de lumea inconjuratoare, ce nu-i intelege sacralitatea…
“Iar desenezi un foc, Kira! Oh, Deidara, copiii iti mostenesc intentiile piromane!” – ma acuza Sasori, intrerupand filmul cugetarilor mele adanci.
Intr-adevar, fiicele noastre par atrase de maniere impresioniste, influentate de Claude Monet si mania iluminarii picturilor.
“Credeam ca te copleseste pictura lui Thomas Kinkade tocmai prin lumina, si ca te autoproclami artist.”- ii replic eu, infigaret, in modul meu specific de neobrazat.
« Lumina, nu foc. Plus ca, sincer Deidara, sufrageria noastra este intimidata de acel tablou pe care ai insistat sa il fixam in perete, care mie unul, nu imi inspira decat agonie. »
“Ah, te referi la « Batalia de la Chesmenskiy » de Ivan Aivazovsky? Si ce pata neagra, pacla sufocanta emana acel tablou ! Contesti arta? Contesti focul? Esti dement !” – ma rastesc eu, indignat.
“Nu, Deidara, TU esti cel dement. Aura insuflata de acel tablou se rasfrange in imaginatia fetelor noastre, constrangandu-le caile, denaturand arta si neantizand-o ! Nu vreau ca fiicele mele sa se simta ingustate la minte de o arta macabra, ce nu le permite manifestarea estetica prielnica ! Arta este eterna, trebuie tratata ca atare. De aceea, clasicismul in picturi este esential.” – riposteaza el incapatanat.
A umplut paharul.
“Aaa da? Si de cand decizi tu ce este arta?! Arta, ti-am mai zis-o de o mie de ori, este explozia de lumina a unui unic moment, captat de ochii nostri, si nimic mai mult! Sensurile tale extinse sunt absurde.” – ma ridic de pe fotoliu, reactionand la vorbele roscatului. Niciodata nu am ajuns la un consens in privinta acestui subiect, si suntem impreuna de ani buni.
“Si ce se mai aude de Craiasa, tata? Povestea de ieri…” – intervine Kira, fastacita si pripita in vorbe.
Doamne, atata precautie intr-un omulet atat de mic, atata spirit de anticipare. Probabil ca incepuseram deja sa incingem un conflict, iar ea, impreuna cu sora ei, Sara, nu ar fi avut decat de suferit de pe urma lui. In acest moment, atat eu, cat si Sasori ne aducem pupilele (precedent dilatate) la forma initiala si ne decontractam muschii, denotand relaxare, ba chiar induiosare. Ele doua, comorile noastre cele mai de pret, tezaurul regal pe care suntem obligati, ca parinti, sa il ocrotim, sunt singurele persoane care pot sa ne induplece pana in punctul in care sa previna contradictia noastra fatala, ARTA. Si, ca parinti, suntem mandri ca fiicele noastre intretin o asemenea virtute, fiindca, fara ele, ne-am fi distrus numai prin focuri si torpile (proiectile), exact ca in tabloul agonizant care vegheaza aceasta incapere.
Le suntem pe deplin recunoscatori lor, celor doua lumini ale noastre. ( :
“I believe I can fly
I believe I can touch the sky
I think about it every night and day
Spread my wings and fly away
I believe I can soar
I see me running through that open door
I believe I can fly
I believe I can fly
I believe I can fly…”
- R. Kelly
Cantecul care rasuna in toata camera se auzea de la minusculul casetofon, stimulandu-ne sa ne continuam povestea de iarna. Ne-am asezat turceste cu totii, intr-un cerc, si Sasori a inceput sa relateze, in toata splendoarea lui, lasandu-le pe fiicele noastre sa considere de cuviinta ca poti zbura, poti pluti in orice univers doresc, atata timp cat dorinta este arzatoare…
[Sasori’s POV]
“Dupa spusele lui Mercury, THE SHOW MUST GO ON…
Asadar, v-am povestit cum regele spiridusilor a creat o oglinda magica ce facea urate toate lucrurile frumoase. Apoi, a spart oglinda in mii de bucati.
Doua dintre acestea s-au infipt in inima si ochii lui Pain, transformandu-l intr-o persoana rautacioasa cu cea mai buna prietena a sa, Teodora. Craiasa Zapezilor (Silvia) a venit si l-a luat in palatul ei de gheata. De altfel, v-am povestit cum Teo a pornit in cautarea lui si a adormit in viscol. Ei bine, am sa va spun ce s-a mai intamplat…”
[Teo’s POV]
Aud vag, in racoarea zapezii, un ecou ce imi spune :
« Cra, cra, trezeste-te fetito, nu poti dormi aici ! Vei ingheta ! Cra, cra ! »
« Tu cine esti ? », ma trezesc eu brusc.
« Si eu voiam sa te intreb acelasi lucru ; ce cauti tu aici, in frigul asta ?! Cra, cra ! »
[Deidara’s POV]
« Teodora ii spuse ciorii povestea ei… »
[Teo’s POV]
« […] Apoi am fugit, asta am facut », inchei eu dezolata, descumpanita.
« Hmm, un baietel istet cu parul lung, zici ? Hmm… S-ar putea sa-l cunosc. Dar el nu vrea sa te mai cunoasca, mai ales de cand s-a insurat cu o printesa.»
Vestea m-a lovit ca un buzdugan in inima, eram total nepregatita pentru primirea unei asemenea lovituri, aproape scrasnind de disperare:
“E…E insurat cu o printesa ?! Dar cum? Te rog, spune-mi ce stii!” –implor cioara, scuturandu-i penajul de abanos.
« Craaa…Prea bine, brrr. »[viscolul reusise sa cutremure pana si cioara] « Sa mergem de aici, san e adapostim, inainte sa devenim niste stalagmite. »
Iar eu am urmat cioara, in timp ce ii ascultam povestea.
[Sasori’s POV]
“Dar cioara ii spusese Teodorei o poveste neadevarata…”
[Teo’s POV]
“Vezi tu, aceasta printesa este foarte isteata, fiindca citeste toate ziarele din lume inainte de micul dejun. De doua ori…” – imi spune cioara. Eu suspin si ma minunez.
« Nu ca ar contine prea multe vesti, dar sunt foarte multe barfe despre ea. » Eu chicotesc la auzul vorbelor ciorii. “Cra cra…”, si fiorii inghetului ma coplesesc tot mai tare…
« Dar pentru ca asa e ea isteata, a ramas singura si plictisita.” Ma chinuiam sa urmaresc povestea ciorii, in timp ce ma cataram pe toate crengile de copaci pe care aceasta ma conducea in acel frig infernal.
“Intr-o zi, a lansat un concurs ca sa-si gaseasca un sot, sa aiba pe cineva, cu care sa poata vorbi si care sa fie si frumos, evidente. Asa a vrut ea.” –am suras- “S-au prezentat tineri din toate partile, dar toti erau la fel. Niciunul, dar niciunul nu stia sa se comporte. Le era frica sa nu para ridicoli.” – eu raman uluita si captata de vorbele pasarii.
“Vezi micuto? Stii de unde stiu eu toate astea? De la logodnica mea, care zboara mereu pe deasupra palatului printesei. Asa-i place ei, uite-l acolo in zare!”
“Oare baiatul de acolo poate fi Pain?” intreb eu nedumerita. Cioara ma intrerupe, exasperata:
“Ajungeam si la asta! Cra, cra, cra! Pe aici!”… “Si, intr-un final, apare un tanar chipes, ce spunea ca era foarte curios sa cunoasca o printesa atat de isteata. Dar el sustinea ca nu se putea casatori cu ea, oh nu, pentru ca de-abia se cunoscusera; iar printesa rase:
*Hahaaa* -“De mult nu s-au mai auzit asa rasete in palat. S-au cunoscut si s-au indragostit... Si asa se sfarseste povestea… » incheie cioara.
« Oh, ai povestit minunat, domnule cioara ! Da, Pain trebuie sa fie ! », dar, neindemanatica cum sunt, alunec pe crengile unui copac crescut in stanca pe care o escaladam, « Numai el putea sa se insoare cu o printesa ca aceea !Desigur, pentru ca poate socoti in minte: inmultiri, impartiri, de toate! Ahhh” – si alunec definitiv intr-un morman de zapada.
“Poate logodnica mea cunoaste drumul…Vino dupa mine! Cra, cra!” ma ridic, ma scutur, si il urmez pe micutul calauzitor, ajungand in fata unui impunator si veritabil castel-fortareata.
Cioara ma lasa sa astept langa zidurile acestuia, in timp ce ea se duce sa isi consulte logodnica. Nu dupa mult timp, revine:
“Am vesti, Teodora. Iubita mea stie o intrare secreta in dormitorul regal! Vino pe-aici, pe-aici, pe-aici! Cra, cra, cra!” … si il urmez.
Ajunsi in fata unei usi de lemn, acesta ma atentioneaza : « Si tine minte : faci tot ce iti spune, logodnica mea este foarte stricta in ceea ce priveste eticheta la curte ! », si pasim amandoi pe usa, fiind intampinati de niste scari maiestuoase, pe care le urcam.
In varful lor, o intalnim pe logodnica ciorii. Zetsu mi-o prezinta :
“Logodnica mea, Lady Zetsu de Alb, fiica lordului X-ulescu.” Si, pentru a face o impresie buna si a respecta conduita, ma plec (fac o reverenta) in fata acesteia.
“Bine. Bine, da, bine! Cra cra! Zetsu Negru te stimeaza, tanara domnita! Povestea ta m-a emotionat profund. Ia lampa si urmeaza-ma…” Si o urmez intr-o galerie cu portrete regale.
“Ia aminte la bunele maniere.” – ma informeaza aceasta in timp ce mergeam – “Sub nicio forma un te vei adresa printului sau printesei fara permisiune. Si trebuie sa fii respectuoasa, sa li te adresezi cu *Inaltimea voastra*”, si sunt condusa intr-o incapere, si anuntata de logodnica ciorii:
“Dormitorul regal. Trebuie sa asteptam pana se trezesc.” Doua siluete rasuflau adormit in paturi.
“Nu pot astepta, trebuie sa aflu acum!” intervin eu. Logodnica ciorii mi se impotriveste cu inversunare:
“Nuu! Craaa! Intoarce-te! N-ai voie! Ohh…Zetsu N., sa stii ca e numai vina ta ! »
« A mea ? Eu ce-am facut ?! » se zbate acesta.
Eu luminez, cu ajutorul candelei, fetele celor doi indragostiti de vita nobila, in timp ce Zetsu de Alb continua sa se vaite :
« Oh, cred ca voi fi trimisa la turnul corbului, nu pot privi ! » exclama aceasta.
Cand pun lumanarea aproape de fata barbatului, ma rog ca acesta sa fie Pain. Insa, sunt amagita: barbatul murmura un *Draga mea* si se trezeste subit, intrebandu-ma:
“Stai! Tu cine esti, ce se petrece aici?!”
Covarsita de puterea situatiei, extrem de dezamagita, imi pierd orice speranta, cazand la pamant, sfarsita de oboseala, soptind: “Nu este el…”.
[Nagato’s POV]
Sotia mea se trezeste la auzul zgomotelor.
“Ce e dragul meu? Oh, asta cine mai e?!” – aceasta gesticuleaza cu degetul, apoi isi pune mainile in sold. Eu ii raspund sincer, personal nedumerit si emotionat:
“Habar nu am! M-am trezit si am gasit-o aici! Apoi, deodata, a lesinat!”
[Zetsu Negru’s POV]
“Asta e prea de tot!” urla logodnica mea, pierzandu-si apoi cunostinta.
“Uh-oh…de data asta, am patit-o…” gandesc eu.
[Teo’s POV]
Ma trezesc brusc, intr-un pat, cu printesa stand pe margine. Incerc sa ii explic totul, si, ca din instinct, tresar si spun :
« Uh, ah…Stai ! Nu a fost vina ciorii ! »
Aceasta imi ia mana si mi-o mangaie, calmandu-ma :
“Gata, gata, Teodora, am aflat toata povestea!” exclama aceasta.
“De fapt, i-am rasplatit, fiindca au fost buni cu tine!” adauga printul.
Scaldandu-se intr-un ocean de glorie, cioara exclama : « Maiestatea sa m-a facut lordul ciorilor » - si imi arata un inel aurit fixat in jurul piciorusului lui – « Acum putem oficia logodna dintre noi. » - si isi freaca capul, in mod afectuos, de logodnica lui.
« Oh, sunteti foarte amabili, dar, trebuie sa plec…Altfel, nu o sa il mai gasesc pe Pain niciodata… » le spun acestora, si ma afund intr-un ocean de ganduri.
[Deidara’s POV]
« Intre timp, oare ce se intamplase cu Pain ? …»
[Pain’s POV]
« Dar aici sunt milioane de bucati de gheata ! Imi va trebui o vesnicie sa rezolv acest puzzle… » spun eu, calculat, si cautand urmatoarea piesa pentru a rezolva mozaicul oglinzii Craiesei.
« Intr-adevar, Pain, cu aceste cuvinte am fost eu blestemata : *Imi va trebui o vesnicie sa rezolv acest puzzle, o vesnicie, ca sa dezleg vraja*…” vocea ametitoare a Craiesei ma distrage, o lacrima prelingandu-i-se pe chipul inghetat. « De aceea trebuie sa te tin aici, istetul meu Pain ! Daca cineva poate rezolva puzzle-ul, acela esti tu… Dezleaga vraja, si am sa te eliberez.»
“Un sunt sigur ca vreau asta, Maiestatea Voastra.”-spun eu, fiind dornic sa raman sa imi slujesc stapana pentru cat mai mult timp posibil, poate chiar pentru eternitate.
“Foarte bine, atunci ce zici de niste patine? » imi propune aceasta.
[Teo’s POV]
Printii imi ureaza « la revedere », dandu-mi o trasura si un birjar.
“Va multumesc din suflet, pentru tot! » le spun printilor, si pe masura ce caleasca de indeparteaza: “Iti multumesc mai ales tie, doamna cioara, multumesc ! » iar acestea zboara in cercuri, raspunzandu-mi cu un « Cra, cra ! ».
Seara, in timp ce calatoream linistita cu caleasca pe drumurile inzapezite, incep sa fredonez cantece.
[Hidan’s POV]
“Se apropie o trasura!” le semnalez eu tovarasilor mei talhari.
Si, cum se apropie trasura, ii blocam drumul cu un bustean, facand o ambuscada cu focuri de arme si cutite.
“Prindeti-i!” ordon eu, dar birjarul scapa, ramanand doar fata din interiorul trasurii.
Camarazii mei rad malefic la prinderea unei asemenea capturi.
[Teo’s POV]
Dupa ce am fost prinsa, am fost condusa in barlogul infractorilor. Unul mai masiv dintre ei ma apuca de gluga , in aer, intreband:
“Cu ea ce facem, sefule?”
“Da-mi drumul!”- strig eu disperata.
“Pai eu zic sa o facem servitoare…!” intervine unul din banditi.
« Da, asa e ! » aproba cel care a pus problema prima oara. “Sa o servim noi pe ea, la cina!” si hohotele de ras rasuna intre ei.
“Lasati-o in pace, ea e a mea!” rupe galagia o voce barbateasca. “Ne vom juca de-a poneii, cu papusile!” si ne gesticuleaza catre o casuta aflata in acea pestera, probabil construita de ei. “Il fac zob pe cel care mi se impotriveste, ati inteles?!”.
Si seful bandei aproba: “Uitati-va la copiii astia!”, razand. Eu sunt eliberata, iar ceilalti raman bosumflati, razand cu jumatate de gura la faptul ca nu vor avea nicio servitoare.
Mai tarziu, in “casa de papusi”- Hidan, Kakuzu si Teodora
Stateam pe o canapea, paltonul si caciula imi fusesera luate de acest om ciudat, langa noi se afla un ren, iar eu eram in rochia mea cea veche, cu un sort pe deasupra, sorbind din ceai.
“Acum, joaca-te frumos fetito, altfel iti trag o bataie…!”
Intimidata, incerc sa il complimentez:
“Ce ren frumos ai!”
“Mama mi l-a adus, de la un conac!” – se lauda acesta.
“Da, da, chiar inainte sa-l distruga” – isi da ochii peste cap renul.
“Avem musafiri, renule, asa ca taci!Altfel…
Mdeci [si isi reatinteste privirea asupra mea] stii vreo poveste, fetito? Ador povestile.” – spuse acesta, impertinent.
“Oh, ma tem ca o stiu doar pe a mea…” – raspund eu trista.
“Fie si asa, dar sa nu ma plictisesti, altfel stii ce se intampla!”
« Da, da, imi vei arata tu mie, stiu asta…” o ironizez eu.
[Sasori’s POV]
“Si Teodora ii spuse micutei hoate povestea ei…”
[Teo’s POV]
“Nu-i asa ca povestea mea este una dintre cele mai triste pe care le-ai auzit vreodata…?” ma tangui eu.
“Hmm…mhm, bun, ti-am ascultat povestea, dar nu inteleg un lucru! Explica-mi: de ce ai batut atata drum? Vad ca prietenul tau se comporta atat de urat cu tine!” - se revolta Hidan, batand cu pumnul in masa.
“E prietenul meu cel mai bun ; stiu, nu se comporta ca mai demult, dar acum trebuie sa il gasesc oriunde ar fi ! In plus, sunt sigura ca nu din vina lui a devenit rau, crede-ma ! » incerc eu sa lamuresc.
« Of, of, Teodora ! Ori esti cea mai curajoasa fata, ori esti cea mai toanta ! Dar, iti admir bunatatea ! » -si sare pe mine, sa ma imbratiseze, sufocandu-ma. « (Renule) Kakuzu, sa o ajutam ! » ordona el. « Ai vreo idee ? »
« Ei bine, regret ca trebuie sa iti spun, dar o sanie alba cu cai albi…mie mi se pare ca prietenul tau a fost luat de Craiasa Zapezilor… » imi spune renul, iar in acel moment, vantul suiera si face ca lumanarea sa palpaie ; Renul Kakuzu tremura.
« Craiasa Zapezilor ? E adevarat ? Unde o pot gasi ? Spune-mi, stii cumva unde e?” intreb eu, plina de nadejde.
“Desigur ca stiu, doar sunt ren! Avem 48 de nume diferite pentru zapada! Pff, ii batem eskimosi, care au 24! “ Hidan se incrunta *expectantly*. “Polul Nord.” – continua renul Kakuzu.
“Trebuie sa aflam impreuna finalul povestii ei! Kakuzu, o vom duce pe Teodora la palatul Craiesei Zapezilor ca sa isi salveze prietenul!”
“Awww!” tresar eu, zglobie, imbratisandu-l pe Hidan.
“Sunt sigur ca voi face eu totul”, adauga renul increzut. “Dar, ce primesc?  »
La plecare, Hidan ii da un ghiont (bice) renului, indemnandu-l sa porneasca la drum, iar eu ii multumesc pentru tot. « Gaseste-ti prietenul si incheie povestea ! » imi transmite Hidan.
Peste o buna bucata de vreme
“Asta e Laponia, sa intram in casuta aceasta sa ne indrume mai departe.” -imi spune Kakuzu.
“Dar credeam ca stii drumul!”- ii raspund eu.
“Stiu, dar cei de aici nu prea au musafiri. Ar fi nepoliticos sa nu pretindem ca ne-am ratacit nitel.”
[Kisame’s POV]
Primesc musafirii la caldura, iar mai apoi scriu un mesaj pe un peste pe care il ofer celor doi:
“Du acest mesaj prietenului mele din Finlanda. O sa va invete o vraja, si poate va va indruma intr-o directie buna!”
[Teo’s POV]
La iesirea din micuta cocinaba, renul se lamenteaza: “Oh, spatele meu! Adu-mi aminte sa nu mai intreb de drum!”.
Si ne indreptam spre un cer presarat cu aurore polare.
In Finlanda
Ajunsi in Finlanda, ciocanim la « usa » (zidul) barbatului (care arata ca o cucoana) la care am fost indrumati. Deasupra noastra, un barbat era acoperit de cenusa si statea, aparent blocat, in hornul constructiei :
« Ohoho, mai sa fie ! Haha, de-a dreptul minunat ! » rade acesta cu lacrimi. “Din pacate, n-am usa. Deci, sper ca veti putea cobori pe cos.”
In cele din urma, inecati de praful si pulberea hornului, tusind, ne-am asezat la masa gazdei noastre si i-am povestit intamplarile noastre, oferindu-i pestele de la prietenul sau, Kisame.
“Haha, adica, vreti sa va invat sa faceti vraji, nu ? Nicio vraja nu va avea efect impotriva Craiesei…”, am suspinat la vorbele lui Orochimaru, fiind deznadajduita. Nu imi venea sa cred ca totul a fost in van…
« Nu intelegi, micuta Teodora ? Deja ai ajuns departe, si numai cu ajutorul dragostei care te-a indrumat ! », se apropie de mine si imi pune mana calda pe piept. “Nu ai nevoie de nimic mai puternic decat iubirea.”, imi zambeste incurajator. “Priveste,” si imi gesticuleaza catre lantisorul de aur cu un sarpe incolacit, “Poarta asta ca sa iti aminteasca mereu cat de puternica esti deja…”, si imi prinde pandantivul de gat.
“Ooo, e magica?”, intreaba Kakuzu cu semne de dolari in privire. $_$
“Nuu, a apartinut unui renumit vestitor…Hehe, ei bine, uneori, cel mai mic si neinsemnat lucru poate semnifica mai mult decat am fi crezut. »
-------------------------------------------------------------
Peste jumatate de ora
Orochimaru ne da indicatii cu privire la « resedinta » (sau ar trebui sa ii zic cosciug) Craiesei :
« Gradinile Craiesei incep la trei kilometri de aici. », apoi isi intoarce privirea catre Kakuzu, « Tine minte ! Las-o pe Teodora unde ti-am spus si asteapta acolo. Trebuie sa fie singura.”
Si o tulim, inspre barlogul cotoroantei, ca n-am de gand s-o numesc “Craiasa”.
[Orochimaru’s POV]
Dau din umeri si ma gandesc ce am consumat zilele astea, de am devenit asa spiritual si dragut cu lumea in ultima vreme. Sau, poate autoarea povetii a omis faptul ca eu sunt infricosator, NU GAY ?! Kahuna, guru, mag, vraci…Oh doamne, esti lunatica RAU, Ioano…
*Si, ca prin minune, acest personaj a fost strafulgerat si scos definitiv din scenariu. On with the show.*
[Kakuzu’s POV]
Dupa un timp (indelungat as spune-> timpul = bani) de alergat prin viscol, am ajuns in fata reperului indicat de catre Orochimaru, in apropierea palatului inghetat :
“Tufisul cu fructe rosii. Exact cum a spus barbatul.”
Teodora se apropie de mine si ma imbratiseaza. Eu ii mangai chipul, urandu-i bafta.
[Teodora’s POV]
Pain, sosesc !
Incep a fredona un cantec, pentru a ma distrage de la atmosfera aceea inclestata si vijelia prin care am fost nevoita sa trec, facand pasi minusculi, dar greoi, prin nametii ce pareau infiniti…Mi-am amintit vorbele lui Orochimaru, legate de curaj si darzenie, asa ca am strans in mana amuleta de la gat pentru a infrunta cu brio si acest pericol !
[Deidara’s POV]
« Intre timp, la palatul Craiesei… »
[Pain’s POV]
« Nu ma iei cu tine, Craiasa a Zapezii ? », ii spun pe un ton supus stapanei mele.
« Nu pot. Trebuie sa ramai aici si sa rezolvi puzzle-ul…Altfel, vraja nu va fi dezlegata niciodata. »
« Dar, dar…Ai spus-o chiar tu ! Imi va trebui o eternitate ca sa il rezolv.”
Si imi azvarleste o pereche de patine.
“Atunci, ar fi mai bine sa iti pui patinele. », spune ea, luand haturile de la armasarii trasurii si manandu-i, apoi zburand pe fereastra…
[Teo’s POV]
Dupa ce am urcat sutele de trepte de la intrare, am fost inspaimantata de decorul interior al castelului, vegheat de dragoni din gheata.
Am mers pe un coridor, ce ducea spre un balcon, avand privelistea intr-o sala maiastra, probabil centrul intregii constructii. Din fiecare colt al incaperii se inalta cate o scara, facuta din sticla. Peretii erau, si ei, “tencuiti” cu gheata. Fiecare gura de aer luata in acel loc imi dadea fiori…
Acolo, pardoseala era pavata cu gheata, iar Pain lucra de zor la potrivirea unor piese ce alcatuiau (ce pareau a fi) marginile acesteia.
[Silvia’s POV]
Un ren langa tufa cu cirese. Asta nu-i a buna! Trebuie sa ma intorc chiar acum…
Si cotesc la dreapta, prin aer, biciuind caii.
[Teo’s POV]
Ma apropii de Pain, iar el imi observa chipul intr-una din acele bucati de sticla.
“Oh, Pain, esti chiar tu?”, spun eu mirata, dar cu o doza de incantare in vocea mea.
“Sunt sigur ca te cunosc de undeva…”, imi replica acesta, analitic.
“Sunt cea mai buna prietena a ta, Teodora!”, imi dadea tarcoale, cercetandu-ma, “Pain, am venit sa te salvez!”
“Dar eu nu vreau sa fiu salvat, imi place aici, cu Craiasa ! », se plimba acesta, agitat, de colo pana colo. Eu incepusem sa lacrimez.
“Pain, te rog, esti sub efectul unei vraji groaznice! » ,ii spun eu disperata, « Ne jucam impreuna, in gradina mea, nu mai tii minte ? Obisnuiam sa iti cant.”, si imi sterg lacrimile de manecile de haina captusita, incepand sa ii cant un cantec…
Acesta isi acopera urechile, strapuns de notele mele : « Cunosc acest cantec… », spune el nostalgic.
[Sasori’s POV]
“Puterea iubirii Teodorei a topit gheata din inima lui Pain, iar, in momentul in care aceasta i-a soptit melodia la ureche, lacrimile ce i se scurgeau ei pe obraz au incalzit chipul inghetat al lui Pain…Caldura cantecului ei i-a topit raceala din ochi.”
[Teo’s POV]
“Teodora, tu esti?”, imi exclama Pain, parca renascut. Apoi se apropie de mine si imi da o imbratisare sanatoasa. “Tu esti! Oh, multumesc ca ai venit sa ma salvezi! »
« La ce sunt buni prietenii ? », ii replic eu.
« Dar, cum ai reusit ? »
« Oh, e o poveste luunga, lunga, dar acum…Bine ca totul s-a sfarsit !”, iar acesta ma ridica in bratele sale si incepe sa se invarta de fericire.
[Silvia’s POV]
“Nu s-a sfarsit nimic, pana nu spun eu. Stiam ca e o problema. Deci, ea cine e? ”
Intrerup momentul celor doi.
[Pain’s POV]
O apar pe Teodora, punand-o in spatele meu, si tinandu-i piept Craiesei.
“E Teodora, Inaltimea voastra, prietena mea cea mai buna! A venit sa ma salveze! »
« Atunci, ma tem ca ai venit degeaba, draga mea. », ii raspunde aceasta rece.
Teodora se infierbanta.
« Oh, ce crezi tu ca ne poti face ?! »
« Teo, nu ! » incerc eu sa o previn.
“Da-i drumul lui Pain, altfel nu plec de aici fara el, ai inteles ?! Nu te voi lasa sa ii faci ceva rau, crede-ma!”
Craiasa se apropie tot mai mult de Teodora, pana cand o apuca de gulerul imblanit al hainei.
“Teo, nuu!”, strig eu.
“Eu hotarasc cine pleaca si cine ramane. Iar el ramane ca sa termine puzzle-ul! Iar tu, trebuie sa pleci!”, ameninta Craiasa.
A intrecut masura. Ii iau apararea Teodorei:
“Lasati-o in pace! Va rog! Dati-i drumul!”
“Oh, asa voi face, Pain. Insa nu aici, ci afara. Daca are noroc, viscolul se va opri.”
“Nuuu!”, strig eu, incercand sa o smulg pe Teodora din ghearele ei. Din pacate, lantisorul de la gatul acesteia s-a rupt, iar inelusul (sarpele incolacit) se invartea, alunecand, pe gheata. Noi ne-am prabusit, amandoi, pe aceasta.
“E prietena mea!”, strig eu.
“Ce nesabuinta din partea ta, Pain. Acum, da-o inapoi pe Teodora.”
Dar nu sunt atent decat la sclipirea acelei amulete, pe care o iau intre degete. “Un sarpe, mancandu-si coada.”, murmur eu.
“Am spus, adu-mi-o inapoi!”, urla Craiasa.
“…dar, asta e simbolul eternitatii! Da…”, insist eu.
“Pain, ce faci…?”, ma intreaba Craiasa amenintator.
« Asta era… » , continui eu.
« Prea bine, daca esti hotarat sa ma ignori… », spune aceasta pe un ton grav.
« Asteapta, maiestate ! », o intrerup eu, « E raspunsul pe care il cautai ! Ce zicea blestemul ? ‘Va trebui o eternitate pentru a rezolva puzzle-ul’ », si jonglez in mana cu acel inelus, scuturandu-l si aratandu-i-l Craiesei. « Nu o eternitate ca infinit, ci o imagine a eternitatii ! », lamuresc eu. « E o ghicitoare, un joc de cuvinte ! ».
Iar, in acel moment, oglinda a inceput sa isi ajusteze singura piesele lipsa, ca prin magie.
[Sasori’s POV]
“Pain a rezolvat puzzle-ul, indepartand astfel blestemul. Iar, Craiasa Zapezii a fost atat de multumita, incat au plecat impreuna, plini de voie buna! »
[Pain’s POV]
« Oh, istetul meu Pain… », imi spune aceasta, privind uluita in jurul sau.
“Deci, foloseste simbolul eternitatii, si vraja va fi dezlegata, maiestate!”, spun acestea inmanandu-i ultima piesa lipsa a puzzle-ului. Aceasta se uita nedumerita la un loc unde ar trebui sa o puna, iar eu ii conduc privirea spre locul cu pricina.
In momentul in care piesa este adaugata, toata raceala din sufletul Craiesei se spulbera, aceasta transformandu-se intr-o splendida Zana a Primaverii (sau silfida…)
“Sunt libera!”, exclama aceasta, “Stiam ca ai sa reusesti! Stiam! In schimb, pe voi doi, am sa va eliberez.”, ne confirma ea.
Iar tavanul incepe sa se surpe, dand semne ca palatul se va darama.
« Veniti copii, castelul nu va mai rezista mult. », si eu si Teodora suntem luati in bratele Zanei…
Afara, privind ramasitele palatului, aceasta ne spune, cu caldura:
“Trebuie sa plec. Multumesc amandurora ! N-am sa va uit niciodata. », si ne saruta pe frunte. « Istetul si generosul meu Pain ! Iti datorez o pereche noua de patine. » ; eu ii zambesc, iar aceasta dispare, plutind, in zare.
Tot taramul se topeste, reinviind la primavara ; flori rasar acolo unde candva era o fundatie rece si blestemata, razele soarelui strapung, in sfarsit, platoul norilor, iar pasarile ciripesc incantate.
[Deidara’s POV]
“Si astfel, Pain si Teodora pornira impreuna spre casa. Iar, pe drum, s-au oprit si le-au multumit tuturor celor care i-au ajutat.
Dragele mele, data viitoare cand ganditi rau la adresa cuiva, vedeti sa nu aveti vreun ciob de-al Spiridusului in ochi !
Aceasta a fost o poveste adevarata… »
La 12 noaptea, dupa ce Sasori si-a invelit fiicele
“Crezi ca…ar trebui sa le spunem? », intreb eu, suprinzator de nelinistit.
«Adevarul ? Nu. Dar, vremurile crunte vor veni, si lupii vor iesi din nou din barlog. Luptele ce se vor da vor fi, incontestabil, insangerate.”
“Sa speram ca ele vor sti exact cum sa fie stapane pe situatie…”
______________________________________________________________________________
Mersi ca l-ati parcurs, I love ya` all! 
Totusi, as avea o umila rugaminte, daca imi permiteti.  Este vorba despre un fanfiction al prietenei mele, M., pe care l-am postat la 'Ficuri Originale', si as fi nespus de incantata daca ati putea sa trageti cu ochiu` pe-acolo.  Prietena mea s-ar bucura enorm.
P.S. Fic-ul se numeste Something rare, si este postat pe contul meu. 
Si, daca tot avem discutia asta despre fic-uri, ce-ati zice sa dati un scan la "Life is always changing (but other things remain the same)" (autor: Mingkiry); garantez ca daca va place 'Trapped', o sa va capteze atentia si acela.
V-as recomanda si 'Clasa de nebuni' (autor: Ralu) -- (fic pe care eu il ador), dar cred ca toata lumea de pe acest forum il citeste (si bine faceti ! iti umple ziua de rasete !).
Si scuzati daca fac reclama, dar incerc sa va recomand niste chestii. Nu sunteti obligati sa ma ascultati, dar trebuie sa stiti ca eu am gusturi BESTIALE, deci nu cutezati sa va impotriviti instinctului si flerului meu. 
Acum, ca m-am si laudat, pompand heliu in orgoliul meu, pot incheia.
Oh, da, inainte de asta, as vrea sa cladesc un altar celor 2 fete care ne-au votat la Best Fic Of The Month, Lexi si Mada~Vampire Girl ! Va venerez ! 
Si multumim tuturor pentru sustinere, ne faceti ziua mai fericita *asta spun mereu, asa-i? Gosh, sa-mi schimb replicile astea de politician ponosit*
In orice caz...
VA IUBESC ! 
_______________________________________
~ Fost-am keepthefaith/Regen/Licht, candva. ~
Took my love down to Violet Hill , There we sat in snow.
|
|
Nu eu am sters acele comentarii, cred ca o fi fost vreun moderator, sau whatever. 
My fault. 
:*
, incepuse sa se ataseze de organizatie, si nu prea era dornica sa plece; plus ca, dupa ce s-au incurcat atat de mult in treburile murdare ale celor din Akatsuki, este si normal ca ea sa doreasca sa ramana de partea raului, avand in vedere ca a pricinuit atata rau deja. Nu pot oferi mai multe detalii, o sa vezi in urmatoarele episoade motivul exact; tot ce pot spune este ca, Teo si Silv au plecat fara Ioana din cauza faptului ca, oricum ai lua-o, ele nu ar fi putut sa o salveze de Madara. O sa vezi in episoadele urmatoare de ce. Madara este mult mai inteligent decat toti ceilalti membri Akatsuki, si nu musca un castravete zbarcit, cum ar fi aceasta "farsa" a celor 2-o sa vezi de ce. 
]
