 EnderlichtModeratorDin: Shangri-La in reverse
Postari: 540
|
|
Este cel mai lung episod din tot acest sezon. Enjoy ! 
Episodul 39 – Agentul [Ioana’s POV]
Viteza “mersului” (goanei!) meu haotic s-a apropiat de zero in momentul in care am zarit-o pe Silvia in bratele Teodorei, usor insangerata si cu cateva zgarieturi minore pe fata. Era obosita, si isi gasise refugiu in bratele reci ale Teodorei, brate care o tineau la fel de uluite ca privirea mea, care nu se abatea de la silueta ei.
O saptamana intreaga, saptamana muncita, timp in care eu mai mult am stat…cum a spus si Madara. Silvia avea tot dreptul sa gafaie de extenuare, insa eu…n-am intampinat pericole mari, fiind mai mereu sub atenta supraveghere a lui Madara. Sunt inutila ca shinobi…si –
« Ioana, ce tot stai si te holbezi, vindec-o pe Silvia o data ! » urla Teodora scotandu-ma din strafundurile gandurilor mele.
« Hai ! » Si ma apropii de Silvia sa o vindec, realizand in fapt ca sunt doar cateva rani superficiale, si ca nici nu trebuie bandajate. Eu si Teo o asteptam sa isi traga rasuflarea si sa ne spuna prin ce peripetii a trecut, cand, brusc, si-a facut aparitia o silueta masculina chiar in fata noastra, la nici un metru, care a grait :
« Ah, in sfarsit ati ajuns. V-am asteptat ceva timp, nu gluma.” rade el. Teodora, din reflex, se pune in fata Silviei sa o apere, iar eu ii iau locul tinandu-i capul in bratele mele si incercand sa o vindec mai repede. Uf, doamne, inca un spion Akatsuki ratacit ?! Unde sunt senseii nostri cand avem nevoie de ei ?!
In toata aceasta harababura de idei si conceptii, Silvia ma trage usor de maneca si spune (nedeslusit, tragandu-si rasuflarea) :
« Nu va temeti, el e Toshiro. Este din Amegakure, si ii serveste pe Pain-sama si Konan-sama. » ne asigura ea in cateva cuvinte. Teodora isi lasa garda jos, pe jumatate convinsa, insa ramane in pozitie de atac. Tipul asta era prea ciudat ca sa fie un spion, cum spune Silvia. E prea…tanar ?
« Silvia-chan, am ordine de la Konan-sama sa iti transmit felicitarile ei. Ai dat dovada de un curaj exceptional, de un simt grozav al orientarii si fantastice tactici de lupta. Esti un shinobi strategic. »
Silvia isi revenise din starea de oboseala dusa la extreme si ii multumi lui Toshiro. Eu si Teo ne uitam una la cealalta, nestiind ce sa zicem. In tot acest timp, Silvia s-a ridicat si a inaintat fara rezerve spre Toshiro, tinandu-se strans de mana, care parea sa aiba o rana mai adanca, si chiar daca o vindecasem, inca mai lasase o « dunga » de durere…
Teodora a spart gheata :
“De unde va cunoasteti voi doi?” intreaba ea din curiozitate. Aa, cred ca se vede si din poza : Toshiro arata bine. Daca un baiat arata bine, Teodora face conversatie cu el.
« Eu sunt in spatele antrenamentului dur pe care l-a indurat Silvia-chan in ultimele saptamani, caci Konan-sama a fost plecata intr-o misiune foarte importanta de recunoastere. Si, dupa cum cred ca stiti deja, si senseii vostri erau clone. In aceasta perioada s-au adunat mai multe misiuni ; mie insa mi-a fost incredintata sarcina de a va aduce in siguranta la baza. » incheie el.
« Acum tineti-va de mine fiindca sunteti pe cale de a fi invocate in afara acestei Baze, de catre adevaratul meu corp. » ne previne Toshiro. Atunci, toate trei ii atingem hanoracul si in numai cateva secunde ne regasim de partea cealalta a scutului invizibil, in afara Bazei 69.
« PFIUUU ! Libertateeee ! » urla Teodora, sarutand pamantul. Toshiro zambeste amuzat, dar Silvia parea ciudat de palida si ametita…Si cazu la pamant. Eu si Teo ne grabim sa o sustinem inainte sa aiba o intalnire nefericita cu pamantul, dar Toshiro ne-o ia inainte.
« O sa o duc eu tot drumul. Stati linistite. » ne zambeste el. O ridica in brate si incepe a merge agale pe drum, si eu il urmez, dar asta nu inainte de a putea auzi bombaneala vaga a Teodorei « Norocoasa ! », la care am si chicotit.
___________________________________________________________________
Era noapte deja, si noi calatoream pe drum de mai putin de jumatate de ora. Pff, sa calatoresti noaptea e foarte aiurea…Ma intreb oare de ce nu am mai putut astepta o zi, si sa plecam cand se crapa de ziua.
Toshiro mai merge cativa pasi, dupa care se opreste in fata unei case din lemn invechit , si vorbeste :
« Presupun ca aici aici este. Am fost instruit sa innoptez la o casa veche de pe aceasta carare, unde gazda este afiliata cu Akatsuki. »
Nu termina bine propozitia, si se pune in pragul usii batand cat se putea de zgomotos ca sa fie auzit. Pe fundal se auzeau bufnite si lupi, luna isi facuse aparitia si devenea deja sinistru. La « sonerie » ne raspunde o batranica de vreo 50 de ani, la care daca te uitai, nu puteai in niciun caz sa o pui in acelasi castron cu cei din Akatsuki. Nu nu, ea era de dulce. Akatsuki erau sarati.
Femeiusca ne pofteste ospitalier in umila ei locuinta si ne asaza la masa. Ne-a servit pe toti patru aventurierii cu un castron plin de Miso Soup, la care eu efectiv am salivat. Nu mai mancasem MANCARE de 3 saptamani, am tot dreptul sa mor de pofta cand zaresc ceva COMESTIBIL. !
Atat de buna era supa si atat de foame ne era, ca, imaginati-va, PANA SI SILVIA A MANCAT. Si asta e mare lucru. Mare lucru am spus.
Ghiftuiti, cu burtile pline, am stat la masa si am inceput sa discutam tot ce se putea legat de acele trei saptamani. Silvia deja isi revenise din starea de oboseala. [evident, doar a fost carata in brate de un tip care arata destul de bine, si asta o zic eu, cea care nu se prea uita la baieti decat daca sunt din animeuri. Aa stai, noi chiar suntem intr-un anime. Mda mda.  ) ]
Teo a ezitat sa dea multe detalii, stand mai tot timpul cu nasu’n supa, iar cand aceasta s-a terminat, si-a bagat gura numai in pahare de apa, nescotand prea multe vorbe. Eu ? Eu puteam sa divulg ce s-a intamplat in acele trei saptamani ? Nu. Graiul meu era pecetluit, nu puteam sa spun despre Madara-sama. Si totusi, daca as fi vrut, as fi putut sa dau « din casa ». Dar…Ceva imi spunea ca era mult mai bine daca imi tineam gura inchisa, si ma simteam si eu mai confortabil. Peretii pot avea urechi, stiti si voi nu ? Ideea e ca eu si Teo nu am discutat prea mult despre peripetiile din cele 3 saptamani, lasand loc altor persoane sa vorbeasca.
Si, ca printr-o minune, Silvia a fost cea care a DORIT sa vorbeasca cel mai mult. Adica, efectiv miracol ! Silvia sa vorbeasca mult…Pfiu dom’le, trei saptamani intr-o jungla de expeditii si toata lumea iese de acolo pe banda ca la fabrica, doar ca au personalitatea opusa. Peripetiile intr-adevar ne schimba, dar pe Silvia se observa cel mai mult schimbarea !!!
Abia incepuse sa deruleze evenimentele, si mentionase intalnirea cu mine, din a doua zi a perioadei petrecute in Baza 69, cand Toshiro intervine :
« Interesant Silvia-chan. Eu nu am fost acolo in prima parte a exercitiului tau. Dar cred ca ar trebui sa le povestesti prietenelor tale detaliile picante ale aventurii tale. Cum ar fi acel sarpe care era cat pe ce sa iti devoreze degetul. Ai urlat atat de tare incat sunt sigur ca pana si ele te-au auzit. »
Teodora nu se putea abtine, si a izbucnit intr-un ras cu lacrimi. Silvia era deja rusinata, si a mai dat un pahar de apa pe gat, dupa care si-a dus mainile prin par expresiv, si a inceput sa se strambe :
« Pai daca se comporta asa » (si mimeaza, strambandu-se) « ce sa fac ! M-am speriat extrem de tare. Puteam sa jur ca e beat la cum isi misca limba si capul, rotindu-le asa « (si mimeaza) … « UGHH ! » spune ea strangandu-si tare parul din cap. Eu si Teodora muream de hohote, credeam ca Silvia s-a imbatat cu apa. Nu mai fusese in viata ei asa de deschisa cu noi.
Iar Toshiro, acesta zambea viclean. )
“In fine…trecem peste problema cu sarpele si intalnirea cu Ioana…” si face o micuta pauza in vorbire, timp in care noi fierbeam de nerabdare sa ne povesteasca mai multe (cine stie cand o mai gasim intr-o astfel de dispozitie de totala dezinvoltura, relaxare si trancanire/flecareala)…. « Dupa aceea, urmatoarele doua zile, acei ninja din hartie mi-au dat pace, insa, am dat peste cosmarul vietii mele : un lac plin, vreau sa spun PLIN, ARHIPLIN cu lipitori. L-I-P-I-T-O-R-I !!! ».
Eu si Teo tresarim si ne cutremuram. Silvia, cu siguranta, a avut multe experiente neplacute. Eu una stiu ca as fi lesinat pe loc. Suport paianjenii, serpii, chiar si gandacii mari de bucatarie negri (dar morti desigur)…dar lipitorile ? Doamne ia-ma, nu le inteleg rostul, si mai ales cum altii suporta sa fie folosite in « scopuri medicinale . Bleach bleach.
« Si cum te-ai descurcat ? » intreaba Teo oarecum curioasa.
« Pai, trebuia sa trec de acel lac, care era foarte, foarte foarte mare, deci…am fost nevoita sa trec prin lipitori. » Eu si Teo scoatem scancete de durere si ne acoperim ochii. Toshiro rade amuzat. « M-am folosit de chakra din talpi pentru a merge pe apa, astfel ca nu m-a atins nicio lipitoare, spre bucuria si sanatatea mea. » continua ea.
Bine zis, Silvia ! Yay ! Esti o invingatoare.
« Pe langa asta, am calatorit linistita pana la sfarsitul primei saptamani, trecand prin vaste forme de relief, dintre care am remarcat o superba gradina de flori salbatice japoneze, urmata de o carare arida ce duce aspre o tundra ! Nu mi-a venit sa cred. Erau atatea forme de vegetatie intr-un singur loc. Era…mai mult decat impresionant. »
« Da, sunt total de acord. » adauga Teo. « Eu am trecut si printr-o sectiune de desert, si printr-una glaciara. A fost fenomenal. » Toshiro ii zambeste politicos, si aceasta se inroseste vag. In cele din urma, Silvia are din nou cuvantul :
« Asa, acum vine partea interesanta. La inceputul celei de-a doua saptamani am intrat intr-un fel de jungla, cu liane. Aici este partea de care vorbea Toshiro-san mai devreme, cu acel sarpe. Eu ma tememeam sa nu fie cine stie ce Anaconda (daca au ei asa ceva aici), si intrasem toata intr-o transpiratie morbida in momentul in care vad varful unei codite de sarpe. Eram blocata, nu mai respiram normal si eram cat de poate de speriata. A iesit din spatele arborelui dupa care se ascundea si a inceput sa sasaie ca dobitocul, facand un dans ciudat de sarpe cu clopotei, parca sa ma hipnotizeze. Se uita la mine, si eu ma uitam la el cum isi clatina capul ca idiotul, pisicii ma-sii, si nu puteam sa inaintez de teama sa nu ma ia prin surprindere cu vreo muscatura veninoasa. Ah, Ioana. Daca ai fi fost cu mine ! Macar tu te pricepi la scosul veninului, doar esti medic, dar eu habar nu aveam si mi-era o teama de nedescris. Norocul meu a fost ca Toshiro-san era prin apropiere (pe creanga unui arbore, privea showul care se dezlantuia in fata ochilor sai) si m-a sfatuit ca daca stau inmarmurita sarpele o sa creada ca ma poate manca. ) Si atunci m-am speriat si am luat-o rapid in directia opusa, Toshiro-san spunandu-mi ca sarpele era inofensiv si nu avea de ce sa imi fie teama. »
« Nu era chiar inofensiv. Am decis insa sa intervin fiindca am crezut ca te-a prins sarpele intr-un Genjutsu. » rade acesta.
Eu impreuna cu Teo incepem sa radem.
Silvia se albeste deodata la fata si intreaba :
« Cum adica nu era « chiar inofensiv » ? Asa ai spus prima oara ! »
« Ummm…era sarpele Taipan, care este daca nu cel mai veninos, printre cei mai veninosi din intreaga lume. Insa, este timid si bland, de aia nu ai de ce sa te temi. »
Silvia, Eu, Teo cascam gura uluite. Era cat pe ce sa dam un tipat URIAS.
Toshiro ne zambeste politicos si se freaca in spatele cefei. Cum se calmeaza apele, Silvia isi continua relatarea aventurilor, dregandu-si vocea :
«Trecand peste… O alta chestie interesanta a fost intalnirea acelor maimute in cadrul junglei. M-au tras de par crezand ca e de mancare! A trebuit sa alerg ca idioata urmarita de niste MAIMUTE. » Teo si cu mine ne prapadeam de ras, iar Toshiro incepuse si el sa rada. Chiar ca ai trecut prin multe, Silvia…
« In fine. Pe la sfarsitul celei de-a doua saptamani eram deja departata de padurea aia tropicala si ajunsesem intre munti, mergand printr-o carare ingusta. Aici, Toshiro-san s-a gandit ca o ambuscada ar fi fost prielnica » si i-a aruncat o privire galesa lui Toshiro, apoi continuand : « asa ca…m-am trezit cu o ploaie de roci in cap. PLOAIE DE ROCI. 5 clone ninja incepusera sa arunce cu pietre din varful canionului (era un fel de canion, avand in vedere ca era doar o carare ingusta care trecea prin munti). Si, am fost nevoita sa alerg si sa-i infrang…»
Toshiro intervine :
« Intr-adevar, i-a doborat pe cei cinci ninja excelent. Si cu cat avansa spre centru, cu atat experientele erau mai dificile si mai obositoare. Chiar ai dat dovada de curaj, Silvia-chan. Konan-sama este foarte mandra de tine. »
Silvia aproba multumitor, plecand capul si zambind dulce. Eu déjŕ eram un pic distrasa de o luminita ce se vedea pe terasa. In fine, am ignorat, scuturandu-mi capul si m-am concentrat asupra vorbelor Silviei.
“In cea de-a treia saptamana a fost cel mai greu. » spune Silvia. « Toshiro-san nu a mai folosit clone ninja, ci diverse invocari – animale cu sute de chipuri si puteri care mai de care, care scuipau foc sau inghetau adversarul, si desigur, am fost nevoita sa lupt cu ele. Ah, Teo-chan, daca ai fi fost acolo sa invoci ceva pentru mine. Inorogul tau mi-ar fi fost tare util, eu nestiind cum sa invoc ! »
La aceasta Toshiro o priveste interesat pe Teo, si spune :
« Stii sa invoci ? » intreaba acesta.
« Da. » raspunde Teo frumos.
« Foarte interesant. Sa inteleg ca aveti aptitudini destul de ridicate pentru un nivel de Genin. Eu sunt jonin si am invatat tehnica de invocare acum ceva timp. » spune el zambitor. « De altfel, din moment ce sunteti afiliate cu Akatsuki, ma gandesc ca trebuie sa aveti ceva special. » Uh-oh. Sper sa nu ne ceara detalii, caci atata timp cat Akatsuki nu au spus nimic specific despre noi, nu suntem in masura sa ii spunem ca venim din alta lume. Am putea fi cautate pentru informatiile pe care le detinem. Desi Toshiro pare un om de incredere, este mai bine sa ne tinem gura pentru moment.
Din fericire, nu a continuat discutia. Silvia a luat cuvantul si a ajuns, in sfarsit, la partea in care s-a intalnit cu noi :
“Inainte sa ma intalnesc cu voi am fost atacata de un vultur plesug – cum spune Teo” (toata lumea rade, chiar si Teo de micuta ei glumita) “Si de aceea sangeram. Iesisem dintr-o padure deasa si ajunsesem pe o pajiste de munte, si cautam sa gasesc centrul. Cand dintr-o data, un vultur vine in directia mea cu viteza luminii si ma inhata de rucsac. Am fost nevoita sa il dau jos ca sa scap din stransoarea lui (cu toate ca eram la inaltime), dar nu inainte de a-l injunghia cu un kunai pe care il aveam in « tolba de kunaiuri ». Acesta m-a zgariat pe fata si atunci mi-am dat drumul, cazand pe mana. De aceea ma durea foarte tare, dar iti multumesc Ioana ca m-ai vindecat .»
Dupa ce i-am spus ca nu este nicio problema, ca este un gest prietenesc si nu are de ce sa imi multumeasca, discutiile s-au mai intins iar eu eram detasata complet. Luminita aceea de pe balcon nu imi dadea pace.
M-am scuzat, invocand motivul ca am nevoie de niste aer, si iesind pe micuta terasa. Luna si stelele straluceau a bine, dar aerul imi inspira fiorul raului…
« Stii prea bine ce ai de facut. Pasarea al carei plisc nu este inchis risca sa si-l piarda. » se aude o voce groasa din spatele meu. Tresar la auzul vocii lui Madara. Imi plec capul si ma supun. Madara dispare.
O singura lacrima mi se prelinge pe fata…
Nu puteam sa ma intorc inauntru. Nu aveam somn…si nu puteam decat sa ma gandesc ca nu trebuie sa implic pe nimeni in aceasta poveste.
________________________________________________________________________________
Cand in sfarsit m-am intors in camera, toata lumea dormea, chiar si Toshiro.
Am stat sa admir inocenta Silviei si a Teodorei cand dormeau…
Si mi-am spus ca am sa fac tot ce imi sta in putinta sa le protejez de Madara. Spre binele lor, El nu avea planuri cu acestea …
M-am asezat in pat langa ele si am adormit fara pic de zgomot…
_______________________________________
~ Fost-am keepthefaith/Regen/Licht, candva. ~
Took my love down to Violet Hill , There we sat in snow.
|
|
Sper ca nu sunteti suparate pe mine ca nu l-am citit pana acum, dar deh...^_^"(stiu a mai zis asta odata, dar totusi!) chiar nu am putut (^
. 
