EnderlichtModeratorDin: Shangri-La in reverse
Postari: 540
|
|
Episodul 15 – Madara, esti unul la un milion! [Ioana’s POV] – Misiune, Partea 1 A
Dimineata era noroasa, iar cele doua craite s-au trezit si pregatit inaintea mea. Ele deja luasera micul dejun cand am coborat eu sa mananc. Konan mi-a urat buna dimineata, ca in fiecare zi, in stilul ei matern si dulce. Konan, esti geniala. ^^ Tobi insa…nu se trezise. Am aflat deci un lucru foarte important despre Madara : nu e matinal. Nu ca eu as fi, dar in cele din urma m-am trezit, chiar inainte sa trebuiasca sa plecam ! Tobi insa ne pune sa asteptam foarte, foarte mult ! Grr. « Neata,hm. » – saluta Deidara, plictisit, uitandu-se dinspre canapea spre mine. Hmm…ceva nou…pe mine nu ma saluta niciodata, decat daca o fac eu prima. Dei e de treaba, chiar foarte de treaba, si man, e si FOARTE HOT ^^, dar nu pot sa zic ca sunt in relatii splendide cu el. Nu prea am vorbit noi de-a lungul sederii mele pe-aici. :- ?? « Buna dimineata, Deidara..-san. » raspund eu. Teodora si Silvia tocmai se ridicasera de pe canapea pentru a se duce sus sa isi impacheteze proviziile, armele, si alte chestii necesare pentru misiune. Pain nu era nicaieri prin preajma. Probabil astepta ora prestabilita pentru a ne da ultimele papalarevedere-uri. « Ah, Ioana-chan, Pain-sama e plecat intr-o misiune si se va intoarce abia dupa ce plecati voi. Daca mai ai intrebari referitoare la misiune, poti sa mi te adresezi mie. » spune Konan grijulie. Deci poate ca Pain nu astepta sa ne dea papalarevedere-urile. Trop-trop-trop, imbratisare, urlet in timpane. Yup ! S-a trezit Tobi si, culmea, e deja echipat si imbracat. Mai Madara mai…eu cred ca tu ne inseli pe toti cu aparenta ta de « I’m not a morning person ». In urmatoarele minute, ma reped pe scari sa ma echipez si eu, cu un rucsac si, evident, MP4-ul meu (eu ii zic I-Pod, MP4…utilizez mai multe nume pentru acelasi dispozitiv). Desigur, probabil va intrebati cum de inca este incarcat…Ei bine, nu exista explicatie. Pur si simplu…este incarcat si basta ! In aproximativ un sfert de ora, toti 4 suntem in fata scarilor asteptand sa iesim pe usa, dupa ce Konan s-a ingrijit sa ne ofere cateva provizii in plus si ne-a urat mult succes, mai ales noua fetelor, oferindu-ne fiecareia cate o arma in plus, dintre care mie senbon-uri, Silviei multe shuriken-uri si kunai-uri, iar Teodorei o frumoasa si stralucitoare katana. Apoi, am plecat la drumetie, in directii total opuse, luandu-ne ramas bun : « Pa Teo, Pa Silv, succes ! » zic eu entuziasmata. « Pa Ioana ! Pa Tobi-sama ! » zice Silvia. Teodora face cu mana si mormaie si ea ceva acolo…si…pornim in fascinanta noastra calatorie ! Peste o ora, Tobi era extraordinar de tacut. M-am prins ca ceva e in neregula, dar nu m-am putut abtine sa nu rup atmosfera aia…dezlanata! (si tare am gresit) : « Madara-sama, la ce te gandesti ? » Prost,prost,prost Ioana ! PROST ! Madara s-a apropiat de mine cu masca lui portocalie, si m-a strans de gat. Mi-a ordonat : « Nu imi pronunta numele. » Eu totusi, vazand ca n-am murit de la privirea lui mortala, am decis sa insist : « Dar suntem doar eu, tu si o carare LUNGA ! Nu poti sa te prefaci la infinit ca esti Tobi…trebuie sa fie obositor. » « Iar tu trebuie sa fii naiva, uitand ca traim intr-o lume ninja. » spune el pe un ton foarte, foarte rece, dar totusi extrem de cald…mi-am inchis ochii, asteptand ca el sa ma stranguleze, dar ceva nu era …corect…de ce ? Fiindca eram minunata de faptul ca nu m-a omorat acolo in acel moment, caci putea sa rezolve misiunea singur si sa se intoarca la baza si sa spuna ca Ioana…s-a….dus. Apoi sa se smiorcaie copilareste si, in cele din urma, toti sa uite de moartea mea nesemnificativa. Chiar am ramas masca la faptul ca putea sa vorbeasca atat de calm. Inclestarea gatului meu s-a slabit, ceea ce m-a facut sa raman efectiv cu gura cascata. De ce nu m-a omorat ?! Totusi, iti multumesc ca nu ai facut-o Madara, chiar iti multumesc, desi raman total nedumerita in ceea ce priveste motivul. Daca voi ajunge vreodata la Bucuresti, inapoi, le voi spune tuturor ca esti..nobil. Macar nu omori fara…sens : « M-m-ul-tu-…-me-ss-c. » - zic eu foarte incet, aproape tremurand. Madara imi inspira frica si…seamana cu metroul : subteran, sinistru…Si totusi, ceva captivant, care merita explorat. Acesta este adevaratul Madara. « N-ai pentru CEEEE ! Ioana-chaaan ! » urla Tobi cat poate de tare, si ma imbratiseaza incat sa ma sugrume. Pentru prima oara de cand l-am cunoscut…am simtit impulsul sa fac asta…sa il… « De ce ma…imbratisezi ? » a revenit tonul rece al lui Madara, vizibil sacait. Nu-mi pasa. Era singurul mod in care puteam sa ii multumesc…Sunt total inutila in lumea aceasta, exista multi ninja medicali, si Akatsuki puteau face rost usor de unul. Abilitatile mele sunt limitate, si totusi, Madara nu a vrut sa ma omoare. Desi probabil, in ochii lui nu contez deloc, chiar deloc, simt ca mi-am gasit…vocatia. Intotdeauna am crezut ca Madara era neinduplecat, si omora pe oricine. Puteam sa simt deja lama sabiei lui frangandu-mi trupul, si totusi, intr-un final, n-am simtit nimic…nimic, fiindca fiorii mei si sangele meu clocotitor erau imaginari. Madara nu m-a omorat, nu, nu a facut-o, si pentru asta ii voi ramane vesnic indatorata.
Calatoriseram deja 10 ore pe jos si prin copaci top-top, ca niste ninja cool ce suntem B-), si inca mai aveam. Eram oarecum indepartati de Taramul Ceaiului, si faceam in jur de o zi pe drum…ceea ce insemna ca…trebuia sa innoptam. Si, nu aveam saci de dormit la noi, evident. Si, nu stiam cum sa ii spun lui Madara ca sunt teribil de infometata, caci imi mancasem deja toate proviziile. El…cred ca mai avea. Dar mi-era..rusine si..frica sa cer. In aceste 10 ore, pe langa faptul ca am bagat in minte ca zevzeaca, am mai stat la discutii cu cealalta personalitate a lui Madara: Tobi. Am jucat Fazan, am vorbit despre hobby-urile noastre, despre Deidara (Tobi il iubeste pe Deidara) si tot asa. De jumatate de ora insa, este liniste intre mine si el, ceea ce inseamna ca personalitatea ganditoare, anume Madara, a revenit…si…eram…speriata. « Tobi-sensei… » intreb eu sfios. Niciun raspuns. Exact cum banuiam, Madara si firea lui ganditoare inapoi. Man… « M-m-adara-sama ? » soptesc eu atat de incet, incat abia de mi-am auzit propriile cuvinte. El insa se opreste din mers, isi intoarce capul spre mine si ramane paralizat pentru cateva secunde. Man…poate acum chiar ma omoara…e si soarele la asfintit, cadrul este parca aranjat ca in filmele americane cu fete tinere asasinate… Nu raspunde la intrebare, in schimb, continua sa mearga, iar eu inteleg ca trebuie sa ma tin dupa el. Ajungem, intr-un final, cand era deja intuneric, foarte intuneric chiar, intr-un orasel micut, numit « Satul ascuns in Apa Calda » (Yugakure), de unde era Hidan originar. Hmm ? Ce cautam aici ? E un orasel mai mult turistic, care s-a dezvoltat printr-o retea de bai termale. Ce cautam aici ? Intr-o fractiune de secunda, Madara face un Henge no jutsu, transformandu-se intr-un barbat…cam de 30 de ani, care arata…mediocru. Un simplu cetatean (deloc turmentat). « Innoptam la hanul acela. » zice cu o voce foarte, foarte rece, aratandu-mi in directia hanului. Si…eu aveam pelerina Akatsuki pe mine, si…cum puteam sa ma… « infiltrez » ? Daca o scot se presupune a fi…deghizare ? Hmm, merge si asa. Scot pelerina Akatsuki si o azvarlesc in ghiozdan, doar ca sa realizez cat de calduros era materialul din care era fabricata, si sa ma simt atacata de o briza extrem de rece, care ma face sa…dardai. Ioana ! Aminteste-ti sa il rogi pe Tobi-san sa iti explice cum sa faci un jutsu banal cum e Henge-ul ! Oftez si il urmaresc pe Tobi, pana in hanul din partea dreapta a strazii. Desigur, la ora asta, orasul era foarte populat. Ma asteptam sa il vad pe Jirayia pe undeva, cu multe gagici, si poate si pe Naruto, dezvoltand tehnica Rasengan. Totusi, asta era perioada in care acesta se antrena cu Jiraiya. Si…mereu frecventau, in anime, acest mic orasel cu bai termale. Cand intram, suntem intampinati de o chelnerita relative tanara, cam de varsta lui Konan, care ne trimite la « receptie ». Acolo Madara does the talking, eu stau si astept in spate, in umbra. In cele din urma, Madara a terminat cu discutiile si a venit, clincanind niste chei in mana. Il urmez, pana in camera numarul 12, ultima din acel han, etajul superior. Madara deschide usa fara zgomot, scapa de iluzia optica a barbatului de 30 de ani, si se pune intr-unul din paturi. Acum…de ce sunt eu nevoita sa dorm in aceeasi camera cu el ? Daca ma stranguleaza… ? Ah, nu. Nu, Ioana, nu. Deci nu imi permit ca macar sa ma gandesc la asa ceva…Voi sta calma, asteptandu-mi moartea in stil dacic, cu resemnare ! Rasuflu usurata. Totusi…nu-i sexy ca dorm cu Madara in aceeasi camera? :> Hmm, hmm? Imi las ghiozdanul pe jos, imi iau pijamaua (alcatuita din niste pantaloni scurti si o camasa simpla, alba, nimic extravagant), si ma duc intr-o mica odaita ce se voia a fi baie. Ma dezbrac si ma schimb in pijama, ies din baie, imi pun hainele uzate in ghiozdan si purced la somn. Madara privea ingandurat tavanul, puteam sa vad o sclipire a ochiului sau prin masca. Ma intrebam daca isi va scoate masca in timp ce doarme. In orice caz, inainte sa ma invelesc, voiesc sa ii uresc un noapte buna…si nu cred ca se intampla nimic daca il intreb : « Madara-sama…nu iti scoti masca ? » Niciun raspuns. Evident, This is Madara, you guys! No. 1 Akatsuki criminal si cu o varsta de 100 de ani, cum obisnuia Teo sa glumeasca la Bucuresti… « Noapte buna. » aud, intr-un final, din partea lui, pe un ton foarte intunecat. Ce ? A zis cumva… « Noapte buna » ? Am auzit eu..bine ? « Noapte…buna…Tobi…sensei. » murmur eu. Ei, maine dimineata avem o misiune, si foarte mult de mers, deci de ce sa nu dorm acum. Intre timp, sa ii dam legatura lui Teo, sa vedem ce a facut ea in partea de astazi a misiunii.
_______________________________________ ~ Fost-am keepthefaith/Regen/Licht, candva. ~

Took my love down to Violet Hill , There we sat in snow.
|
|