MizukiCăpşunăDin: DAAAAAA
Postari: 648
|
|
In curand avea sa inceapa o noua zi, dupa parerea mea, nu prea diferita de celelalte... O noua zi in care voi face cel mai probabil drumul: acasa - servici - acasa. Doar atat. Aceasta plictiseala ma face sa-mi pierd entuziasmul pentru a merge la serviciu. Stiam deja in mare ce se va intampla pe acolo... Din nou cu porecla "bruneta" sau mai stiu eu ce inventii de-ale unor cretini si ale unor femei/fete obosite de prea mult stat prin cluburi si prin nu mai stiu eu ce locuri... Nu mai zic nimic pe tema asta...
Credeam ca nu avea sa se intample ceva mai deosebit, dar totusi nu se stie niciodata.
Ma bantuie vorbele lui Hikaru si mi se plimba prin minte precum vantul pe strazile acelui oras, Tokyo. Vantul care umbla liber peste tot ridicand praful de pe jos odata cu trecerea lui... Precum vantul plimba praful peste tot prin lume, asa si vorbele lui imi zboara prin minte fara incetare.
Nu-mi pot scoate din cap ce s-a intamplat acum o zi cand am trecut peste prima mea zi de lucru la acel restaurant, cafenea, bar sau ce putea sa mai fie acel loc...
"Oare ce-l nelinistise atat de tare pe Hikaru? Ceea ce am facut a fost asa de rau?", necontenit imi puneam intrebarile acestea de seara trecuta...
Cred ca facusem o greseala...
- Poate una micuta? As vrea eu... mormai eu neincrezatoare si uitandu-ma in singura oglinda din acea camera
"Sau poate una cam mare?", ma intreb in sinea mea.
Cred ca ar trebui sa vorbesc cu Hikaru cand vin de la serviciu. Oricum astazi voi iesi mai devreme.
Din nou sunt adusa la realitate de catre usa care era deschisa de ceilalti din aceasta casa in cele mai nepotrivite momente, precum e asta.
- Lay-chan... Pregateste-te sa mergi la serviciu... imi spune Hana-chan vesela neputand sa stea intr-un loc
Piciorusele ei se miscau pe loc, mangaind betonul acela rece.
In obrajiorii ei se vedea discret o roseata, dar trec cu vederea.
Coada Hanei-chan se misca vesela si mai era putin si ma lovea cu ea daca nu ma feream.
Dupa aceasta intamplare, aparent neinsemnata, un zambet imi apare pe fata, iar apoi doua rasete zblobii se aud in acea camera... Al meu si al lui Hana-chan.
Eu ma duc repede spre sifonier si imi iau de acolo o camasa albastru deschis, una mai calduroasa deoarece afara probabil ca era cam frig... Se facea pe zi ce trece din ce in ce mai frig parca. Regina Iarna sosea cu pasi repezi in acest orasel si ne invaluia pe toti cu raceala ei.
Imi mai iau de acolo o pereche de blugi negri, iar in picioare niste cizmulite albe, fara toc. Ma opresc pentru o secunda si incep sa admir lupta dintre stropii mari de ploaie si geamul din camera mea. Parca geamul se lupta sa reziste stropilor care erau zdrobiti neincetat de el.
In acest moment, in geam, stropii mari de ploaie loveau acel geam rezistent parca din alte timpuri. Fulgerele nu se sfiau sa apara unul dupa altul pe cerul acela cenusiu, iar tunetele erau de-a dreptul asurzitoare. Nu puteai iesi pe vremea asta, dar eu aveam de lucru si nu-mi puteam permite sa lipsesc nici macar o zi. Chiar daca acolo era pe o parte ca un cosmar din cauza unor clienti, mai era si o parte buna... Aceea ca eram cu Aiko, Rin si Hana-chan. In rest mai era doar faptul ca restul angajatilor erau amabili.
Cum ar fi bucataresele si cei/cele ce faceau acolo curatenie. Mentionez ca si proprietara era foarte de treaba din cate am vazut.
In urmatoarele momente imi iau lantisorul de pe o masuta mica de langa patul meu si mi-l pun la gat. Parul meu lung imi zboara putin in sus, dar imediat revine inapoi la normal si cade usor pe umerii mei. Acum parul meu era saten inchis, oarecum spre negru, iar ochii erau precum un abis intunecat, dar cu o tenta usoara de rosu pentru moment.
Acum eram gata de plecare. Ploaia nu incetase deloc in acest timp. Se tinea aceasi lupta dintre geam si stropii de ploaie...
O iau de mana pe Hana-chan si plec pe acel hol inchizand in urma mea usa. Pasesc impreuna cu ea, dar fara sa vad pe ce pasesc... Vederea mea buna nu ma ajuta in aceste momente. Nu puteam fi ajutata de aproape niciun simt al meu. Decat puteam sa simt pe ce calcam, pe ce pusesem mana s.a.m.d.
"Holul acesta a ramas neschimbat fata de acum o zi sau doar mi se pare?", imi ziceam in sinea mea sperand ca am dreptate in adancul sufletului meu.
O tineam pe Hana-chan de mana si simteam ca incepea sa-i tremure. Oare ii era frica? Tremura din ce in ce mai rau. Motivul imi era necunoscut.
M-am oprit pentru o secunda si am imbratisat-o pe movalie.
- Nu vei pati absolut nimic, Hana-chan. Totul o sa fie bine. Ai sa vezi. ii spun eu la ureche pe un ton bland
Eu pornesc impreuna cu ea tot inainte si dau de o usa pe care o deschid.
Acolo era un camp liber ca acela unde, cel mai probabil, l-am visat pe Shiro.
Eu stiam doar ca daca voi merge mai mult voi trece printr-un fel de bariera sau sigiliu... Nu prea stiu cum se numeste...bariera sau sigiliu sau mai stiu eu ce...
Era foarte posomorata vremea... Ploua cu galeata, fulgera si tuna. Un fulger ma face sa cad din proprie vointa la pamant.
Nu ma puteam inchipui stand pe o asa vreme afara, dar se pare ca acum trebuie sa ajung la serviciu si n-am de ales.
Mi-era cam frica de acele fulgere. Atunci cand fulgera aveam u impresie ca o sa ma nimereasca pe mine daca nu ma ascund undeva. Cand eram mica ma ascundeam sub plapuma si imi astupam urechile cu perna sau cu orice altceva cu care puteau fi astupate. De mica imi era frica. Chiar ma ingrozeau. Nu prea stiu de ce, dar asa am fost eu mereu... Si cum nu a avut nimeni prilejul sa-mi ofere alinare in astfel de momente, am ramas cu aceasta teama pana in ziua de astazi. Nu am avut un parinte care sa ma linisteasca... Am primit doar ura si indiferenta in ciuda faptului ca eu faceam tot posibilul pe care-l putea face o fetita pentru a afla de ce parintii mei erau suparati si mai ales de ce tatal meu ma respingea mereu. De la mama am primit de mputine ori intelegere, alinare si afectiune fiindca a murit cand eu eram mica. Incep sa-mi dea lacrimile putin, dar nu se prea observa deoarece fata mea era udata in totalitate de ploaie. Decat roseata de pe fata mea ma mai trada. Oare sa fi inceput acum sa plang de amaraciunea acestor amintiri sau din pricina fricii? Nu mai puteam gandi asa limpede nici eu, insa stropii de apa care imi inundau fata parca imi limpezeau mintea catusi de putin. Stropii aceaia care se jucau pe fata mea inundanu-mi-o si parca stergandu-mi amintirile acelea pret de un moment. Era cam prima oara cand, in ploaie, ma simtisem pentru un moment in largul meu...
Incep sa fug mancand pamantul cu Hana-chan in brate. Deodata ma impiedic de ceva si cad pe jos in noroi. Ma facusem toata de noroi, iar Hana-chan la fel.
Ma ridic eu mai intai apoi o ridic imediat si pe Hana-chan care se murdarise si la fata si care cazuse cu tot cu mine... Ea, nu stiu cum, cazuse peste mine.
Dupa aceea noi pornim din nou pe acel camp tinandu-ne de mana strans de parca ne-ar fi fost frica sa nu ne desparta cineva.
Ajungem acolo la capatul acelui camp fara pic de verdeata, chiar daca nu se vedea la inceput capatul. Ma trezesc apoi peste cateva momente pe un fel de prapastie nu prea mare pe care am mai fost. Si acolo ploua la fel ca in acel camp liber. Pe trotuar se facuse o balta maricica, iar daca ai fi calcalt in ea te faceai toata de apa din aceea murdara si cine stie ce tampenii mai erau in ea.
O iau pe Hana-chan si sar de acolo ca nu cumva sa cada si sa se loveasca de ceva.
Imediat le zaresc si pe Aiko si Rin care inca putin si intrau in acel restaurant unde lucram si eu. Cu vreo 2-3 pasi erau la departare de intrarea in restarant, bar sau ce-o fi ala...
O las jos pe Hana-chan, iar apoi o iau de manuta si incep s-o iau la fuga pe strada aceea. Ploaia ma curatase putin de acel noroi, dar nu in totalitate. Tot eram murdara de noroi si Hana-chan cam tot la fel.
- Aiko!! Rin!! Asteptati-ne!! Va rugam!! strigam eu si cu Hana-chan in cor cat de tare am putut
Aiko si Rin incep sa rada cand ne zaresc. Aveau si de ce...
- Nu-i amuzant!! spun eu suparata cand ajung langa ele
Rin ma pofteste inauntru prima, dar Aiko intra nepoliticos inaintea la toate. Eu o iau din nou de manuta pe Hana-chan si pornim amandoua inaintru in restaurant.
Acolo ne astepta proprietara care, imediat cum ne zareste, vine spre noi.
- Buna ziua, Asano-san! imi spuse acea femeie
- Asa...cum?? o intreb eu mirata
- Asano-san... imi raspunde zambind bland
Rin si Aiko ma trag catre o camera unde inchid usa si se pregatesc sa-mi zica ceva. Eram cam confuza acum... Asano?? Cine-i aia?
- Um... Lay-chan... Eu i-am zis ca te cheama Layla Asano...dar daca vrei sa-i spui numele tau adevarat atunci eu n-am nimic impotriva... Am hotarat ca mai bine nu-ti spui numele adevarat... Nici numele nostru cel adevarat nu-l cunoaste... imi spune ea in soapta si lasand privirea in jos, semn ca ii era rusine acum
- Am inteles... Pe mine nu ma cheama asa, dar ii voi zice ca asta e numele meu... Daca i-as zice adevaratul meu nume atunci si-ar da seama cine sunt si nu vreau asta. As putea avea necazuri din pricina identitatii mele reale. spun eu dandu-mi seama in sfarsit de acest lucru
Noi trei iesim din acea camera cu zambetul pe buze de parca nu s-ar fi intamplat nimic.
- S-a intamplat ceva? ne intreaba acea femeie
- Nu, deloc! ii raspund uitandu-ma la ea, stand nemiscata si incercand sa arat un zambet care intr-un final se vede ca e fortat
Pe Aiko o cam bufnea rasul, dar Rin ii daduse o palma peste ceafa ca sa nu mai rada probabil.
- Auzi, Layla? Te-a calcat tractorul cumva? ma intreba Aiko incepand sa rada in hohote
- Nu! Si nu mai rade!! strig din nou la ea, incepand sa alerg ca nebuna dupa ea prin restaurant
Ea fugea mancand pamantul si nu se putea opri din ras. In cele din urma eu obosesc si imi trag rasuflarea asezandu-ma pe un scaun de acolo la o masa... Nu venise nimeni acolo in restaurant deocamdata. Deocamdata...
Cand vor veni primii clienti va incepe "tortura"...
Rin imi face semn sa vin la ea, iar eu ma ridic nepasatoare si ma duc la ea cu incetinitorul...
- Hai ma, mai repede!! spuse Rin venind ea spre mine.
Blonda ma ia de mana si ma conduce intr-o camera... Era camera de schimb a femeilor/fetelor. Acolo erau puse niste yukata (kimono-uri), aparent pentru fiecare dintre chelnerite.
Rin imi da o yukata foarte frumoasa si alba si niste sandalute din lemn.
- Schimba-te! zise ea plecand din camera in urmatorul moment
Ma lasa acolo singura... "Prinsa" intre acei patru pereti galbejiti imi piere tot cheful de munca. Nu ca as fi avut vreodata...
Eu ma schimb in acele haine si apoi mi le las pe ale mele impaturite acolo.
Ies din camera aceea si apoi le vad pe Aiko si Rin care se grabeau mai apoi spre camera de schimb.
Incep sa ma uit fara motiv pe pereti cautand un lucru necunoscut...
"Vorba aia 'caut cai verzi pe pereti'...". Pe fata imi apare un ranjet cu gandul la acest lucru.
De fapt, parca visam cu ochii deschisi sau mai ceva...
Ma bufneste oarecum fara motiv rasul, iar apoi ma opresc cand le vad pe Aiko si Rin pasind elegant pe parchetul din restaurant facand sa li se auda fiecare pas sandalele pe care le purtau cele doua.
- Ce-i? Arat aiurea, nu-i asa?! ma intreba Aiko nemultumita si cu o oarecare dezamagire in glas
Eu dau din cap in semn negativ, iar pe fata lui Aiko ii apare un zambet superior care ii dispare in scurt timp
Vroiam sa o intreb de ce a ras asa, dar m-am abtinut.
Ma duc grabita spre baie vazand ca Rin imi facea din nou semn sa vin.
Acolo ea ma astepta cu o intreaga trusa de machiaj. "
Doamne!!! Cate farduri si alte chestii de-astea poate avea o fata ca ea??", imi trece mie prin cap
Imi dau ochii peste cap dupa care o intreb scurt "ce-s cu astea? te machiezi acum?", iar ea imi raspunde dand dezaprobator din cap si apoi scotand din trusa rimel.
Incearca ea sa se apropie de mine si sa ma dea cu rimel, dar eu ma dau inapoi.
- Hai, Lay-chan! Te rog! imi spune Rin facand o fata din acea trista si induiosata
Cred ca stia ca ii merge daca face asa, iar acum nu puteam decat sa accept. Daca facea asa nu puteam s-o refuz. Fata acea dragalasa care mereu ma convinsese... Am acceptat intr-un final...
Ea ma da cu nu prea mult rimel si apoi scoate un fel de creion negru de ochi cu care imi contureaza ochii mei mari. Nu face exces de machiaj precum alte fete si femei... Bine...ea oricum nu era tocmai femeie... Mai mult decat fetita, dar mai putin decat femeie... O adolescenta cum ar veni... Am gasit in sfarsit cuvantul potrivit. Dupa aceea ea ma mai da si cu foarte putina pudra... M-a machiat natural, dar foarte frumos. Din acea trusa scoate intr-un final un gloss deschis la culoare, un fel de roz... A, ba nu! Era luciu de buze... Il scosese ea de acolo, dar se pare ca s-a razgandit acum si il baga inapoi... Isi strange tot ce scosese de acolo si apoi amandoua iesim din baie.
Cand iesim vedem ca acolo ne astepta proprietara restaurantului.
- Fetelor! Aveti zi libera! Puteti merge acum la festivalul de diseara in onoarea venirii in oras a familiei Matsuyama. Va doresc distractie placuta! ne spuse femeie plecand in fuga pe usa uitand parca un lucru,ca afara ploua, iar apoi ea intra inapoi in restaurant pasind inapoi
- Um... A, da... Ploua... Mda... Uitasem... Ups! zise sec proprietara fiind deja uda si zbughind-o inapoi in restaurant
Pe toate ne bufneste rasul in acel moment.
Adica...ea ne asteapta sa venim, iar apoi cand toate suntem gata ne zice ca avem zi libera si pleaca apoi cu capul la inaintare pe usa uitand ca ploua! Incredibil! Mai ceva decat mine de zapacita! Nu credeam ca exista o persoana mai ceva ca mine, dar dumneaei face exceptie... Zau asa!
Nici ca ma mai puteam opri din ras... Ce sa mai zic de celelalte... Radeau in hohote, iar proprietara se uita confuza la noi nemiscand un deget... Comica rau faza asta pentru mine... Cum sa uiti dupa cateva minute dupa ce ai vazut ca afara ploua...ca ploua??!
Ne linistim la un moment dat, iar apoi toate ne uitam ca proastele una la alta... Tacere deplina... Nimeni nu zicea absolut nimic...
- Eu o sa chem un taxi sa vina sa ne ia pe toate, iar pe voi va las intr-un hotel in apropierea locului unde se tine festivalul si cand se opreste ploaia veti iesi afara. Oricum festivalul e mai tarziu. Daca vreti sa plecati acasa va voi lasa niste banuti uneia dintre voi. ne spune femeia sunand mai apoi la telefon pe cineva
- Um... Nu prea stiu ce sa zic... Am putea totusi sa mergem impreuna la festival? o intreb eu pe dumneaei
- Pai daca veniti aici pe la ora 17 voi putea sa va conduc eu la festival. Probabil nu stiti unde se tine... Ca tot veni vorba... Eu ma numesc Amaya. spuse proprietara al carui nume de-abia acum il aflu
- Mda... Cred ca asa vom face... ii raspund eu plictisita
La un moment dat se aude ca si cum pe strada ar fi parcat o masina, iar apoi toate ne-am dus sa vedem daca nu cumva a venit taxi-ul. Cand ne-am dus am avut mirarea sa observam ca ploaia incetase, iar soarele palid isi facea aparitia pe cerul care devenea tot mai luminos. Acum soarele parea actorul principal dintr-o piesa de teatru, iar cerul parea sa fie scena. Norii de pe cer erau precum personajele negative dintr-o poveste. Cand norii erau inlaturati soarele era lasat in voia lui sa incalzeasca tot orasul cu razele sale aurii, blande si calde.
Fetele noastre se lumineaza precum soarele care patrundea acum in fiecare coltisor intunecat, iar pe fata ne apare un zambet larg.
Blandul soare imi dezmierda acum fata mea cam palida si ma face sa simt o caldura puternica in tot corpul. Razele acelea aurii ma cuprindeau intru totul.
Amaya-san inchuie usa de la intrarea in restaurant, iar apoi se urca in taxi si pleaca. Noi ramanem acolo singure, singrele... Plecam si noi spre casa... Mergem pe acea strada inundata inca de apa care isi dusese lupta cu tot ceea ce ma inconujura acum. Ceea ce ma inconujura as putea spune ca a castigat "lupta", iar ploaia a incetat. Stropii de ploaie au incetat sa mai ude pamantul uscat care era inainte.
Ajungem la acea stanca micuta pe care am sarit-o mereu cand am venit si am plecat de aici. Ca de obicei o iau in brate pe Hana-chan care era de mana cu mine si sar cu tot cu ea, iar Aiko si Rin vin in urma mea dupa aceea. Aiko avea o fata nemultumita din nu stiu ce motiv, iar Rin era cam plictisita, dealtfel la fel ca mine...
De acolo se vedea doar camp liber si parea ca daca ne ducem pe acolo nu vom ajunge nicaieri. Eu mergeam in fata cu Hana-chan, iar Aiko era in spate cu Rin si faceam pasi grabiti pentru a ajunge mai repede acasa.
Brusc simt cum calc pe ceva moale, iar apoi parca as fi intrat intr-o bariera ce nu trebuia s-o incalc. Aerul acela era foarte fiebinte si totusi pielea mea nu se inrosise... Nu era deloc rosie... Era de parca nu se intampla nimic cu mine...de parca totul era in regula, dar nu era... Eu simteam pana la oase acea caldura puternica...
Parul incepe sa-mi ia razna din cauza acelui aer, iar lantisorul meu se incalzeste tot mai mult, incepand sa ma arda. Vreau sa-mi dau lantisorul jos, dar nu ma pot misca deloc. Eram impietrita parca... In jurul meu se formeaza un vant puternic care se combina cu acel aer fierbinte de mai devreme, iar ochii incepeau sa-mi lacrimeze fara voia mea... Parul imi ajunge pana la fund si imi devine argintiu... Imi luase razna parul si ochii si lantisorul...si tot ce tinea de mine aproape... Reusesc sa arunc o privire catre lantisorul meu si observ ca ba se innegrea ba se inrosea...o data cu transformarea parului meu si nu numai...dar apoi observ ca lantisorul meu rosu era patat de un negru absolut care se extindea tot mai mult asemeni apei pe care o versi pe o suprafata plata si se extinde tot mai mult pana acapareaza tot. Parul imi revine din nou la normal fara sa-i fi facut nimic, dar dupa cateva momente, iar devine argintiu. Ba era normal, ba era argintiu... Se schimba din secunda in secunda tot mai repede si nici nu mai puteai vedea cand e saten si cand e argintiu... Ma infricosa acest lucru... Nu stiam de ce se intampla asta si pentru ce scop, dar acum stiam ca nu mai puteam sa stau asa... Era oribil! Capul incepe sa ma doara, iar apoi simt cum mi se zbate muschiul de la bratul drept...
Eu ma prabusesc pe jos de durere si incep sa zbier cat pot de tare, insa nimeni nu ma ajuta... Imi pun mainile in cap si apoi mi-l scutur dezaprobator... Nu stiu ce ziceam eu ca "nu" , dar stiu ca vroiam sa se termine aceasta tortura... Nu mai puteam suporta... Cazusem in genunchi in acel noroi si ma murdarisem foarte rau, dar nu mai pot sta nici macar in genunchi si cad la pamant in acel noroi...
Teama incepe sa ma cuprinda si sa ma prinda in ghearele ei negre precum o bestie isi prinde prada. Confuzia imi ravasea mintea, iar plansul imi taia graiul pentru cateva momente scurte. Stateam nemiscata cu o expresie speriata pe fata...
Nu stiam ce se intampla cu mine... Incep sa plang, dar nu vroiam...nu vroiam sa mai plang... Vroiam sa ma tin tare si sa ma schimb. Sa devin mai puternica...insa...poate imi era imposibil...
Incerc sa ma ridic, dar cu greu reusesc... O vad si pe Hana-chan care tipa si plangea si avea mainile la urechi, iar ochii ii erau strans inchisi. Pesemne ca si ei i se intampla ceva groaznic in aceste momente... Eu nu ma pot gandi nici macar cateva momente la acest lucru ca simt deja cum ma apuca si ametelile si incep sa vad in ceata...
Cand sa cad sunt prinsa de doua brate puternice, iar totul inceteaza, insa eu nu ma mai puteam misca deloc... Muschii nu ma mai ascultau...nu mai faceau ce vroiam eu...
Incerc sa vad cu coada ochiului cine era in spatele meu, dar fara rost... El ma ridica si eu pot sta apoi pe picioarele-mi proprii. Il simt cum se lasa putin pe umarul meu si imi atinge soav fata... Mainile lui erau de-a dreptul jegoase si ma scarbeau.
- Chiar daca ai devenit vampir...asta nu schimba faptul ca esti doar o fetita neputincioasa... spuse o voce barbateasca...vocea omului care era in spatele meu
"Ma cunoaste sau ce?, imi ziceam in sinea mea.
Nu pot sa-mi misc niciun deget... Eram cum a zis el...neputincioasa... Acum, cand sunt in pericol nu pot face absolut nimic...
- Stii...de mult am inceput sa ma interesez de tine...pentru ca...am crezut ca ai putea avea ceva special, dar...nici acum nu stiu ce anume... imi zise omul acela a carui voce imi era necunoscuta
Eram invaluita de acele doua brate puternice care ma tineau sa nu cumva sa cad sau sa fug, iar corpul meu nu ma mai asculta...
Imi las privirea in jos... Ii simteam respiratia calda pe gatul meu si acest lucru ma facea sa ma simt oarecum jenata... Eu imi ridic privirea dupa scurt timp si o vad pe Aiko, care vroia sa vina spre mine, insa ezita putin...
Nici macar nu puteam eu sa ma salvez pe mine, dar sa salvez o alta persoana? Lucru pe care vroiam sa-l fac... Vroiam sa-mi protejez prietenii cum pot eu sau macar sa o pot proteja pe micuta Hana-chan... Imi era mila de ea... Incepusem sa o iubesc ca pe o sora chiar daca o cunosteam pe nu prea mult timp... Ii intelegeam durerea, dar nu puteam sa i-o fac sa treaca... Sunt sigura ca va ramane cu aceasta amintire neagra impregnata in memoria ei pentru totdeauna... Amintire care probabil o va face sa poarte ura pentru cei care i-au facut lucruri oribile... De aceea e ca mine... Eu imi urasc propriul tata, insa ea nu stie inca ce inseamna a ura pe cineva... Stie doar ca i-au facut lucruri rele oamenii aceia si ca nu mai vrea sa-i vada niciodata... Cand va creste, va realiza ca sentimentele pentru acei oameni nu sunt altceva decat de ura.
Acum ajungeam probabil sa fiu salvata din nou de prietenii mei...
"Niciodata nu voi reusi sa-mi port de grija si sa ma apar singura?", ma intrebam eu in sinea mea
Vad cum vine Aiko spre mine in graba...fugind...si ajungand cu o viteza uimitoare in spatele meu si al acelui om, iar apoi incercand sa-i dea un sut, insa el contraataca si ii prinde piciorul, iar apoi pocneste o data din degete... Ea este pur si simplu azvarlita departe de mine si el... Vad acum cum o draga prietena de-a mea imi este ranita... Acest lucru imi facea sufletul sa se rupa-n doua de mila... Imi venea sa plang, dar sunt oprita de vorbele lui Aiko.
- Lay-chan...nu plange... Doar...doar...stii doar ca nu pot fi batuta asa usor! imi zisese Aiko ridicandu-se de pe jos si deschizandu-si ochii pe rand si incet, iar apoi facandu-mi cu ochiul
Vroiam s-o cred, insa...imi era frica de faptul ca omul acela ar putea fi mai puternic decat pare... Ma rugam in sinea mea sa nu fie asa cum credeam, dar nici eu nu puteam sti... Puteam decat sa ma rog ca totul sa fie si sa nu se raneasca nimeni, inafara de omul din spatele meu. Acel om care atunci cand a incercat sa-l loveasca Aiko a fost azvarlita de pamant departe de el si de mine, iar el n-a miscat decat doua maini... I-a prins piciorul cu mana, iar apoi cu celalalta mana a pocnit din degete... Cand a pocnit din degete s-a facut un fel de electricitate...un fel de flama...iar Aiko a fost azvarlita la pamant la cativa metri de mine si el...
Rin se uita total absorbita de ceea ce se intampla cu mine si Aiko... Parea totodata speriata si confuza vazand tot ceea ce a facut el.
Aiko vine in fuga din nou catre mine si acel barbat, dar cand sa-l loveasca ea ramane din nu stiu ce motiv nemiscata... El ma ia in brate ducandu-ma mai departe de Aiko si Rin, iar Aiko ramane intepenita pentru ceva timp... Dupa ce eu eram mai departe de Aiko...Aiko...reuseste sa se miste, insa la sfarsit se prabuseste in noroi...si acolo ramane...
Am o senzatie ciudata...pe care nu mi-o pot explica... Nu-i mai dau importanta atunci cand simt cum yukata imi este lasata in jos, mai jos de umeri si aproape ca mi se vedea sanul... Incepe sa-mi fie rusine... Fata mi se face rosie ca racul, iar mie imi vine sa zic acum ceva, dar mai bine nu... Barbatul acela ma pleaca putin in fata, iar apoi incepe sa se plimbe usor cu mainile pe spatele meu...
Deodata se aude un zgomot ciudat din locul unde era Rin... Incerc sa ma uit spre ea...incerc sa arunc o privire pe furis la ceea ce se intampla si...reusesc... O vad pe Rin care acum avea in jurul ei numai vant nu prea puternic... Parul ei blond ii stralucea acum precum razele soarelui, iar ochii ei de un verde spre maroniu acum erau de un verde crud, asemeni firelor de iarba... Pielea ii este acum ca spuma laptelui... Ea "arunca foc din priviri" catre acel om venind cu o viteza absolut incredibila spre el si dandu-i un pumn zdravan in spate. Dintr-o data dispare fara urma de acolo... Rin venise cu o viteza incredibila spre mine si acela care era in spatele meu... Nici nu-i vazusem drumul parcurs de acolo unde era ea pana la mine... Era de parca s-ar fi teleportat cum vedeai numai in filme ca fac unii, insa nu putea fi posibil. Sigur a alergat... Am si vazut-o...
Eu inca putin si ma prabusem, dar sunt prinsa de doua brate puternice, bine lucrate... Vad cum Rin este aruncata la cativa metri de mine si apoi cum trantita in noroi langa Aiko... Aiko incepuse sa planga, iar Rin nu se mai putea ridica de acolo... Aiko o avea in brate pe Hana-chan, a carui privire nu-ti puteai da seama ce exprima... Nu puteai... Te uitai la ea, dar avea o privire de parca ar visa sau de parca n-ar fi constienta...
Ma uit in spate si vad ca era acelasi barbat de mai devreme... Raman total descurajata cand vad asta...
El ma apleaca din nou, iar eu nu aveam de ales decat sa ma las "manuita" de el deoarece nu ma puteam misca... Putea face ce vroia cu mine acum... Eu eram asemeni unei marionete, iar el era papusarul... Nu mai aveam control asupra corpului meu... Acest lucru ma facea sa cred ca devenisem o marioneta... Nu puteam sa vorbesc, nu puteam sa rad, sa plang, nu puteam nici macar sa fiu suparata... Nu puteam nici macar sa fac ca fata mea sa arate aceasta emotie... Decat ochii imi aratau adevaratele sentimente... Ei erau singurii care nu minteau...si care spuneau totul despre ceea ce simt...
Ii simt din nou mainile mari pe spatele meu cum se plimba fara a ma rani in vreun fel... Probabil ca doar o minune m-ar mai putea ajuta acum...
Omul acela se lasa in jos si se apropie de spatele mei cu fata sa... Ii simteam si repiratia lui calda...chiar fierbinte... Doua buze imi ating spatele... Doua buze reci ca gheata... In ciuda faptului ca respiratia lui era calda...
Deodata simt o durere cumplita in acel loc unde ma atinsese cu buzele lui... Nu stiam ce se intampla cu mine din nou, dar durea ingrozitor! Tot spatele imi zvagnea de durere, iar pe spate unde ma atinsese simt o arsura si o caldura imensa... Parca cineva mi-ar fi pus ceva incins pe spate! El este aruncat departe de mine, iar in jurul meu se creeaza un vant fierbinte care, daca te apropiai prea mult, te ardea de viu... Eu ma inrosisem toata, iar sangele simteam cum parca imi fierbe in mine... Precum apa fierbe intr-o oala asa si sangele meu in mine...dar parca era mai rau.... Acum nu puteam sa ma misc, desi el nu era langa mine... Vantul acela fierbinte ma ridica in sus cu totul, iar pe spate simt cum curge un lichid... Era ceva rece...si ceva cald... Acel ceva cald era probabil sangele meu, dar ce era acel ceva rece? Nu puteam avea sange rece si cald. Ar fi imposibil...
In locul acela unde parca imi pusese acel om ceva incins simt cum ma ia un junghi... Parca imi strapunsese spatele cineva cu un cutit sau o sabie...dar nu era asa... Respiratia imi este taiata, iar apoi ochii incep sa-mi lacrimeze cu lacrimi amare. Eram orbita acum de durere si frica... Nu mai puteam sa judec in aceste momente... Imi rup lantisorul de la gat si-l las sa cada pe jos. Acum era si mai rau... Hainele incepeau sa mi se rupa din cauza vantului prea puternic din care parca veneau cutite spre mine si imi zgariau grav pielea si hainele de-asemenea.
Nu mai puteam sta fara sa respir... Ma sufocam... Parul meu il vad cum imi devine argintiu, mai stralucitor si cu de doua ori mai mult volum decat inainte, iar ochii imi devin sangerii ca niciodata... Pielea mi se vindeca acum de toate ranile, dar pe spate tot simt acea durere cumplita... Din cauza durerilor incep sa strig si sa gem de durere inchizandu-mi ochii si tinandu-i strans inchisi...pana cand...tortura aceea se termina... Sunt lasata brusc, jos pe sol, iar apoi cad in noroi in genunchi. Hainele imi erau distruse aproape in totalitate, iar corpul meu era devastat de toate cele ce se intamplasera mai devreme... Parul imi acoperea jumatate din fata, iar ochii imi straluceau precum focul de tare.
Acum respiram alert... Pielea care-mi era rosie pana sa-mi rup lantisorul de la gat, acum era albicioasa... Atat de alba incat parea ireala...
Sunt ridicata in sus de catre acel om. El ma ridicase tinandu-ma de la subbrat. Acum, iar nu ma mai putea misca deloc... Ma atingea cu mana lui jegoasa in locul unde aveam acea posibila arsura, iar eu incep sa zbier de durere... Cum a pus mana a inceput sa-mi zvagneasca mai rau decat inainte... Intr-un moment de slabiciune cand el nu era atent ii dau o karata in gura si ma eliberez din mainile lui fugind cat puteam de departe de el... Fugeam spre Aiko si Rin... Sunt oprita din drumul meu cand raman dintr-o data din nou nemiscata. El ma ajunge din urma si se opreste in dreptul meu.
- Nu mai ai unde fugi... Ai fugit o viata intreaga pana acum... imi sopti el la ureche
Ma sperie spunand aceste vorbe, dar nu vroiam sa arat ca imi e frica. Vroiam sa ma tin tare, dar nu prea reusesc. Expresia de pe fata mea si de asemenea ochii mei ma tradeaza in cel mai urat mod... De-asta nu pot niciodata sa-mi ascund aceste sentimente...
Eu incerc din nou sa fug, iar de data aceasta reusesc sa ajung pana la Aiko si Rin. Nu stiu cum, dar m-a lasat sa plec la ele...
Cand ma duc la Aiko si Rin nu o mai vad pe...mult iubita mea Hana-chan pe care o consideram o surioara. Eu o iau in brate pe Aiko si o linistesc, iar pe Rin o ajut sa se ridice de jos si ii dau un pupic pe obraz spunandu-i doar ca totul va fi bine intr-un final...
Am spus aceste lucruri, dar nici eu nu stiam cand va fi acel "final". Parea sa nu se mai termine...
- Rin-chan, Aiko-chan, plecati repede in casa! Plecati ca sa nu fiti ranite! le spusesem eu aratandu-le cu degetul mare drumul catre casa si lasand privirea in jos deoarece din ochi incepeau sa-mi curga lacrimi amare de tristete
- Dar Laya... si fu intrerupta de mine
- Niciun "dar"! Plecat doar! Ma descurc eu cumva! strigam eu pe un ton rece la ele incepand sa plang si mai tare, nemaiputand sa ma abtin
Le vad cum pleaca in fuga spre casa, iar apoi cum el se duce spre ele sa le opreasca probabil.
Acum imi adunam curaj sa il infrunt pe acel barbat cu toate puterile mele. Curajul parca fugea de mine... Nu-l mai gaseam prin mine... Incerc apoi sa ma linistesc mai intai, iar apoi sa-mi adun puterile si curajul pentru a putea sfarsi odata aceasta "lupta", inchizandu-mi ochii de parca as fi cautat adanc in sufletul meu...
Imi iau lantisorul de pe jos si-l strang tare intr-o mana inchizandu-mi ochii, iar dupa cateva momente deschizandu-i la loc si afisand o privire indurerata.
Intr-un final o iau la fuga spre acel barbat pentru a-l opri sa le raneasca pe ele.
Simteam cum puterea fierbea in mine stand sa iasa afara, la fel ca si sangele acela fierbinte pe care il simteam cum circula prin venele mele.
Ajung fata in fata cu el si in palma mea vedeam cum se formeaza fara stiinta mea un fel de energie de culoare mov inchis, aproape negru. Il lovesc cu pumnul acela unde era energia aceea mov si nu stiu cum, dar reusesc sa-l las la pamant. Nu pentru mult timp, e adevarat, dar tot reusisem sa-l dobor macar o data. Se ridica repede si ma ia prin surprindere pe la spate, dar dintr-o data aud o voce cunoscuta
- Layla!! Prinde!! striga acel blondut cu ochii albastri deschis, Shiro...
Shiro era impreuna cu Aiko si Rin, dar...Hikaru...nu era nicaieri printre ei...
Blondul imi arunca un pistol negru pe care il prind numaidecat, iar apoi ma intorc spre acel barbat fiind pregatita sa trag in el, dar...disparuse fara urma...
Eu o iau la goana spre camera mea...fara sa mai raspund la vreo intrebare sau sa mai pun vreuna... Eu fiind macinata de vina ca n-am putut s-o protejez nici macar pe Hana-chan si ca l-am lasat pe omul acela sa o ia cu el...
"Cred cu desavarsire ca e vina mea pentru tot ceea ce s-a intamplat... Daca nu eram eu nu se intamplau toate astea... Daca eram mai puternica poate nu s-ar fi intamplat ceea ce s-a intamplat...", gandeam eu in timp ce fugeam spre camera mea, inchizandu-ma acolo...oarecum...
Ma pusesem in usa cu spatele si stateam pe acel beton rece care mereu a fost asa... Imi aminteam tot ce s-a intamplat acolo.... Ele au fost ranite doar din cauza mea, iar eu n-am putut face nimic... Aduc numai ghinion se pare... MAi bine nu m-as fi nascut... Dar daca nu m-as fi nascut n-as fi avut parte de prieteni asa iubitori...
- Cum am putut... sa-l...las..sa...sa le raneasca...? Cum am putut... sa-l las...s-o... ia pe...Hana...? ma intrebam eu de-abia vorbind printre plansete si suspine
Plansetele si suspinele imi inabuseau fiecare cuvant pe care vroiam sa-l scot pe gura... Ma simteam vinovata pentru tot ceea ce s-a intamplat...
- Sunt atat de nefolositoare... Nu am putut sa-i apar nici macar pe cei dragi mie... Nu am putut sa ma apar nici macar pe mine insami... Ce om pot saf fiu si eu... In ritmul asta nu cred ca voi avea o viata prea fericita... Mi-as dori acum sa pot muri... Mi-as dori acum sa nu am viata vesnica...dar e prea tarziu... Acum am realizat... Asta e pretul pentru toate astea... Nu poti muri daca ai viata neagra... Nu poti pleca oricand vrei de pe lumea asta... Nu poti pleca niciodata de pe lumea asta... Nu e doar o binecuvantare...ci si un blestem... De ce am fost atat de proasta? Nu pot sa ma inteleg nici macar eu... spuneam eu punandu-mi mainile la ochi si incepand sa plang si mai rau
* Dupa cateva ore *
Nu ma mai puteam opri din plans, pana cand...simt doua manute calde si mici...ca de copil...care mi le invaluie pe ale mele si mi le inlatura de la ochi facandu-ma sa ma uit in ochii ei... Da, era Hana-chan... Inima mi se umple de bucurie cand o vad, iar zambetul nu intarzie sa-mi apara pe fata. Acum eram implinita! Eram aproape cea mai fericita din lume! Viata mea, sora mea, era langa mine... Nu plecase... Nu fusese rapita... Poate aveam vedenii, dar macar aveam parte de un moment de fericire. Macar atat merit si eu dupa toata aceasta zarva...
- Nu mai plange, da...? Sunt aici cu tine! imi spuse Hana-chan bucuroasa
Eu o iau in brate, iar apoi o pup pe obrajiori de multe, multe ori. O ridic in sus si apoi ma invart cu ea in brate. La sfarsit ma trantesc in pat avand grija sa n-o lovesc cumva pe Hana-chan.
- Lay-chan...spatele tau... spuse Hana-chan, dar nu termina propozitia si imi arata ceva pe spatele meu care era descoperit acum.
Ma duc la oglinda si cand vad ca acolo aveam un fel de semn ciudat...incepe sa ma ia un fior rece pe sirea spinarii. Era un semn negru, dar parca imi taiase cineva din carne, iar acolo ramasese negru. Acel semn parea facut cu o sabie sau un cutit. De acolo curgea neincetat un lichid negru si unul rosu, care era sangele meu... Era dezgustator, dar pe mine nu ma preocupa asta acum ci faptul ca ma ingrozea ceea ce aveam pe spate... Ma preocupa si faptul ca Hana-chan chiar vazuse acel semn... Nu vroiam s-o sperii...
- A... Acela... Nu e nimic important... Nu-ti face griji pentru mine... Voi fi...bine... ii spusem eu incercand sa fac sa nu para nimic grav
Eu ma duc la baie sa-mi fac un dus, insa nu inainte sa ma demachiez.
Intru in baie si apoi ma demachiez in mai putin de 2 minute, iar apoi imi las yukata sa cada usor pe jos si eu intru in dus. Acolo erau foarte multe creme, lotiuni...pe scurt cosmetice... Dau drumul la apa si apoi simt jetul acela fierbinte de apa cum imi invaluie tot corpul meu obosit. Stropii se zdrobeau de mine incontinuu provocandu-mi o stare de bine, dar apoi ma apuca o ameteala... Ma balangan putin, iar apoi ma lovesc cu capul de unul din peretii de la dus si cad incet pe jos, eu fiind rezemata de peretele acela. Incepuse sa ma doara cumplit acea rana... Apa era fierbinte ma facea sa ma doara si mai rau rana...sau semnul... Nu prea stiu cum sa-i zic...
Nu-mi dadeam seama ce fel de semn e... Nu mai vazusem un asemenea semn pana acum... Nici nu-l puteam descrie in cuvinte... Era cu adevarat ciudat...
Eu ies de la dus dupa vreo 5 minutele, iar apoi imi iau un halat alb pe mine si ies din baie.
Hana-chan era in acelasi loc unde am lasat-o eu... Nu se miscase de acolo... Pe fata ii apare un zambet cand ma vede. Ea vine spre mine sa ma ia in brate, iar eu o intampin cu bratele deschise.
Dupa cateva momente ii zic un simplu "stai putin" si ma duc spre sifonierul acela neschimbat alegandu-mi de acolo o yukata alba, iar apoi inchizandu-l. Dupa aceea caut in dulapiorul acela cu pantofi niste sandale potrivite pentru yukata aleasa de mine. Gasisem in scurt timp niste sandale din lemn identice cu cele de la Amaya-san. Evident ca mi-au placut si le-am ales pe acelea. Vorba aceea : "Vazut, placut, luat". La acest gand eu ma amuz putin...
Ii fac semn Hanei-chan, ca de obicei, ca sa se intoarca, iar ea asa face... Eu ma schimb rapid de haine si apoi o iau in brate pe micuta pe la spate incepand s-o gadil. Ea alerga prin camera ca sa n-o prind. Se gadila rau de tot. Nici n-o atingeam bine ca deja incepea sa fuga si sa rada...sa nu mai zic de sarit prin camera...
Nu trecu mult ca veni si randul meu la gadilat... Ca de obicei aveam locul meu salvator...lustra... Ma urc acolo sus, iar apoi simt cum lustra sta sa cada, iar eu ma dau jos repede, sarind in pat.
Cand sa se apropie movalia de mine cineva deschise usa... Era...Aiko impreuna cu Rin... Ele erau imbracate in yukata si se pare ca erau gata de plecare... Ma bucura acest lucru... Pe fata mi se asterne un zambet larg, iar eu le imbratisez apoi pe amandoua deodata.
- Mergem la festival? Mai e pana incepe inca o jumatate de ora...dar putem sa mergem de acum si mai stam pe acolo inca o jumatate de ora... Ce zici? ma intreba Aiko mai zambareata ca niciodata
- Hm... Desigur! spun eu gata de distractie
Inainte sa plec imi pun lantisorul la gat, iar totul din mine imi revine la forma umana...
Noi pleca din camera si mergem apoi pe acelasi hol intunecat...parca neschimbat, iar la capatul lui se vedea o luminita. Parea ca e de la gaura cheii unei usi. Probabil ca toate am inteles ca era o usa acolo... Aiko se duce inaintea la toate si deschide usa fara pic de teama. Cand o deschide toate zarim numaidecat multi copaci. Nu-mi pareau cunoscuti deloc acei copaci, insa incerc sa-i ignor pe cat se poate pana cand iesim de aici.
"strabatem" noi acest mic drum, pasind atente. Ajungm in dreptul unei portiuni de pamant pe care nu era nici pic de verdeata. Nepasatoare, noi calcam pe acolo, iar apoi ne trezim pe acea mica stancuta...nu stiu cum s-o numesc altfel si apoi o iau pe Hana-chan in brate si sar energica de acolo pe strada aceea acum luminata de razele soarelui.
O vedem apoi si pe Amaya-san care ne astepta langa un taxi stiind ca vom veni acum. Incepuse sa discute cu taximetristul, dar cand ne vede pe noi se opreste din vorba si vine in intampinarea noastra. Fata ei exprima multa bucurie...la fel ca a fiecareia dintre noi...
- Haideti, fetelor! Vom merge acum la festival! Eu nu pot sta prea mult, dar tot vin. ne zise Amaya-san facandu-ne semn sa intram in masina
Aiko si cu Rin intra primele, iar apoi intru si eu cu Hana-chan. Acolo trebuia sa ne cam inghesuim fiindca nu era asa mare masina. Trebuia sa stam patru in spate...in loc de doua fiindca erau doar doua locuri si doi in fata, unde era Amaya-san si soferul. Eram nevoite sa ne tinem in brate reciproc, dar nu va ganditi ca Hana-chan ma tinea pe mine in brate. Doamne fereste! Eu o tineam pe Hana-chan in brate, iar Aiko si Rin au putut pana la urma sa stea pe un singur loc si sa stea mai...normal...
- Am ajuns! spuse Amaya-san de ma lasa cu gura cascata
- Deja?? Nici nu ne-am urcat bine in masina... ii zic eu mirata
- Pai n-am zis ca e departe. imi raspuse ea facandu-mi cu ochiul
Eu ma dau jos din masina si apoi incep sa ma uit prin jur, cum fac si celelalte... Eram intr-un loc foarte populat acum. Lumea mergea pe peste tot si nici nu mai vedeai bine drumul, dar incetul cu incetul strada incepe sa se elibereze...fara motiv...
Amaya-san ne face semn sa venim dupa ea, iar ea ne conduce intr-un fel de parc... Imi aminteste de multe lucruri din trecutul meu... Acesta e parcul unde, cand eram foarte mica, ma plimbam si ma ascundeam cand eram suparata si nu vroiam sa vad pe nimeni... Ciudata coincidenta...
Acolo frunzele copacilor stateau sa cada, iar pe jos inafara de cele de pe crengi mai erau cateva frunze care zburau libere si nu mai erau sub "stapanirea" copacului din care au cazut... Zburau si dansau si bataia vantului... Dansul lor parca iti dadea energie si te facea sa vrei si tu sa incepi sa dansezi, insa ar fi fost penibil intr-un context ca acesta.
- Eu v-am adus pana aici, dar trebuie sa plec. Nu pot sta fiindca am restaurantul si...trebuie sa-l deschid acum... ne zise femeia ramanand in masina si apoi plecand dupa ultimele ei vorbe
Ma duc drept inainte printre aleile acestui parc si zaresc multe, multe tarabe cu diverse chestii. La una dintre ele trebuia sa nimeresti cu un pistol cu vopsea un iepure de plus, iar la altul erau multe, multe mancaruri vegetariene. Si mai erau o gramada pe langa acestea... Eu ma "avant" tot mai mult in multime neobservand ca m-am pierdut de Aiko, Rin si Hana-chan... Inainte eram foarte absorbita de ce se intampla la acele tarabe...si...m-am pierdut de Aiko si Rin...
- Ce voi face acum!?!! strigam eu de lumea se uita ca la felul 14 la mine, daca intelegeti ce vreau sa zic...
Totusi ma intorc inapoi in speranta ca le mai gasesc pe Aiko, Rin si Hana-chan, insa nu erau acolo... Ma duc din nou inauntru unde erau acele tarabe si incep sa fac opriri pe la toate...chiar daca n-aveam niciun ban la mine... La un moment dat ma opresc cand vad...un baiat roscat...acel baiat roscat din restaurant...
- Cum se poate sa fie el aici?? zic eu uimita neasteptand sa-mi raspunda cineva la intrebare
Vad undeva ca scrie "Festival in cinstea Familiei Matsuyama".
"Ce caut eu aici? La festival in cinstea...lui Matsuyana sau cum s-o zice...", imi ziceam eu in gand.
Simt cum imi vine sa merg la baie... Aveam acum nevoie la toaleta... Ce moment prost mai e si asta! Tocmai acum!
Acum imi puneam toate sperantele ca ar putea fi o toaleta in hotelul din fata mea langa care era si baiatul acela roscat...
El imi aminteste de Hikaru...si de supararea lui... Nu stiam de ce se suparase pe mine sau de ce reactionase asa cand am venit eu acasa de la serviciu... A mirosit...ca am baut sange...? Nu aveam voie sa beau sange uman deloc oare? Era delicios! Nu la fel ca al brunetului si bunului meu frate, dar nu era asa rau...
Pe furis, ma indrept tiptil spre usa hotelului sperand sa nu ma vada cumva si sa ma recunoasca... Trec pe langa el, dar cand sa intru in hotel sunt asaltata pe sus pe o gorila de la intrare.
- Ce cauti aici, fetit-o? ma indreba el uitandu-se la mine
- Um... Pai..vroiam sa merg la toaleta... ii spun eu timida
- Nu poti. Nu ai voie in hotel acum. imi zise el tinandu-ma de yukata de pe mine
- Ei, cum sa nu! strig eu la eu pocnindu-l fix in bot si dandu-i in acelasi timp un sut in burta de a cazut pe jos dupa aceea
Eu plec linistita in hotel dupa aceea, dar sunt oprita de o voce de baiat.
- Unde te duci?! Nai voie inaiuntru...dar WOW! Ai facut ceva treaba pe aici... spuse acel baiat uitandu-se mirat la gorila care era pe jos
- A... Ia stai putin... Tu esti...fata...de atunci... imi zise el privindu-ma mai atent si intorcandu-ma cu fata spre el, apoi facandu-ma sa ma uit fix in ochii lui
Incep sa fug bezmetica pe acele holuri din hotel pana dau de o baie in care intru repede.
- Hei... Se are ca ai deja semnul... imi spuse acelasi roscat punandu-si mana pe spatele meu unde se impregnase semnul si pe yukata din pricina sangelui si a acelui lichid de un negru absolut
Cand imi pune mana pe spate simt cum ceva se imprastie pe tot corpul meu... Ma uit tematoare la mainile mele si observ ca erau patate de niste semne ciudate care incepeau sa-mi zvagneasca, iar apoi sa devina rani deschise precum semnul de pe spatele meu.
- Hm... Mai bine nu aici... imi zise el luandu-si mana de pe spatele meu, iar apoi semnele de pe maini imi disparura
Raman seriata dupa ce el isi ia mana de pe spatele meu... Nu stiam cine era si ce vroia acum de la mine... Si ce "mai bine nu acum"? Of... In dilema ma mai lasa si baiatul asta...
El ma ia in brate pe la spate cand nu eram atenta si se apropie de gatul meu, iar apoi cu mana se apropie tot mai aproape de sanul meu care era putintel descoperit de yukata pe care o purtam acum. Eu ii dau mana la o parte si ma eliberez din bratele lui iesind din baie, insa baiatul ma trage inapoi.
Il calc pe picior, iar apoi nu stiu cum, dar ma impiedic si cad pe jos... El ma ridica, iar apoi se pregateste sa-mi zica ceva...
- Vino putin cu mine... Nu ai sa patesti nimic deocamdata, dar vino cu mine... imi zise el trangandu-ma dupa el, iar eu nu puteam sa ma impotrivesc...la fel ca atunci cu acel om...
Ma aduce el intr-o camera unde erau mai multi oameni care se uitau la mine insistenti. Acolo erau nu numai barbati ci si femei. Femeile notau ceva, dar nu stiu ce... Roscatul vine pe la spate si incearca sa imi dea lantisorul jos, dar ii dau fara sa ma uit o palma peste fata, iar apoi fug din camera cat puteam... Ajungeam pe holul acela pe care am venit, insa intepenesc pe loc...
Acei oameni vin dupa mine, iar roscatul imi da lantisorul jos... Se creeaza aer in jurul meu, iar el este aruncat la cativa metri de mine. Parul imi devine argintiu, iar ochii sangerii, ca de obicei, dar semnul acela incepea sa-mi zvagneasca tot mai mult. Ceva negru se intindea acum pe mainile mele, dar nu stiam ce e... Eu incep sa tip, dar nu ma aude nimeni... Incep sa tip...dar nu ma ajuta nimeni...
- Nu!! Nu mai vreau sa fiu manipulata de nimeni! Plecati! Lasati-ma!! strig eu incepand sa fug din nou fara oprire, dar cand ajung in dreptul unei usi inchise nu mai aveam unde sa ma duc. Ei veneau dupa mine oriunde m-as duce... Acum lanitsorul mi-l lasasem acolo. Roscatul vine la mine cu lantisorul in mana si mi-l da.
- Ce tot vrei de la mine?! Cine esti de fapt?! il intreb eu batand incet si fara vlaga cu mainile in usa, iar eu fiind rezemata de ea...
Se apropie el de mine incetisor si imi sopteste ceva la ureche...
- De cand ai semnul esti de-a noastra... De cand ai semnul ar fi trebuit sa vii cu tatal meu... imi zise el pe un ton putin autoritar, dar totusi calm
- Dar..tu...tu cine esti?! Si ce tot vrei de la mine?! il intreb eu cu o privire speriata, dar incercand sa arat ca nu-mi este frica
- Eu? Eu sunt Hideki Matsuyama... Incantat sa te cunosc Layla Shimizu... Se pare ca pana acum n-ai fost recunoscuta ca fiica a lui Otaka Shimizu, marele om de afaceri al orasului Tokyo despre care se zvonesc acum lucruri din ce in ce mai rele.
Deodata simt cum cineva deschide usa, iar eu reusesc sa fug. De data aceasta reusesc sa fug si nimeni nu ma mai opreste acum...
* Dupa o jumatate de ora de asteptat in parcul acela *
Le zaresc pe Aiko, Rin si Hana-chan care se pare ca ma cautau...
- Hei, fetelor! Sunt aici! strig eu alergand spre ele si facandu-le cu mana
Ele ma imbratiseaza, iar apoi toate incepem sa facem turul acelui targ... Festivalul nu era cine stie ce, dar acolo eu n-am mai vrut sa merg, asa ca am hotarat sa plec acasa, insa nu aveam bani... Ghinionul meu...l Aiko, Rin si Hana-chan nu mai stau nici ele asa ca vin cu mine acasa... In acea seara ele mi-au povestit despre ce le place si ce nu sa faca si alte chestii de acest gen... Adica ne-am cunoscut mult mai bine in acea seara... Toate au adormit obosite in patul meu, asteptand obosite venirea urmatoarei zi. Peste noapte eu n-am mai putut sa dorm prea bine fiindca ma durea semnul, dar am stat acolo si am suferit in tacere asteptand si eu cu nerabdare a doua zi...
......................................................................................................................................................................
Sfarsitul capitolului VII - Semnul
......................................................................................................................................................................
Acesta a fost capitolul 7. Scuzati-ma din nou cam am intarziat cu capitolul, dar v-am zis...problemele cu pc-ul... Daca mai intarzii sa stiti ca nu o fac intentionat si ca nu-i din vina mea, dar are ceva pc-ul...
Sper ca a meritat asteptarea. Si apropo, ieri din nou mi s-a inchis singur pc-ul si n-am mai putut sa-l deschid ca-l postam ieri. 
Oricum va doresc lectura placuta! 
_______________________________________
Lawliet, Beyond Birthday, Deidara, Nobuo Terashima, Allen Walker, Ichiru Kiryuu, Chrono, Lavi, Light, Kisshu, Aidou, Kakizaki Kokera, Damore, Yuujirou, Yoshitsune, Lorian Kukabara, Leo Aoi, Konoha and Suwa ~ Kwon Ji-yong, Kan, Boyfriend, Sebastiano Serafini, Kenichi Matsuyama, Hongo Kanata, Tatsuya Fujiwara and Exo-M ARE MINE! The gazette, On/Off, Diement, Dolore, Royz, R-shitei, Alice Nine, Ayabie, Diaura, Screw, SuG and Blood ARE MINE! Kagamine Len, Kamui, Kaito, Leon and Hiyama Kiyoteru, Kasane Ted, Sora Suiga, Defosuke, Kuru Utaune, Ren Ikune, Sai Yurika, Merum, Miki Yukine, Tatsune Riku, Kamirei Fukkirei, Satsuki Kagene, Subaru Kyooteru, Taizo and Yu ARE MINE!
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
|
|
Este cam primul pe care l-am postat pe alt forum decat al meu(unde nu e decat un user deocamdata). Va rog lasa-ti un comentariu daca vreti. 
.Vreau cat mai repede nextul ca altfel ma ai pe constiinta 
Si mie imi place sa desenez noaptea,cateodata mai si scriu...Bravo,iti iubesc ficul.Adu repede nextul.
Ti-am spus ca am sa-ti las un comentariu la fic, desi nu ma prea pricep.
