 MăDăMembruDin: Undeva in lumea asta mare
Postari: 522
|
|
Hello!
Am venit cu ultimul capitol, dar, inainte de asta, as vrea sa va rog ca macar acum, la sfarsit, sa-mi lasati mai multe comentarii. Apreciez ca macar cititi - cel putin sper sa o faceti, dar tinand cont de vizualizari... - dar mi-ar placea sa va stiu parerile si toate cele. Voi revenii, curand, cu postul spercial rezervat pentru multumiri - stiti, asa cum multumesc premiantii de obicei cu discursul ala :]].
Ma rog, poftim last chapter:
Capitolul 21 ~ Epilog ~ 1/3 Vampir, 1/3 Om, 1/3 Ninja
Cateva zile, n-am facut mare lucru. In parte, mi-am petrecut timpul cu Lee. Nu mai vorbisem de mult cu el si-mi fusese dor de vorbele si actiunile lui calculate. De fapt, imi fusese dor de prietenul meu. Ii povestisem cu o groaza de detalii tot ceea ce se intamplase in ultima vreme, chiar si faptul ca il iubeam pe Deidara si eram cu el. A parut sa inteleaga, dar a schimbat repede subiectul. Stiam ca si el avea sentimente pentru mine, asa ca nu insistam pe discutiile care-l puteu ranii.
O vizitam pe Sakura la spital in fiecare zi, fiind singura care mai trebuia sa stea putin intr-un salon. Inca se faceau investigatii asupra semnului ei blestemat. Imi cerusem de nenumarate ori scuze pentru asta – din vina mea ea nu putea fi cu Naoki tot timpul.
Cand veneam in vizita la ea, o luam si pe micuta, care se bucura nespus de mult. Pe perioada in care Sakura era in spital, de ea avea grija Rin. Doar ca Naoki, in mod evident, o prefera pe Saku. Iar eu eram fericita sa le dau ocazii pentru a se intalni.
De Sasori nu a intrebat nimeni nimic si am impresia ca toti deja stiau ca s-a sinucis din iubire. Auzeam cand si cand despre “Frumosul acela romantic care s-a omorat din cauza unui refuz”. O groaza de fete se uitau la mine urat pentru ca stiau ca eu ii spusesem “nu”. Inca ma invinovateam pentru asta. Si visam scena in care se aruncase in fiecare noapte. Pain era cam iritat de toate pierderile suferite de Akatsuki, dar si-a dat seama ca singurii Bijuu in viata sunt protejati de mine. S-a resemnat, gandidndu-se ca nu mai erau chiar atat de multe de facut.
Satoao se plimba cu mine de colo-colo. Trecuse pe sange de animal si parea usor mai impacata cu ideea. Se plictisea si vroia sa faca multa miscare, asa ca in fiecare zi de dimineata dadeam alaturi de ea cate doua ture in jurul Satului. Cand eu ma intalneam cu Lee, ea se ducea sa faca un schimb de tachinari cu Itachi, apoi se interesa de cine stie ce vorbind cu Gai-sensei. Cateodata vorbea cu Deidara si am inteles ca subiectul in cea mai mare parte eram eu. Alte ori facea exercitii. Dar niciodata nu statea singura.
Sasuke si Naruto o vizitau si ei pe Sakura mai mereu. Se simteau amandoi minunat. Nu avusesera daune prea serioase, multumesc lui Dumnezeu. Neji era intotdeauna cu echipa lui, iar Gai-sensei ii punea serios la treaba. Kakashi-sensei nu insistase pe nici o intalnire, constient ca Sakura nu putea sa iasa din salon. De fapt, nu avea voie sa iasa din salon.
In primele doua zile, mare parte dintre noi am ajutat la repararea cladirilor daramate – si a fost chiar amuzant.
Dar cea mai frumoasa parte a acestor zile era noaptea, cand stateam in sfarsit singura cu Deidara. Glumeam si ne sarutam, povesteam diferite chesti si niciodata nu adormeam prea devreme, indiferent cat de obositi eram. Intr-o dimineata chiar am stat in pat pana la pranz. Dar tot ma simteam bine. Simplul fapt ca stiam ca el era al meu imi facea ziua excelenta.
Nimeni nu a parut cu adevarat surprins cand au aflat ca sunt cu Deidara. Ceea ce m-a facut sa ma intreb cam cata tensiune era intre noi inainte. Am primit cateva priviri dezaprobatoare – majoritatea de la Gai-sensei – dar toti, in mare parte, au stiut chiar dinainte sa stiu eu ca asa va fii. Si, din nou, imi doream sa aflu cum de stiau ei asta. Poate ca aveam eu o problema, poate nu vedeam in inimile oamenilor, dar mi se parea nefiresc sa stii sentimentele unei persoane, chiar inainte sa-si dea aceasta seama de el.
Oricum, toate au decurs foarte bine. Iar acum facem un ultim tur al Satului. Eram destul de multi in plimbarea asta tarzie, fiind trecut de miezul noptii. O groaza de lumini colorate erau impanzite pe la stresinile caselor si nu eram singurul grup destul de nebun incat sa iasa atat de tarziu. Sau devreme, ma rog.
Eu, Deidara, Satoao si Itachi mergeam in ultimul rand, in fata noastra erau Pain, Konan, Kisame si Rin, iar in primul rand glumeau si radeau Sakura, Naoki, Sasuke, Naruto si Lee. Tsunade-sama ii daduse voie Sakurei sa petreaca seara cu noi, tinand cont ca era ultima.
Priveam in toate directiile, parca vazand pentru prima data minunea unui colectiv destul de unit. Acum, vedeam cu ambii ochi. Nu stiu ce mi-a venit mie intr-o zi, dar am simtit nevoia sa scap de bretolul care-mi acoperea jumatate de fata. L-am lasat putin peste sprancene, si-mi cadea in suvite mici pe frunte. Mie imi placea cum arata.
M-am uitat, mai mult din simpla intamplare, la stanca unde erau sculptate fetele celor cinci Hokage ce au condus – sau conduc, in cazul lui Tsunade-sama – Konoha. Ochii celui de-al Patrule, Minato, straluceau. Cu vederea mea nu-mi era greu sa deslusesc oamenii ce tineau tortele in dreptul gaurilor din statuie. Arata ca si cum ar prinde viata.
-Ce se intampla acolo, sus? I-am intrebat pe cunoscatori. Toti – in afara de Satoao si Naoki - deschisesera gura sa-mi raspunda, dar Sakura a fost prima.
-Cercetasii din scoala primara. Au obiceiul ca o data pe an sa mearga acolo sus si sa se holbeze la toate mesajele lasate de cine stie ce indrumator de-al lor. Dar, trebuie sa recunosc, se vede marfa de jos!
-Au dreptul sa-si aleaga in fiecare an cate un alt “idol”. Numai ca de ceva timp l-au ales doar pe Yondaime. A completat-o Itachi, uitandu-se si el la statuia care parea acum vie.
-Cand eram eu mica, preferatul era Hashirama-sama. Acum, Minato-sensei a acaparat toata faima. Rin a folosit un ton plin de nostalgie cand a vorbit, ceea ce m-a facut sa inghit usor in sec.
-Ma… aaaa, adica Saku-chan, putem merge acolo? Te rooog…! Se miorlai Naoki, cu vocea ei subtirica si dulce. Sakura s-a uitat in spate la noi, si am ridicat toti din umeri, usor nepasatori. Eu, eram la fel de curioasa ca micuta Nao-chan.
-Iruka-sensei se ocupa de ei – nu se va supara…
-Eu nu merg. Sunt cam obosita… Nagato, vi cu mine? Konan l-a intrerupt pe Naruto, apoi l-a abordat pe Pain. Acesta nu a putut-o refuza, probabil deja stiind ceea ce se afla in acea stanca. Cand s-au indepartat destul de mult, Satoao a gandit cu voce tare:
-Inca o dovada ca femeile conduc Akatsuki…
-Hei! Au sarit, atat Itachi cu Kisame, cat si Deidara.
-Hei, ce?! L-am sfidat pe Deidara cu o privire, ca si cum l-as fi intrebat daca se indoia de afirmatia lui Satoao vre-o secunda.
-Aaa, nimic, iubire. Doar o reactie spontana aaaa…
-Mandriei mele! A continuat Itachi, vazand ca iubitul meu nu stia cum sa isi termine replica. Deidara pe jumatate aproba si pe jumatate nega. Ma amuza. A fost un lung moment in care Satoao, Itachi si Kisame au facut shimb de tachinari, ceea ce a starnit rasete. Erau atat de amuzanti, ea aducand motive pentru care o femeie era un conducator mai bun decat un barbat, iar ei contraatacand cu faptele unor femei demne de spanzuratoare. Momentul lor a fost oprit de Rin, cand tachinarile deveneau reprosuri si cand erau gata sa se ia la bataie.
Am pornit toti spre scarile care duceau sus, la intrarea in pesterile de dupa statuile celor cinci Hokage. Nu incapeam in aceeasi formula de mai devreme, asa ca am luat-o cate doi. Eu si Deidara ultimii. Pe la jumatatea treptelor, ne-am oprit si am privit Satul de sus. Lumini care impanzuiau fiecare straduta, cateva feresre ce straluceau, semn ca oamnii nu adormisera cu totii, chiar si sunetul lin al unui instrument, probabil de la vreo casa mai apropiata stancii.
M-am apropiat mai mult de balustrada, impresionata de ceea ce vedeam. Nu era acelasi Sat ca in lumina soarelui, se vedea cu totul diferit. Fara oamenii care se imbulzeau unii in altii, fara zarva facuta de cine stie ce client revoltat pe un pret prea mare, Konoha parea un paradis. Stelele sclipeau, dar luna le intrecea cu usurinta, atragand priviri.
Am tresarit cand Deidara mi-a dat drumul la mana. Ma obisnuisem atat de repede cu gesturile tandre, incat deja mi se parea anormal sa nu-l ating atata vreme cat era pe langa mine. M-am relaxat imediat ce m-a imbratisat de la spate. Era atat de bine cu bratele lui incolacite in jurul meu, incat puteam sa jur ca era un vis.
M-am dat usor intr-o parte astfel incat sa pot sa-mi intorc capul spre el, apoi l-am sarutat. Imi fusese dor sa-I simt buzele dulci peste ale mele – toata ziua nu avusesem destul de mult timp pentru noi.
-Waa… se pupa! Uite, chiar se pupa!
M-am dat in spate imediat, desprinzandu-ma din bratele iubitului meu, rosind usor in obraji. Din cauza luminilor Satului nu se vedeau doar niste umbre negre, ce puteau fi interpretate diferit. Se intelegea perfect ceea ce se intampla – lucru care nu ma interesa atat de mult. Numai ca nu stiam cat de bine era pentru Naoki – avand doar cinci ani – sa vada asta.
Alaturi de ea era Naruto, care incerca s-o traga in sus pe scari, abordand motive jalnice, dar care de cele mai multe ori funtionau pe copii. Numai ca Naoki era mai isteata decat ar fi trebuit sa fie o pustoaica de cinci ani, asa ca nu reuseai prea des sa o pacalesti. A venit in fuga pana in dreptul nostru, apoi s-a uitat fix la mana mea, incatusata de a lui Deidara.
-Ari-chan, de ce il ti pe Dei-kun doar pentru tine? A intrebat, usor incruntata, micuta. Ii placea sa ne prescurteze numele. Niciodata nu ne spunea numele intrec, exceptie facand Lee, Rin, Konan si restul carora nu le putuse gasi un alint mai scurt. Asa ca si noi i-am scurat numele. Din Naoki, am facut doar Nao-chan. Si niciodata nu uitam sa adaugam sufixul “chan”, pentru ca si ea vorbea respectuos cu noi. La inceput, i-am zis Nao-chan mai mult pentru ca ma amuza foarte tare ori de cate ori striga pe cineva, abreviindu-I numele. Dar apoi i-am vazut incantarea de pe fata si nu mi-a mai pasat de amuzament – ea era fericita pentru ca ii spuneam Nao-chan.
M-am aplecat la nivelul ei, iar Deidara mi-a urmat imediat exemplul. Vroia cu orice pret sa auda ceea ce-I voi raspunde.
-Pentru ca il iubesc. Ca reactie la ceea ce am spus, Deidara mi-a strans mana. Un mod simplu si eficient de a-mi spune ca si el ma iubeste. De ce te intereseaza? O intreb, iar ea ridica usor din umeri.
-Dar pe Lee-kun nu il iubesti?
Auch! Asta a fost o intepatura dureroasa. Am aratat un zambet crispat. Chiar si Deidara s-a intunecat usor la fata.
-Ba da, doar ca intre mine si Deidara este ceva mai… special. Lee imi este ca un frate – mult prea greu de inlocuit.
-Se vede acel ceva special. Stralucirile voastre sunt mai puternice cand sunteti impreuna. Si va atrageti, ca doi magneti.
Deja micuta Nao-chan vorbea foarte destept. Vocea ii era usor mai matura fata de cand vorbea in mod normal, iar tonalitatea foarte joasa, nevrand sa auda si alt cineva. N-am apucat sa o intreb nimic despre ce straluciri vorbea, pentru a fost luata pe sus de catre Naruto. Si a redevenit Nao-chan cea copilaroasa, jucausa.
-Straluciri? repet, neintelegand la ce se referea. Informatia a venit mai repede decat ma asteptam. Itachi s-a sprijinit in fata noastra de stanca.
-Aure. Pustoaica asta care pare cat se poate de normala, vede aurele. O aura este, de fapt, chakra care te inconjoara si circula in toate directiile, ca o sfera de care nu te poti descotorosii.
-N-as paria pe asta. Mama ei a murit – iar ea nu si-a dat seama imediat, a spus Deidara, incruntandu-se. Si mie mi se parea greu de crezut, pentru ca Naoki nu arata ca si cum ar vrea sa detina ceva ce nu stie sa controleze.
-Doar daca nu cumva mama ei nu avea chakra. Nu stiu prea multe despre cei care vad aure – nu m-a interesat niciodata, a recunoscut Itachi, usor incruntat. Le-am spus ca discutam alta data si ca am ramas in urma, apoi am reinceput sa urcam.
Ceea ce se vedea frumos de pe scara, se vedea minunat de la inaltime mai mare. Era ceva mai special, fiind toti, inconjurati de copii care incercau pe cat posibil sa ne ignore, continuandu-si treaba. Satoao m-a tras intr-o parte, sa-mi arate ceva si am fost nevoita sa ma desprind de Deidara. Mi-a aratat un perete. La inceput nu m-am prins despre ce era vorba. Dar dupa o privire mai atenta, am vazut ca era ceva gravat, intr-o limba straina. Cu litere ciudate.
-Este romana. Spune: “Viata nu e viata fara puterea de a cunoaste viata”. Si mai jos, scrie “Aurele prezic viata”. M-am gandit ca…
-Ca are legatura cu Naoki. Ai auzit ce am vorbit cu baietii, nu? Oricum, Nao-chan e inca micuta. Nu sunt sigura ca stie prea multe despre aure.
-Hai sa vorbim cu Iruka-sensei. Poate are el detalii, tinand cont ca preda istoria, a zis Satoao, impingandu-ma usor spre Iruka.
Sensei ne-a spus o poveste de adormit copii despre aure, cum ca poti citi deciziile in culorile care se amesteca cu chakra si ca cineva care vede aurele ar putea fi un sfatuitor foarte bun. Problema era ca, de fapt, aurele tradeaza orice secret, mai ales daca te macina. Un “cititor de aure” putea sa-ti desluseasca emotiile, chiar si pe cele care nu le intelegi. Te putea cunoaste mai bine decat tine insati.
Dupa discutia cu Iruka, ne-am mai holbat o vreme la pereti, gasind fel si fel de mesaje pentru copiii care trebuiau sa le gaseasca, dar incercand sa nu facem asta prea evident. Chiar am ras, observand cum pustii incepusera sa se prinda ca le gaseam “comorile” si se tineau dupa noi. A fost amuzant si cand Iruka-sensei s-a prins de jocul elevilor sai. N-am mai stat mult, ne-am dat seama ca incurcam cateva treburi. Asa ca am plecat, razand, pentru ca unul dintre baieti incepuse sa se tina dupa Naoki, iar ea tot cerea sa fie luata in brate, ca sa scape de copil.
Fiind iar afara si simtind briza rece a toamnei tarzii, ne-am despartit. Toti Akatsuki, plus Rin si Satoao am mers la mine acasa, restul fiecare la caldura propriilor asternuturi. Itachi si Satoao au facut o intrecere amicala pana acasa, considerand ca Tobi ar fi cinstit desemnand castigatorul, parand atat de dezinteresat.
Cu siguranta, fie ca Itachi castiga sau nu, tot Satoao ar fi fost cea care, in ochii lui Madara, ar fi ajuns prima. Asa ca Itachi si-a cam luat teapa.
-Pariez pe Satoao! A zis dintr-o data Rin, scotand niste bani din buzunar.
-Foarte bine, eu pariez pe Itachi! I-a raspuns Kisame, scotand si el aceeasi suma de bani.
-Ari, pe cine pariezi? Ma intreaba Rin, ranjind usor.
-Ah, prefer sa nu ma bag, stiind deja cine va castiga…
-Trebuia sa fi total necunoscator ca sa nu-ti dai seama ca Tobi o va face pe Satoao castigatoare fie ca ajunge prima, fie ca nu. A ridicat din umeri Deidara, chiar inainte sa fie intrebat daca pariaza. Kisame a murmurat o injuratura, dar nu a mai putut sa-si retraga pariul, asa ca, imediat ce am ajuns acasa ne-a asaltat Satoao, dandu-se mare cu castigul sau. Itachi se uita urat la Tobi, care statea sprijinit cu capul de balustrada scarii.
Am ras si am mai vorbit cate ceva despre viitor – nimic batut in cuie, totusi – si am glumit putin, apoi ne-am hotarat sa facem cate un dus si sa mergem la culcare. Casa lui Allen, chiar daca era uriasa, nu avea sase bai. Doar trei. Pain, Konan si Tobi isi facusera cate o baie inainte sa venim noi.
Am hotarat ca primii sa fie baietii, Kisame si Itachi destul de ofticati pentru pierderile avute meritau sa aiba ceva de consolare. Evident, cel mai mult in baie a stat Kisame, partea de rechin tinand mult la apa. Fiind o gazda buna, le-am lasat pe Satoao si pe Rin sa se duca ele in locul lui Deidara si Itachi.
Si am asteptat. Si am asteptat iar. Si-am mai asteptat…
Pana la urma, Rin a iesit de la dus inaintea lui Kisame, asa ca am mers in locul ei. Imediat ce am ajuns sub jetul fierbinte, tot corpul mi s-a relaxat, bucurandu-se de senzatia de liniste si pace oferita de picaturile de apa. Mi-am sapunit bine tot corpul, lasand sentimentul de curatare sa-mi aduca numai zambete pe fata. Am insistat putin la par, pentru ca deja imi crescuse pana la jumatatea spatelui si se ingrijea mai greu. Am avut grija sa-l clateasc cum trebuie.
N-am stat mult in baie – in jur de cincisprezece minute. Kisame tot nu-si terminase “scurtul” dus, iar Satoao anuntase ca se duce la vanatoare. Precizase ca nu va vana oameni, asa ca am considerat ca nu era nevoie ca eu sau Itachi sa o insotim. Deci m-am schimbat in pijamale si m-am asezat in pat, cu Deidara langa mine. Chiar daca aveam parul ud, m-a tras la pieptul lui si asa am adormit, simtitndu-I mirosul dulce, gandindu-ma doar la el si avandu-I gustul pe varful limbii…
De dimineata, totul a mers ca pe banda. Bagajele erau facut de catre Konan de seara trecuta, iar scurta curatenie facuta in casa inainte de plecare fusese mai rapida decat ma asteptam. Imi venea sa plang gandindu-ma ca in mai putinde o ora aveam sa plec din Konoha si de langa prietenii mei.
O groaza de sentimente m-au acaparat: neliniste, privind viitorul, nerabdarea sa-mi vad noua viata si dorul de vechea viata, de care ma desprindeam, sau cel putin speram, cu bine. Nu vroiam sa intrerup legatura cu Lee si Gai-sensei, dar stiam ca facusem o promisiune – iar eu mereu imi tin promisiunile.
Privindu-I acum pe toti cei cu care avusesem o relatie de prietenie stabila, imi parea cu adevarat rau ca-I lasam in urma. Naoki chiar incepuse sa planga – si vazand-o asa, cu lacrimile pe obraji nici eu si nici Sakura n-am rezistat, plangand in liniste si uitandu-ne una la alta. Pana la urma, ne-am imbratisat si ne-am urat toate cele bune, straduindu-ne sa zambim printre lacrimi. Am avut parte de o imbratisare de grup a Echipei 1 si de o groaza de sarutari pe obraji.
Cand am vrut sa trec de portile Satului, unde ma astepta noua mea familie, m-a oprit Lee, prinzandu-ma de mana. Abia ce mi se oprisera lacrimile…
M-a intors cu fata la el si s-a apropiat inca un pas. Nu a spus nimic, in schimb, a actionat.
M-a sarutat. Si n-a fost un sarut fratesc, cu o traiectorie gresit. Nu, nici pomeneala. El chiar vrusese sa ma sarute cu adevart, pe buze. N-am stiut cum sa actionez – a fost exact ca si atunci cu Sasori. Nu am simtit acea tresarire a inimii sau acel tremur usor al corpului. Cand am inteles cu adevar ce se intampla m-am tras cativa pasi in spate, iar el nu s-a impotrivit.
-Lee… eu…
Nu m-a lasat sa termin, s-a intors cu spatele si a luat-o la fuga.
-Nu! Lee… am dat sa ma duc dupa el, avand o stranie senzetie de deja vu. Dar Satoao a aparut in fata mea si m-a prins de umeri, obligandu-ma sa stau nemiscata. Dar nu am fost de acord. Mi-am scuturat capul, dandu-I mainile de pe mine.
-Nu il vei ajuta daca…
-Nu fac aceeasi gresala de doua ori. Exact la fel s-a intamplat si cu Sasori… iar el s-a sinucis. N-o sa stau sa-l privesc distrus, intelegi?! Asa ca da-te din fata mea! Am strigat spre Satoao, care m-a prins mai bine intr-o stransoare, de data asta abordandu-ma ca pe un oponet pe care vroia sa-l ia ostatic.
Asa ca i-am raspuns cu aceeasi moneda, punandu-I piedica si eliberandu-ma. Dar nu pentru mult timp: de data asta Gai-sensei a fost cel care m-a oprit.
-Lee nu e Sasori – nu va face o asemenea prostie. Probabil acum regreta gestul si are nevoie de putin timp singur. Stiu ca vrei sa vorbesti cu el, dar… - a facut cuiva un semn, sa se apropie – … noua ta viata te asteapta si nu trebuie sa mai privesti inapoi.
Deidara m-a imbratisat de la spate si mi-a sters usor lacrimile de pe obraji.
-Iubire, Sasori a fost un prost – nu s-a gandit nici o secunda in ce situatie te pune pe tine. Stiu ca daca ar fi aici nu ar fi fost de acord sa te gandesti la ceea ce a facut, pentru ca regreta, chiar daca tu nu iti dai seama, fapta lui. Lee nu-I va repeta gresala – stie ca il iubesti si ca ti-ar face viata grea daca s-ar sinucide – a vazut si el ca n-ai fost fericita pentru ca Sasori a facut… ce a facut.
-Surioara, nu fi proasta. Stii ca poti avea incredere in Lee. E baiat mare si destept si are propriile vise de care sa se ingrijeasca, asa ca nu va renunta la viata doar pentru ca nu te poate avea. Satoao mi-a prins mana incurajator si mi-a zambit gingas.
L-am facut pe Gai-sensei sa-mi promita ca va vorbi cu Lee cat de repede poare, apoi am plecat.
De mana cu Deidara, inca plangand si avand in fata noua mea familie am plecat la drum, constienta ca asta avea sa fie, probabil cea mai trista si tot odata cea mai fericita zi din totdeauna.
Privind orizontul, mi-am dat seama ca eu nu eam impartita in doua, ca majoritatea oamenilor, cu o parte buna si una rea. Eu eram impartita in trei: o parte care tanjea dupa ruperea unui gad sau secarea unui trup plin cu sange, parte pe care incercam cat se poate de mult sa o estompez, o parte care spera intr-una ca eu sa fiu fericita si sa nu-mi mai fac griji pentru ceilalti – aceasta era partea egoista – si o parte care vroia sa le scoata pe celelalte doua din functiune, sa puna prietenii si cunostintele pe primul loc si sa imi dau viata pentru a-i salva pe cei pe care-i iubesc.
O treime Vampir. O treime Om. O treime Ninja.
Asta este viata mea. O viata in care sunt menita sa am mai multe lupte interioare decat exterioare. O viata in care nu vreau ca bataliile mele interioare sa afecteze lumea exterioara. O viata care ma va inebunii, dar de care pot scapa doar avandu-l pe Deidara langa mine.
Asa va fi de acum in colo.
O lupta continua pentru suprematia din mine si pentru acapararea principiilor pe care sa le urmaresc restul zilelor mele. Idealurile trebuiesc atinse, iar in zilele noastre poti face asta doar prin sacrificii si multe rani. Dar daca idealurile tale sunt acelea de a nu-ti atinge idealurile?
Mi-a venit sa rad, in ciuda faptului ca inca plangeam.
Da, exact asa vreau eu sa-mi traiesc viata: incalcand legile naturii si avand langa mine ceea ce-mi place sa numesc echipa. Echipa unita de iubire si multa, multa, multa incredere.
L-am strans pe Deidara mai tare de mana si ne-am zambit, ramand putin in urma, sarutandu-ne asa, in mijlocul drumul, dar neinteresandu-ne cu adevarat de ceea ce se intampla in jurul nostru. Amandoi stiam ca orice ar fi, noi vom ramane mereu impreuna. Sarutul acesta mi-a transmis ca el stia ceea ce gandeam si ca imi iubea toate cele trei parti, chiar daca unele erau prea periculoase.
Sfârşit!
Si mai mare:
Sper ca v-a placut fic-ul meu. Vreau sa mai spun ca din toate tonele pe care le am, acesta este printre cele mai noi si singurul terminat din totdeauna :]] Deci e premiera!  )
_______________________________________
Work hard
Reach for your imaginations
Ignore the things that keep you away from writing
Tell your story in detail
Ideas are waiting to be unleashed
Never give up
Go for the greatest
It's all fun and games until someone gets hurt. Then it's hilarious!
|
|
![1/3 Vampir, 1/3 Om, 1/3 Ninja [Naruto] - Multumesc enorm pentru comentarii, apreciez - Completed.](/img/pics/iloveanime4ever.3xforum.ro/1_3_Vampir_1_3_Om_1_3_Ninja_Naruto-ok_21853.jpg)
este superr tare vreau sa pui nextuuuuuuuuu repede sunt foarte curioasa sa vad ce se intampla 
![1/3 Vampir, 1/3 Om, 1/3 Ninja [Naruto] - Hei >:D< Merci mult de comentarii :D Sper sa va - Completed.](/img/pics/iloveanime4ever.3xforum.ro/1_3_Vampir_1_3_Om_1_3_Ninja_Naruto-ok_21984.jpg)
![1/3 Vampir, 1/3 Om, 1/3 Ninja [Naruto] - Hello >:d< Dap, capitol nou, dar inainte de asta - Completed.](/img/pics/iloveanime4ever.3xforum.ro/1_3_Vampir_1_3_Om_1_3_Ninja_Naruto-ok_22743.jpg)
![1/3 Vampir, 1/3 Om, 1/3 Ninja [Naruto] - Hei :]] Mai repede decat ma asteptam chiar si eu - Completed.](/img/pics/iloveanime4ever.3xforum.ro/1_3_Vampir_1_3_Om_1_3_Ninja_Naruto-ok_22751.jpg)
