Ema
Bufniță Flămândă
 Din: În nebunie.
Inregistrat: acum 14 ani
Postari: 469
|
|
Sakura P.O.V:
Mă plimb cu paşi mici spre sediu ,fiind chemată de şeful meu probabil pentru o misiune. Păşesc încet pe trotuarul călcat de zeci de mii de oameni. Privesc feţele celor care se plimbă pe acelaşi trotuar cu mine, şi le văd zâmbetele şi râsetele făcându-mă mai melancolică decât credeam că aş putea fii. Zâmbetele îmi provoacă o tristeţe acută, deoarece ei nu au habar prin ce trebuie eu -cât şi colegi mei - să trecem ca să-i putem ţine în siguranţă. Ei nu ştiu cât trebuie luptăm pentru a putea ei trăi într-o lume mai puţin riscantă. Şi ei ce ne dădeau în schimb? Replici cum ar fi că F.B.I-ul nu face nimic decât când vine vorba despre preşedinte. Ei bine se înşeală. Eu impreună cu alţi mii de agenţi îi apărăm de infractori şi de toate pericolele, iar ei îşi trăiesc viaţa fără nici cea mai mică responsabilitate.
Le văd zâmbetele, râsetele şi simt cum devin tot mai inchisă în mine şi cum îmi doresc să lovesc ceva. Toţi trăiesc viaţa cu o neînsemnare jignitoare, nu se pot gândi câ cineva chiar lupta pentru ei, în timp ce ei ce fac? Râd şi nu le pasă de nimic. Nu-mi doresc niciodată să ajung în halul lor, nu doresc să fiu nerecunoscătoare celor ce mă ajută să duc o viaţă mai bună, chiar şi cu riscul proprilor lor vieţi. Cum pot să fie aşa de nepăsători de propria lor viaţă ? Urăsc astfel de oameni mai ales după moartea părinţilor mei, care nu pot să descriu cât am avut de suferit. Faptul că a trebuit să stau singură timp de 2doi ani, după care să fiu înfiiată de Tsunade. Mi-a adus mari schimbări în viaţa mea. Timp de doi ani a trebuit să mă alin singură. Singurul vis şi dorinţă ce ardea în interiorul meu era să-mi răzbun părinţi, să le razbun moartea necuvenită lor.
Sun complet degustată de copii, adoleşcenţi ce au părinţi care îi iubesc, şi încerc să le ofere tot binele pe când ei nu îi ascultă şi fac ce îi taie capul. Aceia nu sunt demni de parinţii lor şi nu trebuie nici măcar să fie iubiţi de aceştia dar... Cam asta este viaţa, nu este mereu pe placul nostru. Este un joc în care te poţi pierde destul de repede şi în care dacă dai numărul greşit zarurilor pici în locul şi momentul nepotrivit. Aceste lucruri le-am putut observa singură cu timpul. Ajutată de Tsunade, mama perfectă, şi de Hinata sora şi prietena care la nevoie se cunoaşte, am putut trece de perioade grele din viaţa mea, în care cred că dacă nu ar fi fost alături de mine nu aş mai fii în momentul ăsta în viaţă.
Din metropola, plina de agitaţie cum este dealtfel în fiecare clipa, la prima cotitură o i-au la stânga şi merg înainte în întruneric simţindu-mă oarecum mai în firea mea. Întrunericul mă face să nu mai văd lumea aăa cum este ea, mă face să uit de tot din jurul meu şi mereu când doresc linişte mă refugiez în întuneric. Îmi poate oferi liniştea si pacea pe care o cană de cafea îi putea linişti pe oamenii cei normali. Faptul că sunt diferită de alţii de vârsta mea mă face să mă simt în unele clipe precum un mosntru, ca o ciudăţenie pentru ei. Am momente în care psihicul meu este la pământ, şi dacă nu sunt supravegheată pot să fac lucruri care ar putea duce la moarte mea.
O clădire nu prea grandioasă îşi face apariţia încă după câteva cotituri şi alte câteva minute bune în care am timp să meditez asupra problemelor mele dar acum trebuie să le las la locul lor, într-o parte a creierului meu şi să fiu atentă la ce are să-mi ceară şeful. Mă îndrept cu paşi din ce în ce mai mici şi mai grăbiţi spre uşa clădirii unde îşi fac de veghe doi bărbaţi îmbrăcaţi la patru ace, şi bineînţeles presupun şi foarte bine înarmaţi.
- Codul? întrebă cel mai gras dintre ei.
- 458933Giovan, spun scurt după care trec pe lângă ei fără a mai spune nimic. Urăsc aceste coduri şi sisteme de siguranţă. Sunt până la urmă F.B.I, cine putea să ne facă rău? Mai spun şi eu să îşi pună coduri şi sisteme de siguranţă mafioţii şi infractorii împotriva noastra, nu noi. Este destul de penibil dar dacă aşa este viata asta, nu mă pot împotrivi ei. Eu consider viaţa ca un Iad dat de la Dumnezeu, care ne pregăteşte pentru Rai unde defapt acolo se află Pământul cel mai bun şi mai paşnic. Nu doresc să ajung acolo prea repede, chiar dacă micile mele excese de criza aproape mă aduceau tot mai aproape de acel Pământ. Doresc să trăiesc până în momentul în care îmi răzbun părinţii, după aceea nimic nu mai contează pentru mine, nici măcar propria viaţă.
Urc păşind greu pe treptele scărilor până ajung la etajul cinci, care anunţă intrarea în nucleul sediului. Acel loc este împânzit de mii de agenţi şi gardieni ca şi cei pe care îi găseai şi la intrarea în sediu. Picioarele mele încetinesc paşii, lăsându-mi timp să-mi salut colegi de muncă care pareau încântaţi de sosirea mea la sediu, şi care mai mult ca siguri ştiau ce urma să se întâmple cu venirea mea acolo. Paşii mei mă conduc până la o uşă mai mare si mai inchisă la culoare decât restul, pe care scria mare ,,Biroul Şefului". Trag aer adânc în piept şi bat în uşă aşteptând un răspuns care nu evită să vină imediat. Îmi bag uşor capul pe uşă urmat de corpul meu, îndreptându-mă sper biroul şefului. Se pare că nu se află în toane bune, lucru care mă face să stau la locul meu şi să încerc pe cât posibil să nu zic o postie, aşa cum fac de obicei, ca să nu-l enervez.
- M-aţi chemat, domnule? întreb aşezându-mă cât mai confortabil pe acel scaun din faţa biroului, dar nu-mi reuseşte sub nici un chip. Simţeam cum adrenalina îmi trece prin corp. Eram gata de orice.
- Da, Sakura, te-am chemat. Am veşti.... spune el încet privindu-mă insistent.
Sunt gata pentru orice. Nu, Sakura ?
_____________________________________________
Aşa, ţin să vă anunţ că acest capitol ( şi cele ce vor urma ) sunt scrie cu mult timp în urmă. Modul de exprimare de aici diferă total cu cel ce îl deţin acum. O să vedeţi peste câteva capitole.
P.S: Mi-am dat toată silinţa să-l mai corectez, era într-o stare jalnică.
P.P.S: Scuzaţi hibernarea pe care am avut-o, acum voi fi ceva mai activă. 
Sper să vă placă acest capitol. Aştept păreri. ^^
_______________________________________
~ Nobody ~
  
P.S: Madara is mine ! Just mine bitches !
|
|
)..idiot
