Saku
Membru
 Din: World Of Dreams
Inregistrat: acum 15 ani
Postari: 566
|
|
Deci, imi pare rau fata de voi ca v-am lasat sa asteptati atat de mult, dar in special, imi pare sincer rau fata de Ella, careia i-am promis doua nexturi, si nu am reusit sa postez decat unul. Dar, pe langa acest next, mai am si nextul de la Paradisso Girls, gata scris pe hartie, si abea asteptand sa fie transcris pe word. Asa ca stati pe aproape, pentru ca s-ar putea sa-l regasiti aici, pe forum, cat de curand.
Lectura placuta!
Sakura:
~~~ 2 ani mai tarziu ~~~
Micutul nostru, al meu si al iubitului meu Sasuke, dormea bustean in momentul cand eu am intrat pe usa. M-am asezat in genunchi, langa patul sau. Acuma nu mai era inconjurat de gratii si nici nu mai era brazdat de jucarioare deasupra sa. Era patul sau mare, pentru copilasul nostru care crescuse in de ajung de mult, credem noi, pentru a avea o camera mai mare, mai spatioasa. Chiar daca micutul Ysuke este inca mititel pentru o astfel de camera, pentru el a fost cadoul perfect de ziua sa, de anul acesta.
Il priveam pe Ysuke cum doarme, atat de linistit si fara griji. Trei nopti la rand nu am dormit, in fiecare seara venind aici, in camera sa, dezmierdandu-i obrajii cu pupici silentiosi si cu palmele mele. Maine urma sa merg la facultate, atat eu, cat si Sasuke. Nu puteam lasa sa atarne ce e mai greu pe umerii lui, in aceasta „familie” pe care noi am format-o. Trebuia sa-mi gasesc un loc de munca. Trebuia sa ma angajez undeva. Sa simt ca am sa contribui si eu pe viitor la intretinerea familiei. Eu si Yumi aveam doi parinti in grija carora sa ne lasam copilasii atunci cand aveam sa plecam la facultate si la munca. Si in plus, mi s-ar parea tare dragut ca cei doi verisori sa petreaca mai mult timp impreuna, acasa la mama si la tata. Si in plus, ei si-au luat cu bucurie statutul de bunici, chiar daca, avand in fata faptul ca eu am nascut la 19 ani, de vreme ce tatal copilului, iubitul meu, Sasuke, avea 20 de ani.
De odata, am simtit in spatele meu o prezenta calda si linistitoare. In momentul in care a inceput sa-mi mangaie bratele ca sa ma incalzeasca, am stiut cine era (Sasuke) si ce urmeaza. Mi-am lasat capul cu tot cu gat in partea opusa capului sau, dandu-i libertate brunetului sa-mi sarute gatul din plin.
-Nu mai trebuie sa te stresezi atata, iubito. Totul o sa fie bine. Sti asta. Indiferent daca vom fi la facultati diferite. Iti promit ca doar daca se atinge cineva de tine, si-mi spui, tipul o sa aiba de aface cu mine!
-...Sau tipa, l-am completat eu.
A bufnit intr-un ras silentios, odata cu mine, cat sa nu trezim copilasul. A inceput din nou sa-mi frectioneze bratele, pentru a-mi da o senzatie de caldura.
-Si mie o sa-mi fie dor de Yukio... De micutul sau raset care ma facea sa zambesc mereu... Mi-ar fi de mare ajutor asa ceva la serviciu.
-Si mie o sa-mi fie dor de rasul sau. De chipul sau. De ochii sai... Ai observat vreodata verdele acela? Ochii sai negri cu reflexii de un verde inchis splendid... N-as vrea sa mai plec de aici, din camera asta, stand aici, cu tine, si cu Yukio.
-Nici eu n-as mai pleca de aici, dragostea mea. Dar sti ca trebuie. Trebuie sa ne odihnim, maine e o zi care mai mult ca sigur o sa fie obositoare. Nici nu sti ce greu este la facultate, imi spune el, intorcandu-ma cu fata la el.
Mi-am afisat acea fata trista, si acei ochi lucitori, spre a plange. Nu vroiam sa plec. Vroiam sa raman acolo cu micutul meu si cu iubitul meu, sa raman acolo. Era tot ce imi doream. Ca de obicei, brunetul nu putea rezista fetelor mele de genul asta, asa ca isi apropia buzele mai mult de ale mele.
-Inca te iubesc, frumoaso. Si sunt absolut ca si copilul nostru te iubeste enorm, pentru ca esti mama lui. Nu fi suparata. Ai toata atentia si iubirea noastra.
Cuvintele sale, mai mult soptite, scoteau acel aer cald care ma coplesea pe deplin, atat pe mine cat si pe buzele mele proaspat curatate de un strugurel de capsune. I-am sarutat buzele, pline de pasiune, uitand parca sa mai respiram. Ne tinusem in acest sarut ceva vreme, poate chiar mai mult decat mi-as fi inchipuit ca as fi putut. Era un sarut de-a dreptul palpitant, mai ales pentru el, datorita buzelor mele dulcegi si carnoase (asta doar din cauza strugurelului). Dar nici el nu se lasa mai prejos. Buzele sale erau moi, foarte moi, arcuindu-se perfect pe buzele mele. Mirosul pielii lui dupa dus imi inunda narile. Simteam un miros vag de parfum, una dintre cele mai bune firme, pe langa mirosul sau de menta si al sapunului de mere verzi. O combinatie perfecta, care ma dadea gata.
Imediat ce brunetul mi-a dat drumul buzelor, in minte imi zarise o idee.
-Iubitule, ma gandesc ca poate am dormi aici, cu Yukio noaptea asta... Amandoi. Asta daca nu te deranjeaza, doar daca vre...
-Sunt mai mult ca sigur ca vreau, imi raspunde el cu glasul sau bland, coplesitor. Hai in pat. Sunt sigur ca micutul nu o sa simta nimic, la cat de profund doarme.
I-am zambit cat de larg am putut si cat de larg m-au tinut colturile gurii. I-am sarutat rapid obrazul apoi i-am urmat sfatul: Acela de a ma urca in pat, alaturi de el. Pe tot parcursul somnului am fost tinuta la piept de catre Sasuke, in partea stanga, iar in partea dreapta, Yukio se asezase pe pieptul taticului, tot foindu-se.
N-am putut dormi aproape toata noaptea. Din jumatate in jumatate de ora, Sasuke se trezea din somn, implorandu-ma sa ma culc, deoarece o sa-mi „arate el” a doua dimineata. Doar ca pu si simplu nu puteam sa dorm. Si asta nu era din cauza stresului pe care presimteam ca o sa-l duc maine fara copilul meu sau Sasuke, sau din cauza mirosului de mere verzi si menta – nu. Ci pentru ca in sfarsit eram alaturi de ei, eram toti trei. Am adormit pana la urma, la rugamintile brunetului. De altfel, daca n-as fi adormit eu, el n-avea de gand sa adoarma. Nu stiu cum, dar ma simtea. Stia ca sunt treaza. Dar, pana la urma, adormisem.
-Mami? ma trezeste o voce de copilas.
Imi deschid ochii mari si privesc faptura din fata mea. Yukio, baietelul meu, se uita la mine trist. Sigur abea astepta sa ma trezesc. Imediat ce mi-a vazut ochii deschizandu-se, a inceput sa zambeasca, facandu-ma si pe mine sa-i imit zambetul sau de copil bland. Mi-am redirectionat privirea spre Sasuke. Nimic ciudat in faptul ca eu ma trezisem prima. Chestia este ca, in momentul de fata, el chiar avea de ce sa doarma mai mult. Desi era frant de oboseala seara trecuta, a incercat sa ma faca sa inteleg ca daca nu dorm, azi imi va fi de cinci ori mai greu. Nu a dormit prea bine pentru ca imi vroia mie binele.
-Tati?
-Shhht! Am facut eu, punandu-mi degetul la gura, cat sa gesturizez ca „tati” doarme si nu vrea sa fie trezit. Ati doarme acum, puiule. Cand o sa se trezeasca o sa vorbeasca el cu tine. Da? Am zis, soptit, mai apoi.
-Da... imi raspunse el cu vocea aceea de copil firav.
L-am luat in brate. I-am sarutat obrajii. Mai apoi, m-am indreptat (cu micutul Yukio in brate, desigur) spre bucatarie. Yukio nu invatase prea multe cuvinte, dar ma intelegea perfect, balmajindu-se intr-un amalgam de litere, uneori.
L-am asezat pe un scaun, vorbind cu el, in timp ce imi faceam de lucru. In primul rand, imi luasem pe mine un halat negru, lucios, care mi-ajungea pana deasupra genunchilor, apoi l-am legat cu un cordon la fel de negru si de lucios. Asadar, cand vroia ceva, micutul putea doar sa ma traga de marginea halatului. Sau poate doar sa ma strige.
Imediat ce am terminat de pregatit ce aveam de pregatit, m-am dus in dormitor. Unde era Sasuke? Deja imi imaginam cum s-a trezit pe furis, fara sa-l vada nimeni, si s-a dus sa faca un dus. Ei bine, cred si eu. Desi, 22 de ani nu e chiar varsta la care sa te strecori nevazut asa cum face un copil de 2 ani, asa cum mai face Yukio cand ne trezim cautandu-l prin toata casa pana dam de el. Dar intr-un fel Sasuke are dreptatea lui. Ca de exemplu, mai toate fetele de 21 de ani, adica de varsta mea, isi trezesc partenerii, atunci cand se trezesc si ele, iar ei, bietii baieti, sunt atat de beti de somn incat atunci cand le saruta uita ca trebuie sa ramana trezi. Ei bine, am impresia ca Sasuke si-ar dori sa fac si eu la fel, avand in vedere felul in care ma saruta in fiecare dimineata. Si, fetelor, el ramane treaz, nu adoarme pe parcurs!
Dar teoria cu dusul s-a spulberat imediat ce m-am intors. Statea acolo, fix langa mine, tintuindu-ma cu privirea sa blanda si calda. M-a cuprins in bratele sale, zambindu-mi dulce. I-am raspuns zambetului, si la fel si sarutului care a urmat. Mi se parea absolut fantastic felul in care, buzele sale inca se mai arcuiau pe formele buzelor mele si cum mirosul acela de menta si mere verzi inca imi inunda narile. Era acel sarut de „Buna dimineata, iubito!” pe care niciodata nu uita sa mi-l dea. Cand acesta se sfarsi, ma privi usor jucaus, si-mi puse mana pe cordon. Imi saruta silentios barbia, buzele sale alunecand pe gatul meu. Mainile erau gata gata sa-mi desfaca acel cordon din jurul brului meu. Oh, ce mi-as fi dorit sa putem continua! Sa putem sa o facem iar... Mai ales acum, cand e in concediu. Mai ales acum, cand are atat de mult timp liber sa-l petreaca atat cu mine, cat si cu baietelul nostru...Mai ales acum cand... cand pur si simplu nu mai am de ce sa ma tem. Acum cand Roselline a disparut, si nu mai am absolut niciun motiv, nicio teama... Dar totusi, pe usa aceea, oricand ar fi putut intra Yukio. Ma simteam datoare sa opresc asta, cat se poate de bland, astfel incat sa nu-i ranesc lui Sasuke sufletul doar pentru ca nu pot acum. I-am pus mana peste mana lui, cea care incerca sa-mi dezlege cordonul. Acesta intelesese mesajul, si isi dezlipise buzele de gatul meu, privindu-ma in ochi.
-Ok, fie cum vrei tu, imi spuse el cu o fata nervoasa, dezlipindu-se de mine total.
Ma si speriasem, vazandu-l asa nervos, indreptandu-se spre usa. Am dat sa fug dupa el, dar in momentul in care am vrut sa-l apuc de brat, s-a intors si m-a luat, din nou, in brate, zam... ZAMBIND?!
-Linisteste-te. Oricum nu aveam de gand sa merg atat de departe, mai ales fiindca stiam ca si Yukio e aici, in casa. Te speriase-i, nu-i asa?
Am rasuflat usurata, dand cu palmele usurel in piepul sau, si surazand, i-am spus:
-Sa nu-mi mai faci din astea, bine? Serios, am crezut ca tu chiar te-ai enervat.
-Pai... odata si odata, tot o sa facem asta... din nou. Poate, daca pot... Adica, daca si tu poti... Daca putem...
Ii simteam balmajeaza din glas, dar am tacut, ranjind, ascultandu-l.
-Poate chiar in concediul asta. Am zis poate!
-Hm... Poate...
Imi zambi larg, apoi se repezi spre obrazul meu sarutandu-l rapid. M-a luat de mana, iesind impreuna pe usa camerei.
*
Am intrat in facultate, cautand lista cu cursuri. Haruno, Haruno, Haruno... Cautam in vag numele meu pe listele afisate pe faianta de pe peretele de la intrare. Bun, poate sunt trecuta drept Sakura, pe aici, pe undeva. Am reluat cautarile.
-Sakura, Sakura, Sakura... am gandit eu cu voce mai mult soptita decat are.
In secunda urmatoare, am simtit in spatele meu o prezenta. Mana sa mare, puternica, se intindea, aratand cu degetul spre unul dintre numele afisate.
-Asta esti tu, nu-i asa?
Mi-am mijit ochii cat sa-mi zaresc numele. Sakura... Sakura Uchiha. Ce-i drept, trebuia sa-mi aduc aminte cum m-a trecut Sasuke pe listele de inscriere. Uchiha. Oh, am uitat sa precizez. Acum cateva luni, am decis sa-mi schimb numele de familie. Ce?! E posibil... Mama si tata au fost perfect de acord, deoarece deja eu si Sasuke stateam impreuna, ne cresteam copilasul tot impreuna, si asa mai departe, chiar daca nu eram casatoriti. Si nici nu aveam sa fim casatoriti, asta pentru ca nu eram pregatiti. Dar, in orice caz, n-am de gand sa raman nemaritata. Doar ca nu acum...
M-am intors spre tipul care imi aratase numele pe fise.
-Salut. Eu sunt Jake.
I-am zambit cald. Am facut cunostinta, simtindu-i mereu buzele arcuindu-se intr-un zambet frumusel. Pe parcursul zilei, am facut cunostinta atat cu prietenii lui, cat si cu prietenele sale din gasca. Practic, el era tipul care ma introdusese in grup. Si nu imi parea rau... Cel putin, nu avea sa-mi para rau... prea curand.
~~~Dupa 5 zile~~~
Nu mai pot! Nu mai rezist! Pur si simplu, acest baiat, acest Jake, ma sufoca! Ma tot intreaba daca vreau sa vin cu el la o... intalnire? Ma scoate din pepeni! Off... macar daca ar fi numai el. Toti baietii din gasca ma intreaba daca sunt libera diseara. Daraminte, seara la care se gandesc ei s-ar cam numi INTALNIRE. Nu mai stiu ce sa fac. Toata lumea ma sufoca. Toti ma stranguleaza. Nu l-am inselat niciodata pe Sasuke, si nu am de gand sa incep acum. Dar, din stresul pe care il tot tineam in mine, am acceptat pana la urma o scurta, foarte scurta inalnire. Si nu la un bar, sau ceva de genul. O micuta cafenea a orasului era un loc preferabil. Sasuke nu avea sa stie despre asta. Dar chiar nu mai rezistam... Mi-a promis ca, dupa toate astea, avea sa ma lase in pace, de tot. Si eu acceptasem... Dar nu vroiam. Nu vroiam sa-l mint pe Sasuke. Nu vroiam sa-mi tradez, chiar si pentru o jumatate de ora, iubitul, copilul... Desi eram obligata.
Modificat de Saku (acum 14 ani)
_______________________________________
Please, SUBSCRIBE :*:*:*
|
|
cand am auzit ca numai vrea ella sa continuie 
asta nu trebuie sa se intample 
astept nextul 
![dragoste prinsa arta imi astept repede bafta scris [img]](/img/pics/iloveanime4ever.3xforum.ro/ok_18191.jpg)
Sper ca aceasta sa scape cat mai repede de acel Jake
