Rin
Membru
 Inregistrat: acum 15 ani
Postari: 68
|
|
Scuze pt k vam fakut sa asteptati atat...dar sa nu dati vina pe mine ci pe scoala:P
Cap 3: Dezamagire totala part. 2 si…ceva special
- Da. Spune acesta, expresia fetei lui luminandu-se dintr-o data. De fapt operatia a decurs mai bine decat ne asteptam, iar daca avem dreptate, la ora opt ar trebui sa isi revina complet, si poate pleca acasa azi.
Fara voia mea, bratele mele il imbratiseaza pe doctor, acesta imbratisandu-ma la randul sau. Acum suflam usurata, stiam ca toate acele ore nedormite meritau, intr-un final. Doctorul imi mai spuse ca vizitele pot incepe de la ora opt, dar trebuie numai unul cate unul. Eram fericita si implinita, iar acum asteptam sa vina si Lee, sa ii dau vestea cea mare.
- Hei, ce-am pierdut? Ma intreaba o voce gafaind.
- Nu prea multe…spun eu uitandu-ma catre Lee…doar faptul ca Neji a supravietuit si ca tu esti primul care il viziteaza.
- C…vorbesti serios? Ma intreaba acesta.
- Foarte…acum hai du-te sa-l vezi. Adaug eu.
- Dar tu?
Se uita la mine incontinuu, dar eu stiam ce urmeaza. Urma sa ma intrebe de ce nu intru eu prima, doar eu am stat aici toata noaptea nu? Trebuia sa zic ceva rapid, o scuza destul de credibila, chiar nu voriam sa fiu prima.
- De ce nu vrei sa intri tu prima? Mai pune o data intrebarea, doar ca mai explicita.
- Pai…mai bine intra tu, adica…sti cum e…am emotii, si poate in timpul in care esti tu in sala ma mai linistesc. Zic eu parca scuzandu-ma.
S-a uitat suspicios la mine, apoi a dat din cap. Huh, scapasem usor de data asta, pe Lee nu il puteai pacali usor. Ma plimbam pe hol de colo- colo, puteam simti cum picioarele nu ma mai pot sustine prea mult, iar mainile parca sunt gata sa se rupa. Eram ca o epava, dar stiam ca totul va reveni la normal de acum inainte, poate ca acea epava va deveni din nou un vapor, sau cine stie. Am stat putin pe ganduri…apoi mi-am dat seama. A supravietuit operatiei, asta e super, dar…nu se va intampla nimic intre noi, asta era adevarul. Ne vom intoarce la antrenamente si asta e, nu va fi nimic intre noi niciodata. Dar daca….daca totusi ma va observa intr-un final? S-ar putea intampla asta? Oare…
Nici eu nu mai stiam ce sa cred, asa ca m-am asezat langa usa salii, asteptand sa iasa Lee si sa vina si randul meu. Am inceput sa aud voci, iar din acele voci puteam deduce cuvinte, si…tocmai mi-am auzit numele. Hei, aia doi vorbeau de mine? Ce naiba? M-am gandit ca nu e asa de rau sa le ascult conversatia, asa ca mi-am apropiat corpul de usa.
Neji P.o.V.: Capul ma durea deatul de tare, dar dupa spusele doctorului, aceasta durere nu va mai tine mult. Nu stiu ce sa cred, niciodata nu prea am crezut doctorii. Am deschis usor ochii, dand cu privirea de un tavan alb. Ce patetic. Ma simteam ciudat, poate din cauza ca ma gandeam la ceva., sau mai bine zis la cineva, dar eu chiar nu vroiam asta. Respectiva persoana era o fata, pe care o cunosteam destul de bine, sau cel putin asa credeam eu. Daca stateam mai bine sa ma gandesc, nu stiam nimic despre ea, ce-i place, ce nu, de cine, si cel mai important, nu-i stiam numele de familie. Era ceva ciudat la ea, dar tot odata special. Stia sa zambeasca, dar in ultima vreme nu prea am mai vazut-o practicand acest obicei, iar asta era un mare semn de intrebare. Cred ca v-ati dat seama despre cine vorbesc nu? Ei bine, daca nu, va spun totusi. TenTen, colega mea de echipa de cativa ani. De obicei nu eram in cele mai bune relatii cu ea, dar stiam cel mai bine sa colaboram in lupta. Se aprindea extreme de repede, iar cand era nervoasa, chiar nu era bine sa te pui cu ea. Eu am facut-o, si regret. Stie bine sa lupte, si e extrem de desteapta. Oare ce face? E ok? Nu ca mi-ar pasa…
Aud usa deschizandu-se. Il pot observa usor pe Lee, care intra ca o furtuna in camera. Doamne, asa facea tot timpul. Dupa mine, era cel mai grabit om de pe planeta.
- Hei frate. Cum te mai simti? Intreaba Lee.
- Binisor…dar tu? Intreb eu uitandu-ma la el.
- La fel….hei….vroiam sa vorbim….Spuse Lee cu o voce serioasa.
- Despre? Intreb, folosind aceiasi voce serioasa.
Ii pronuntase numele. De ce totul se rezuma la ea? De ce trebuia sa imi aduca din nou aminte Lee de ea?
- Fi atent, aici…a stat o zi si o noapte intreaga la spital. Adauga el, vrand sa deduca ceva de aici.
- Ei si cei cu asta? Intreb fara sa ma interesez prea tare. Si in plus, de ce ar face-o, n-ar avea nici un motiv.
- Esti idiot sau te prefaci? Sincer, dar tu chiar nu deduci nimic din asta? Te iubeste boule, si face chestia asta de mult, dar tu esti prea orb ca sa vezi asta. A inspirat aer, apoi l-a expirat cu o alta replica. Neji, TenTen e prietena mea, si nu vreau sa sufere din cauza unuia care nu o place ok? Doar…doar spunemi daca o placi si tu.
Amutisem. Nu-mi venea sa cred, TenTen? Sa simta ea ceva pentru mine? Era….aproape imposibil de crezut, dupa cum o stiam eu…in fine, trebuia sa zic adevarul nu? Pai…adevarul e ca o simpatizez, dar nimic mai mult, adica…mai bine sa par ca nu simt nimic si gata.
- Nu o plac pentru ca e slaba…Spun cu o voce serioasa. Sti bine ca nu simt si nu am simtit niciodata ceva pentru ea. E imposibil. E doar o colega de echipa, si atat.
Lee amutise la randul lui. Ori din cauza raspunsului meu, ori din cauza seriozitatii din glas, dar sincer cred ca erau amandoua.
TenTen P.o.V.:
Amutisem. Puteam simti cu usurinta tremuratul picioarelor mele, care ,,imi spuneau” neincetat ca nu ma mai pot tine. Deci asta era, eram un nimic pentru el si gata. Din pacate, ma trezisem tarziu, dar nu puteam sa cred ca mi-am pierdut timpul degeaba. Am stat aici ca o proasta, am plans degeaba, am avut iluzii tampite, in timp ce el…el…ma considera un nimic. Doar o colega de echipa, si atat. Eram o proasta oarba, care umbla dupa cineva ce nu simtea la fel. Durerea din sufletul meu era de neegalat, dar nu era vina lui, ci a mea.
Observ usor cum Lee iese din sala, si ma priveste ingrijorat. Stia ca auzisem discutia.
- Hei…spuse el punand mana pe umarul meu.
- Nu Lee…taci! Eu stau aici ca o proasta o noapte intreaga fara sa dorm deloc, si el spune ca nu ma place?! Mai bine tacea naibii din gura, si imi faceam iluzii aiurite in continuare. Sa-l ia naiba, eu plec acasa! Presupun ca sonorul vocii mele a fost indeajuns de puternic ca sa se auda pana in cabinetul lui.
Lee vroia sa ma opreasca, dar furia mea l-a facut sa renunte la idee. Grabeam pasul din secunda in secunda, pana cand mersul grabit s-a transformat intr-o fuga infernala. Furia mea era extraordinar de imensa, iar durerea era la fel. Ma simteam obosita, dezamagita, dar cel mai rau, ranita. Eram atat de obosita incat corpul meu pur si simplu se clatina incontinuu, eu fiind extrem de ametita, poate prea ametita ca sa mai pot vedea ceva. Dar dintr-o data…am cazut in abis.
Migrena infernala din capul meu disparuse. Impresionant. Ma simteam linistita, odihnita, si cel mai important…furia se topise, ramanand doar apa din acel cub de gheata imens, rece si crunt. Puteam sa ma simt pe un pat strain, acoperita de o plapuma calduroasa. Nu vroiam sa ma trezesc, imi era foarte bine la caldura. Dar totusi….cine stie unde eram? Incet incet, mi-am facut curaj, si am inceput sa imi deschid ochii. Clipesc de cateva ori, apoi dau de un tavan albastru. Privesc in jur, apoi imi dau seama. La dr##u, era camera lui, a lui Neji. Trebuia sa ma concentrez si….sa incerc sa gasesc o solutie. Am intors capul, dar mai bine nu o faceam. Se afla langa mine, dormind. Fara sa ma pot controla, am sarit ca arsa in sezut, iar el a facut la fel. Imi era frica sa intorc privirea catre el, stiam ca urma sa ma priveasca in ochi, si nu as fi rezistat. Urmatoarea lui miscare m-a socat total, chiar a facut asta? M-a luat usor in brate, imbratisandu-ma, ducandu-ma din ce in ce mai aproape de el. In momentul de fata eram la pieptul lui, si puteam simti cum ma strange din ce in ce mai tare. Vroaim sa vorbesc, sa spun ceva, vroiam explicatii, asa ca am incercat sa scot cateva cuvinte, dar m-a simtit, asa ca a pus degetul pe buzele mele, ,,fortandu-ma” sa adorm din nou.
Sunt trezita de sunetul unui telefon nenorocit, care din intamplare se intampla sa fie al meu. Grrrrr…..ce moment. Oricum m-as fi trezit, dar poate ca nu acum, poate mai tarziu. Poate vroiam defapt sa nu deschid ochii sau poate vroiam sa uit ca exista posibilitatea ca Neji sa fie inca langa mine, poate…
Sunetul telefonului meu este oprit de ceva, sau de cineva. Acum era mult mai bine, liniste. Dar ma tot gandeam, sa imi deschid ochii sau nu? Imi era frica sa nu se intample din nou…cred ca va intrebati ce? S-a mai intamplat, atunci cand ne uitam unul la altul, iar ochii mei cad prada ochilor lui, nu e asa de confortabil, cel putin pentru mine. Dupa cateva ezitari ii deschid usor. Ceea ce am vazut m-a socat total…el se afla deasupra mea, privindu-ma. Ufff trebuia sa fac ceva, dar ce?
- Hei…a soptit el.
- Hei…am raspuns, cu acelasi ton.
Am inceput sa ne uitam unul la altul, ochii unuia fiind tinta altuia. Trebuia sa fac ceva…si repede.
- Nu crezi ca…ar fi mai confortabil daca…te-ai da jos de pe mine? Intreb eu cu mici ezitari.
- E necesar? Intreaba el zambind pervers.
- Da! Raspun eu radicand tonul.
Sa dat jos de pe mine, adica na, era deasupra mea, si sa pus in dreptul meu. Ma ridic de pe pat, si incerc sa ma calmez, dar…nu prea imi iesea. In timp ce ma gandeam la urmatoarea lui miscare, am observat fara sa vreau cum se da jos de pe pat si vine langa mine. Ma izbeste de perete, apoi ma priveste puternic in ochi. De data asta nu mai scapam, trebuia sa vad ce are de gand, asa ca am asteptat sa isi faca miscarea. A inceput sa se apropie din ce in ce mai mult de fata mea, pana cand buzele noastre s-au unit intr-un sarut deosebit. Limbile noastre au inceput sa intre intr-un joc nebunesc, dar ce era ciudat, era ca ii raspundeam fara sa vreau. Dupa cateva minute, a rupt sarutul. S-a uitat la mine, asteptand sa spun ceva.
- Nu sunt jucaria ta….asa ca nu ti-ai ales bine persoana pe care sa o fraieresti. Spun eu pe un ton total serios uitandu-ma in ochii lui.
Am iesit ca o tornada din acea incapere, incercand sa ma linistesc.
Deschid o usa nenorocita, si dau de un hol lung. Trantesc usa la loc fara sa ma mai gandesc ca poate o dat de perete prea tare, apoi ma indrept catre niste scari, pe care le urc extrem de repede, sarind chiar peste cateva. Destinatia mea era o anumita incapere, in care imi placea sa imi petrec timpul atunci cand ma simteam trista, abandonata, majoritatea timpului ma simteam asa. Dupa cum am spus, urc scarile si dau de un alt hol, putin mai scurt decat celalalt. Incep din nou sa fug, acea fuga infernala care efectiv ma sufoca, incepuse din nou, acele temeri, acele emotii, acea migrena, acele ganduri care ma bantuiau, au revenit din nou pe pozitie, dar de data asta stiam perfect ce aveam de gand sa fac. Pentru un moment am inceput sa ma gandesc cum sunt imbracata, pentru ca urmatoarea miscare pe care aveam de gand sa o fac avea legatura si cu asta. La inceput uitasem, dar apoi mi-am amintit: un maieu alb, simplu, iar peste el o bluza decoltata albastra, niste blugi simpli si niste tenesi alb cu negru. Era destul de ok. Fug, pana cand ajung in dreptul unei alte usi. O deschid in graba fara sa mai stau pe ganduri, fuga fiind inca prezenta. In acea camera se afla piscina interiara. Deodata, simt cum podeaua dispare de sub picioarele mele, apoi…am inchis ochii. In urmatoarea secunda am simtit cum toata transpiratia a disparut, parca a fost luata de ceva. Ma puteam simtii in pozitie de pluta, apa invadandu-mi corpul. Eram uda pana la piele, dar nu imi pasa, stiam doar ca eram mult mai linistita. Tot ce vroiam acum era liniste, si cel mai important, sa fiu lasata in pace. Nu imi venea sa cred ca isi batea joc de mine in halu asta…am inceput sa il urasc pentru asta. Deodata, un latrat m-a adus la realitate. M-am intors in pozitie normala, apoi am privit in spate. Acolo se afla cel mai bun prieten al meu, cel care nu zicea nici un secret nimanui, si mai ales, stia sa ma bine dispuna. Acesta era Cookie. Era un coker spaniel foarte jucaus si protector. Ma iubea extrem de mult, ier eu il iubeam la fel. Eu l-am dresat, si lam plimbat regulat, intr-o periada chiar si zi de zi. Am inotat pana la bordura bazinului, apoi m-am uitat la el.
- Hei baiete…cum iti merge?
A inceput sa latre timp de cateva secunde, iar eu am ascultat cu atentie. Era latratul cu numarul 3, adica binedispunerea. I-am zambit, apoi am iesit din bazin. Acum, aveam urgenta nevoie de o baie calda cu spuma, ca sa pot gandi in liniste.
~Poze~:
Bluza:
Blugii:http://4.bp.blogspot.com/_JeBTOlz1ivY/S8CuSIL5uPI/AAAAAAAABSI/5wvIfbX95bw/s1600/288677_dance5.png
Tenisii:
Cookie:
Modificat de TenTen (acum 14 ani)
_______________________________________
I'm sorry for
For everything
I'm sorry for not being myself
For everything ending this way
Maybe I, maybe you could need this change
I'm sorry for
For everything Obito...
I will never forget you...
|
|
...bv
:*:**:*:*:*:
E bou!!!!
)
astept nextu` 
