Monet
Moderator
 Din: Seoul
Inregistrat: acum 13 ani
Postari: 1740
|
|
~Paisprezece e numar cu ghinion – capitol special de Paste~
-se recomandă servirea comediei în portii mici-
*Partea a II-a*
În acest timp crucial pentru toată lumea, la parter, mai exact la intersecţia meridianului de 25 grade latitudine estică cu canapeaua din living, se făcea curăţenie. Am spus „se făcea”? Defapt nu se mai făcea pentru că „delegatele de ocazie” au fost nevoite să renunţe foarte uşor.
Motivul? Cu toate că tine de o parte mai psihologică pe care nu o poate pricepe nici măcar autorul, am să încerc să vă explic în termeni puţin sofisticaţi. [exculpus mireea senzationus perversumului erooticus coreanus sexosus]. În traducere...încercaţi Google Translate.
Se cunoaşte după privirea lor abătută, pe care se citea o urgentă nevoie la baie, că ceva sau cineva le frământa minţiile microscopice [mai mult pe Antoniei, Mella avea creierul mai măricel].
- Eu simt ceva în atmosferă, spune Mella zâmbind!
Antonia ridică privirea din pământ şi se uită la bec.
- Cred că o să plouă! Se adună mult praf...
- Nu la asta mă refeream, o contrazice micuţa fetiţă pe prietena ei.
- Atunci? Nu-ţi fă griji! Timm nu o să ne prindă cum lenevim, aici, pe canapeauna asta...în timp ce ea face eclere!
- Tot nu ai înţeles. Este ceva ce mă face să mă simt ciudat...
- Cumva? încearcă Antonia sa zica ceva mai pervers, dar se opreşte la timp, simţind privirea prietenei sale.
- Dacă doreai să zici ceva de David, să şti că de data asta nu ţine! protestează micuţa fetiţă îmbufnată de lipsa ei de perspicacitate.
Antonia oftează adânc şi porneşte televizorul. Ca de obicei nimic interesant de văzut. Schimbând canalele plictisită, reuşeşte să strice se telecomanda. Genial!
- Superman, ce naiba facuşi telecomenzii? întreabă Mella indispusă. E a treia pe care o strici săptămâna asta!
- Corecţie..., a patra bombăne şi Antonia, stigând televizorul la fel de plictisită şi indispusă.
Mella o aprobă aproape inconştient, concentrându-se pe sentimentele ei ciudate, neînţelese ce ursuza Antonia. Iar cum plictiseala persista, aducând indicii de lenevie la cote maxime, cele două sau mai bine spus Antonia, se gândeşte că nu ar fi o idee rea să facă le face o vizită fetelor de la etaj. Pâna la urma urmei, ori ne lăudăm cum stăm degeaba, ori nu ne lăudăm? Sau de ce să nu se duca să-l enerveze pe Jung Il? Ambele varinate pe cât de tentant sunau, pe atât de greu de pus în practică. Cum ar putea cele două leneşe de ocazie să se ridice de pe canapea, sa meargă, să urce 20 de scări şi apoi, într-un final să ajungă la locurile propuse? Este aproape, imposibil!
- Ridică-te tu prima! îi şopteşte, Mella, prietenei sale, care nu părea că ar da semne de plecare.
- Eşti mai tânără ca mine! Vârsta are prioritate! şopteşte Antonia simţindu-se din ce în ce mai atrasă de pernele moi si pufoase de pe canapea.
- Asta se aplică persoanelor în vârstă, iar cum tu esti mai bătrână ca mine, tu ai prioritate! anticipează Mella ideea malefică din capul fetei. Nu se lasă ea păcăllictă aşa de uşor! A învăţat de la David multe lucruri noi...
Antonia, văzându-se încolţită şi prinsă cu tentativa sa de a dormi, se ridică amorţită de pe capaneaua ce i-a fost prietenă fidelă pentru cinci ore fericite!
Apoi cele două, asemenea pisicilor, au urcat la etaj, evident unde plănuiau sa-şi continuie activitatea începută jos. Au trecut mai întâi pe la Jung Il care se chinuia să ajungă la o telecomandă, ca apoi să le caute pe cele noua fete delegate în curăţirea etajului.
- Nuuuuuuuuuu...urlă cât o ţin de tare plămânii Antonia, când vede gaura de sub patul ei.
- Am fost descoperite! completeaza Mella speriată.
- După ele, până nu ne descoperă secretul! decide prompt Antonia arucându-se şi ea aidoma predecesorilor ei pe gaura cea negră şi interminabilă, urmată evident de indispensabila ei prietenă, surioară şi soţie oficială.
Şi ce ascundeau ele acolo, nimeni nu ştie, dar după reacţia şi sonoritatea glasului de privighetoare răguşită a Antoniei, presupunem că era ceva destul de important.
În tot acest timp crucial, Jung Il, plictisit să tot aştepte o minune divină care să îi aducă telecomanda mai aproape de el, renunţă la televizor şi surprinzător se ridică de pe covoraşul comod. Renunţase la ideea de a-şi mai petrece aceste ore în faţa televozorului. Iar cum intelectul lui superior îi dicta nişte reguli stricte de protecţie, s-a trezit în bucătărie la Timm, printre oale şi ciocolată.
- Halllăău! A supravieţuit cineva revoluţiei alimentare din bucătăria asta? întreabă acesta indecis, văzând ravagiile provocate de cinci ore de pregătire intensă.
- Să vezi ce supravieţuitori îţi dau eu ţie, ameninţă Timm de undeva de sub o masă.
- Da no tu, ce cauţi sub masă? întreabă rificând dintr-o sprânceană băiatul.
- Ziua de ieri, leneş incurabil ce eşti! spune fetiţa ridicându-se din ciudatul loc ales pentru reculagere.
Jung Il nu-i mai prea acordă atenţie şi se duce direct la frigider de unde plănuia să fure ceva de mâncare pentru că stomacul lui incredibil de sensibil îi făcea proteste regulate. Iar cum Jung Il este o persoană care are grijă de sănatatea lui şi-a călcat pe orgoliul de om leneş şi a coborât până jos, la bucătărie, împotriva principiilor lui stricte care prevedeau mesele luate în camera lui, fără o implicaţie fizică din partea consumatorului anonim. Tipic!
Timm însă îl fulgeră imediat cu privirea, observând gestul lui trădător. Ea, care muncise atâtea ore în contiuu, care spălase, tocase, vopsise, era luată peste picior de o cretaură ciudată cu vreo zece ani mai mare ca ea. Să vezi şi să nu crezi! Numai peste cadravrul ei. Şi deci, după cum se subînţelege mai sus, micuţa fată a făcut tot posibilul ca acesta să nu mănânce nimic, pentru că aceasta este natura şi acestea sunt regulile scrise şi nescrise ale ei, reguli după care Timm se ghidează cu stricteţe, dar într-un mod cât de poate de democratic. Iar cum fraza de mai sus e prea încurcată pentru a fi înţeleasă, am s-o traduc în termeni şi propoziţii mai coernete.
-Jung Il, ce fund mare ai făcut! Cred că începi să te cam îngraşi! spune micuţa fetiţă cu păr roşcat prefăcându-se absentă şi neatentă la băiatul ce făcea turul frigiderului cu masina de tocat carne..
Jung Il se opreşte puţin, ceea ce se urmărise prin deschiderea acestui subiect de disucţie. Acesta se strudiază puţin, se pipăie, îşi măsoară diametrul fundului cu intrumentul numit „ochiometru” şi îi răspunde indecis:
- Aşa crezi?
- Nu cred, sunt convinsă. Nu vezi cât mănânci!? Sigur ai pus pe tine kilograme bune! Îl minte Timm într-un mod cât de poate de credibil şi original.
Însă, spre uimirea autorului, Jung Il, ridică din umeri nepăsător şi se repede la farfuria de eclere abia pregătită.
- Ticălosule! Nu eclerele mele! urlă Timm aruncând cu cuţitul de sushi după băiat.
- Hoo nebuno! Vrei să mă omori? întreabă pe jumătate paralizat de frică Jung Il, scăpând farfuria de eclere pe jos, în timp ce cutitul găureşte uşa dulapului interzis Lalei.
- Plănuiesc să fac asta de mult! spune ea privindu-l ameninţător pe băiatul mult prea îndrăzneţ pentru naivitatea lui aparentă.
Acesta înghite în sec, prinvindu-şi cel mai mare coşmar, fata ce l-a intrigat dintotdeauna. Ce treabă complicată! Si când stai să te gândeşti că aceste două creaturi paradoxal opuse trebuie să locuiască sub acelaşi acoperiş! Ironia sortii!
Sesizând mai mica fetiţă munca ei de o oră, distrusă, zdrobită de gresia rece şi strălucitoare a bucătăriei din cauza excesului de Pronto, pentru început nu prezintă nicio reacţie, ca apoi, asemenea unui taifun, să lovească cu toată puterea ei, implicit toate tigăile, oalele, lingurile ce îi cădeau în mână!
Iar cum Jung Il se învineţeşte repede, s-a pornit o urmărire ca în filme ce avut ca finish dormitoarele fetelor de la etaj.
- Ce nai...? se întreabă ridicând din sprâncene incredibil de sexy, Timm.
Jung Il încearcă să o imite, dar însă cu o coregrafie demnă de Gigel Frone.
- Unde, când, cum? Unde aţi plecat, nebunelor? strigă Timm în speranţa că cineva îi va auzi strigătele disperate şi în acelaşi timp înfrijorate.
Linişte totală, o linişte în care doar respiraţia lui Jung Il mai funcţiona. Până şi aerul condinţionat se blocase! Grozav!
- Eu mă arunc după ele! încearcă Timm postura de eroină.
- Dar vezi că nu aterizeti în cap, fiindcă eu nu vin după tine! îi dă replică Jung Il privind tunelul săpat cu atâta iscusinţă în pământ.
Fără invitaţii speciale sau alte lucruri neinteresante, fetiţa îşi ia avânt şi hop...pe gaură în jos, lăsându-l astfel singur pe micutul corean, extrem de lenes.
- Şi eu acum, ce fac? se întreabă acesta studiind cu coada ochiului gaura din podea.
Oftează. Stia ce avea să se întâmple, iar conştiinţa îi spunea să nu are motive să se împotrivească valului de adrenalină ce i-a adus culoare în obraji. Previzibil, şi acesta, după vreo cinci minute de meditaţie deplină în care a analizat riscurile la care se expune, Jung Il a cedat în faţa dorinţei şi a sărit şi el în gaura aceea răsărită peste noapte.
Cu toate că băiatul a rămas de câteva ori blocat din cauza fundului său imens şi neînţeles de nimeni, a ajuns cu bine la capatul drumului care nu se stia ce întrebuintare sau destinaţie are.
- Ce naiba? se întreabă cu voce tare Jung Il, aterizând după vreo cinci minute de alunecat pe un topogan, într-un loc ciudat de comod.
- Dă-te jos de pe mine, cap de peşte! se aude şi jocea angelică a lui Timm de undeva de sub pământ.
- Huh?
- Ridică-te, maimuţă cu fundul roşu! se plânge micuţa fetiţă.
Jung Il este împins sau ridicat, se lasa la gratitudinea cititorului, de o forţă egala cu mărimea fundului său măsurat în hectare, fapt ce creează o extorsiune a situaţiei din care rezultă o formulă fizică sau chimică mult prea complicată pentru a fi amintită. Nici măcar însuşi Einstein nu ar fi reuşit să calculeze cu exactitate ceea ce tocmai s-a intamplat în grota în care se aflau cei doi copii. [Jung Il este considerat încă un copil din cauza comportamentului său încă imatur].
Şi cum am vorbit mai mult decât suficient despre aterizarea norocoasă a lui Jung Il, cred că a venit vreamea să spunem si unde a ajuns acesta. Simplu...e atât de întuneric încât nici măcar autorul nu-şi poate aduna gândurile pentru a vă vraji câteva minciuni despre destinaţia tunelului. Deci..lăsăm acest aspect destul de important la mila bietei Timm care după ce s-a văzut salvata de greutatea corporală a lui Jung Il, a răsuflat mai mult decât uşurată:
- De ce nu am rămas eu la bucătărie? se întreabă aceasta încercând să deschidă ochii.
- Pentru că eu sunt mult prea sexy? întreaba băiatul clipind sugestiv.
- Pentru că tu esti prea prost ca să o recunosti! îi trânteşte Timm o vorbă de duh cu care spera să-l facă se tacă pentru cel puţin cinci minute.
Jung Il face una din fetele lui ploate, fiind absolut convins că Timm glumeste. Şi pentru a-şi întări convingerile narcisiste, scoate oglinda din buzunarul hainei pe care o purta, oglindă ce se află permanent cu proprietarul ei. Motivul? Jung Il îşi iubea faţa aşa de mult încât nu suporta idee de a nu o vedea pentru mult timp. Cu un astfel de rationament, nu cred ca o sa-si faca prea curand rost de o iubita. Dar trecând peste asta, în mai puţin de trei secunde de la apariţia obiectului miraculos, auzim un scâncet:
- Hai ma că sunt prea frumos! Un astfel de om, cu o astfel de fata nu are cum să fie prost. Nici măcar prostut la sensul pozitiv! exclamă mulţumit de descoperire Jung Il.
- Shhtt...îi face semn Timm, sesizând scâncetul de care vorbeam si care draga cititorule nu venea de la Jung Il.
- Stiu...Stiu..! Nu-ti place să recunosti asta, dar sunt..sexy! întrerupe din nou momentul de liniste impus de Timm, Jung Il, fluturând oglinda prin aer.
- Daca nu taci din gură, îţi sparg oglinda aia în cap! mărâie ameninţător Timm, spre deliciul cititorilor.
Băiatul se conformează cerintelor impuse de liderul casei şi îşi setează „modul silenţios” pentru câteva minute. În mintea lui incredibil de goală el încă se mai gândea la cât de sexy şi frumos este. Convingeri de fotomodel, la ce ne putem aştepta?
Timm, se ridică brusc, captând cu urechea ei ce functiona probabil pe ultrasunete, transmisia slaba a unui om în suferinţă. Cu GPS-ul ei încorporat, a localizat locaţia emiţătorului şi cu o determinare demnă de premiile Oscar, categoria cea mai bună actriţă, şi-a urmat traseul stabilit. Jung Il părăsit astfel în mijlocul acelei improvizaţii de cameră de tortură, se panichează şi pentru prima data în viaţa lui, fuge după singura persoană ce l-ar putea proteja în momentele acelea, tânăra şi neînfricata Timm. Iar cum aceasta este un suflet mare şi modest, fără să se gândească prea mult, l-a primit pe acest nefericit muritor sub aripa ei protectoare de mare amazoană.
- Cară tu tigaia! spune fetiţa plictisită.
- De ce eu? protestează Jung Il.
- Pentru că tu eşti băiat, iar eu sunt fată, geniule! îi răspunde aceasta trântindu-i respectivul obiect în braţe.
- Dar nu este o regulă să o care întotdeauna băiatul! Şi până la urmă, ce fata sănătoasă la cap are o tigaie cu ea? îi reproşează Jung Il, colegei sale de suferinţă.
- Una care te cunoaşte pe tine! îi găseşte o replică pe măsură Timm.
Lăsându-i pe cei doi în universul lor paralel, în care tigaia face regulile, revenim la grupul de fetiţe pornite în căutarea adevărului. Ce adevăr nici ele nu prea ştiau, dar atâta timp cât e de plimbăreală şi nu de muncit, cine ar putea refuza?
În şir indian, una după alta, fetele mergeau într-o organiazare şi prudenţă de zile mari printre pietrele ciudatei peşteri în care nimeriseră. Cu toate că era un întuneric ce nu te lăsa să vezi nici la doi metri în faţa ta, telefonul Mariei făcea minuni. Astfel, ea a fost numită de câtre şefa operaţiunii secrete GSA [Găsiţi Secretul Antoniei], un fel de deschizătoare de drumuri, ce avea rolul de a le ghida pe celelalte fete prin acel întuneric mult prea dens pentru a fi explorat.
- Dar de ce tocmai eu? se plânge micuţa fetiţă.
- Pentru că doar tu ai telefonul la tine, o informeaza Ioana zâmbind.
- Dar voi nu ştiti cât de împiedicată pot fi eu uneori? Sau cât de netentă? Dacă nimeresc in vreo capcana? Dacă mor? Dacă...
- Hoo, disperato! Antonia nu e atât de inteligentă încât să pună capcane! o linişteşte Yoyo pe mai inocenta ei prietenă.
- Ai fi surprinsă, murmură aceasta neîncrezătoare.
- De data asta am dreptata, continuă fetiţa zâmbind. Yoyo stie cel mai bine! Antonia nu ar putea tine minte exact unde a pus capcanele, iar asta ar puta să o coste într-un moment de neatenţie. Deci, reduc posibilitatea existenţei capcanelor la un procent de 1%.
- Medee, tu şti cumva de a păţit asta mică? o întreabă Haru pe fetiţa ce îşi rodea unghiile de ceva timp.
- Dacă aş şti, nu aş mai fi stresată acum! Yoyo serioasă, tunelul ăsta înfricoşător, întuneric! Vreau la...
- Unde? întreabă fetele în cor.
- La baie...le dă replică prietena lor mai tânără şi mai nevinovată.
Boss studiază fascinată rociile ce îi ies în cale, ca un mare geolog ce urmează să devină. Nu prea le acorda ea multă atenţie copiilor ce tot se învârteau prin jurul ei, fiind prea absorbită de ceea ce descoperea.
- Fetelor...spune aceasta după un moment de linişte sinistră?
Fetele se opresc şi o privesc resemnate, parcă simţiind că un nor negru se va abate asupra lor.
- Am găsit un...schelet! contiună aceasta la fel de tulburată.
- Fascinant! spune zâmbind Yoyo. E cumva de...om?
- Cum poti fi asa de nepăsătoare? spune plângând de frică Denisa.
- Ioana, i se adreaza Marina timidă geniului oficial al forumului, nu ai vrea tu să acoperi bietele oscioare cu putin parf şi să mergem?
- Ar fi mai mult decât perfect! susţine Gaby ideea la fel de tensionată ca şi celelalte fete.
Ioana se ridică cu greu de jos şi se realătură grupului.
- Dar cineva a vazut-o astazi pe Antonia? întreabă timid Lala.
- Era pe la bucătărie, parca! îşi aminteşte Maria.
- Mă temeam ca nu cumva să hoinărească deja pe aici şi să dea întâmplător peste noi, îşi expune şi Lavinia temerile.
Fetele înghit în sec, lăsând ca imaginaţia să le hoinărească pe câmpiile yaoi-ului. Dar cu Daya-chan nu se afla pe acolo...au trebuit să renunţe destul de curând.
- Dar Mella unde e? se trezeşte din nou Lala, observând liniştea obsedantă ce persista.
- Probabil cu Antonia, deduce Haru speriata.
- Sau...încearcă Yoyo o explicaţie demnă de un film horror, dar este oprită la timp de Marina cea prevăzătoare.
Dar eliberarea gurii ei vesnic dornică să împartă păreri şi sugestii, ce a venit puţin mai târziu, a făcut şi această mică parte a constiinţei ei diavoliceşti să se arate:
- Dacă scheletul era al Mellei? întreabă ea în timp ce telefonul lui Mary emite un sunet de surpriză pe post de fundal.
Liniste generală...
După câteva ore de mers
După ce fetele aproape şi-au rupt picioarele mergând din grotă în grotă, tocmai în momentul în care erau gata să renunţe, au dat de acel loc ciudat ce îţi face pielea de găină. Nu ştiu la câţi metri sub pământ se aflau în respectivul moment, dar surprinzător din tavaul peşterii unde intraseră s-a aprins un bec.
- De unde este curent electric aici? se întrebă ca orice persoană normală Denisa.
- Ori Dumnezeu ne trimite un semn, ori Antonia e mult mai inventivă decât credem! concluzionează inteligent Medee, studiind locul unde intraseră de data asta.
- Priviţi partea bună, le încurajează Haru! Cel puţin acum putem să vedem pe unde mergem.
- I-a uiteee! ţipă mai tânăra Marina. Pe jos este gresie!
Fetele examineaza podeaua foarte atente şi ii dau dreptate Marinei. Emotionate, încep să exploreze aşa-zisa peşteră în care au ajuns.
- E o fundătură! remarcă Yoyo după câteva minute de linişte.
- Aşa se pare, aprobă Ioana.
- Şi acum ce facem? întreabă speriată Haruka.
- Căutăm Carnetul? propune entuziasmată Medee.
- Îl găsim pe Deidara! o contrzice Lala.
- Chiar că...astăzi e ziua lui Deidara! bombăne Mary în barba sa.
Şi atunci l-au auzit. Un urlet jalnic şi înfricoşător, ce le-a făcut pe cele mai multe dintre fetele prezente să să ascundă după curajoasa Ioana. Ce se întâmplase?
- Ce creatură monstruoasă îşi duce veacul pe aici? o întreabă cât de încet posibil Marina pe Denisa.
- Imi e frică! spune aproape plângând Denisa.
- Monstrule, te rog să nu mă mănânci! Am un gust groaznic! se roagă Maria, împreunându-şi mâinile şi căzând in genunchi, aşteptând probabil ca D-zeu să facă o minune şi să trezească la pieptul lui Tultex care nu se ştie cu ce vagaboantă umbla în momentele respective.
- Oare a fost stomacul meu? se întreabă inocent Yoyo.
- Big Foot? Prea obişnuit chiar şi pentru Antonia! Ce doamne iarta-mă a putut suna în halul ăla? se gândeşte Ioana.
- Dacă eşti om, mai scoate o dată sunetul ăla! spune îndrăzneaţă Lala.
- Eşti nebună? se reped fetele la prietena lor ce nu avea idee ce greşeală fatală a putut face.
- Da! Nebună după ciocolată! le informează fetita ducând o mână la burtică în semn de apreciere pozitivă, cu toate că nu era tocmai momentul potrivit.
- Monstrule, pe ea s-o mănânci prima! Eu am o viata de trăit alături de cele mai focoase bunăciuni! spune Denisa urmând exemplul Mariei.
Însă sunetul s-a repetat spre uimirea şi teama tuturor. Ce era de făcut? O mână de fete, una mai fricoasă ca cealaltă contra unui „extraterestru” ce scotea sunete demne de filmele de groază. Dar, însă, cum autoarea nu se limitează doar la atâta mai aduce în cadru un personaj menit să calmeze puţin apele.
Astfel dintre stânci apare un băiat blonduţ şi extrem de sexy, transpirat tot şi fără tricou. Ce doamne iarta-mă căuta acolo, numai el ştie. Însă un lucru e cert, toate fetele la apariţia lui spontană s-au năpustit pe el. Una i s-a urcat în spinare, alta in braţe, câteva l-au prins de pantaloni, iar restul l-au luat în braţe, aproape sufocându-l.
- Oricine ai fi, te rog din tot sufletul meu, salveaza-ne! O sa ne omoare! se jeleşte într-un mod penibil Denisa.
- Ce pătrăţele sexy are! remarca Lala încă din primele secunde, uitând de pericolul in care se aflau.
- De ce îmi pare atât de cunoscut? se întreabă Yoyo studiindu-l atentă.
- Ummm..răspunde băiatul speriat, văzând de ce primire călduroasă a avut parte.
- Te rugaaaaammmm! spun fetele în cor apelând la toate farmecele feminine inventate.
- Şi ce ar trebui să fac...
Dar nu apucă să termine ce avea de gând să zică, că din nou acel urlet de durere se face resimţit, spre infiorarea tuturor.
- Ce naiba e asta? întreabă băiatul privindu-le pe fetele ce aproape dădeau sa-l dezbrace de tot.
- Dacă am ştii, nu am mai fi acum aşa de speriate...spune Medeea jucându-se cu câteva suviţe din părul lui bălai.
Atunci, băiatul, le dă pe fete la o parte şi ca un adevărat bărbat secsy ce e, se duce se inspecteze zona. Având în vedere că nimic nu părea suspect şi dată fiind poziţionarea ciudatului eveniment, băiatul îşi lipeşte urechea de podea, ascultând orice mic sunet. După câteva minute în care nimeni nu a îndrăznit nici măcar să respire, acesta de ridică de jos şi se duce spre un punct fix în perete. De acolo desprinde o piatră şi descoperă un buton mare şi roşu, identic cu cele foloste în desenele animate. Timid, apasă butonul sub ochii îngroziţi ai fetelor.
Spre surprinderea tutror, unul din pereţi începe să se ridice dezvăluind astfel un pasaj secret.
- Asta e sigur mâna Antoniei! mormăie pentru ea Yoyo, urmându-l pe băiatul ce deja intrase în noua grotă.
Acolo, nu mare le fu mirarea când dădură de nişte celule asemănătoare cu cele pe care le vedem în filmele americane sub forma închisorilor de stat. Iar cum o celulă nu esti niciodată pustie, fetele şi-au putut bucura privirea cu nişte exemplare destul de rare.
În faţa lor se deschidea un tunel lung, care era mărginit de-o parte şi de alta de câte o celulă. Numărul lor era infinit, având în vedere că fetele nu puteau vedea capătul.
Ele privesc îngrozite primele celule în care se aflau nişte bieţi oameni măcelăriţi sau mai bine spus aproape „killăriţi”, reprezentând astfel un spectacol dezamăgitor de dureros.
- Antonia...le-a făcut asta? se întreabă dezamăgită Medeea.
- Antonia a fost capabilă de aşa ceva? continuă Maria uimită privindu-i pe bieţii oameni.
- Atunci...scheletul era al...? şi nu mai termină propoziţia Ioana.
- Melaaaaaa! Antonia a omorât-o pe Mella! spune plângând de durere Lala.
Băiatul uimit le priveşte cum încep una câte una să plângă! Neştiind ce să facă, le ia pe toate în braţele sale mari şi puternice şi încearcă cu bunătatea şi irezistibilitatea lui ieşite din comun să le liniştească sau pe cât posibil să le steargă lacrimile ce curgeau fără încetare.
- Antonia nu mai are ce vorbi cu mine. E o criminală! E un om oribil! spune printre lacrimi Lala.
- Dar ce a avaut cu biata fată? se întreabă suferind vizibil Medeea.
- Maniaca! Propun să răzbunăm moartea Mellei, spune Marina ştergându-şi lacrimile.
- Dar ce căutaţi voi aici? întreabă un nou personaj apărut peste noapte în mijlocul tutror, într-un moment nepotrivit.
Iar acel personaj nu era altul decât Antonia care presimt eu că va avea o soartă cruntă.
- Criminalo! Te urăsc! Cum ai putut face ce tocmai ai făcut? ţipă cât poate de tare Lavia, privind-o pe fetiţa ce stătea nepăsătoare în faţa ei.
- Ce am făcut? întreabă vinovata uimită de privirea prietenei ei.
Dar nu mai apucă să primească explicaţii pentru că fata sare pe ea şi începe să o bată, iar după ea rând pe rând şi celelalte fete prezente.
- Stai! Ce naiba am mai facut de data asta? spune ea speriata văzând reacţia violentă a prietenelor ei.
- Nici să nu îndrăuneşti să întrebi! Ticăloaso! spune Medee trăgând-o de păr.
- Ce ţi-a făcut ţie acel suflet nevinovat? spune plângând Haru. Stiu că la furat pe JGS, dar nu merita soarta asta!
- Ce doamne iarta-mă visaţi de data asta? spune Antonia frustată, în timp ce era trasă de păr pentru o vina pe care nu o cunoştea.
- Nu te fă că nu ştii! Trădătoareo!
- Ce faceti acolo? Ce-i faceţi lui Unnie? spune o altă fetiţă apărând de după o piatră.
Linişte generală! Fetele se opresc speriate...
- Fantoma ei. Şi acum, după ce a omorât-o, tot vrea să o protejeze. Mella, nu se merită! spune plângând Lala dându-i un pumn în moacă Antoniei, pumn ce a trimis-o n lumea viselor.
- Mella, iarta-ne că nu te-am putut salva! Dacă am fi ştiut ce vrea să facă...am fi împiedicat-o cu orice preţ! se scuză plângând fetele, îngenunchind în faţa fetiţei apărute sub forma uenei stafii.
- Aţi mâncat mătrăgună sau ce? Unnie eşti bine? spune fetiţa repezindu-se la cadravul livid al fetei leşinate. Unnie, spune ceva!
Fetele amuţesc. Ceva nu se lega...
- Ce aveţi cu Antonia? Ce v-a făcut...? întreabă plângând Melania.
- Ni te-a luat! Te-a omorât! spune izbucnind în lacrimi fierbinţi Lala.
- Ce a facut ma? Lala, mă sperii! Ce ai păţit? se îngrijorează Mella.
Ioana se ridică din mijlocul lor şi se duce lângă Mella.
- Pot să verific ceva? întreabă aceasta teribil de serioasă.
Însă nu mai aşteaptă un răspuns, Yoyo fiind renunmită pentru ieşirile ei spontane, şi îi ia pulsul presupusei fantome. Cu toate că aşa ceva este irelevant şi imposibil, autoarea se scuză că nu a găsit o exprimare mai corectă. Ioana se albeşte la faţă, întorcând privirea spre prietenele ei, o privire pierdută şi tristă.
- Mella e vie...
Uimire generală. Un singur sunet s-a mai auzit şi anunme, glasul angelic al Lalei cara cera cu disperare un pistol.
După o oră...
Timpul a trecut nestingherit pe lângă povestitoarea înfocată ce le istorisea prietenelor ei toate chinurile construirii acelui loc ciudat. Mella stătea în genunchi în mijlocul tuturor, ţinându-l pe băiatul blond de o mână în timp ce capul Antoniei se rezema confortabil de genunchii celor doi.
- Şi până la urmă ce întrebuinţare are locul ăsta? întreabă confuză Ioana.
- Voi aţi văzut doar partea sinsitră, compusă din doi, trei trădători de stat. Faceţi cunoştinţă, dragele mele prietene, spune Mella încântată, cu Alex Badea.
- Cine dracu e ăsta? întreabă timid Haru.
- Este cel ce a reuşit să insulte toată Coreea printr-un singur articol pe un blog infect de prostie! îi dă explicaţia Mella în timp record, strângându-l şi mai tare de mână de blondin.
- Totul oscilează în jurul Coreei în capul Mellei? întreabă Denisa zâmbind.
- Şi ce faceţi cu el aici? continuă Ioana seria întrebărilor.
- Vezi butonul acela roşu? întreabă fetiţa indicând cu privirea o telecomandă aflată pe o masuţă.
- Da, aprobă geniul.
- Apasa-l! o încurajează timid.
Fără să stea să se gândească prea mult, fetiţă ia telecomnda în mâinile ei mici cu fragile, ce le-as putea copara cu niste serveţele şi apasă fără pic de putere pe acesta.
Spre surprinderea tuturor, din una din celule un urlet puternic, similar cu cel ce le-a speriat cu câteva ore mai devreme, s-a făcut auzit. Alex Badea, căci despre el este vorba, începu să vorbească:
- Coreea de Sud este cea mai magnifică ţară...şi de aici un întreb monolog, foarte bine redeactat se continuă.
- Ce i-ati făcut? întreabă entuziasmată Yoyo.
- L-am conectat la niste aparate, iar acum îi spălăm creierul.
Fetele o privesc uimite. Cine s-ar putea gândi că aşa ceva a fost posibil, sub nasul lor atâta timp?
- Şi pentru asta folositi locul ăsta? adreseaza şi Yoyo o întreabre.
- Evident că nu! dezaprobă total Melania. Aici este un bordel!
- BORDELLL? exclamă fetele uimite.
- Ia verificaţi voi celule următoare, le propune Mella zâmbind.
Fără să se mai aştepte şi alte invitaţii speciale, fetele se năpustesc la celule pentru a vedea ce bunaciuni îşi sechestraseră cele două în subsolul casei.
- Jang Geun Seok! urlă isteric Haru intrând printre gratii în celula.
- Deidara! se aprinde şi Lala în câteva secunde.
- Tarkan! ţipă frenetic Medee...
Şi nu ne oprim aici pentru că subsolul era plin de oameni unul şi unu, numai buni de bordel.
În timp ce fetele se duceau sa-şi facă de cap, Antonia îşi revenea treptat din leşinul indus de pumnul Lavinei.
- Ce frumos visez! Kim Hyun Joong stă în faţa mea şi mă ţine de mână. Şi Mella e aici. Oare am ajuns în Rai? Doamne, ce frumos e sa visez!
- Unnie, spune fericită Mella, nu visezi deloc! Kim Hyun Joong e aici, cu noi! Uiteeee, încearcă fetiţa să îi explice pritenei sale sărutându-l pe băiatul pus în discuţie.
- Şi exact aşa am vazut şi în Playfull Kiss. Exact asa o saruta...continuă Antonia să abereze.
- Unniee, mai încearcă Mella o data. Nu visezi! E real! Uiteee..atinge-l dacă nu mă crezi pe mine.
Mână Antoniei atinse faţa actorului ei preferat. O închis ochii şi a început să râdă.
- Chiar aşa îmi iamginam că are faţa. E aşa de fina, spune ea murmurând refrenul meodiei Because I am stupid în timp ce pe fundal se auzeau strigătele băieţilor violaţi.
Blondinul începe să cânte. Moment de linişte deplină. Antonia se ridică brusc de pe jos.
- Chiar tu eşti? întreabă neputând crede ce îi văd ochii.
- În carne, oase şi bunacibilitate! îi răspunde băiatul zâmbind.
- Şi de ce naiba nu m-aţi trezit mai repede?
- Am încercat...se scuză Mella.
- Şi ce mai aşteptăm? întreabă Kim Hyun Joong sugestiv care dacă ne amintim bine era pa jumătate dezbrăcat, pregatit fiind pentru cele mai mari fane ale planetei.
Ce a urmat după...cred că toată lumea îşi imaginează...
***
- Cred că ne-am rătăcit! spune speriata Timm privindu-şi tigaia Dry Cooker.
- Şi eu...aprobă Jung Il zâmbind.
- Şi acum ce facem? întreabă Timm plictisită, aşezându-se pe o piatră.
- Nu ştiu. Ai vreo preferinţă? încearcă Jung Il o discuţie paşnică cu fata ce cu câteva ore în urmă l-ar fi omorât.
Timm nu răspunde, lăsând întunericul să vorbească pentru ea.
- Şti că eşti foarte drăguţă? spune tuşind Jung Il.
Timm îl priveşte surprinsă.
- Ştii...dacă tot e întuneric...
Însă nu mai apucă să termine ce doarea să spună pentru că Timm sare pe el, gata să facă ceva ce nu putem descrie prea bine în cuvinte... [putem dar nu permitem ca in ziua de Paste..]
Tigaia zboară în aer, purtând cu ea amintirea acelui Paste extrem de fericit, Paşte ce nu va fi uitat de fete prea curând.
_________________________________________________________________
Datorită faptului că am facut acest one-shot imens, a trebuit sa îl despart în două parti, pe fondul motivului că forumul nu accepta "creatii asa de mari". Drept urmare, am comis respectivul dublu-post. Rog primul moderator care o sa treaca pe aici să îmi dea o avertizare, deoarece am un orgoliu imnes şi nu ma lasă inima să mi-o dau singură. Anyway...vă urez tuturor celor de pe forum un Paste Fericit alături de cei dragi. Parodia pe care m-am chinuit eu să o scriu încă de acum două săptămâni de zile, sper să vă amuze puţin, evident dacă va fi citită de cineva, şi să vă facă ziua mult mai bună! Mulţumesc pentru atenţie!
_______________________________________
Special place..here! ~
|
|
