Enderlicht
Moderator
 Din: Shangri-La in reverse
Inregistrat: acum 14 ani
Postari: 540
|
|
Chestia asta nu are neaparat un sens, are vreo 3 ani de zile si era ravasita printre niste mail-uri trimise profesoarei de engleza pentru revista scolii. Deci, cam asa scriam eu in clasa a 7-a. Scuzati aerul negativist, am avut perioada mea de 'sadism liric' (cretinism psihic  ).
Semicercuri din cenusa
O strada intunecata ascundea un mister diferit. Cu o palarie de un negru spalat de ploaia vremurilor, domnul nu ezita sa il elucideze. Cu pasi de balerina a intrat pe usa spitalului din capat.
O furtuna l-a traznit : uniforme, stetoscopuri, pereti albi…Totul l-a cufundat intr-o stare de narcoza, spitalul se invartea precum un balansoar. Ochii lui nu vedeau decat o ceata abrupta, in timp ce urechile detectau vag simfoniile mortii, ale nasterii, si ascultau urlete de durere si de compasiune.
S-a grabit spre camera 49. A vazut-o intinsa pe pat, cu o mana trecuta peste frunte. Si, cu lacrimi in ochi si sange pe buze s-a departat tot mai mult de acel loc bantuit, a iesit din spital, a fugit la capatul lumii, si ca o fantoma s-a dizolvat de pe fata Pamantului.
Care sa fi fost povestea nimeni nu stia. Dar de ce sa se gandeasca ? Fiecare isi petrecea viata asteptand ca timpul sa le picteze molatic firele de par. Se invarteau prosteste, obtinand astfel aglomeratia. Unii mureau, lasand loc altora sa se nasca. Si de ce ar fi pasat lumii de o simpla poveste ? Nici macar artistii nu se oboseau sa descrie, ei fiind prea fericiti pentru a putea sa se incarce cu energia negativa a acestei istorisiri. Ei visau si idealizau, nu narau tragedii.
Parca erau toti incatusati intr-o camera alba, anosta. In acea atmosfera tragica rasareau dungi de parfum, care colorau aerul. Ar fi putut sa cerceteze o poveste timp de ani, si nu ar fi inteles-o. Erau simpli oameni, simple creaturi fara minte, neputand sa inteleaga lucruri subtile. Se tarau precum viermii, erau intr-o continua metamorfoza. Nu voiau sa se opreasca, ei continuau sa se absoarba precum cerneala. Nu ar fi stat locului sa asculte.
Trecura ani si ani, milenii, ere…Totul era la fel. Intrau in acel val alb, se spovedeau, se infatuau in a lor credinta, iar mai apoi pacatuiau. Povestea insa nu voiau sa o asculte sub niciun chip.
De ce erau nepasatori ? De ce aruncau cu noroi in propriile neamuri ? Fiindca nu erau decat fiinte umane, cu o perspectiva limitata. Au continuat sa isi scrie istoria pe sange, au continuat sa viseze la Rai si sa se lepede de Iad. Ei insa creasera Iadul. Ei ii decorasera pana si cele mai necunoscute colturi cu panglicile suferintei. Dar nu se opreau, de oprit nu s-ar fi oprit nici daca timpul ar fi stat in loc. Isi continuau vietile neinteresante, traind intr-o lume in care totul se facea dupa placul marilor conducatori. Ei insuflau anumite credinte, anumite concepte, incat gandirea umana a fost incet micsorata si redusa la tacere, la increderea in vorbele altora. La scurt timp dupa, totul se petrecea masinal. Gandirea se abatuse atat de mult de la originalitate, de la calea corecta, incat totul luase o intorsatura acra. Cu strugurii inteligentei umane se hraneau canibalii vremii, ridiculizand orice idee noua, si incercand sa constranga orice tip de manifestare rebela. Toti oamenii erau ingenui, nu concepeau minciuna, marsavia, perfidia…Nu vedeau dincolo. Astfel, fiintelor umane le-a fost construita o cheita, o cheita cu care marii intelepti puteau sa ii controleze ca pe niste marionete. Cheita se invartea de trei ori, si brusc, omul era dominat si fortat sa gandeasca numai ceea ce ii era impus. Deci, gandul primise propria celula, cu bare imense de fier, iar o eventuala evadare avea sa aduca dupa ea si declinul existentei fiintei respective.
De aceea nu puteau asculta povestea. Erau obligati sa creada ceea ce le era spus, gandurile lor fiind inchise pe vecie intr-un corp solid. Trebuiau sa poarte masti, sa fie aiba un aspect fizic perfect, sa gandeasca conform dorintelor altora. Sansa de dezrobire este cautata si astazi, la lumina lumanarii. Nimeni insa nu o va gasi, dar un alt nimeni nu o va continua sa o caute. De ce sa isi piarda vremea cu acest lucru ? Fiintele umane trebuie sa se concentreze pe falsitate, pe nestiinta, pe complexul de inferioritate impus de oameni cu un nas consacrat unei perechi de ochelari cu rame groase.
In timp ce oamenii isi urmeaza cursul vietii, incercand sa nu se abata de la reguli, se lupta si pentru intaietate. Se distrug unii pe altii pentru a demonstra o sclavie nobila fata de ochelaristi.
Si oricat i-am ruga, ei nu ar vrea sa se opreasca din acest ciclu. Ei vor continua sa se nasca, sa distruga si sa sucombe. Dar povestea nu o vor asculta in veci, nestiind ca este povestea care i-ar putea descrie ca niste javre insetate de concurenta. Nimic nu le-ar inmuia picioarele, inima ori sufletul. Totul va continua sa existe sub forma de stana de piatra, si va dainui, spre uimirea lor.
In anii urmatori, ei vor reflecta asupra progreselor. Se vor privi in oglinda, admirandu-se ca mici diavoli. Isi vor pecetlui viitorul cu un lacat, pe care il vor purta alene pe strazile fumegande. Ghimpi le vor strabate tamplele, sfarsitul lor se va apropia tot datorita lor. Ei insa isi vor pune dopuri in urechi si vor trai asemeni florilor parfumate : azi imprastie mireasma, maine imprastie cosmarul stafidit…
Ce folos avea sa asculte o mica poveste. Cu ce i-ar fi schimbat ? Ar fi luat in deradere viata amarata a bietilor nebuni, ar fi distrus capodopere dramatice.
Si poate n-au stiut, nu stiu si nu vor sti niciodata ca barbatul cu palaria neagra continua sa le graveze anii pe scoarta neinsufletita, scrasnind din dinti la scrijelirea unui semicerc din cenusa…
_______________________________________
~ Fost-am keepthefaith/Regen/Licht, candva. ~
Took my love down to Violet Hill , There we sat in snow.
|
|
