Monet
Moderator Din: Seoul
Inregistrat: acum 13 ani
Postari: 1740
Into the forest of fireflies’ light [Pădurea cu licurici]
~Inspirat din OVA „Hotarubi mori no e”~
Ea era doar o copilă când l-a întâlnit pentru prima dată, pe băiatul ce nu putea fi atins de oameni deoarece…ar dispărea. Un copil atât de inocent încât realitatea i-a creat o lume a basmelor şi viselor îndeplinite. Însă verile treceau repede, mult prea repede pentru cei doi, iar restul timpului pe care îl petreceau departe unul de celălalt, devenea insuportabil. Povara era cumplită pentru că sentimentele nu pot fi trecătoare aidoma adierii unei brize primăvăratice ce lasă în urma ei un parfum îmbătător. Dacă ar fi putut, şi-ar fi petrecut toată viaţa împreună, fiind fericiţi, visând la momentul în care s-ar putea atinge pentru prima dată. Au trecut ani buni de la momentul magic în care s-au cunoscut, dar nimic nu s-a schimbat între ei. O tânără ce creştea şi refuza să se maturizeze şi un spirit al pădurii cu chip uman, căutându-şi calea spre fericire împreună. Pentru ei însemna totul, iar privirile şi zâmbetele îi însoţeau peste tot. Asta era tot ce îşi doreau, să fie unul alături de celălalt, atât la bine cât şi le greu, şi să nu se despartă niciodată. Legământul de a nu se atinge devenise însă din ce în ce mai dificil de susţinut datorită unor sentimente ce s-au ivit pe parcurs. Încet, încet prietenia lor s-a transformat în iubire. Însă inevitabilul s-a produs pentru cei doi, şi cu toate că nu ei au comis sacrilegiul, au trebuit să suporte şi durerea unei despărţiri. Băiatul ce nu putea fi atins de oameni a trebuit să dispară, lăsând în urma sa un roi de licurici ce împrăştiau speranţa reîntoarcerii. Totul s-a terminat mai repede decât începuse, iar cruzimea unui astfel de destin crează lacrimi. Un sărut şi o mască au rămas singura amintire a fetei ce l-a iubit şi aşteptat atât de mult pe Gin, frumosul spirit, împreună cu amintirea clipelor frumoase petrecute în pădurea licuricilor. O ultimă îmbrăţişare înainte ca totul să se termine şi lacrimi...multe lacrimi amare. Probabil că asta a trebuit să se întâmple, această soartă tragică le-a fost predestinată celor doi, ca tot ce a început ca o joacă inofensivă în copilărie, să se termine cu dispariţia lui Gin în valurile uitării. Însă tot ce şi-a dorit fata cel mai mult nu a fost acea atingere spontană şi defapt ca el să nu o uite niciodată, astfel încât frumuseţea clipelor trecute să rămână vii în memoria lor. Vroia doar ca trecutul să rămână mereu prezent iar când paşii ei uşori ar creea foşnete printre tufişurile pădurii, el să îşi aducă aminte de o fată ce odată l-a iubit. Iar când se va pierde prin multitudinea de copaci, un băiat înalt, cu păr alb şi mască ciudată, să apară şi să o salveze ca şi prima dată...
”She was only a young girl when she first met him, the boy who cannot be touched by a human, because he will...disappear.”
