Crow.
Critic
 Din: Akatsuki Hideout
Inregistrat: acum 12 ani
Postari: 143
|
|
"kay... Stiu ca m-am aglomerat cu destul de multe fic-uri, dar nu renunt la niciunul, promit!
Si, cu toate ca nu prea mai am timp din cauza scolii, m-am mai apucat de un fic...
Aici este vorba despre Erika, o fata de 17 ani, care, pe parcursul intregului fic, descopera lucruri despre care citise numai in carti. Mai multe nu spun, veti vedea voi. Trebuie sa va anunt dinainte ca acest fic nu va fi cine stie ce, deoarece este primul meu fic, scris prin clasa a 7-a. Si acum cateva zile m-am apucat sa-l rescriu. Si, desigur, sa-l imbunatatesc. Iar eu sper ca am reusit, cat de cat. In orice caz, va las pe voi sa apreciati...
----------------------------------------------------------------------
-Capitolul I-
Sambata… o zi ca oricare alta, din mijlocul vacantei de vara. De fapt… Nu era o zi ca oricare alta, gresesc. Aceasta era cea mai plictisitoare zi din viata mea. De ce? Incercati si voi sa stati o zi intreaga intr-o masina, cu Julio Iglesias rasunand in difuzoare si atunci poate ma veti intelege. Hmm… Cat de departe locuieste bunica… Nu ar putea si ea sa se mute mai aproape de noi? Astfel, nu ar mai trebui sa fiu eu torturata atat cu acel mos ipotent… Personal, nu am nimic cu el… Doar ca, nu-mi place muzica lui, si pe deasupra, mama ma forteaza aproape non-stop sa-l ascult.
Prima jumatate a vacantei am petrecut-o la bunica. Urmatoarea jumatate urma sa o petrec acasa, unde aveam computer, internet, si ingredientul de baza… PRIETENI! Ma rog, nu sunt eu foarte sociabila, deci nu am chiar atat de multi prieteni. Dar, cei pe care ii am, imi sunt foarte apropiati. Imi era asa dor de ei! Abia asteptam sa ajung acasa!
Si uite-asa, gandindu-ma la casa, motaind, privind pe fereastra, am ajuns in sfarsit la destinatie. Nici macar nu am asteptat ca mama sa opreasca motorul, ca am tasnit din masina, direct la portbagaj, de unde mi-am luat bagajele.
-ALELUIAAA, am ajuns acasa! tipam eu fericita, tarandu-mi valiza de trei tone dupa mine. Inca o secunda cu mosuletul tau de Julio Iglesias si jur ca innebuneam!
-Erika, ai grija cum vorbesti! ma atentiona mama, foarte serioasa.
Poti sa-i spui orice. Dar cand te iei de iubirea ei de-o viata, nu conteaza cine esti, o patesti. Ah, cat imi place mie s-o enervez pe tema asta! Cred ca e singurul lucru care-mi convine la faptul ca-i place de Iglesias.
Continuam sa tarasc valiza dupa mine, injurand-o ca nu are picioare, ca sa se care singura.
-Vezi, mama?! Ti-am spus ca trebuia sa-mi iau mai putine haine la mine! am tipat spre mama, facand ce stiam mai bine, si anume, dand vina pe ea.
-Ce mi-ai spus ma tu? Daca nu-ti ziceam eu sa te opresti, luai toata casa dupa tine! conraataca mama.
-Corect… am oftat si mi-am continuat aventura spre cel mai greu nivel: scarile. Nu am nevoie de ajutor, mersi c-ai intrebat! am tipat din nou spre mama, care chicotea, privindu-ma.
-Ma gandeam eu… mi-a raspuns amuzata.
Vazand ca nu merge cu taratul pe scari, am inceput sa injur si mai tare si am luat valiza in brate, urcand ca babele, cate o treapta o data. Terminand, in sfarsit, de urcat toate treptele, am lasat valiza pe jos si am inceput din nou sa o tarasc, pana am ajuns la camera mea. Dupa ce am deschis usa, am izbit valiza cu piciorul, aceasta ducandu-se intr-un colt al camerei, lovindu-se de perete. Iar eu m-am aruncat din cadrul usii direct in patul meu, adancindu-ma in cearsafuri. Ah, ce bine era acasa…
Oftand, m-am ridicat in sezut, caci nu voiam sa adorm, trebuia sa-mi despachetez lucrurile. M-am ridicat de pe pat si m-am dus la dulap, deschizandu-i usile. Hmm, mama avea dreptate, chiar mai aveam putin si-mi luam toata casa cu mine. Dulapul meu era trei sferturi gol, nu mai avea, saracutul, decat cateva haine prin el.
-Ce nasoool! am exclamat, tragand de valiza, aducand-o mai aproape de dulap.
Aveam o multime de lucru, asta era clar. Si nici nu voiam sa o rog pe mama sa ma ajute, fiindca ea ar fi inceput cu predicile: “Vezi? Ti-am zis eu ca ti-ai luat prea multe, descurca-te!” Cat urasc cand are dreptate…
Dar incet-incet, mormaind injuraturi, am deschis fermoarul valizei, lasand hainele sa curga valuri din ea. Da, chiar urma sa am o gramada de lucru.
--------------------------------------------------------------------------------------------------
Trecuse o ora si ceva deja, iar tot ce reusisem sa fac eu, era formarea catorva grupe de haine pe patul meu, cum ar fi jachete, tricouri, bluze cu maneca lunga, si tot asa. Am hotarat ca era timpul pentru o pauza, muncisem prea mult.
M-am dus si am deschis fereastra, lasand aerul curat sa-mi invadeze camera, in timp ce eu “spionam” imprejurimile.
‘Hmm… Nimic schimbat…’ gandeam, asta pana cand privirea mi-a cazut pe casa de alaturi, care, de cand ma stiu eu, a fost in paragina. Dar de data asta nu mai era asa. Exteriorul casei era frumos varuit, gazonul era tuns, iar ferestrele erau noi, sau daca nu, imbunatatite. Si tot holbandu-ma spre respectiva casa, am observat un baiat, trecand pe langa fereastra. Inainte ca eu sa incep sa salivez la el, sau ca el sa ma vada, am inchis fereastra si m-am reapucat de despachetat cu o viteza ametitoare. Si astfel, intrei sferturi de ora, terminasem de pus toate hainele inapoi pe rafturi.
Cand ma pregateam sa inchid valiza, am vazut ca uitasem sa scot ceva din ea. Cartile mele cu si despre vampiri. Imi placeau atat de mult povestile cu vampiri, incat, atunci cand gaseam o carte pe aceasta tema, pe care nu o aveam, ma rugam de mama, pana mi-o cumpara. Pot spune ca eram la fel de obsedata de vampiri, cum e mama de Julio Iglesias.
Am luat cu grija cartile din valiza si le-am asezat la locul lor, pe raftul special destinat pentru carti.
La bunica imi luasem trei volume cu mine, si le citisem pe toate, fiindca, din lipsa de ocupatie, ma asezam pe canapea si incepeam sa citesc. Era mult mai bine decat sa stau in fata televizorului cu bunica si cu mama si sa ma uit la stiri despre politica.
Inainte sa ies din camera, am mai aruncat o scurta privire casei de alaturi, apoi am fugit in bucatarie, unde mama scotea din pungi nenumaratele borcane cu gemuri facute de bunica.
-Ghici ce! am spus eu entuziasmata.
-Nu te descurci sa-ti despachetezi hainele, nu-i asa? mi-a raspuns, punand cu grija borcanele pe masa.
-Ah, nu! Le-am despachetat deja! Ce voiam sa-ti spun e ca cineva chiar locuieste in casa aceea parasita! Ai vazut? am intrebat-o, nerabdatoare.
-Le-ai despachetat deja?! Nu pot sa cred!
Tipic mamei… Eu ii spun ceva, ea intelege doar ce o intereseaza.
-Daa, am aranjat toate hainele in dulap… i-am confirmat, dand ochii peste cap. Dar nu asta voiam sa-ti spun!
-Am auzit si partea cu casa parasita. Ma bucur ca avem vecini noi, deci hai, fa o placinta! mi-a spus mama, zambindu-mi.
Uraaa! Ador sa fac placinte! Mereu a fost si va fi placerea mea sa gatesc. Dar sa gatesc numai ce-mi place, adica dulciuri! Si mereu o pun pe mama sa guste inainte sa mananc eu, ca doar nu mananc eu prima, cine stie cum incurc borcanele si in loc de zahar pun sare?!
Dupa ce mama a terminat cu aranjatul borcanelor, mi-am pregatit ingredientele si am inceput sa fac placinta mult asteptata.
----------------------------------------------------------------------------------------
Dupa ce era sa dau de doua ori foc la casa, am terminat in sfasit placinta. Trecusera vreo trei-patru ore de cand ma apucasem, si incepuse sa se insereze. Dar nu-mi pasa.
Am impachetat frumos placinta si m-am dus la casa vecina, zambareata. Ajunsa in fata usii, am batut de doua ori, apoi m-am dat un pas mai in spate, asteptand sa mi se deschida.
Si nu am asteptat mult, ci in jur de jumatate de minute, pana ce usa s-a deschis larg, iar in cadrul ei a aparut acelasi baiat pe care l-am vazut mai devreme pe fereastra. Avea parul saten, ochii verzi si era mai inalt decat mine. Am ramas ca proasta, holbandu-ma la el.
-Te pot ajuta cu ceva? ma intreba el, probabil ca sa vada daca mai respir.
-Ah, scuze! am raspuns eu, lasand privirea in jos. Eu sunt Erika, locuiesc alaturi si, urmand traditia mamei, ti-am facut o placinta… Fiindca e prima oara cand te vedem aici.
Am spus totul dintr-o suflare, ca si cand ar fi fost un discurs repetat de foarte multe ori, pe care imi era frica sa nu-l uit. Sunt atat de caraghioasa…
-Oh, foarte dragut din partea ta, Erika, imi zambi el. Eu ma numesc Chris Thompson, ma bucur sa te cunosc. Haide, intra! imi spuse si se dadu la o parte, facandu-mi loc sa intru.
I-am zambit. Apoi am pasit inauntru, privind in jur. Ce vedeam in fata presupun ca era sufrageria. Era o camera uriasa, cu tavan inalt, si pereti tapetati. Parchetul era de culoare inchisa. De fapt, totul in jur era de culoare inchisa. In mijlocul sufrageriei era o canapea cu patru locuri, fata in fata cu doua fotolii, iar in mijlocul lor era o masuta de cafea. Pe jos era un covor urias, care cred ca avea de 10 ori varsta mea. Si peretii erau plini de diferite tablouri.
I-am inmanat lui Chris placinta, iar el mi-a spus sa ma asez pe canapea, pana o duce el la bucatarie. Am facut cum mi s-a spus si am inceput sa admir un tablou, asteptandu-l sa se intoarca. Dar, la un moment dat, o durere puternica mi-a acaparat tot capul, iar eu am inchis ochii, icnind. Nu stiu ce a fost, dar din acel moment nu-mi mai amintesc nimic.
--------------------------------------------------------------------------------------
Mpaaai, cam asta a fost. Astept pareri. Spuneti-mi daca merita sa-l continui sau nu...
Si o sa incerc sa scriu si la celelalte, promiiiiit ^^" ...
See ya ♥!
_______________________________________
Doom approaches in red clouds.
Itachi , Minato, Menma, Jazz, Ratchet, Soundwave and Megatron ARE MINE! :>
*click them, click them!! ^^*
Natsu, Gajeel, Laxus, Sting, Rogue. OMG OMG OMG <33333
|
|
Oricum, cred ca toata lumea si-a dat seama despre ce e vorba.
Gata nu o mai lungesc. Te pup dulce si abia astept sa ne mai vedem si noi. Liceele ne-au separat de tot. Si nu e bine 
Vorbim.
)