Enderlicht
Moderator
 Din: Shangri-La in reverse
Inregistrat: acum 13 ani
Postari: 540
|
|
Blame it on London
Acest fic, well…
E un cliseu. Acel tip de cliseu intalnit in filmele americane, for example ‘Starstruck’ (Disney), ‘Elle: A Modern Cinderella Story’, ‘Taking 5’ etc. Daca veti cauta pe Google rezumatul acelor filme veti gasi un sablon format dintr-un tip (sau o trupa) super cunoscut/a si cu lipici la gagici, care, printr-o minune, se indragosteste de tipa aia din coltul ala intunecat de care nu a mai auzit nimeni, din diverse motive: fie ca este naturala *si nu il trateaza ca pe un star divin ce este*, fie ca ‘este diferita de toate celelalte fete’ (oh vai), fie ca nu stiu, efectiv este un orgasm pentru privire. Dunno.
To put it bluntly, eu si Marina (Crow.) –fiindca acesta este un fic in colaborare- NU SUNTEM fane One Direction, sub nicio forma. S-a intamplat pur si simplu sa vrem sa facem un fic despre ei din cauza unui vis pe care l-am avut cu cateva zile in urma.
WARNING : Ca in orice alta productie fanmade, ignoram total vietile amoroase ale celor 5, declarandu-i drept SINGLE si NON-GAY din start, ca acesta fictiune sa poata fi un harem veritabil.
De asemenea, din moment ce nu suntem fane, cred ca ar fi okay sa dedicam acest fic unei persoane care chiar este. Gabi, this is for you, I guess. <3
Speram sa nu dezamagim, chiar si cu minimul de cunostinte pe care le avem despre trupa si membrii ei.
Genre : Sappy, preppy, corny love story .
Rank : Orice varsta.
Limba : Jumatate romana, jumatate engleza 
NB: Ne vom umfla varstele ca pe baloane pana la 17 ani *si jumatate*, pentru a putea macar sa starnim si cel mai mic interes al membrilor trupei One Direction. De asemenea, o sa omitem faptul ca membrii trupei 1D vorbesc engleza, pentru ca fic-ul e in romana.
Chapter 1 – Blue day
De luni intregi imi planificasem aceasta zi de August. Si stiu…poate va ganditi la ‘Sweet 16’ sau la majorat, dar nu. Am 17 ani si jumatate, ceea ce inseamna ca nu am varsta convenabila pentru niciuna dintre aceste orgii penibile.
Nu, nu.
Astazi este ziua in care imi implinesc un vis pe care l-am avut de cand eram mic copil si studiam intens istoria Angliei din banca prafuita de pe randul de la fereastra al salii de clasa. Profesoara vorbea (tinea un discurs, tipic oricarui profesor) precum un orator pe un podium in centrul forului roman, captivandu-i pe cei mai multi dintre elevii sai, printre care ma numaram si eu. Chiar daca pe atunci colegul meu de banca nu facea altceva decat sa tasteze entuziast si, din pacate, cam vehement pe telefonul mobil, povestea hipnotizanta a invatatoarei noastre m-a deconectat de toate perturbarile tentante, astfel ca in scurt timp, in capul meu domnea doar vocea rasunatoare a educatoarei, acompaniata de o liniste mormantala.
Sweet memories …
Pierduta in taramurile intortocheate ale reveriei mele, taraitul telefonului ma readuce cu picioarele pe Pamant *Kings of Leon – Closer* :
‘Alo ?! Ioana! Anul asta, mai mama ! Sunt déjŕ la aeroport. Ziceai ca ajungi in 5 minute acum jumatate de ora. Unde naiba esti ?’
Hehe, si cam asta sunt eu. O intarziata notorie, fiindca nu incetez sa-mi amagesc camarazii. O duc mieros cu vorba pe prietena mea Marina, asigurand-o ca voi fi acolo cat ai zice ‘Londra’, asta vizavi de faptul ca acolo ne indreptam. Inchid frumos telefonul, oftand. Privesc in jurul meu la dezastrul apocaliptic dezlantuit in camera mea.
Nici nu mi-am terminat bagajele, dar nu par deloc a fi in criza de timp. Asta fiindca eu si Marina am convenit sa ne intalnim la aeroport cu doua ore inainte de decolare, ceea ce inseamna ca mai am o ora si jumatate.
Dar, totusi, o Fairy Godmother care sa fluture o bagheta in aer si sa imi impacheteze toate hainele in geamantanul acesta minuscul in decurs de cateva secunde ar fi de folos acum. Ca niciodata, strapunsa parca de o voiosie atipica, gospodaresc eu ce gospodaresc bagajul ala pana il termin, verificand de 3-4 ori inainte de a-l inchide daca nu am uitat ceva *in principiu, banii si aparatul de fotografiat sunt doua lucruri cruciale*.
Cobor scarile, punandu-mi si un ghiozdan pe umar *cu ceva chestii de rezerva care nu avusesera loc in valiza, indispensabile si ele, desigur* si topai sprinten pana la usa de la intrare. Mama mea statea pe canapea, in hol, asteptandu-ma. Noroc ca nu era tatal meu acasa ca ar fi izbucnit un scandal monstru despre cat de NE-punctuala este fiica lui.
Mama, ca o adevarata mama, vine si ma imbratiseaza, incredintandu-ma cu iubirea ei eterna si grijile pe care si le va face fata de mine in aceasta expeditie de doua saptamani. Cateva lacrimi ii iriga obrajii calzi, lasandu-se prada dorului pe care avea sa mi-l poarte.
Daca si voi va intrebati cum a putut o fire atat de blanda si mamoasa sa isi lase puiul sa zboare, ei bine, amintiti-va ca exista intotdeauna un membru masculin al familiei care are datoria sa imbarbateze muierile. In plus, ma duc in Anglia, cea mai sigura tara din lume, plina ochi de oameni cumsecade *daca lasam la o parte orgoliul britanic*, si nu sunt singura. ‘Taken’ a fost un film, istoria nu se va repeta, iar la aeroportul din Londra ne asteapta o cunostinta de familie care ne va duce cu masina pana in fata hotelului.
It’s convenient, isn’t it ?
________________________________________________________________________
Taxi-ul ma lasa in fata aeroportului Otopeni. Mda, aceasta va fi o zi grandioasa !
O zaresc pe Marina, sufocata de pupicii mamei ei, care face parte din acelasi clan ca mama mea : iubitoarele de plozi care isi fac un cult si un altar al copiilor lor.
Mama ma ajuta sa scot bagajele din portbagaj si ne indreptam impreuna catre colega mea de destrabalare si rebeliune pentru 2 saptamani.
Saluturi specifice, lacrimi in ochi, adio-uri sfasietoare, un pumn dureros in brat de la Marina pentru ca am intarziat ca o ‘vaca astronomica’, cateva raiduri prin aeroport si hopa…a venit avionul.
Ne urcam la bordul lui si ne lasam purtate pana in tara mea ‘de bastina’ (imi place sa cred ca sunt de origine engleza), pentru un zbor lipsit de amenintarile turbulentelor. Timpul trece si el agale pe langa noi, iar noi aterizam pe Heathrow tefere si nevatamate.
________________________________________________________________________
Dupa intreg ritualul cu asteptatul bagajelor si toate cele, ne indreptam spre iesirea din aeroport *pe care am gasit-o luandu-ne dupa valul de oameni, ca de orientat suntem bezmetice*, regasindu-ne cautand prin invalmaseala de acolo un om care sa aiba o pancarta pe care sa scrie ‘Ioana & Marina’. Ah ! Uite-l acolo !
Il salutam, ne incarcam bagajele si… hai la drum ! Vreau la hotel ! Hai, hai, hai !
In masina, acesta ne-a prezentat putinele din obiectivele turistice care erau in drumul hotelului, urandu-ne sejur placut si bucurandu-se ca in cele din urma parintii nostri au fost de acord. Ne-a facut cateva complimente referitoare la tineretea noastra, vestimentatia si tonusul pe care il avem, facandu-ne sa ne simtim un pic magulite.
Doar un pic.
Ah, Londra ! Nostalgia acelor dimineti ploioase si a culturii britanice avea in sfarsit sa ma invaluie in frumusetea si profunzimea ei. Eram insetata sa vizitez Londra, inca de pe atunci cand concertul Bon Jovi de aici era organizat fix in ziua Examenului National. Iar tatal meu, un patimas client al statiunilor balneare nu ar fi suportat sa mearga intr-o calatorie unde nu are ocazia sa stea la soare, asa cum a facut in fiecare concediu de 16 ani de zile.
De aceea, pot sa spun usurata ‘In sfarsit !’. Astazi imi urmaresc visul cum isi face pasii marunti catre realitatea ce ne inconjoara. Si simt ca ma indragostesc…
Suntem ‘debarasate’ in fata hotelului, primind o carte de vizita de la domnul care ne-a adus pana aici, spunandu-ne sa apelam la el in caz ca avem nevoie de ceva. Incuviintam din cap, exteriorizandu-ne gratitudinea pentru faptul ca s-a oferit sa ne astepte la aeroport si sa ne conduca.
‘Nicio problema’, spune acesta vesel. ‘Eu si tatal tau suntem prieteni din facultate, as face orice pentru vechiul meu tovaras.’
Zambesc politicos si imi adun bagajele, inaintand spre receptia hotelului, cu Marina in urma mea. So, it’s finally time…for CHECK-IN ! Yeah, baby !
Dar, ceva imi sclipeste in priviri, inainte sa apuc sa intru pe usa rotativa a fastuosului hotel. Langa el se afla un magazin de accesorii si briz-briz-uri , cateva handmade-uri fiind expuse in vitrina. O opresc pe Marina si ii fac semn sa ne ducem un pic sa inspectam … asa, in recunoastere. Pierdem vreo 10 minute bajbaind prin magazin, necumparand insa nimic si promitandu-ne ca vom reveni dupa ce ne eliberam de povara bagajelor.
______________________________________________________________________
‘Matei si Ch. ati spus? Da, avem o rezervare pe numele acesta. Peste doua zile.’
Stau si ma holbez la receptionista. ‘POFTIM ?!’
Receptionista se uita blajin, un pic intimidata la mine. Isi cere scuze pentru inconvenienta, spunandu-mi ca hotelul este plin *fiind o perioada foarte incarcata a anului*.
Imi intoarce calculatorul si imi arata ca rezervarea a fost facuta de pe data de 17. Azi suntem in data de 15 …
Concluzie : Nu il voi mai lasa niciodata pe tatal meu miop sa faca rezervari la ceva. NEVER !
_______________________________________________________________________
Stam in fata hotelului ca doua prostituate minore homeless, atragand atentia trecatorilor care ne mai toarna niste lire in mana pentru ca avem priviri de pisici plouate.
Sunt total ofensata, dar ma resemnez. Nu-mi vine sa cred ca acea cunostinta a tatalui meu ne-a deocheat intr-un asemenea hal ! Cat fuckin’ ghinion…
Wait ! Chiar, sa il sun sa vad daca poate el sa ne faca rost de orice fel de loc de stat, pentru doua zile. Putem dormi si pe pres la el acasa, nu conteaza !
Imi cotrobai prin buzunarul hanoracului dupa cartea lui de vizita. Marina se inseninase un pic la fata cand m-a vazut cu o asemenea initiativa. Problema era ca … fata mea nu transmitea acelasi sentiment.
‘Nu … o…gasesc …’, spun pe jumatate fara vlaga, cu o voce sugrumata ce implora mila, inghitind in sec nodul din gat si simtind cum totul se incetoseaza.
‘GREAT, CAPTAIN IOANA ! ASTA SI FAPTUL CA AI INTARZIAT, CA NU ERA DE AJUNS ! UGH, AZI ESTI AERIANA RAAAAU !’, se rasteste Marina exasperata.
‘Uite..putem sa incercam sa rezolvam…’, o induplec eu.
‘CUM ? Parca n-ai facut destule…Of, frate …’.
‘E abia ora 4. Pana se intuneca mai avem timp. Stai linistita, gasim o solutie, nu vom dormi pe strada. Iti garantez ca voi rezolva. Un singur lucru…Nu mentiona chestia asta mamei tale, okay ? Sau, s-a zis cu vacanta noastra si … cu increderea pe care mi-a acordat-o mama. Te rog, iarta-ma. Nu am vrut. Jur, deci nu stiu unde mi-a scapat.
Magazinul…ahh ! Magazinul ! Hai sa mergem sa vedem daca mi-a cazut…’
Marina isi da ochii peste cap si ma insoteste. Nu de alta, dar si ea este un turist necopt al Londrei si, chiar daca s-ar certa cu mine, despartirea ar fi o idee nu prea stralucita. Better stay together !
Cautam prin magazin de sus pana jos si de la stanga la dreapta, adulmecand orice urma de carte de vizita, deranjandu-i pe unii clienti cu comportamentul nostru suspect.
Dintr-o data, in toata febra tatonarii, Marina se impiedica de un client, pe care il darama la fel de gratios ca un elefant.
Era un tinerel, cred, imbracat casual si cu o palarie si niste ochelari care ii acopereau chipul. In timpul impactului, palaria acestuia a cazut, freza lui amintindu-mi de cineva.
Era foarte, foarte familiar.
‘Doamne ! Imi cer mii de scuze !’, se adreseaza Marina strainului. ‘Cautam ceva, si, si, si…’. Marina se ridica si il ajuta pe baiat de asemenea.
Eu il scrutez demonic.
‘Tu nu esti cumva… ?’, iar acesta imi acopera gura cu o repeziciune violenta, facandu-ma sa imi retrag cuvintele.
Isi pune palaria la loc si ne spune :
‘Uite, va dau cate autografe vreti, bilete in primul rand, bani, orice, doar daca nu imi strigati numele cu voce tare . Va implor.’
Cata infatuare ! Crede ca suntem fanele lui sau ceva. Cine naiba se crede ? Si de ce dracu’ este deghizat ?
Si, chiar in acel moment, vad o cohorta de ziaristi americani alergand orbeste pe strada, cu priviri mantuite de parca il cautau pe Iisus Hristos.
‘Liam Payne ! Unde este ? Unde a plecat ?’
Aha…Deci, he’s hopeless.
Daca tot a pus ‘orice’ in acea propozitie, inseamna ca tocmai ne-am ales cu un bilet de cazare.
_______________________________________________________________________
Liam Payne si privirea lui de JB constipat ‘Oops, I’m a diva’:
Modificat de Enderlicht (acum 12 ani)
_______________________________________
~ Fost-am keepthefaith/Regen/Licht, candva. ~
Took my love down to Violet Hill , There we sat in snow.
|
|
Abia astept sa vad ce se mai intampla. Bafta la scris ^.^
*...
*. 
)Dar,cum am spus,ficul e super.Si,ador tagul Anglei si as vrea sa vizitez Londra cat de curand. 
)