Whisky.
Greieraş
 Din: Mystic Falls
Inregistrat: acum 12 ani
Postari: 214
|
|
Ah, Irina... ce ma fac eu cu tine ? Vezi daca citesti prea multe carti cu prostii ? Nu ca eu n-as citi... Bine nu sunt chiar cu prostii dar m-ai inteles tu. Mereu ma intelegi :]] Si am adus un capitol noou ! Am lucrat mai mult la el, si daca aveti intrebari nu ezitati sa mi le puneti.  -.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
Capitolul 15
- Si asta e locul nostru, zise Fabian cand am ajuns in dreptul unei fantani. Wow... o fantana arteziana ? Ce tare... zic in gandul meu. Fug si ma chiombesc la reflexia mea din apa cristalina. Fantana infatiseaza un peste mare si alti trei mici pe langa acesta, iar din gura lor tasneste apa. O picatura indrazneata imi sare in cap, iar alta imi sterge chipul care se reflecta in apa. - Iti place ? ma intreaba Augustin de parca aveam cinci ani. - Da... raspund si ii zambesc prosteste. Privirea imi ramane fixata pe un copac imens, aflat la vreo 10 pasi de fanta. Ma duc langa el si imi plimb mana pe scoarta aspra a acestuia. Dupa frunze imi dau seama ca e stejar, si cred ca are in jur de o suta de ani. Da stiu... imi place biologia. Baietii se uitau ciudat la mine. La ce va holbati, fraierilor ? imi venea sa strig la ei. Nu stiu de ce, dar ceva la acest copac ma atragea. Era ce ceva special la el, dar nu imi pot da seama ce. Poate... - Vi ? striga si imi intrerupe gandurile prostul de Fabian. Aveam nervi. M-a enervat ca m-a intrerupt, si imi venea sa arunc cu ceva in el. Ce e cu mine ? De ce m-am enervat asa tare ca m-a intrerupt in timp ce ma gandeam la un copac. Acest copac. Care e special... asa simt eu. Iar incep ? - Da, scuze... nu stiu ce m-a apucat. - Bai, fratilor, zise Sebastian uitandu-se in telefon, ma cheama la masa. Nu ma iei si pe mine ? imi venea sa-i spun, ca eram moarta de foame. - Pai atunci plec si eu... poate ne vedem mai tarziu, completez apoi plec cu Sebastian, deoarece mergem in aceeasi directie.
Acasa, dupa ce am mancat de am rupt, m-am dus in camera si mi-am pus muzica in casti. Ma uitam plictisita pe niste poze facute de mama cand am castigat locul I la un concurs de franceza. Spre rusinea mea, nu prea stiu engleza, dar completez cu franceza. Stiu ca e mai putin intalnita, dar mie imi place mult. Deci... ma uitam pe pozele alea cand, in fata ochilor mei, bibeloul meu preferat in forma de om-de-zapada de pe televizor s-a miscat un centimetru. Am sarit ca arsa, iar castile mi-au zburat de pe urechi, cazand pe piciorul drept. Nici nu i-am dat importanta durerii, ba din contra, am mers cu inima bubuind pana la televizor. Am ramas ca o proasta uitandu-ma la bibelou, care acum e nemiscat. Cand am vrut sa il ating, acesta a zburat de pe televizor, spargandu-se pe parchet. Nici nu am mai stat pe ganduri si am rupt-o la fuga, atat de tare incat nici nu simteam cand atingeam pamantul. Ajunsa la parter, m-am dus in sufragerie si am apucat vaza preferata a mamei. Era singurul lucru pe care l-am vazut cand am intrat in sufragerie. Imi pare rau mama, dar daca e cineva in camera mea, nu voi ezita nicio secunda sa nu-i sparg vaza asta in cap. Sa analizam : Cum a zburat bibeloul meu fost-preferat ? a. l-a impins cineva care se ascundea dupa televizor; b. i-au crescut picioare si a fugit speriat de mine; c. eu l-am aruncat cu puterea mintii. Hmm... eu aleg a. Voi ? Deci... cineva a intrat in casa cand eu am iesit pe afara. Bun. Cum adica bun ? Nu-i bine deloc. As iesi afara si as striga dupa ajutor, dar oamenii ar zice ca sunt o sclerozata care a evadat de la zdup. As suna la politie, dar telefonul mobil e in camera si nu am pus inca telefon fix in casa. Uff... complicat. Imi imaginez ce fericit e omul ala. Laptop, televizor, telefon, poate imi gaseste si mp4... s-a pricopsit. Ultima obtiune era sa ma duc eu si sa lupt corp-la-corp cu inamicul. Sau mai bine, sa il iau prin surprindere si sa ii sparg vaza asta in cap. Asa ca, luandu-mi inima in dinti, am urcat scarile in liniste, m-am asigurat ca nu e nimeni pe hol, si m-am avantat in dormitor. Bibeloul era acolo unde l-am lasat, la fel si laptopul si tel... ce ? Nu a furat nimic. Nu ca ma supar dar totusi. Atunci ce vrea ? Sa ma sperie ? Sau mai rau... dar nici nu vreau sa ma gandesc. Am inspectat camera (inclusiv in dulap si sub pat) si am intrat in camera mamei. De acolo tot mai departe, in toata casa, avand acelasi rezultat : nimic. Am inspirat usurata apoi am inghetat pe loc. Podul. Am urcat al doilea rand de scari si m-am uitat la usa podului. Era incuiata. Nu aveai cum sa tragi zavorul daca esti inauntru. Ok... e ceva putred la mijloc. Pana ma gandesc sau ma trezesc eu cu o vaza in cap, ma duc sa adun cioburile.
M-am speriat atat de tare cand mi-a sunat telefonul incat luasem primul lucru pe care l-am vazut – si acesta fiind un pahar – si m-am pregatit sa atac. Dar nu a fost nevoie. Ma rog, pana cand mi-am dat seama ca-mi suna telefonul. Daca ma credeti, la inceput nici nu stiam ce era. - Alo ? Madalina, sunt eu Sebastian. M-am straduit sa vorbesc coerent si fara sa-mi tremure vocea. Apropo... de unde are numarul meu de telefon ? - Aaa, buna. Ce faci ? Am pus paharul la loc pe noptiera si m-am pus pe pat, linistindu-ma. - Uite... vroiam sa iesim pe afara. Vii si tu ? - Nu vin, nu ma simt prea bine, mint eu. - De ce ? Mi-a luat cateva secunde pana m-am gandit la ceva. - Pai... ma doare capul. - Vezi ?! Daca iesi afara, aerul curat iti va face bine. Fir-ar ! Nu am mai spus nimic, doar am oftat. - Hai ma ! Ne plimbam putin si apoi mergi inapoi acasa. - Bine, bine. M-ai convins. - Bun. Vin sa te iau in 10 minute. Si cu asta a inchis. M-am dus la baie si mi-am aranjat parul, apoi am coborat la parter. Pana a venit Sebastian, eu am mai verificat o data incaperea. Apropo... ce ii voi spune mamei, care trebuia sa ajunga pana acum ? Ca bibeloul a zburat pur si simplu de pe televizor... credibil, nu ? Dupa cateva minute a ajuns si Sebastian. - Ne intalnim cu baietii la fantana. Si vezi ca vor fi doar Fabian si Augustin. - Bine. Si tu vezi ca nu stau mult. Se va intuneca. Cand am spus ultimul cuvant a chicotit. Ce a fost asa amuzant ? - Si ? Noi mereu iesim seara. - Voi, nu eu. Cand am ajuns la locul stabilit, i-am vazut pe baieti. Sunt punctuali, nu gluma. - Hei, Mada ! tipa Fabian intorcand cateva capete. - Mai incet idiotule, am zis in soapta, mai mult pentru mine. - Da... asa e el, zise Sebastian. Dupa ce ne-am salutat am plecat la plimbare. Din nu stiu ce motiv au inceput sa se certe. Daca ei cred ca am iesit la aer sa ii aud pe ei certandu-se, se inseala. - Sunteti batuti in cap ! tip la ei si o iau hotarata in fata. Am mers furioasa, intentionand sa ajung acasa. Cand am trecut pe langa un lampadar, a facut scurt-circuit si becul i s-a spart. Mi-am acoperit fata din instinct, apoi m-am intors speriata catre baieti. Se uitau la mine fix. Ce-am facut ? O iau la fuga, si acelasi lucru se intampla cand trec pe langa toate lampadarele de pe strada. Cand mi-am zarit casa, ochii mi s-au umezit si am fugit de am mancat pamantul. In toata agitatia aceea, am auzit pasi in spatele meu. Cand am ajuns in curte, m-am uitat si l-am vazut pe Sebastian. L-am ignorat si am pasit spre veranda casei. - Stai ! striga si ma ajunge din urma. Ma apuca de mana dar eu m-am eliberat cu usurinta. - Tebuie sa iti explic. - Ce ? - Pai... - Nu vreau sa imi explici nimic ! Vreau doar sa stiu ce s-a intamplat. Ce se intampla defapt. - Pai asta vreau sa iti explic. A oftat si s-a uitat in ochii mei. - Esti necromanta.
Modificat de Mady Madutza (acum 12 ani)
_______________________________________ "Things need to be done and he gets them done."
"I'm not afraid to take chances or go off on my own." - Norman Reedus

|
|