Ralu
Moderator
 Din: Amegakure[satul Ploii]
Inregistrat: acum 14 ani
Postari: 1039
|
|
Ok deci:d nu m-am putut abtine. TREBUIA sa scriu asta. STiu ca nu prea le am cu drama si ca e un esec total. Dar chiar am vrut sa o scriu... 
One life, one firend
Totul a inceput cu o floare si cu inocenta unui copil de 5 ani. O frumoasa fata cu parul mediu ,castaniu si drept veni direct catre mine si imi intinsese floarea de culaore alba spunandu-mi:
“Uite....Asta este pentru tine.”
Nu-mi venea sa cred ca aceasta copilita frumoasa si delicata s-a apropiat de mine fara sa ii fie teama, iar gestul ei m-a uimit si mai tare avand in vedere ca nu ma vazuse decat acum pentru prima data. Pur si simplu inima ei i-a spus sa vina la mine.
I-am acceptat darul bucuros.
---
Asa ne-am intalnit si...cu timpul... am devenit prieteni buni. Chiar daca aspectul fizic si varsta erau diferite. Sarah a ramas cu mine. Ii placea sa stea in bratele mele si sa imi faca coronite din aceeasi floare pe care mi-o daruise la inceput. Stateam asa ore intregi. Ea vorbea despre intamplarile petrecute in timpul scolii sau a vacantei, iar eu o ascultam in liniste.
Apoi au urmat anii in care Sarah nu mai era doar o copila necoapta la minte. Se maturizase. Devenise...Un adult. Isi luase un “job” asa cum imi spusese si reusise sa stranga bani destui pentru a-si cumpara o noua casa. Desigur...Am fost tare bucuros sa o ajut cu mutarea si am fost si mai fericit sa aud ca acea casa fusese cumparata special pentru amandoi.
“Tu esti fratele pe care nu l-am avut niciodata”, imi spusese ea cand in sfarsit terminasem cu mutarea in noua casa.
Sarah chiar ma considera un membru din familia ei.
---
Ehh... Nu mi-am dat seama cat de repede au trecut anii decat atunci cand Sarah obosea din ce in ce mai des. Eram nevoit ca ,la cumparaturi, sa o car in spate. Dar nu ma deranja deloc. Ma simteam chiar bine. Chiar daca energia fetei era pe terminate, ea inca radea cristalin si imi zambea dulce cand fugeam cu ea in spate, tinandu-se strans de capul meu ca sa nu cada.
Insa si rasul ei cristalin s-a stins in decursul a cativa ani. Zambetul nu ii pierise de pe buze. Se linistise de-a binelea...Numai era plina de energie, dar pasiunea ei pentru lucrurile pe care spunea ca le uraste cand era adolescenta, precum cartile sau plimbarile linistite prin parcuri in ritm lent, incepu sa creasca. Nici asta nu ma deranja. Pentru ca...Nu stiam sa citesc, Sarah se punea langa mine, isi potrivea ochealrii de vedere pe nas si cu o carte groasa in mana incepea sa imi citeasca. Randurile negre pe care eu nu le puteam intelege aveau acum sens si parca traiam intr-o alta lume cand le auzeam. Era fantastic! Si in acelas timp eram fericit ca in sfarsit am un loc pe care il pot numi casa.
“Te rog, imi aduci un pahar cu apa?”
Vocea fetei, acum stinsa, calma si joasa rasuna din scaunul cu rotile. Sarah nu se mai putea deplasa pe propriile ei picioare. Eram disperat ca nu ma poate merge, dar ea ma calma spunandu-mi:
“Acum picioarele tale sunt si ale mele”
Eram ingrijorat pentru ea, dar a trecut repede caci ea ma calma de fiecare data.
Insa grijiile au aparut iar cand, intr-o zi, intors de la magazin, am gasit-o pe Sarah jos langa pat. Probabil a incercat sa se ridice si a lesinat. Am luat-o repede in brate si fara sa ma mai gandesc la nimic am fugit cu ea spre spital. Fericirea mea disparuse de ceva vreme...
Iar dupa cateva zile de la internarea in spital, cand totul credeam ca o as fie bine. Fericirea parca disparuse si nici ca mai vroia sa se intoarca. Sarah era din ce in ce mai slabita. Statea in patul de spital cu un aparat ce ii masura bataile inimii. Mi-am dat seama ca e grav bonlava, dar am continuat sa sper.
Sarah a intins mana catre mine, iar eu i-am apucat-o gentil. Era usoara si slabuta. Deabia atunci realizasem ca nu mai e cale de intoarcere.
“Dragul meu...”
Incepe Sarah, ochii incepand sa i se umezeasca treptat, dupa lichidul cristalin sa curga pe obrajii ei. Plangea....
“Mi-ai fost alaturi pana acum la bine si la rau. Apreciez asta mult si sa stii ca...”
Face o pauza mica, timp in care lacrimile incep sa curga mai repede pe obrajii ei.
“....te iubesc!”
As fi vrut sa-i pot spune si eu ceva, dar nu puteam vorbi. N-am putut decat sa o privesc in ochi speriat. Vorbele ei sunau ca unele de adio si chair cand am vrut sa incerc sa-i dau un raspuns cum pot, aparatul ce ii masura bataile inimii incepuse sa tiuie. Am strans mai tare mana plapanda in mainile mele si am privit sfasiat de durere cum Sarah si-a dat duhul, cu lacrimile inca pe orbaji.
Inmormantarea a fost lucrul peste care n-am putut trece. Dupa eveniment, am ramas acolo, pazind mormantul de ploaie....de zapada.... In speranta ca daca Sarah se va intoarce la mine, sa o faca cat mai repede si mai usor.
Insa n-a facut-o! Am cazut extenuat in genunchi in fata mormantului ei. Am privit in jos catre piatra funerara si am dat peste o floare. O mica imagine din trecut imi aparu in minte. Era aceeasi floare din care Sarah imi facea coronite. Am simtit cum inima mi se sparge in mii de bucati. Am privit care cer si atunci ochelarii si masca mea s-au rupt si au cazut jos.
Alte imagini cu ea mi s-au derulat in minte. Ochii au inceput sa ma usture, apoi sa simt cum un lichid cald imi curge pe obraji in jos. Imaginile nu incetau sa apara si pentru prima oara in viata mea am inceput sa plang cum n-am mai facut-o niciodata. Simteam cum ma sec de putere dupa fiecare suspin si cum inima ma inteapa de durere.
Durea enorm! Mai rau decat 100 de cutite infipte acolo. Imaginea cu Sarah dandu-si ultima suflare a fost ca un cutit bagat adanc intr-o rana deja facuta. Corpul imi era amortit si capul il simteam greu, asa ca mi-am pus palmele pe fata si plangeam amarnic in continuare cu privirea indreptata in jos. Tremuram necontrolat si strangeam din pumni cat de tare puteam in sepranta ca durera din suflet va disparea.
Uram ca sunt nemuritor! Detestam asta in momentul acela mai mult decat orice. Stiam ca Sarah s-a dus acolo unde eu nu o puteam urma niciodata. Iar asta ma facea sa plang mai tare. Am simtit cum o aura rece imi imbratisaza corpul.
Dar eu nu m-am putut opri din plans. Am ramas acolo unde cazusem, udand pamantul cu lacrimile ce curgeau necontrolat. Aura disparu...iar Sarah la fel.
Tot ce a mai ramas acum...sunt amintirile frumoase cu ea.
The end!
______
E un sfarsit tragic stiu stiu  Mdaa... Un esec cum vam spus. Oricum povestea este inspirata dupa o poza gasita. Am decupat-o si am facut mai multe poze asa pt fiecare paragraf.
_______________________________________
Naruto, Menma, Black Star , Yoh, Pain and Kyuubi, Barricade, Starscream, Bumblebee are MINE! >: ) No comment! [GRR!!] *clik *
Poison, Crow., Reën♥, Đee H., Yoyo and Enderlicht ARE MINE! >.<
__
Give me a hug ! ... <(TT~TT< )
|
|
.
