Verdict incert

Lumea noastră Anime
Păşeşte în lumea noastră Anime!

Lista Forumurilor Pe Tematici

Lumea noastră Anime | Reguli | Inregistrare | Login

POZE LUMEA NOASTRă ANIME

Nu sunteti logat.

Nou pe simpatie:
blacksilk

Femeie
23 ani
Buzau
cauta Barbat
23 - 45 ani

Lumea noastră Anime / Ficuri Originale / Verdict incert

Moderat de Adele, Enderlicht, Monet, Rares

Autor

Mesaj

Pagini: 1

Widow
Membru

Din: Amegakure
Inregistrat: acum 12 ani
Postari: 586

Misterul conacului Goldfarb

Capitolul I

Anglia.Liverpool,Anglia.O ploaie monotona de toamna scalda strazile prafuite ale orasului.
Era trecut de orele douazeci.Pe o straduta mai retrasa de la periferia orasului,intr-un bloc de caramida,la al doi-lea nivel,o carte era frunzarita cu graba.
Un tanar statea asezat pe un scaun din lemnul unui fag,in fata unui birou inalt,pe care se aflau alte cateva carti si o lumanare.
Lumina slaba a obiectului il impiedica pe barbat sa citeasca cu usurinta tainele foilor galbui.
Linistea si intunericul se inapustira asupra orasului.Bulevardele si strazile erau impanzite de melancolia nopti.O adiere suspina in pacea care predomina casele si blocurile.Numai in apartamentul modest al unui tanar se auzea cerneala curgand din penita unui stilou,patand foile imaculate.
Acesta arunca cate o privire grabita asupra carti deschise de pe birou,insemnandu-se pe filele carnetului sau,ideile principale.
Parul negru era strabatut de broboane calde de sudoare.Pielea aurie era la fel de afectata de gandirea intensa.Pe fata i se creara mici cute la nivelul frunti.
Numai el stiind ce il framanta,a petrecut toata noaptea rasfoind paginile vechi ale carti.In camera se simtea un miros placut de lavanda,creat de florile din vaza de la fereastra,improspatandu-i din cand in cand mintea la fiecare briza.
Dimineata il gasi cu capul sprijinit de spatarul scaunului,in timp ce cerneala azurie din penita se imprastiase pe camasa sa de un galben pal.
Desi fiind deja ora sase,soarele inca nu indraznise sa apara.Afara un vant aspru lovea cu putere crengile copacilor,care dadeau sa se rupa.Orasul era la fel de linistit ca intotdeauna.Nimic nu parea ca se va schimba vreodata.
Se trezi ametit,orbit de razele puternice ale luceafarului de zi.Clipi de cateva ori,ridicandu-se de pe scaun.Se intinse putin,dat fiind faptul ca ii amorti-se spatele.Lu-a cartea groasa de pe masa,bagand-o intr-o servieta veche si uzata.
Isi puse grabit un sacou care parea sa faca parte din acelasi costum cu pantalonii.In toata aceasta graba,n-a observat pata de cerneala de pe camasa.Iese grabit din apartamentul format din doua camere,o bucatarie micuta si o baie.Blocul in care locuia aducea aminte de ani '30,dar era cu mult trecut de atunci.Proprietarul cladiri nu se mai sinchisea sa o renoveze.
Locatari fiind oameni cu venituri mici sau medi,nu faceau mofturi riscand sa-si piarda casa.La fel ca celelalte persoane,Dereck locuia aici cu chirie.Pretul era acceptabil,iar conditile decente.
Rareori gaseai in aceste vremuri o persoana care sa se preocupe atat de mult de propria sa sanatate.
Azi era o exceptie.Urma sa-si gaseasca un tutore,care il v-a instrui cativa ani pe calea cea buna in cariera pe care vroia sa o urmeze.De cand se stia,dorea sa lucreze ca bucatar sau frizer,niste dorinte comune pentru un copil de unsprazece ani.
Dar o intorsatura grava a vieti sale in urma cu sapte ani,i-a schimbat total gandirea.Acum dorea sa lucreze in colaborare cu justitia si politia.Asa putea sa-si indeplineasca o promisiune data cuiva important lui.
Se pierdu prin multime,dar era ajutat de inaltimea sa sa vada cu un cap pe deasupra tuturor.Isi foia servieta pe langa corp,in timp ce alerga printre oameni in intarziere,ca si el.Trebuia sa ajunga la Birourile Liverpool Prosecution.
In scurt timp se afla in fata unui cladiri de vreo cinci etaje,de culoarea gri.Inghiti in sec privind-o si intra inauntru.Vazuse multe cladiri frumoase,dar aceasta le intrecea.Pereti erau gravati cu litere de marmura pe care era scris Liverpool Prosecution.Fotoli din stofa neagra stateau in jurul unui semineu aprins.Un singur birou urias statea in mijlocul incaperi impunator de mare.Acesta se aproprie,intreband nerabdator:
-Domnul Hoffman Hans este aici?o intreaba pe femeia ce se parea ca scrie un raport.
Tanara isi ridica capul,varsandu-si pletele de un auriu-maroniu pe spate.
-Clarck John Derck?raspunse ea cu o intrebare,privind o foaie.
-Da,replica el scurt.
-Domnul Hoffman va asteapta in biroul lui,etajul trei prima usa pe stanga.
-Multumesc,dand din cap in semn de multumire.
Dereck urca scarile pana ajunse fata in fata cu o usa pe care scria cu cifre arginti '27'.Batand incet,o voce il indemna sa intre.
-Buna-ziua,intinse baiatul mana catre acesta.
Omul se ridica de pe scaunul captusit cu piele,dand mana cu Dereck.
-Ma bucur sa te cunosc,zambi acesta pe sub mustata groasa care ii punea in umbra chipul.Deci,cu ce ocazie ma onorezi cu o vizita?continua acesta sa zambeasca.
-Am,a,se balbaie intimidat acesta,am venit sa va intreb daca aveti vreun stagiar sau subaltern,sau daca postul este liber.
-Asta era?Pai postul este perfect liber,majoritatea subalternilor sunt deja trecuti,deci sunt liber.Ai cumva vreo rugaminte?intreba acesta cu subinteles.
-Da,...am nevoie de un tutore care sa ma deprinda cu arta meseriei .
-Mi-am dat seama.Si din lista scolilor si cursurilor pe care le-ai urmat,promiti multe.Eu te-as lua,dar nu cu una,cu doua.
In camera se lasa linistea timp de cateva secunde,in care batranul inspira adanc:
-Insa trebuie sa gasesc de graba pe cineva care sa preia in viitorul apropriat locul.
Tanarul il privi mirat,incercand sa isi dea seama daca va fi s-au nu acceptat.
-Dar,am doar o singura rugaminte pentru tine,inainte sa primesti postul:cumpara-ti o camasa noua,ranji acesta.
Dereck inrosi,privind pata de cerneala ascunsa de cravata sangerie.Era uimit cum un om mai invarsta ca el a putut s-o vad,si el nu.
-In ani de munca ca procuror,ochii sunt mult mai dezvoltati ca in orice meserie,chiar si cei ai unui bosorog ca mine,rase acesta zgomotos.Ii facu cu ochiul in semn ca 'esti pe drumul cel bun'.Maine sa fi aici la ora noua dimineata.
-Multumesc foarte mult,dadu Dereck iarasi mana cu domnul Hoffman,incercand sa acopere pata cu sacoul.
In timp ce iesea la fel de stangaci din camera,batranul il privea cu speranta.

Dereck

Domnul Hoffman

Astept comentari si sper sa va placa!

Modificat de †KillerFeelings† (acum 11 ani)

_______________________________________

Konan ,Pluto , Tayuya and Sakon ARE MINE!

Jared Leto , Amy Lee , Adam Gontier , Billie Joe Armstrong , Laur(Guess Who) , Evan Lester and Sharon den Adel ARE MINE!

● I hate life and life hates me !
● A faithful friend is hard to find;remember man and keep in mind...
● I want to be nobody.
● One day, I shall rule the world ! Until then, I’m going to bed.
●╔═╦═╦═╦╦╗Put this on your profile
║═╣║║╔╣═╣if you are one of the
║║║║║╚╣║║11% that still
╚╩╩═╩═╩╩╝loves ROCK music
╔═╦══╦═╗ Put this on your site
║╩╣║║║║║ if you are
╚═╩╩╩╩═╝ Emo or support Emo.
►εmσ doesn't mean you cut.
►εmσ doesn't mean your gay.
►εmσ doesn't mean your suicidal.
►εmσ is fashion.
►εmσ is music.
►εmσ is people.
►εmσ is being ƒR££

pus acum 11 ani

Whisky.
Greieraş

Din: Mystic Falls
Inregistrat: acum 11 ani
Postari: 214

Hey, ti-am citit ficul si pot spune ca este foarte interesant. M-a captivat, si mi-a placut cum ai relatat actiunea. Felul in care ai descris totul m-a facut sa imi imaginez exact ce se intampla. Dar in primul rand mi-a placut cum ai povestit la persoana a III-a... bravo !

Am observat ca povestea ta are o tenta de vechi. Adica, cum statea el la lumina lumanarii...
Cu alte cuvinte, mi-a placut. Este o poveste mai serioasa, dupa parerea mea. Deci vreau sa aduci urmatorul capitol. Mai vorbim

_______________________________________
"Things need to be done and he gets them done."

"I'm not afraid to take chances or go off on my own."
- Norman Reedus

pus acum 11 ani

Widow
Membru

Din: Amegakure
Inregistrat: acum 12 ani
Postari: 586

Multumesc pentru comentariu. Chiar nu speram ca cineva sa il mai citeasca dupa atata timp. Defapt, nici nu credeam ca voi mai aduce nextul.
O sa incerc sa-l postez in cateva zile, cat de repede pot!

_______________________________________

pus acum 11 ani

Ðee H.
Bufniță Flămândă

Din: am o casuta pe Soare.
Inregistrat: acum 11 ani
Postari: 290

Hey, l-am citit si eu, si e super. <3

Vreau sa iti arat cateva greseli.

" Linistea si intunericul se inapustira asupra orasului.Bulevardele si strazile erau impanzite de melancolia noptii."

" ...arunca cate o privire grabita asupra cartii deschise... "

" ...dat fiind faptul ca ii amortise spatele."

" Luase cartea groasa..."

" ...cu venituri mici sau medii... "

" ...care il va instrui cativa ani..."

" ...pentru un copil de unsprezece ani."

" ...Dar o intorsatura grava a vietii sale..."

" In scurt timp se afla in fata unei cladiri..."

" Peretii erau gravati cu litere..."

" Fotolii din stofa neagra stateau..."

" -Clarck John Dereck?raspunse ea..."

" ...scria cu cifre argintii '27'. "

" ...daca va fi sau nu acceptat. "

" ...a putut s-o vada... "

Mie imi place, astept next-ul. ^^
P.S.: Draguta poza ai ales pentru Dereck. :>

_______________________________________
Neji is my bitch!
Also, Itachi , Hao , Death The Kid , Pain , Tao Ren , Lola [Poison] , Marina [Crow.] and Ralu are mine.
*click on the names and enjoy*

do you climb into space?
Si lumea ma-ntreaba ce faci...

pus acum 11 ani

Widow
Membru

Din: Amegakure
Inregistrat: acum 12 ani
Postari: 586

Am reusit sa termin mai repede capitolul, asa ca sper sa va placa:

Capitolul II

Soarele batea cu o blandete palida. Parul brunet al baiatului stralucea in lumina slaba a dimineti. Se afla in dreptul unei mici cafenele, construita in urma cu mult inainte de nasterea lui. Nu era cel mai modern loc din Liverpool, dar ii aducea aminte de copilarie si familie. Familia care ii lipsea de o vreme.

Impinse usa de sticla, iar clinchetul unui clopotel rasuna in incapere. Domnul Evans ridica plictisit privirea de la cafelele aburinde. Un batran inca in putere, care incerca sa-si mai mentina cativa ani afacerea, pana la pensie. Nepotii ii erau plecati, copii angajati, era singurul care isi mai purta de grija.
Il privi in ochi pe Dereck, salutandu-l cu calm. Dereck ii raspunse la salut si lua loc la o masa din apropierea usi. Soarele inca il batea in ochi, dar acea masa era preferatul lui. Isi scoase ziarul din buzunarul sacoului, si-l deschise galagios la nivelul umerilor. Coatele ii cazusera pe masa, in timp ce privea pe furis asupra localului.
Batranul se apropie de el, pana ce baiatul incepu sa vorbeasca:
- La fel ca in fiecare zi- un ceai de tei.
Omul aproba din cap, indreptandu-se catre bucatarie. Era un om tacut, linistit si nu prea dornic de agitatie. Insa, in urma cu cateva luni, era cu totul altul.

Vorbaret, zambitor si sufletist, asa era inainte de accident. Multi nu stiau care a fost cauza acestei transformari bruste, dar batranul ii fusese un vechi prieten al tatalui sau. Dereck era destul de apropiat de batran, chiar il considera bunicul sau. Si domnul Evans il avea drag la inima, dar nu mai era asa afectuos. De la acel accident, in care si-a pierdut singura persoana draga pe care o mai avea aproape, acesta a devenit mult mai solitar si morocanos.

Inainte, dupa ora inchideri, mai invita oameni la o cafea sau la un ceai din partea casei. Acum, cum orologiul mare si vechi din sala de mese batea ora douazeci si unu, inchidea usa localului si o lua incet agale pe straduta spre casa dansului.
In cateva momente, batranul se afla in fata baiatului cu o tava din tinichea pe care se gasea o ceasca mica de ceai. I-o aseza pe masa, iar Dereck ii multumi. Incepu sa bea ganditor din lichidul fierbinde si galbui, pana ce a simtit ca buzele ii luau foc. A pus cana pe farfuria din portelan pe masa si s-a ridicat energic de pe scaun. Si-a inchis rapid ziarul, cufundandu-l in buzunarul adanc.
Il saluta pe batran si pe o doamna de la masa de langa el si iesi din cafenea. Strazile inca erau strabatute de pietoni grabiti. Dereck privi in zare si inchise usor usa cladirii.
Se indrepta catre domnul Hoffman. Mai avea fix zece minute pentru a nu intarzia. Stia ca domnului Hoffman nu-i placea sa nu fi punctual.
Trecusera doua saptamani de cand a fost luat sub aripa experimentatului criminalist. Stia ca daca vroia sa-si pastreze locul de munca, trebuia sa fie constient de faptul ca n-ar fi fost prea indicat sa-l supere din prima zi oficiala de lucru ca criminalist.
Fugea mancand pamantul. Respira greu, gafaind zgomotos la fiecare pas. Cu cat se apropia mai mult de cladire, cu atat mai mult incepea sa-si doreasca ca timpul sa se opreasca in loc. Cand atinse clanta usii de la intrare, isi trase pentru un moment rasuflarea, dupa care intra in cladire, asezandu-si cravata. Marion, domnisoara care era secretara domnului Hoffman, iesea dintr-o alta incapere, grabindu-se catre telefonul care suna de zor.

Il apuca in cateva secunde, adresandu-se persoanei de la celalalt capat respectuos.
Dereck ar fi vrut sa ascult comversatie, avea o curiozitate destul de mare pentru un lucru asa de banal. Dar era in intarziere si era sigur ca domnul Hoffman il va mustra pe masura. Acum urcatul scarilor parea sa dureze mai mult decat de obicei. Parea ca aceste trepte te conduceau catre un abis nesfarsit. Cand vazu cautata usa cu numarul '27', rasufla usurat, batand la usa. Aceasi voce i se adresa, spunandu-i ca poate intra.
In camera il regasi pe batranul procuror citind un dosar pe care era scris in franceza ' mandat' . Inima ii incepuse sa-i bata in piept. Dereck stia ca el nu era singurul care se 'inscrise' pentru acest post. Dar, era el cel care a fost acceptat?
Mainile ii incepusera sa transpire, iar cand deschise gura sa il salute pe domnul Hoffman, vocea ii suna cu fiecare cuvant mai emotionata. Cat de emotionata pentru un baiat, desi Dereck avea uneori tendinta de a fi mai sensibil decat era necesar. Isi aranja iarasi cravata, inghitind in sec. Era asa de agitat, incat isi fosnea cravata in sus si-n jos, fara vreo retinere.
Brusc, privirea procurorului il tintui, lasandu-l nemiscat. Batranul surase, si lasa jos dosarul.
- Buna-ziua si tie!
Dereck scapa un zambet, torturandu-si cravata si mai tare.
- Ai grija sa nu te spanzuri cumva cu ea, i se adresa zambind domnul, iar Dereck isi prelinse mana usor pe langa corp.
Rusinat de gestul sau, Dereck isi arunca privirea in podea. Probabil il chemase aici doar ca sa-i spuna ca nu a fost acceptat. Numai astfel de ganduri negre ii strabateau mintea. Era aproape sigur ca asta urma sa-i spuna domnul Hoffman.
- Dereck- ma pot adresa asa? Dereck aproba din cap- pari un tanar inteligent, se apropie batranul criminalist. Am primit de curand un colet. Din Londra.

Si in dosarul din acest colet, mi-a fost transmis ca sunt chemat pentru un caz. Iar cum tu imi esti, facu o scurta pauza, elev, urmata de o alta, am vrut sa te intreb daca vrei sa ma insotesti...
Era asa de fericit. Dar, nu, nu fericit. Mandru. Era mandru, deoarece simtea ca pentru tot ce muncise si prin ce trecuse, n-a fost degeaba. A vrut sa aprobe verbal, dar Hoffman continua:
- Numai o intrebare. Ai auzit de ' Casa Goldfarb' ?
Dupa o mica absenta, Dereck raspunse cu-n ton putin mai hotarat:
- Da. Este resedinta unei familii bogate clasata ca a doua cu cea mai mare, avere.
- Maine, pe vremea asta, vom fi acolo, spuse domnul, pipaidu-si barba lunga si bogata.

Se inserase. Era undeva pe la ora opt seara. Afara incepuse ca vantul sa suiere puternic. Soarele se ghemuia printre norii impunatori, care pluteau alene asupra orasului. O ciocanitoare de un negru intens ca taciunele gaurea scoarta subreda si veche a unui copac uitat de timp. Avea o forma asa de inestetica, incat parea ca mama natura n-a fost prea bunavoitoare cand l-a adus pe lume. Langa acelasi copac, doi copii se jucau cu un motanel alb. Ii puneau frunze printre mustati, il mangaiau si sarutau iubitor. Cei doi copii erau o fetita si un baietel. Fetita era imbracata intr-o rochie alba cu maneci din dantela frumos prelucrata si cizmulite negre, lustruite cu multa truda. Pe cand baiatul era aranjat intr-o camasa albastra, cu pantaloni trei sferturi din stofa, bej. Purta de asemenea o pereche de pantofi patati de noriul din parc. Ambi zambeau si pareau ca traiau prezentul. Erau fericiti si iubeau tot ce-i inconjura, iar ce-i inconjura ii iubea.
Dereck ii privea cu admiratie pe copii. Mai ales pe baietelul care il tot alinta pe motan. Ii mangaia urechile ciulite, iar fetita ii facea o coronita din flori.

Aveau o viata asa de perfeca... pe care el n-o avuse. Pe care abia acum observa ca trecuse pe langa el, iar el crezuse ca avuse tot ce isi dorea. Dar n-a fost asa.
In timp ce copii erau fascinati de micuta fiinta, o doamna imbracata intr-o rochie roz-pal cu un bolerou discret si finut, s-a apropiat de cei doi. Le-a zambit, spunandu-le ceva, iar cei doi s-au ridicat de jos chicotind, aratandu-i mamei pisica impodobita ca un pom de Craciun. Femeia a zambit larg, si l-a bagat bland pe motanel intr-un cos impletit. S-au indreptat catre o trasura alba, din locul pasagerului iesind un cap de barbat, la fel de zambitor, dar grabit.
- Haideti, copii! surase acesta, facandu-le semn sa se grabeasca.
Dupa ce pasageri in 'intarziere' imbarcara, vizitiul porni grabit catre centrul orasului.

De pe banca s-a, Dereck vazu toata intamplarea. Ii aducea aminte de... copilarie. O copilarie indepartata, la care a trebuit sa renunte de mic, din cauza imprejurarilor. O lacrima ii umezi obrazul alb, pana ce se propti pe camasa. Isi sterse rapid dara calda de tristete, plecand din parc.

Era asa de fericit... dar, se simtea dupa mult timp, singur si trist. Simtea ca apucase pe un drum bun, dar nimeni nu era acolo ca sa-l incurajeze si sustina. Era asa de gol pe dinauntru si parasit...

Modificat de ღKonanღ (acum 11 ani)

_______________________________________

pus acum 11 ani

Whisky.
Greieraş

Din: Mystic Falls
Inregistrat: acum 11 ani
Postari: 214

Asa... am citit next-ul si a fost foarte frumos. Dar, am si ceva de spus. Mai la inceput, la cafenea, ai zis despre un accident unde domnul Evans si-a pierdut singura persoana draga pe care o mai avea aproape... trebuia sa mai detaliezi. Adica sa povestesti cum s-a intamplat acel lucru. Apoi, urmatorul lucru pe care vreau sa-l subliniez sunt cateva greseli de ortografie. Nu le voi numi in mod special, numai ca a fost unul care mi-a sarit in ochi. Ai scris copi in loc de copii, si asta de vreo trei ori. Nu este o greseala MARE dar pe viitor sa fi mai atenta.
Oricum este super ! Ai talent la scris si ai imaginatie.

Cum ti-am mai spus imi place ideea ficului si imi place cum conturezi personajele. Cam atat am avut de spus si sper ca nu te-ai suparat. Daca ma injuri macar sa ma injuri in gand

OK, OK... deci, astept cu nerabdare urmatorul capitol. Te pup :*

_______________________________________
"Things need to be done and he gets them done."

"I'm not afraid to take chances or go off on my own."
- Norman Reedus

pus acum 11 ani

Widow
Membru

Din: Amegakure
Inregistrat: acum 12 ani
Postari: 586

Multumesc ca mi-ai spus de greseala- nu stiu ce faceam de am scris asa. In fine, probabil o sa aduc nextul in cateva zile, poate chiar maine, depinde de ce idei am si daca am.

_______________________________________

pus acum 11 ani

Widow
Membru

Din: Amegakure
Inregistrat: acum 12 ani
Postari: 586

Capitolul III

Soarele inca nu rasarise. Dereck se trezi cu mult mai devreme decat trebuia, dar mereu a fost o persoana care se agita mult din orice. Statea lenes pe marginea patului, imbracat, privind suspicios podeaua. Valiza cu bagaje era facuta si pregatita din seara de dinainte, tot ce mai trebuia era sa iasa pe usa.

Dar era prea devreme. Nici ora sase nu se facuse, iar Dereck murea de nerabdare. Isi studia minutios pantaloni din bumbac negri, cautand si cea mai mica greseala de cusatura sau pata. Nimic. Totusi, pentru o persoana perfectionista, era destul de ametit.
Sarii brusc in picioare, zguduind patul totodata. Privi fix ceasul atarnat de buzunarul sacoului: 6:02. Nu mai rezista, parca timpul statea in loc. Secundele pareau ore, iar minutele zile. Se comporta de parca urma sa devina regele tarii, sau cel putin ambasador.
Cu greu, timpul a trecut, iar Dereck era in spre gara. Insa tot pleca cu mult inainte. Trenul stationase deja langa peron. Suiera, dar pentru a anunta ca sosise. Era printre singuri calatori matinali care urmau sa fregventeze aceasta cursa. Mai erau fix cinsprezece minute pana la plecare.
Printre ceilalti calatori, se regaseau si fete straine, pe care nu le mai intalnise prin oras. Nu era genul de persoana cu memoria perfecta, dar avea obiceiul sa retina orice chip vedea.
O doamna mai plinuta, cu o palarie mai mare decat ar fi in mod normal recomandat, ii atrase atentia baiatului, neputant sa-si abtina un zambet. Langa ea se mai afla un domn probabil de cincizeci, poate mai mult, care isi sustinea mainile de un baston lung, frumos lustruit. Acesta pasea pe peronul garii, asteptand la fel de nerabdator trenul. Fuma agitat o pipa, tragand din ea fumul, apoi il risipea pe nari in aer.

Cand trenul suiera ultima data de plecare, Dereck incepu sa se alarmeze. Domnul Hoffman inca nu aparu, iar trenul dadea semne ca va parasi in scurt timp gara. Privea in toate directile, cautandu-l pe batranul detectiv criminalist. Brusc, la o ultima privire aruncata asupra multimii tumultoase din gara, la vazut pe domnul Hoffman. A pasit cu greu pana la el, din cauza multimii la fel de grabite si agitate.
- Domnule Hoffman! striga acesta, in timp ce batranul se urca in tren.
- Dereck, hai ca pierzi trenul! rade acesta, intinzandu-i mana.
- Dar, eu... incearca tanarul sa explice, insa este tras inauntru.

Aflati in compartimentul numarul trei, n-au avut mult de cautat, dat fiind faptul usa era doi metri in apropierea scarii pe care o urci ca sa intri in tren. Au asezat bagajele in locul destinat acestora si s-au facut comozi in scaunele captusite cu un soi de catifea gri, care dadea semne uzare. Podeaua scartaia usor, pana cei doi s-au asezat. Domnul Hoffman isi scoase ceasul:
- La timp, spuse acesta, acompaniat de sunetul zgomotos creat de rotile trenului care presau sinele. Pe unde ai umblat, Dereck, puteai sa pierzi trenul? zambi acesta la baiat.
- Nu va g... dar pentru a doua oara, a fost intrerupt de usa compartimentului ce s-a deschis incet.
Doua persoana, dupa cum se parea, unele din clasa aristrocatra, o doamnisoara si un domn. Domnul Hoffman si-a scos palaria in semn de salut, la unison cu acel barbat. Doamnisoara a incunvintat din cap, luand loc. Nu-l scapa un moment din priviri pe Dereck.
Trezeci de minute mai tarziu, baiatul se simtea deja incomfortabil. Privirea fetei nu slabea, iar el era stingherit de asta pana-n maduva oaselor. Ce oare vroia? Ce i-se parea asa de ciudat?
Era destul de comfuz, dar adevarul era ca Derack avea un stil vestimentar destul de neobisnuit si diferit pentru acele vremuri. Se imbraca adesea in negru, lanturi arginti ii atarnau de pantaloni, incaltat numai in ghete si bocanci. Nici parul nu era mai comun. Il purta destul de lung pentru un baiat, bretonul cazandui peste ochi, usor ascunsi. Acestia se identificau ca doua pietre negre si sclipitoare, care priveau cu curiozitate tot ce se putea.
Isi schimba pozitia, asternandu-si glezna stanga pe piciorul drept. O privi putin pe domnisoara, care isi arunca imediat privirea asupra ferestrei. Acesta la fel de usor si-o indrepta pe barbat. Nu prea le avea cu gasitul de subiecte intr-o comversatie, dar curiozitatea nu are limite.
- Calatoriti si dumneavoastra pana in Londra?
Barbatul nu era atenta, dar glasul baiatului ii atrase atentia. Isi indrepta chipul catre acesta.
- Da. Dumneavoastra urmati acelasi traseu? il privi acesta pe domnul Hoffman.
- Asa s-ar parea, raspunse batranul.
- Aveti rude sau sunteti vizitatori?
- Nu, dragul meu domn. Avem de gand sa supraveghem o scurta bucata de vreme casa Goldfarb.
- Goldfarb? Suntei politisti? tresari mirat domnul.
- Detectivi criminalistici. Avem niste informati de la familia Goldfarb despre impartirea unei averi.
- Stiu, spune barbatul, scotand din valiza o carte groasa.
- Ii cunoasteti?
- Fac parte din ei, spune acesta, resfoind carte.
- Ce coincidenta. Se pare ca vom merge impreuna atunci, intinde domnul Hoffman mana. Eu sunt Hoffman Hans iar tanarul de langa mine este Clark Dereck, ajutorul meu.
- Goldfarb Williams, iar aceasta este fica mea, Gissele.
In urmatoarele ore de calatorie, Dereck a stat pe hol, privind pe geam. Era acompaniat de tanara domnisoara, care era putin frustrata si comfuza, din cate ii trada chipul.
- Va deranjeaza ceva? o intreaba Dereck, intorcand pentru o secunda capul de la ea.
- N... nu, se balbai aceasta, exteriorizandu-se printr-un zambet fals.
- Imi pare rau sa va stiu familia intr-o astfel de situatie, dar nu cred ca este chiar asa de greu de acceptat, nu sunt motive sa va ingrijorati.
Fata n-a zis nimic, doar ca privirea i s-a schimbat. Chipul i-se intrista, iar ochii albastri si blazi se inchisera la culoare, scapang mici dare de lacrimi.

Dereck se alarma putin pe dinauntru, incercand sa se stapaneasca pe dinafara.
- Imi pare rau, n-am vrut sa va supar sau sa par insensibil, spune acesta gesticuland agitat catre fata.
- Nu, eu imi cer scuze, nu trebuie sa ma las cuprinsa astfel de sentimente. Mai ales ca dumneavoastra nu sunteti de vina cu nimic. Spune aceasta, presandu-si usor obraji de portelan cu o batista alba din stofa.
- Stiu cum este sa fi intr-o situatie cand familia nu mai se poarta ca una...
- Insa, din cauza faptului ca tatal meu este o persoana avara, nu-mi voi mai revedea mama niciodata... bufni iarasi aceasta, incet, dar puternic in plans.
- Poftim? N-am citit asta in mandat. Cum, cum s-a intamplat?
- N-n-ar fi trebuit sa va spun, este o cearta din familie. Dar...
- Domnisoara Gissele , ii arunca Dereck o privire consolatoare fetei, daca doriti sa va ajute cineva trebuie sa-mi spuneti. Promit ca nu voi mai spune cuiva de aceasta discutie daca doriti.
Fata isi inabusi cateva suspine, aranjandu-si parul auriu dupa urechi. Isi curata putin chipul si ochii de lacrimi.
- Dupa ce a primit scrisoarea de la bunica mea in care era mentionat ca bunicul a decedat, tata a inceput sa fie nervos si agresiv pe zi ce trece. Scrisorile veneau cu zecile, agresivitatea lui accentuandu-se. Mama n-a mai suportat si a plecat din tara la matusa mea. Tata nu ma lasat sa merg cu ea, asa ca a trebuit sa-l insotesc.
Dereck a ramas un scurt moment ganditor, cu o privire usor oripilata.
Baiatul avea o conceptie total proasta despre violenta. Mai ales violenta intr-o casnicie, respectiv cea asupra sexului feminin. Cat timp parintii lui fusesera impreuna, tatal sau ii explicase de multe ori ca violenta nu aduce decat ura si suferinta din partea celuilalt. A intrebat-o nervos ceva iar aceasta i-a raspuns la scurt timp:
- Nu. De la plecarea mamei am incercat sa fiu cat de invizibila as putea. Am incercat sa nu ma amestec in treburile tatei. Momentan, inca nu-l incurc cu nimic, spune aceasta.
- Dar, mai o singura intrebare, cand a sosit prima scrisoare?
- In urma cu o luna. Dar a fost un interval de cateva saptamani pana ce am fost asaltai de zeci de scrisori.
Dereck isi cuprinse fruntea in palma, sprijinindu-si cotul de bratul drept. Parea ca medita asupra unui lucru. O alta obisnuinta de a lui era sa cada pe ganduri, indiferent unde se afla si cu cine. Parea ca vroia sa-si explice ceva.
Fata il privea, in timp ce acesta ramase cu privirea in podea. A inceput sa-si suflece manecile sacoului, schitand o expresie de comfuzie. Apoi, pur si simplu, s-a reintors spre Gissele si i-a zambir:
- Nu va faceti griji, incercati doar sa nu-l suparati, iar de restul ne vom ocupa eu si domnul Hoffman.

Gissele

Domnul Goldfarb Williams

_______________________________________

pus acum 11 ani

Whisky.
Greieraş

Din: Mystic Falls
Inregistrat: acum 11 ani
Postari: 214

Super ! Imi place mult ficul tau. Esti geniala.
Deci felul in care scrii... m-ai facut sa indragesc personajele...

Imi plac noile personaje, mai ales de Gissele. Numele pe care i l-ai ales este foarte potrivit, fin si aristocrat exact ca ea. ^^
Sunt curioasa sa vad ce va urma. Spor la scris si la inspiratie, ca vreau sa aduci next-ul repede.

_______________________________________
"Things need to be done and he gets them done."

"I'm not afraid to take chances or go off on my own."
- Norman Reedus

pus acum 11 ani

Widow
Membru

Din: Amegakure
Inregistrat: acum 12 ani
Postari: 586

Capitolul IV

O cinteza intarziata ciripea pe ramura unui plop. Era o toamna tarzie, mohorata si melancolica. Soarele nu mai avea aceeasi stralucire puternica si induiosatoare, se lasa si dansul cuprins de tristetea adusa de regina ploilor, toamna. Strazile erau impanzite de frunze uscate, de un maroniu-verzui murdar. Trecatorii priveau posomorati cerul, oftand adanc, aceasta vreme ii deprima si pe ei si restul faunei Londrei.
Dereck statea in fata casei, cu gura, literlamente, cascata. Un asemenea conac nu mai vazuse niciodata. Cel putin, nu atat de aproape. Cu dimensiunile unui castel, conacul Goldfarb isi facea simtita prezenta de la o distanta destul de mare. Brusc, baiatul a simtit cum o mana rigida si calda l-a atins pe umar.
- Hai sa intram, spune domnul Hoffman, privindu-l.
Acesta si-a abtinut uimirea, urmandul pe detectiv. Batranul manuia atent bastonul printre pietricele lustruie ce formau o carare pana la poarta conacului.

Baiatul privea atent orice mic detaliu, in general ce era mic si neimportant pentru alti, Dereck il considera o adevarata descoperire. Cand au ajuns in fata portii, domnul Goldfarb Williams a batut scurt la usa, aranjandu-si mustata neagra si deasa. Gissele astepta calma in spatele barbatului, cu aceeasi privire trista.
O batranica a deschis usa, intampinandu-i cu un zambet chinuit. Era imbracata de doliu, precum Wiliams Goldfarb si Gissele. Femeia ii conduse intr-o incapere mare, mobilata cu cele mai rafinate si elegante bucati de mobilier. I-a poftit pe domnul Hoffman si Dereck sa i-a loc pe doua fotolii, dar cu ura domnul Williams a remarcat ca Dereck este doar un ajutor al lui Hoffman si n-a fost chemata aici ca sa si asiste la aceasta discutie. Acesta la privit fix, exact ca si doamna ce a intrat in odaia uriasa.
- Will, nu te lua de acest tanar, daca domnul Hoffman zice ca ne va ajuta, trebuie si noi sa-l respectam.
- Mama...spune acesta,privindu-l cu ura pe Dereck. Buna-ziua.
- Buna-ziua, au spus si ceilalti, exceptand-o pe batrana servitoare.
Femeia care parea sa fie Maria Goldfarb, s-a asezat jos, oftand. Si-a aranjat rochia neagra de catifea, in asa mod incat sa nu si-o sifoneze si a continuat:
- Ma bucur ca ati ajuns asa de devreme, dar Edward mai intarzie.
Edward, fiul sau mai mic, era cu zece ani mai tanar decat Williams Goldfarb. Era unul dintre cei mai influenti oameni ai Angliei, precum si cel mai bun fizicean al Europei din nord-vest. Era un barbat de treizeci si cinci de ani, cu o afacere cladita din munca, studii si truda. Cel putin asa ziceau actele, dar o astfel de afacere putea ascunde mai mult decat s-ar crede.
- Emily, adule domnilor si nepoatei mele cate o cafea, o privi bland femeia pe servitoare.
Aceasta n-a stat nici o clipa pe ganduri si s-a indreptat catre bucatarie. Camera uriasa unde se regaseau, reflecta si cel mai mic sunet intr-un ecou tare si clar. Asta a aflat-o si Dereck, cand a incercat sa ia loc pe un fotoliu din apropierea semineului. Un semineu superb, pe care l-ai fi privit cu mare placere intr-o iarna friguroasa. Un tablou destul de vechi i-a atras atentia, in special culorile in care fusese pictat:
- Acela este sotul meu raposat, Henric Goldfarb, ofta zambind vaduva catre Dereck.
- Ce au spus legistii in legatura cu cadavrul? ii surprinse Dereck brusc si la obiect cu aceasta intrebare.
Dupa ce il privi scurt, dar atent, femeia replica:
- Moarte din cauza batranetii, probabil, de la stres.
- Stres? Avea vreo problema sau neintelegere cu cineva? insiruii acesta in continuare intrebarile.
- Sper ca nu insinuezi ca tatal meu a fost ucis, ar fi o jignire cutremuratoare la adresa familiei! se ridica nervos si amenintator domnul Williams catre brunet.
- Will, te rog, baiatul vrea doar sa se informeze. Nu, se lasase de mult de afacerea sa cu lantul de restaurante. I-a lasat-o lui Edward, nu prea le mai avea cu iesitul din casa si intalniri cu prietenii.
- Si totusi a fost gasit mort langa podul BluePath... spuse ganditor Dereck.
De o data, doamna Goldfarb incepu sa suspine. Luandu-si batista purtata in pantece, a inceput sa-si verse amarul in bucata de material. Total revoltat, Williams s-a ridicat de pe fotoliu, la apucat pe Dereck de sacou, aruncandu-i o privire fioroasa baiatului:
- Inteleg ca esti intr-o ancheta, ca vrei sa ne ajuti, dar daca ne rascolesti prin amintiri o sa ai de regretat! accentua acesta amenintarea in ultimul cuvant.

Stransoarea lui nu inceta, iar Dereck era cativa centimentri deasupra podelei. Nici greutatea nu-l ajuta prea mult.
- Williams! tipa femeia nervoasa, in vocea dansei citindu-se suparare.
Apoi, cu-n glas mai stins si calm, a continuat:
- Nu-i de vina dumnealui, de cand tatal tau a murit am devenit mai sensibila, isi presa aceasta usor batista in jurul ochilor. Te rog sa nu-i mai agresezi astfel pe detectivi, altfel vei ramane fara mostenire.
La fel de nervos, i-a dat drumul brutal si brusc, Dereck izbindu-se inapoi in fotoliu. Domnul Hoffman si Gissele au oftat usurati. Insa Dereck nu se comporta precum o persoana care fusese atacata. Nu. Era exact ca acuma cateva zeci de secunde. Calm, ganditor si putin banuitor. Accesul de furie al domnului Goldfarb ii dadea si mai mult de gandit.
In urmatoarele clipe, un tanar inalt a intrat cu pasi zgomotosi in incapere. Vazandu-i pe toti atat de tensionati, a izbucnit intr-un suras calm si linistitor:
- Buna-ziua! o privi acesta pe mama sa, apoi pe fratele sau.
- Buna-ziua si tie domnisoara! ii saruta acesta mana lui Gissele.
Nimeni nu-i raspunse, dar nu se lasa intimidat, continuand cu un optimism stralucitor:
- Edward Goldfarb! ii intinse mana lui Dereck, care la randul lui isi scoase palaria.
Englezi din zona Londrei nu erau posesorii acelorasi obiceiuri ca cei din restul tarii. Erau putin mai evoluati si moderni. Vazandu-i gestul baiatului, si-a scos si el palaria, zambind.
- Buna-ziua! a scos palaria in fata domnului Hoffman.
- Hoffman Hans! a raspunsa acesta zambitor.
Pentru cateva momente, blondul ii privi pe toti cei din incapere, cu toti lipsiti de dorinta vorbei.
- S-a intamplat ceva?
Nimeni, pentru cateva secunde, nu-i raspunse. Dar doamna Goldfarb a decis ca n-ar trebuii sa se lase cuprinsi de o mica cearta.
- Nu Edward. Cei doi domni sunt detectivii care au venit sa ne chestioneze casa, ca sa clarificam cum vom imparti averea.
- Bine, ar trebuii sa va dau un act sau ceva? il privi acesta pe domnul Hoffman.
- Nu... dar, doamna, sper sa nu va deranjez nici pe dumneavoastra, Sir Williams, de ce n-ati angajat un avocat pentru aceasta sarcina? Presupun ca situatia financiara nu va incurca.
- Desigur. Am remarcat ca un detectiv isi rezolva sarcina fara prea mult deranj si discret, pe cand un avocat n-ar fi intr-utotul capabil de asa ceva.
- Multumesc, a fost doar o simpla curiozitate.
Doamna Emily aparu pe o usa din apropierea scaunului lui Dereck, cu o tava plina de cesti umplute cu cafea si una de ceai pentru doamna Goldfarb.
O aseza usor si grijuliu pe masuta de cafea, impartind atent farfuriutele cu cani de cafea fiecarui oaspete. Apoi, i-a dat-o in mana vaduvei pe a ei.
- Multumesc Emily, spuse aceasta, asezandu-i mana pe umar.
Dereck sorbi o inghititura de cafea, strambandu-se putin din cauza gustului amarui. Nu-i placea cafeaua, mai ales cea amara si neagra.
- Mai doriti lapte? il intreba dornica de ajutor servitoarea.
- Nu, multumesc, ma descurc, spuse acest privind in cafea.
Nu venise aici ca sa ia dejunul, nici sa le faca probleme acestor oameni. Deja se puse rau cu domnul Williams, trebuia sa fie mai prudent.
Orele au trecut usor-usor, pana ce ora saisprezece i-a intampinat pe toti. In tot acest timp au stabilit un termen limita pentru chestionarea bunurilor din casa, a terenului si a banilor. Urmau ca ziua urmatoare sa inceapa impartirea averi pentru cei doi fii.
Domnul Hoffman se ridica greoi, pasind cativa centimetri in fata fotoliului, pentru a se mai dezmortii putin.
- Va multumesc pentru timpul acordat, dar noi trebuie sa plecam pana nu se vor ocupa toate motelele si sa ramanem pe afara, rase batranul.
- Dumnule Hoffman, va rugam, a-ti venit pana aici si n-ar fi omenesc din partea noastra sa nu va gazduim. In plus, avem peste sapte zeci de dormitoare goale si nefolosite. Il privi cald Edward.
- Nu-mi sta in caracter sa refuz oamenii, asa ca imi ramane doar sa apreziez gestul si sa va multumesc.

Edward Goldfarb

Conacul Goldfarb

Modificat de ღKonanღ (acum 11 ani)

_______________________________________

pus acum 11 ani

Whisky.
Greieraş

Din: Mystic Falls
Inregistrat: acum 11 ani
Postari: 214

Smecher Edward asta. :]] Imi place de el.
Asa... deci mi-a placut mult de Dereck dupa ce Wiliams la zdruncinat putin. S-a facut ca nu s-a intamplat nimic. Adica eu as fi sarit la bataie

da ma rog eu sunt mai nebuna.
Cand ai zis : "Va multumesc pentru acordat" cred ca te-ai referit la timp, nu ? Si... mama ! Peste sapte zeci de dormitoare goale si nefolosite. Vreau si eu un conac d-ala o.o Cine imi ia ?
Foarte frumos capitolul... acum sper sa aduci cat mai repede next-ul, da ?

Mai vorbim.

_______________________________________
"Things need to be done and he gets them done."

"I'm not afraid to take chances or go off on my own."
- Norman Reedus

pus acum 11 ani

Widow
Membru

Din: Amegakure
Inregistrat: acum 12 ani
Postari: 586

Capitolul 5

Vantul batea printre crengile caramizi ale copacilor. Frunzele dansau lin si elegant in jurul caselor, animand peisajul sumbru. Un copac batran lovea neincetat din cauza vantului geamul de la balcon. Se izbea atat de tare, incat nu putea sa doarma. Statea in capatul patului cu baldachin, privind stingherit tavanul gri sters. Isi freca cu repeziciune bratele, de parca ar fi fost intr-o camera frigorifica si intunecata. L-ar fi linistit sa citeasca putin, dar dimeniunile conacului ii impiedica pe cei responsabili cu iluminarea sa verifice saptamanal toate lustrele si veozele. A incercat de cateva ori sa aprinda lampa de pe noptiera, dar s-a ales doar cu o scanteie aurie si violenta. Si-a retras surprins mana si a scos-o din priza. A oftat putin deranjat, incepand sa priveasca studios camera. Era o incapere...normala. Normala din punct de vedere al mobilierului, dar cel ce s-a ocupat de aranjament avea cel putin un strop de bun gust. Fiecare coltisor avea valoarea lui, stralucirea lui, in ciuda intunericului ce salasluia in dormitor.
Cand un fulger a luminat brusc cerul, ochii s-au oprit asupra ferestrii. S-a ridicat, comvins ca nu avea cum sa adoarma prea curand, a iesit putin pe balcon, nu inainte de asi pune o mantie pentru a nu-i fii frig. Pe aceasta era gravata emblema clanului Goldfarb, un soare in gura unui leu auriu. L-a inchis cu pamglicele atarnate de la brau in jos, deschizand usa de la balcon.
Inca nu incepuse sa ploua, dar era destul de racoare. Cerul era inca senin, in ciuda fulgerelor cel mai brazdau din cand in cand. Era o noapte frumoasa, linistita si blanda, intampinata doar de o bufnita la fel de treaza ca dansul. Si-a sprijinit cotul de balustrada, iar pe cealalalta si-a sprijinit barbia fina. Bretonul ii cadea rebel pe chip, in timp ce adierea rece ii mangaia slab obrajii. Ochii i se inchideau incet, riscand sa adoarma in orice clipa. Dar un tunet l-a readus cu totul la viata, un scurt icnet scapandu-i pe gura.
A dat ametit din cap, incepand sa cerceteze nesigur ce il inconjura. O lumina aprinsa trei balcoane mai departe l-a facut curios. Mijindu-si ochii, a incercat sa afle persoana care ii era tovarasa de insomnie. Balconul era gol. Doar o lumina slaba dar unica in noapte impanzea terasa. Apoi, nimeni alta decat domnisoara Gissele, a stins lumanarea topita pe jumatate, nu inainte de ai arunca o privire de noapte buna lui Dereck.

Dimineata toti locuitori din conac erau in sufragerie, in jurul unei mese foarte mari. Fata de masa era de un visiniu inchis, spre maroniu. Totul era pregatit, mai putin mancarea care urma sa fie servita de doamna Emily. Doamna Goldfarb Marie era in capatul mesei, iar in celalalt unde obisnuia sa stea raposatul, era gol.
Dereck isi servea linistit dejunul, nu mai mancase de aproape o zi. Inghitea des in sec, pana ce decidea sa i-a si ceva de mancare. Toate privirile celor de la masa il stanjeneau, iar totul parea asa de perfect, ii venea doar sa priveasca cum isi etalau cei din jur manierele. A mai luat o imbucatura, lasand jos furculita. Nu mai putea sa ma continue asa, simtea ceva ciudat, un sentiment diferit. S-a ridicat, si-a cerut scuze, iesind din camera de zi. S-a indreptat catre gradina, unde a luat loc langa un copac golut, pe o banca.
Exceptand vantul ce-i gadila fata, era cuprins de liniste. I se parea ca ceva nu era in regula, ceva nu era corect sau pur si simplu exista o greseala pe undeva. O greseala fatala. A calcat pe iarba din fata s-a, cercetand-o. Apoi, si-a indreptat privirea catre conac. Era la fel, o casa uriasa, intunecata si ciudata, care iti lasa o senzatie ciudata pe sira spinarii. Si-a cuprinsc cu mana dosul gatului. Avea o presimtire ca in spatele mortii domnului Goldfarb exista o poveste mult mai complicata decat un simplu imfarct.
Trebuia sa se informeze, sa se lamureasca ca era doar o banuiala trecatoare si falsa.
Cand s-a intors in casa, toti isi terminasera dejunul. Domnul Hoffman tinea o foaie, pe care presupunea Dereck ca ar fi bunurile acestei famili. Dar a observat ca defapt era o mapa intreaga.
Insa gandurile care il stresau, nu-i mai dadeau pace. Era nevoit sa-si satisfaca curiozitatea si sa afle mai multe.
- Domnule Hoffman...
- Da, Dereck?
- As dori sa mai fac cateva cautari, inca am niste indoieli...
- Si tu crezi? Si eu m-am gandit ca ar putea fi vorba de o sinucidere.
- Defapt, cred ca este vorba de o razbunare. O...
- Asasinare? Ai auzit si dumneata ce a zis doamna Goldfarb, nu mai statea cu nimeni, nu avea vreun dusman.
- Stiu, tocmai asta este. Va rog, acordati-mi increderea si voi incerca sa va ajut cat de mult pot cu acest caz.
- Dereck, de cand te-am vazut am realizat ca tu esti singurul in care pot avea incredere, ai toata sustinerea mea. Dar nu cred ca-i nevoie sa-i mai tulburam pe acesti oameni si-asa necajiti deja...
- Inteleg...
- Dar, iti dau o zi, in care sa cauti si sa intrebi pe oricine vrei, dar de maine v-a trebui sa ma ajuti cu chestionarea.
- Am inteles, multumesc, zambeste baiatul, plecand grabit.

Se afla undeva prin centrul orasului, nu departe de uriasul si impunatorul ceas Big Ben. Era ora douasprezece, iar soarele abia se mai deosebea de norii ce pluteau pe cer. Cauta un anumit ' Dr. Lans ' . Pentru asi potoli banuielile, trebuia sa se asigure ca avea si un motiv.
Intr-o cladire mare, alba si eleganta, pe care scria ' Spital particular dr. Lans ' acesta a dat si de doctor. Insa barbatul avea pacienti, prin urmare a fost sfatuit de o asistenta sa astepte inca cateva zeci de minute. Stand plictisit pe scaunele tari ale salii de asteptare, a inceput sa rasfoiasca ziarele ce erau asezate pe o masuta din stanga sa. Moartea domnului Goldfarb inca nu fusese aflata de restul Angliei, probabil decat rudele apropiate si el cu domnul Hoffman stiau. Daca chiar era vorba de cea ce credea el, era cineva din interior, sau cineva extrem de dibace si sadic ca sa-si ucida o ruda. Imediat i-a trasnit in minte imaginea domnului Williams. Nu, nu putea sa traga concluzi pripite asa de repede.
In timp ce medita asupra acestui subiect, asistenta i-a spus ca poate sa intre in cabinetul domnului Lans. L-a regasit pe barbat asezat la biroul lui, studiind niste fise medicale:
- Buna-ziua, a rostit Dereck dupa o scurta absenta.
- Aveti programare?
- Nu chiar, sunt de la Birourile Liverpool Prosecution, arata acesta calm insigna.
- Am vreo plangere de la vreun pacient? se alarmeaza doctorul brusc, de la starea sa plictisita.
- Nu, linistiti-va, investighez pentru un caz.
Acesta n-a zis nimic, doar s-a ridicat de la birou, a deschisa usa unui dulap din apropiere, bagand dosarele inauntru.
- As vrea sa-mi dati toate informatile pe care le aveti despre moartea domnului Goldfarb.
- Poftim? Domnul Goldfarb a decedat? infatizeaza acesta o fata aparent uimita, putin comfuza.
- Vreti sa ziceti ca nu stiati?
- Nu, spune acesta direct, totusi evitand privirea brunetului.
Era ceva ciudat. Brusc comportamentul lui a devenit agitatat, usor deranjat. Ocolea orice contact vizual, privind continuu podeaua. Dereck ii simtea in gesturi vinovatia ca stia mai multe.
- Domnule Lans, daca imi ascundeti ceva veti cadea dumneavoastra vinovat, imi pareti un om bun, dar nu va voi garanta ca si cei de la tribunal vor crede la fel.
Barbatul isi intepeni brusc privirea asupra lui Dereck, simtindu-se incoltit. Un firicel de sudoare ii curgea pe langa tampla. A incercat sa zica ceva, dar era cuprins de privirea aspra a baiatului. Nu stia ce sa faca, asa ca a cedat.
- Am, domnul Goldfarb suferea intradevar de depresie, insa asta n-a avut de a face cu... cu moartea sa.
Dereck nu zicea nimic, doar il privea.
- La ultimul control...
- Cand a fost acesta? il intreaba ferm si calm Dereck.
- Luna trecuta, fix acum o luna.
- Iar dupa trei zile a fost gasit mort.
- O ultima intrebare. Cine va platit ca sa incercati sa ascundeti tot? i-o taie scurt si direct Dereck, de parca in tot acest timp a vrut sa afle asta.
- Poftim? Dupa ce ca ma hartuiti verbal, aveti si tupeul sa ma acuzati de mituire?
- Va rog, nu am avut intentia sa va hartuiesc in vreun fel, dar nu se leaga nimic. Dumneavoastra stiti mai multe decat vreti sa aratati, iar eu am nevoie de acele informatii.
Pentru o clipa, liniste. Dereck nu-l mai privea atat de insistent, dar ar fi vrut sa ii citeasca gandurile din priviri. Raspunsul acestei intrebari era necesar pentru urmatorul pas al anchetei.
Doctorul inca statea apatic si nedumerit in mijlocul cabinetului. Era clar ca ascundea ceva, nefiind sigur pe cine sa mai asculte. Probabil cine i-a impus acest lucru avea o influenta destul de mare asupra s-a. Cineva care era impunator si totodata periculos. ' Williams Goldfarb ' isi mai spuse o data Dereck. Dar, nu putea fi sigur. La fel de bine ar fi putu ca Edwars Goldfarb sa fie ucigasul, dar nu era genul de barbat care sa se remarce prin autoritate.
- Deci, ce alegeti? Sa imi raspundeti mie, sau sa fiti luat cu forta de politie?
Barbatul privi temator.
- Tot ce stiu este ca ultima data cand l-am vazut pe domnul Goldfarb avea o stare de tristete, de parca ceva nu-i dadea pace. In rest, pentru varsta pe care o detinea era un om extrem de sanatos. Insa chiar nu va pot spune cine mi-a interzis sa vorbesc cu politia, ar fi incalcarea propriului cuvant, si nu-mi permit asta.
- Inteleg. Atunci, va multumesc ca ati putut sa ma lamuriti. O zi buna! ureaza baiatul, iesind din cabinet.

Acum, era sigur ca moartea domnului Goldfarb era mult mai complexa si mai elaborata de cat ar fi crezut mai devreme. Ucigasul era un om rece si subtil. Caruia nu-i pasa de nimeni si dorea sa obtina ceva prin asta, probabil ceva mai mult decat averea. Asta ii indica ca este cineva din familie. Un om care avea o problema personala, prin urmare ancheta urma sa se deruleze doar in interiorul conacului.
Isi incheie sacoul, deoarece afara vantul se inteiti. Cravata il strangea prea tare, asa ca a largit-o, tragand cu mana stanga atent de nod. Si-a indepartat putin bretonul de pe frunte, fugind pe strazile tulbure ale Londrei.

_______________________________________

pus acum 11 ani

Whisky.
Greieraş

Din: Mystic Falls
Inregistrat: acum 11 ani
Postari: 214

Boon... in primul rand sunt foarte nerabdatoare sa aflu cauza mortii domnului Goldfarb. E ceva suspect la mijloc si sper ca Dereck sa rezolve cazul. Apoi vreau sa vad ce se mai intampla cu Gissele. Imi place si as vrea sa se intample ceva intre ea si Dereck

Capitolul a fost interesant. Acum stii foarte bine ce urmeaza sa zic : astept next-ul !

Modificat de Mady Madutza (acum 11 ani)

_______________________________________
"Things need to be done and he gets them done."

"I'm not afraid to take chances or go off on my own."
- Norman Reedus

pus acum 11 ani

Widow
Membru

Din: Amegakure
Inregistrat: acum 12 ani
Postari: 586

Capitolul VI

Afara inca nu se intunecase, dar ostilitatea dusmanoasa a toamnei facea prapad in randurile oamenilor surprinsi la aceasta ora afara. In inima pietei Royal Charter oameni roiau ca niste albine agitate chiar si cand intunericul intentiona sa isi faca aparitia. Uni erau dispusi pentru ceva negocieri sau afaceri, alti cautau un loc unde sa-si petreaca seara de sambata cu prietenii. Dar povestea noastra nu va avea legatura cu beri si barfe iuti.
Dereck strangea nervos o mica harta a orasului, care parea sa fie facuta cu mult timp in urma. Nimic nu mai era la locul lui, asa cum era mentionat pe bucata de hartie. Daca nu ar fi fost chiar el ce cauta, ar fi fost sigur ca nu este posibil sa gasesti asa de greu cel mai mare cabinet de medici-legisti. Timpul trecea, iar el in curand trebuia sa se intoarca la conacul Goldfarb. A luat-o inainte, cautand mai departe cladirea. Acum, isi dadea seama ca probabil cea mai sincera descriere a sa era 'disperatul ce cauta mereu ceva sau pe cineva' . Coplesit de situatie, a luat loc pe prima banca ce i-a iesit in cale. Harta a aruncat-o in gunoiul din fier de lnga el, plecand capul. Acum mai avea doar timp sa gandeasca si sa analizeze ce aflase de la doctor. Cine era cel ce l-a platit pe barbat ca sa taca? Probabil acel personaj avea legatura directa cu criminalul. Suspectii nu erau multi, dar toti pareau la fel de nevinovati precum credea si el. Chiar si domnul Williams ii parea oarecum unul dintre personajele fara vreo vina. Insa acum nu putea sa inchida ochii si sa-i ierte pe toti. Oricine putea fi faptasul crimei.
Apoi, cand a ridicat privirea, chipul i s-a iluminat. Cabinetul era chiar in fata lui. A intrat inautru privind cu curiozitate tot ce il inconjura. Desi era o morga, era ceva nou si ciudat, exact ce il atragea pe Dereck. Pe un perete erau asezate mai multe randuri de sertare din fier. Era o imagine ingrozitoare pentru cineva, daca nu s-ar fi auzit fosnetul frunzelor de afara, putea jura ca niste soapte stranii i-au strabatut urechile. A observat un sertar deschis, asa ca s-a repezit sa-l inchida. Pasi ii rasunau puternic in sala aproape goala, in care se afla doar o targa. A atins cu varful degetelor sale lungi si subtiri, prelucrate de pian, sertarul. Dar un fosnet inspaimantator l-a facut sa tresara, retragandu-se la o distanta considerabila de perete.
- Domnule, a-ti intrat pe usa din spate. Imi pare rau daca v-am speriat, spune o voce oarecum blanda.
A urmat silueta feminina pana ce a iesit din camera obscura. Cum lumina se intensifica mai mult, cu atat trasaturi nedefinite ale persoanei se identificau. Par gri, halat alb si lung, Dereck avea o vaga impresie ca locul asta nu era prea primitor pentru el. De cand se stia, avea o frica oribila pentru halatele lungi si albe de doctor. Dar problema doamnei era ca al ei era improscat ici-colo cu picaturi de sange. Lucrul asta il agita, dar incerca sa se calmeze gandindu-se ca el era aici pentru un caz important.
Apoi, femeia s-a intors mecanic, surprizandul si mai mult:
- Cu ce va pot ajuta?
Dupa ce s-a trezit din ameteala, i-a raspuns.
- Am venit sa inspectez moartea si cauzele acesteia ale domnului Goldfarb, arata acesta ecusonul ascuns in haina.
Femeia n-a zis nimic, doar a aratat o strambatura din buze, semn ca ceva o deranja. Se pare ca toti aveau intentia de a ascunde sau proteja un secret.
- A-ti putea sa-mi dati raporturile de la autopsie? zambi Dereck.
- Domnule, scuzele mele, dar acestea sunt acte private. Nu le pot inmana orcarui politist ce trece pe aici.
- Imi pare rau, dar daca nu mi le dati, riscati sa intrati in lista de suspecti.
Apoi, aceasta a palit brusc l-a fata. Zambetul siret de pe buze i-a disparut, in locul lui aparand o stare de neliniste. A inceput sa priveasca banuitoare podeaua, intrebandu-se cine era Dereck si ce vroia. A deschis un sertare de la birou, de unde a scos un set de chei. Le-a fosnit de cateva ori in aer, dupa reluandu-si pozitia dreapta si teapana.
- N-am avut nici o legatura cu ei, am facut doar ce mi-s-a cerut, se apara aceasta, descuind un dulap cu dosare.
A scos o mapa albastra si groasa, pe care a trantit-o puternic de birou. A scotocit printre teancul de foi, imprastiind pe toata masa hartie. A apucat elegant un set de cateva foi, pe care l-a indreptat catre Dereck. Acesta le-a luat, privind-o in continuare.
- La analiza sangelui am descoperit o substanta straina in el. Ceva ce continea o masura nefireasca de nicotina. Am presupus si am dat vestea ca fumatul a fost un factor important al decesului. Dar dupa mai multe studii mi-am dat seama ca ei i-au introdus substanta si nu era o coincidenta.
- Doamna, cine sunt acesti 'ei'? Tot ocoliti sa-mi ziceti.
Aceasta n-a mai zis nimic, ceva o forta sa taca. Dar baiatul nu s-a lasat batut, iar ea a fost nevoita sa continue:
- V-am zis, nu stiu cine sunt sau ce au de castigat din asta.
- Au foarte multe de castigat, asa ca va rog in numele raposatului, sa ne ajutati sa descoperim faptasul.
- Ah, aceasta se ascundea pe langa oftari si alte reacti. Chiar in ziua cand am vrut sa rectific rezultatele analizelor, cineva m-a atacat si m-a amenintat ca daca zic ceva mama mea internata intr-un azil va fi omorata, urmata de mine.
- A-ti vazut daca era femeie sau barbat?
- Nu, a fost ceva de o fractiune de secunda, si m-a surprins intr-un loc destul de intunecat.
Dupa alte intrebari cheie, Dereck a decis ca era timpul sa plece.
- Va multumesc ca a-ti fost de acord sa ma ajutati, zambi din nou brunetul, scotandu-si palaria.
- Dar...
- Nici o grija, nimeni nu va afla de discutia noastra.

Nu mai avea mult, masina neagra si galagioasa se afla in apropierea conacului, poate doar la cateva sute de metri distanta. Acum avea dovezi. Totul era scris si demonstrat ca domnul Goldfarb fusese ucis.
In casa era aceeasi liniste stranie. Cu uimire, abia cand pasi inauntru, observa ca usa era deschisa. Insa n-a reactionat intr-un mod mai special la acest lucru, doar a inchis-o si a inaintat. Lui Dereck totusi i se parea un alt aer in cladire. Ceva era schimbat. Sufrageria era goala, iar nimic nu parea sa nu fie la locul lui. Singurul lucru probabil mai neobisnuit era sacoul cafeniu al domnului Williams, aruncat pe canapea.
'' Il stiu pe domnul Williams, nu este genul dezordonat. Sigur a avut un motiv intemeiat ca sa-l lase aici de izbeliste, in timp ce cuierul era la doi metri departare" . Apoi, observa fereastra deschisa din capatul salonului, paralela cu canapeaua unde se afla articolul de imbracaminte aruncat. A pasit scurt si iute catre fereastra, indepartand perdeaua din voal. A mai privit odata in incapere, iar dupa aceea a scos capul pe geam. .....................................................................................................
- Domnule Hoffman!Doamna Goldfarb! striga Dereck agitat si ingrijorat in gradina cu trandafiri.
- Dereck, s-a intamplat ceva? intreba zambind domnul Hoffman.
- S-a intamplat o nenorocire! Domn-domnu-...
- Mai usor baiete, incearca sa fii clar, spuse doamna Goldfarb.
- Domnul Williams este mort!

_______________________________________

pus acum 11 ani

Whisky.
Greieraş

Din: Mystic Falls
Inregistrat: acum 11 ani
Postari: 214

Cum ? Williams mort ? De ce ? De cinee ???
Super capitolul. Pana acum povestea ta e plina de mister... imi place ! Sti cum sa-ti ti cititorii pe jar

Eu, personal, sunt foarte curioasa si nu am rabdare :]] Oare cine l-a ucis pe domnul Goldfarb l-a ucis si pe Williams ? Asta o stii doar tu. Si mai stii si multe alte lucruri care pentru noi sunt enigme. Nu o mai lungesc, te las sa scrii capitolul urmator. Mai vorbim

_______________________________________
"Things need to be done and he gets them done."

"I'm not afraid to take chances or go off on my own."
- Norman Reedus

pus acum 11 ani

Widow
Membru

Din: Amegakure
Inregistrat: acum 12 ani
Postari: 586

Capitolul VII

Dereck aprinse obosit veioza din lemn de santal, care imprastia un miros placut in incapere. Trase perdelele si incuiase usa. Aseza doua perne pe un fotoliu din apropierea masutei de cafea. Aseza pe aceasta cele doua dosare primite de la doctor si medicul-legist. Apoi, aseza si rezultatul dat rapid de la autopsia domnului Williams Goldfarb. ''Moarte instantanee. In primele zece-doua zeci de randuri erau prezentate leziunile si fracturile provocate de caderea de la geam. ''Gatul a fost totusi rupt inainte de incident'' - de catre cine? Presupunea ca agresorul era chiar in aceasta casa, chiar acum era posibil sa fie in salon discutand deschis cu vaduva despre neplacuta intamplare. O femeie? Era posibil, dar nu si la uciderea domnului Williams, pentru a sugruma pe cineva este nevoie de putere. Dar totusi, din autopsie, a reesit ca acesta n-a murit sugrumat, deci era o varianta si ucigasa.
Patru suspecti: Gissele Goldfarb, Eduard Goldfarb, servitoarea sau, chiar doamna Maria Goldfarb. Pana si ea ar fi putu avea de beneficiat din toate crimele acestea: fara alti mostenitori, ea ramanea o vaduva bogata. In caza ca servitoarea era faptasa, Dereck se indoia puternic. In primul rand aceasta era extrem de batrana si credea ca si ea este constienta de asta. Chiar daca membri familiei erau morti toti, probabil doar intr-o masura extrem de mica ajungeau si la ea, restul in posesia altor rude mai indepartate. Cat ii priveste pe fiul si nepoata doamnei Goldfarb, ei aveau la fel de mult de castigat ca si vaduva. Gissele nu mai avea mostenirea limitata deoarece tatal ei era mort, iar Eduard nu avea nici sotie si nici copii.
Asa oricine putea fi faptasul. Iar acesta avea o mare influenta asupra acestui oras. Cineva care era stiut de frica datorita unor calitati sau informati ce ii amenintau pe ceilalti si iscau teama. Dar Dereck nu mai avea mult timp, dimineata urmatoare urma sa aiba loc audierile. Acum putea sa se orienteze si cine avea alibi, pentru ca lista de suspecti sa fie mai precisa.
A stins lumina, a strans toate actele si le-a bagat intr-un sertar secret de la birou, pe care l-a inchis cu atentie. S-a schimbat si a intrat in pat. Sunetele nocturne il deranjau mai mult ca de obicei. Se simtea chiar stingherit de ele. O bufnita galagioasa statea chiar in fata geamului lui, scuturandusi intruna penajul des si cafeniu. Greierii intindeau orchestre lungi si sacaitoare, care iti dadeau in sentiment de goliciune sufleteasca. Luna stralucea pe cer si lumina totul, puteai compara aceasta noapta cu o zi innorata, dar totusi iluminata. Era o noapte extrem de agitata.
Era clar ca nu putea sa doarma, simtea ca ceva il striga. Un indiciu nedescoperit, gandul asta ii bantuia intrunamintea. Ceva lipsea. Dupa ce si-a aprins o lumanare alba, a iesit grabit din camera. Casa era asa de linistita, incat si cea mai slaba respiratie putea fi euzita dintr-o parte a conacului, pana in capatul celalat. Dereck a iesit pe usa din spate, care dadea direct in gradina uriasa cu trandafiri. Zeci de exemplare de speci de trandafiri erau insirate in mod simetric prin toata gradina, de culori si marimi diferite. Sa dus ca o sageata direct in fata geamului de la sufragerie. Totusi zona era impanzita de semne cu accesul interzis pe o raza de zece metrii. A pasit atent peste o banda galbena scapand cateva picaturi fierbinti de la lumanarea topita pe jumatate. Mergand cu pasi mici si precisi, a evitat cu toata vointa sa distruga vreun posibil indiciu. A lasat apoi lumanarea jos, incepand sa mearga aplecat, in cautarea unui posibil obiect scapat de vinovat. Pe jos se regaseau doar frunze uscate, iarba marunta sau urme nedefinite de pasi. Dar nu avea vreun sens sa ia amprente, pe aici trecuse o gloata de criminalisti si politisti.
Dar la auzirea unui tusit slab, a stins lumanarea si s-a ridicat imediat. Stia ca nu avea voie sa fie aici, iar nimeni nu trebuia sa afle. S-a ascuns dupa un arbore de statura mica, asteptand sa vada cine se mai afla in gradina. Mare i-a fost mirarea cand a vazut-o pe domnisoara Gissele. Aceasta parea ca era in cautarea unui obiect. Si si mai ciudat a fost cand a observat ca era tot in zona cu acces interzis, la mai putin de trei metri departare de el. Apoi, Dereck si-a adus aminte de evantaiul ce il gasise pe jos. Un evantai alb, frumos prelucrat in dantela. Dar a fost impiedicat sa i-l dea de un scurt moment de gandire: probabil si domnisoara Gissele era aici cu nestirea tuturor. Nu evea de ce sa se teama ca il va spune cuiva.
Cand Dereck a iesit brusc de dupa copac, fata a scos un ignet de teama, dar s-a calmat imediat ce l-a recunoscut.
- N-am vrut sa va sperii, dar m-am gandit ca il cautati, arata acesta evantaiul zambind.
Aceasta nu zise nimic, decat arata o fata surprinsa si apoi ganditoare. Dar extrem de repede schita un zambet afectat.
- Multumesc...
- Stiti ca accesul in acest loc este interzi? o intreba Dereck serios, dar nu acuzator.
- Da, dar tin foarte mult la acest evantai, il am de la...
- Raposat, o ajuta Dereck sa continue. Dupa o scurta pauza, continua: n-am avut timp sa-mi exprim condoleantele mele fata de moartea tatalui dumneavosatra.
Aceasta pleca usor capul, multumind, si se indeparta usor din gradina. Nu la mult timp, si brunetul parasi gradina, urcand in dormitorul sau.

In urmatoarea dimineata, domnul Hoffman ii interoga pe toti cei din casa, inclusiv si personalul de gradinari, care erau ultimi pe lista de suspecti. Acum aveau ultimul suspect si posibil, cel mai posibil, in ochii lui Dereck. Domnul Eduard. Dar trebuia sa trateze toti suspectii la fel, altfel risca sa fie acuzat de incalcarea demnitatii umane. Act cea ce se refera la injosirea sau jignirea suspectului. Prin urmare, Dereck era obligat sa nu isi exprime direct parerea pana ce nu avea dovezi concrete ca domnul Eduard Goldfarb era faptasul acestor crime urate.
- Unde erati intre orele 9 si 9:30 ? il intreba domnul Hoffman zambind.
- In camera mea, probabil pregatindu-ma de culcare.
- Este cineva care poate confirma alibiul dumneavoastra? il privi Dereck rece.
- Nu direct, dar Emily mi-a adus la ora 9 fara ceva o cafea in camera. Iar pana ce domnul Clark Dereck nu a spus cutremuratoarea veste n-am mai parasit incaperea.
- Spuneti-mi, in trecut, ati avut parte de neintelegeri cu fratele dumneavoastra?
- Nu, domnule Hoffman, nu unele mari...
- Dar ati avut, continua Dereck.
- Da, in legatura cu impartirea averi, chiar dinnaintea mortii tatei. Dar mama a stiut intotdeauna cum sa ne calmeze disputele.
- Cand a avut loc ultima discutie?
- Daca nu ma insel, chiar ieri seara, in jurul orei 7.
- Putem lua in calcul si o sinucidere? intreba ofiterul sef Pickering, cel ce preluase cazul.
- Este posibil, dar nu avem motive. Chiar sunt sigur ca domnul Williams nu ar fi renuntat asa de usor la avere, raspunse batranul detectiv.
Apoi, timp de inca cateva zeci de minute, cei trei au incercat sa mai scoata cate o vorba ori de la domnul Eduard, ori de la cameriste. Dar nimic, toate crimele pareau savarsite de un personaj inexistent, invizibil... Cineva care era printre ei invizibil.

Hey! Cu greu am adus capitolul urmator din cauza scolii asta care abea imi da timp sa mai respir. Multumesc pentru comentarii si sper sa va placa capitolul acesta!

Modificat de †KillerFeelings† (acum 11 ani)

_______________________________________

pus acum 11 ani

Whisky.
Greieraş

Din: Mystic Falls
Inregistrat: acum 11 ani
Postari: 214

Pff... stiu cum e ! Ma refer la faza cu scoala. Sunt atat de multe lucruri pe care trebuie sa le faci de nici nu mai stii de tine :]]
Lasand la o parte acest subiect, capitolul a fost foarte misto ! Nu stii ce zambet aveam eu atunci cand Dereck vorbea cu Gissele. Nu stiu ce cauta ea pe acolo - adica nu cred ca a iesit in timpul noptii doar pentru un evantai - dar cred ca ti-ai dat seama ca imi place de Gissele / Derek. Oricum, mi-a placut, a fost interesant si pana la urma asta conteaza... sa-l atragi pe cititor (pe mine m-ai atras). Mda... vorbesc mult si in plus !
Astept continuarea ! Sper sa-ti faci timp si sa scrii capitolul urmator... eu am rabdare

_______________________________________
"Things need to be done and he gets them done."

"I'm not afraid to take chances or go off on my own."
- Norman Reedus

pus acum 11 ani

Widow
Membru

Din: Amegakure
Inregistrat: acum 12 ani
Postari: 586

Capitolul VIII

Era ora 15:35. Inmormantarea domnului Williams se incheiase cu mult timp in urma, dar Gissele ramase acolo, langa piatra funerara. ' Goldfarb Williams, 11.06.1823-03.10.1869 '. Aceste ultime cuvinte ii ajungeau domnului Williams, niciodata nu si-a dorit ca pe piatra sa sa fie scrie mii de poezi fara sens, citatele unor autori necunoscuti sau doar un simplu ' Sa se odihneasca in pace' . Asat era dorinta lui, o ultima dorinta ce toti au incercat sa o implineasca.
Nici in urmatoarele douazeci de minute fata nu se ridica, doar statea aplecata deasupra mormantului. Avea o fata speriata, trista, disperata, dar lacrimile nu apareau, de parca toate fusesera consumate in alte ore de agonie si depresie.
Dereck si domnul Hoffman priveau de la distanta aceste momente dureroase. Vaduva pleca imediat cu terminarea inmormantarii, nu mai era capabila sa vada mormantul propriului fiu. Era ceva mult prea macabru, sadic si crud pentru ea. Prin urmare ii lasa pe cei doi domni sa ii tina de urat indoliatei sale nepoti.
Gissele avea ochii rosi, si nu mai inceta sa sufere in tacere. Strangea cu putere batista la piept, cu teama ca va incepe cat de curand sa verse iarasi lacrimi. Brunetul se intoarse cu spatele, chiar nu putea agrea atata tristete si durere. O familie cu adevarat trista. Cuvinte ce ii caracterizau chiar propria persoana. Stranse ochii puternic, incercand sa-si alunge acele ganduri. Durea prea tare, chiar daca incerca sa imprastie aceste amintiri prin munca.
- Domnule Hoffman, ma scuzati, dar as vrea sa pun la punct dosarele, isi apleca brunetul capul.
Batranul inspira adanca.
- Desigur baiete, spunei doamnei Goldfarb ca voi incerca sa o aduc cat de repede pot pe domnisoara.
La aceasta conversatie Gissele tresari, dar nu lasa sa se vada asta. In mintea ei, ceva fusese pus la indoiala. Ceva o deranjase la atitudinea baiatului. Atat de rece, meschin, adjective ce o speriau. Putea oare chiar asa sa fie?
*
Brunetul se plimba oftand prin gradina, era o zi innorata. Cerul era cenusiu si trist. Doar o raza slaba de lumina punea in evidenta un petic de pamant din gradina cu trandafiri. Sarii un mic gardulet viu, si lua loc chiar acolo unde cadea lumina. Mangaie bland iarba, iar apoi mirosi un trandafir alb, care avea tulpina rupta si calcata. Il ridica si il aseza langa el. Isi forta ochii, cand pe petalele acestuia descoperi o mica pata rosie, un maroniu mai precis. Ridica capul, iar in jurul sau observa inca doua trei flori in aceasta stare. Se ridica brusc, afundandu-se mai adanca in gradina. Crengi rupte, iarba calcata si flori scoase cu tot cu radacina imprastiate peste tot. Apoi, iarasi gasi alte pete maroni, doar ca pe o muturuga aruncata, mai degraba ascunsa intr-un tufis. Acesta o ridica, convingandu-se ca era chiar cea ce banuise si el.
Totul ducea cu gandul la un singur lucru: o lupta. Buturuga parea mai mult ca sigur mijlocul prin care a fost cauzata moartea victimei.
Mergand in continuare cu trandafirul in mana printre copacii josi, a vazut o bucata de material agatata de trunchiul unui copac. Apropiendu-se mai mult, ii deslusi forma. Era o batista, o batista ce parea ca putea fi cheia misterului. O baga intr-un pliculet mic din buzunar, si pleca grabit.

- Unde spuneti ca l-ati gasit?
- In gradina.
- Sunteti sigur ca nu este sangele vreunui animal? Se asigura femeia.
- Da. Casa Goldfarb nu gazduieste nici un animal.
- Pare destul de proaspat, spuse medicul legist, inspectand floarea la microscop. Poate chiar si in urma cu mai putin de cinci zile.
- Deci este posibil ca domnul Williams Goldfarb sa fi fost omorat in bataie.
- Asa am dedus si eu la prima autopsie a cadavrului, dar imprejurarile m-au constrans sa va spun doar dumneavoastra, spuse femeia.
- A, eram sa uit, scoase Dereck dintr-un alt buzunar un plic, in care se afla un fragment din buturuga patata cu sange.
- O sa trimit analizele pana maine dupa-amiaza.
- Atunci va multumesc ca ma ajutati, spuse acesta. O zi buna.
- O zi buna si dumneavoastra.
Pleca mai departe, privind trist trotuarul. Il durea teribil capul, tamplele ii zvagneau si simtea cum mai avea putin si il lua o raceala cumplita. Avea nevoie de cateva ore de liniste, poate si putina odihna. Nu mai dormise de cateva zile bine. O fi fost meseria de detectiv una prea agitata pentru el? Spera sa nu, altfel ar fi devenit un esec chiar in proprii sai ochi.

Domnul Hoffman se afla in dormitorul victimei. La prima privire, o camera normala. Dar si-a adus aminte de scrisorile de care ii spuse Dereck, sau cel putin ce a incercat sa afle de la el. Era un baiat destul de secretos, inchis si tacut. Dar tocmai aceste lucruri ii placeau la el. Il cunoscuse pe tatal sau, semanau ca doua picaturi de apa. Apoi, isi aduse aminte mai bine de familia Clark. O familie normala, cel putin asa vroiau ei sa para. Dar usa de la casa lor modesta ascundea lucruri oribile din interior, rareori dezvaluite pprivitorilor din exterior. De unde stia de ele? De la decedatul sau prieten in niciun caz, chiar si acesta era mult prea ingrozit. O singura persoana indrazni sa-i spuna, chiar daca domnul Hoffman ii era pe acea vreme doar o simpla cunostinta. Acesta ii spuse de toate amenintarile adresate familiei sale si toate rugamintile pe cre i le adresa, numai cu dorinta de a avea un trai cat de cat normal. Domnul Hoffman a fost distrus cand tatal copilului a aflat, si i-a interzis sa ii mai vorbeasca lui, cat si fiului sau. Trecusera doisprezece ani de cand Dereck ii adresase ultimul 'Va rog', o perdioada destul de mare pentru ai uita chiar si vocea batranului. Insa in adancul lui stiuse mereu, ca in acea zi, Oliver John Clark avuse alta intentia de a spune. Stia ca Dereck era menit sa fie protejatul sau.
Deschise sertarul de la birou incet, cu teama de a ne se prabusi pe podea. Era facut dintr-un lemn destul de vechi, aproape putrezit. Baga usor mana inauntru, in cautarea a orice se ar fi aflat in interior. Nu riscase sa deschida sertarul in intregime, asa ca baga mana cu totul. Cotul ajungea deja inauntru, iar sertarul parea gol. I se parea ciudat. Cu siguranta, daca era in locul barbatului ar fi tinut respectivele scrisori la el. Lua de pe masa un stilou, si se apleca sub sertar. A impins in sus fundul sertarului, si a introdus mana in spatiul descoperit. 'Aha' exclama acesta pentru sine, scotand un plic gros, cam de vreo doi centimetri. Il deschise cu atentie, parea ca fusese de mai multe ori lipit. In interiorul sau se aflau mai multe foi. Deschise una, privind-o si citind-o cu atentie.
' Domnule W. Goldfarb, cum v-am reamintit in aceste trei saptamani, trebuie sa obtineti de graba averea. In intregime, ca sa fiu mai clar. Nu mai doresc sa va adresez amenintari, precum in scrisorile precedente. Dar tineti minte ca eu ma aflu mereu in spatele dumneavoastra, urmarindu-va fiecare gest si cuvant articulat. Ganditi-va bine inaintea oricarei actiuni. Soarta sotiei dumneavoastra este decisa doar de ce veti face.
Cu respect, domnul B. R. R. '

Cutremurator. Scrisoarea aceasta facea cat mii de cuvinte. Domnul Goldfarb era constrans de un asemenea infractor cu sange rece, care chiar vroia sa-l terorizeze psihic pe barbat. Cine era acest B. R. R. ? Dar ce era cel mai grav: sotia sa parea ca era in mainile acestuia. Totusi nu intelegea. De ce domnisoara Gissele enuntase ca aceasta se mutase cu matusa sa? Care era motivul pentru care risca sa ii minta pe fata? Sau, poate tanara nici nu stia. Poate femeia a fost surprinsa in drumul catre sora sa de un rapitor. Erau prea multe variante semnificative care nu trebuiau luate in deradere.
Impacheta hartia inapoi in plic, si lua o alta. De aceasta data, anonimul era mult mai acuzator si violent, din punct de vedere verbal.
' Am incercat sa va dau o sansa, dar se pare ca scriu aceste scrisori fara rost. Sotia dumneavoastra mai are o saptamana de trait. Ori imi dati bani, ori veti simti ca cele mai importante persoane pentru dumneavoastra vor disparea. Nu mie teama sa spun ca si fica dumneavoastra este intr-un pericol major. Ar trebui sa ma luati in serios de aceasta data.
Domnul B. R. R. '
Acum, scrisoarea il inspaimanta si mai mult pe barbat. Mai arunca inca o data privirea asupra datei ' 03.10.1868 ' . Ziua cand domnul Williams a fost omorat. Se pare ca atacatorul se lasa mai mult ca sigur prada maniei. Dar, doamna Goldfarb tot mai avea o saptamana. Gissele era in viata, sanatoasa si libera. Ceva nu se lega. In atatia ani de experienta, nu se simtise atat de in plus. Simtea ca nu mai putea face legatura nici intre doua indici amarate. Dar, cu ocazia faptului ca acesta era ultimul sau caz, trebuia sa fie extrem de prudent.
Prin urmare, inchise sertarul, trecand cu vederea greutatea cu care mai manuia cazurile. Era prea devreme, nu, cu siguranta acesta nu avea sa fie ultimul sau caz. In sinea sa, ii promisese lui Oliver altceva.

*
Dupa ce se invarti prin oras fara sens cateva ore bune, Dereck ajunse la conac. Ciocani la usa, iar batrana servitoare il primi inautru trista. Acesta ii adresa un 'buna-seara' si ii evita tristetea din ochi, era prea mult. Urca scarile late, acoperite de un covor rosu inchis, sprijinindu-se plictisit si obosit de perete. Vartejul de sentimente ce ii inteseau minea era oribil. Durere, singuratate, nesiguranta, prea multi factori care sa ii creeze o stare depresiva. Tranti usa dormitorului, si se aseza pe un fotoliu intr-o pozitie cat de cat confortabila. Isi lipi capul de spatarul scaunului, oftand lung. Cazul acesta dadea mai multe dureri de cap decat ar fi crezut. Defapt, viata lui dadea mai multe dureri decat ar fi vrut. Apoi, si-a adus aminte de batista pe care o gasise in gradina. O lua in mana, si o studie atent. Probabil bumbac, mici fragmente de dantele, totul imbinat intr-un alb imaculat. Purtatorul acesteia erau cu siguranta un om mult prea atent ca sa o fi pierdut. Era o batista ce ducea lipsa si celei mai mici pete.
O atinse cu obrazul, era mult prea fina ca sa fie o batista oarecare. Cel putin pentru el ii transmitea o stare de liniste si pace. Ceva de care duse lipsa multi ani.
" 1857, 5 august. Pe trotoarul inca fierbinte din cauza caldurii tarzi, un copilas in varsta de sase ani visa cu ochii deschisi la o lume minunata, care urma sa il primeasca cu bratele deschise in acea calatorie. ' Calatoria vieti ' asa obijnuia mama, mama sa sa ii spuna. Incerca sa ii explice cat de mult putea pe cuvintele lui. Acesta zambea la ea, desi era un copil destul de timid. Dar mama sa stia ca acest lucru era un semn, un semn ca acest copil era unul special. Acesta urma sa faca lumina acestei lumi, in special chiar asupra viitorului sau.
In spatele baietelului aparu o fetita cu cativa ani mai mare, care dadea vesel intruna din cap, facandu-si codita lunga si firava sa sara in aer vesel. Un par rosu, un rosu inchis, dar totodata induiosator si cald. O privire ciocolatie si iubitoare, in armonie cu un zambet uimitor. Femeia ii mangaie pe amandoi pe cap, si intra in casa.
- Ce inseamna 'special ' ? intreba copilul cel mai mic.
- Poftim? intreba zambind fetita.
- Mama a spus ca voi fi un copil special, spuse acesta zambind.
- Aha, se bosumfla fetita. Am...facu aceasta o scurta pauza. A fi special inseamna a fi diferit, altfel, cu un dar aparte...intelegi, zambi aceasta fortat.
- Da, spuse el inca ametit de toate aceste cuvinte. Dar nu vroia sa isi mai deranjeze si supere sora cu atatea intrebari. "
Apoi, brusc, toate acele sentimente de bucurie s-au imprastiat in aer. Iarasi se simtea singur si oribil. O suparase cu acele cuvinte. Si chiar merita acum ca se razbuna, ca nu a fost in stare sa se gandeasca de doua ori inainte de a-i spune acele cuvinte. Probabil s-a simtit ranita, indepartata. Chiar ii era frica sa se gandeasca ce a crezut ea in toti acei ani. Dar acum simtea pe propria sa piele. Si o merita in intregime.
Dar...dar el nu era ca ea. O fire puternica, rece si usor cu gandul doar la ea. Stia ca era mult prea slab ca sa infrunte toate aceste lucruri. Si asta il speria si mai mult. Se simtea un el pierdut, simtea nevoie de alinare. Dar de unde? Inchise ochii si adormi cu gandul la acea vara indepartata, la ochii ei, la acele cuvinte sfasietoare. Prea multe...

Gissele statea pe balcon, si zambea intr-un mod straniu. Ce se petrecuse? Inca nu constientiza, doar revedea momentele inmormantarii in mintea sa de o mie de ori. Isi ridica o mana la frunte, tremurand. Capul ii bubuia ingrozitor, atatea evenimente. Ce simtea nu putea defini in cuvinte. Durere, tristete, usurare, singuratate... usurare. Prea multe...

_______________________________________

pus acum 11 ani

Whisky.
Greieraş

Din: Mystic Falls
Inregistrat: acum 11 ani
Postari: 214

Wow !!! A fost ataaaat de mistoo capitolul !
Deci... in primul rand scuze pentru intarziere ! X_x In al doilea rand... mi-a placut mult capitolul ! In special inceputul... nu stiu de ce :-?? Apooi mi-a placut pasajul unde descopera toate acele indicii. Apoi si scrisorile. Ma rog cred ca ai inteles esentialul... Nota 1000 pentru acest capitol. Nu mai nimic de spus, doar ca astept next-ul. :*

_______________________________________
"Things need to be done and he gets them done."

"I'm not afraid to take chances or go off on my own."
- Norman Reedus

pus acum 11 ani

Widow
Membru

Din: Amegakure
Inregistrat: acum 12 ani
Postari: 586

Multumesc pentru comentarii, @Mady Madutza. Aici capitolul urmator:

Capitolul IX

Dimineata isi facu loc intr-o clipita, in ciuda anotimpului ce cucerea Londra. Lumina se tara pe langa perdele, usor, usor, pana atinse patul. Cu o singura crapare a ochiilor, mijiti intr-adevar, i-au fost indeajuns ca sa-i piara orice farama de somn. Ciufulit si ametit, s-a ridicat in capul oaselor la marginea patului, clipind adormit. A inceput sa mearga mai mult tarsaindu-si papucii de podea, cascand anevoios. Isi lega pamblica de la halatul negru ce ii acoperea stangaci vesmintele in care dormea, si se apropie de usa micuta ce dadea in baie. Porni robinetul argintiu si stralucitor, lasand apa sa curga galagios pe teava. Isi afunda mainile sub robinet, improscandu-si mecanic fata, si apoi bagand mainile sub robinet, apoi improscandu-iarasi fata, si apoi...
Inghiti in sec dupa ce isi incheie si ultimul nasture de jos de la camasa, desfacandu-l aproape strangulat pe primul, apoi pe al doilea, ramanand iarasi cu camasa descheiata. Se simtea sufocat, nu avea aer. In consecinta, deschise larg geamurile, scotandu-si varful nasului afara. Inchise ochii, pentru o clipa lasand vantul rece sa ii intepe usor obrajii. Cand simtii cum briza inghetata ii atinse gatul, pielea i se facu de gaina, si se indeparta de geam. Intr-o alta incercare, isi prinse la loc camasa, si isi indesa mainile usor in haina de la costum. Renunta la cravata si orice altceva ce l-ar fi putut priva de la aer, si isi arunca cateva foi intr-o geanta de pe pat. O inchise atent, si o lasa sa ii atarne din mana. Inchise fereastra, si iesi afara, trantind usa.
Pe hol, domnisoara Gissele tocmai incuia usa de la camera sa. Insa incercariile ei de a nimeri gaura cheii erau in zadar. Tremuratul insistent al mainilor o impiedica cu desavarsire. El ar fi vrut sa o ajute, dar nu era capabil sa o ajute. Pur si simplu statea acolo intepenit, incapabil sa spuna sau sa faca ceva. Orice. Era tintuit pe loc, cu gura inghetata. Intr-un final, fata nimeri cu cheia locul potrivit, si se indeparta cu pasi mici si repezi de el. Nici nu il observa. Nici respiratia nu i-o mai puteai auzi, cu atat mai putin prezenta sa i-o simti. Cum ea disparu si se topi in umbra de pe coridor, energia lui reveni. Totodata si el, el, cel din interiorul capului sau. Nu isi gasea vreo explicatie pentru ce se intamplase, dar ceva il speria mai mult decat incompetenta de acum cateva secunde: nu ii pasa. El, curiosul pana-n maduva oaselor, care vrea mereu sa stie si sa inteleaga tot ce se petrece in jurul sau, dadea dovada de o lipsa de interes ingrijoratoare. Dar poate asa era mai bine, poate nu era nevoie sa ii pese de asta. Era ceva pe care el nu era in stare sa inteleaga. Mai ales ca nu a avut norocul de a face prea bine cunostinta cu asta.
Mirosul dulce al cafelei de dimineata il facu pe brunet sa tresara. Cum ceva, cu un asemenea miros fermecator si imbietor, putea avea un gust atat de amar si neplacut. Oare de ce oameniilor le place cafeaua? Poate sunt atat de vrajiti de parfumul sau invaluitor, incat nici nu mai simt adevarata esenta a taratelor. Poate sunt atat de orbi de cea ce este la suprafata, incat nici nu mai observa tot amarul din interior. Defapt, poate nici nu il cunosc. Poate acesta este adevaratul motiv pentru care el nu consuma cafea. Mai mult spiritual decat fizic, cei drept.
Domnul Hoffman manca stingherit de privirile triste ale vaduvei o prajitura cu sirop de zmeura. Langa el, vaduva suspina incet, dar indeajuns de tare ca sa o poti auzi. Parul ii era prins intr-un coc neglijent, iar ochii ii erau mai mult gri decat albastri, un gri spalacit si apos. Incerca sa isi bea ceaiul de musetel, insa durerea pierderii unui fiu era mai puternica decat efectul bauturii asupra sufeltului ei.
In apropiere, Eduard citea linistit un ziar matinal, adus in urma cu cateva minute de servitoare. Studia si citea minutios fiecare articol, chiar daca probabil o treime nu prea il interesau. Si din cand in cand, mai dadea cate o pagine, facand sunetul sa se imprastie prin incapere, pana ce peretii maroni il inghiteau.
Se aseza jos, si privi catre masa aproape goala. Parea ca in dimineata aceasta nimeni nu dori un prea mare meniu, asa ca nu avea de gand sa faca vreun moft. Defapt, nu facu vreodata asa ceva, i se parea un gest demn de o persoana rasfatata sau dintr-o familie ce se respecta intr-adevar. Gissele ar fi putut face, Eduard ar fi putut sa o faca, dar el era doar un biet prapadit de detectiv, ce incerca sa isi castige existenta si poate niste bani. In speranta unei vieti mai decente. Si, desi totul se petrecu cu mai bine de un deceniu, el ii intelegea pe acesti oameni loviti de soarta. Le intelegea durerea, pe care o simti si el, poate mai mare, dar, intr-un final, viata nu are un grad de comparatie. Chiar si viata unui cersetor este exact ca cea a unui bogatas. Tot un destin au amandoi, tot o sansa au amandoi, tot doua maini si doua picioare au fiecare. Conteaza doar cum reusesti sa ti-o imbunatatesti tu, sau cum sa o distrugi. Insa mai exista un tip de muritori: cei pasivi. Ei refuza sau evita sa isi intrerupa cursul vietii in vreun fel. Ei prefera doar sa priveasca, sa vada si sa treaca pe langa tot ce se intampla, dar fara a actiona in vreun fel anume. Si da, stie ca ei nu sunt nici lasi, nici mari neinfricati, ei sunt intelepti si prudenti. Nu vor sa scoata tot ce au ei pe lume pentru jocul in care viata i-a inclus, si nu vor sa primeasca ceva sau mai multe decat au. Nu vor ca ceva sa se schimbe, le place rutina. Prefera ca zece ani sa aiba acelasi drum de acasa pana la lucru, de la lucru pana acasa, si asa inainte. Schimbarea i-ar putea afecta mai mult decat este stiut de cei ce nu le seamana. Sa ii tulbure psihic, sa-i inchida in ei insisi, si sa ii priveze de orice interactiune cu realitatea. Si stie ca el este unul dintre ei. Si mai stie ca nu vrea sa se schimbe prea curand, ar fi prea brusc. Si, ii, si lui chiar ii este frica.
- Ar trebui sa incep impartirea averii, anunta domnul Hoffman. Acum insa, va trebui sa schimb cateva acte, pentru a trece numele domnisoarei Gissele pe actele domnului Williams Goldfarb. Domnisoara, sunteti majora?
- In curand, clipi ea necajita.
- Atunci, sa speram ca pana atunci sa termin. Pana atunci nu puteti intra in posesia bunurilor.
Fata evita privirea batranului, si ofta. Brunetului asta ii atrase atentia, dar refuza sa se complice.
- In aceasta dupa-amiaza voi avea totul pregatit ca sa rezolv aceasta problema. Dar, si sper sa nu va jignesc, cat mai este exact pana la majoratul dumneavoastra? facu acesta ochii mari catre ea.
- 16 de zile.
- Va multumesc. Nici nu imi trebuia mai mult.

*

" - O iubesti pe mama? intreba copilul mai mic, clipind des.
- Da, ce este cu intrebarea asta? raspunse fata.
- Doar ca, mi s-a parut ca te-a certat... pleca el privirea.
- Normal ca m-am suparat, dar nu asa de tare incat sa nu mai tin la ea. Pana la urma, ea este cea care m-a adus pe aceasta lume, la fel si pe tine, il atinse aceasta dragastos pe crestet.
- Multumesc... zambi el.
- Pentru ce? rase ea.
- Pentru ca nu ma urasti! o imbratisa acesta, lasand ca din ochii fetei sa cada cateva lacrimi cristaline. "

Ea aproape il iertase, dar nu a fost in stare sa ii poata multumi. Si atunci i-a fost prea frica. Atunci chiar a dat dovada de lasitate, nu putea nega. Mereu a facut asta. Mereu a incercat sa inteleaga de ce nu este ca ea, poate asa l-ar fi placut mai mult, poate nu il ura atata. Poate nu l-ar fi lasat singur. Si, desi el tinea la ea mai mult ca niciodata, chiar si acum cand ea il ura mai mult ca niciodata, tot ii era prea teama. Daca avea sa il respinga iarasi, sa il umileasca, sau sa il renege? Era o fire rece, nu i-ar fi fost greu sa nege faptul ca ii este ruda. Si el cu siguranta nu ar fi ripostat, era prea las ca sa o faca.
Inghiti pentru a mia oara in sec pe ziua de azi, si se ridica de jos. Cot or fi stat asa? Cu ochii atintiti cine stie unde, fara sa faca vreo miscare. Isi scutura pantalonii de la genunchi in jos, si se ridica. Isi sterse lacrimile ce se intrezarisera pe fata, lasand mana sa atarne pe langa corp. Scoase din buzunar batista alba, si o privii cu ochi critici, de parca ea era vinovata tuturor amintirilor ce ii brazdau mintea. Ii venea sa o sfasie, sa o rupa, sa o calce in picioare, dar ceva nu il lasa. Era exact ca miasma calda a cafelei, inselatoare. Intr-un fel il manipula, iar in altul il rasfata. Cine stie...
Intra hotarat in bucatarie, sarind de la o stare la alta, fara sa observe. Slujitoarea batrana statea la masa, alaturi de un bucatar imbujorat, corpolent, si totusi cu aceeasi privire pierduta. Se apropie de ei, stingherit si totusi hotarat.
- Puteti sa imi mai raspundeti la cateva intrebari?
- Am mai fost ascultata de doua ori, v-am spus, nu stiu mai multe. Nu vreau sa va supar, ne sunteti oaspete si trebuie sa va tratam caatare, dar nu am alte informatii.
- Doamna, sunt sigur ca am descoperit ceva. Si dumneavoastra sunteti singura care imi poate oferi ultima piesa.
Oftand, femeia se ridica, si ii facu semn sa o urmeze. Iesi din bucatarie, cu Dereck pe urmele sale, inchizand usitele ce se avantau inainte si innapoi. Se aflau intr-o incapere micuta, cu doar un rand de doua scaune, o masuta de cafea, un pat de o persoana si o fereastra larga.
Acesta lua loc pe scaunul cel mai apropiat de usa, in timp ce femeia ii inmana o cana de ceai, dintr-un ibric ce statea undeva pe o noptiera. Acesta il apuca incet, privind-o cum se aseaza.
- Dupa cum am mai spus, toata ziua am stat in gradina, nu am putut sa vad prea multe.
- Stiu, doamna, si tocmai asta este cea ce ma va ajuta. Totul a avut loc in gradina, mai mult sau mai putin.
- Cum adica?
- Nu vreau sa va iau de sus, dar stiti mai bine ca mine ce insinuez, zambi sincer el.
- Trebuie sa imi explicati mai intai.
- Presupun, si, chiar sunt sigur, ca ati vazut lupta sustinuta de domnul Williams si atacator din gradina. Cel putin din greseala, erati prea aproape.
Femeii ii incremenisera minile pe cana, suspendate in aer. Inghiti in sec, iar la acei ani ai sai, abea i se regaseau pe fata cutele intr-o astfel de situatie.
- Cand am ajuns in gradina si am anuntat moartea barbatului, tineati in mana o foarfeca pentru tunsul ierbii. Si la o distanta relativ mica de locul luptei, iarba era proaspat aranjata.
- Nu e...
- Ati fost martora la moartea domnului Williams si nu ati spus nimic. De ce nu as putea crede ca ati fost si unul dintre complici? replica el, rece.
- Am, am...
- Daca ma veti ajuta, lucrul acesta va fi mascat de anchetatori, va asigur.
- Am luat parte la uciderea domnului Goldfarb, si totusi am fost neputincioasa. Nu am indraznit sa fac nimic, gandindu-ma doar la mine si la a ma apara, nu am reusit sa il salvez.
- De ce nu ati spus nimanui?
- Teama nu m-a lasat. Si vina. Eram sigura ca voi fi acuzata.
- Si totusi acum sunteti intr-un pericol mai mare, nu?
- Da.
- Putei sa va aduceti aminte vreun amanunt, caracteristica a atacatorului?
- Nu foarte clare, dar tin minte ceva.
- Ce?
- Semana cu domnul Williams... foarte mult. Aceeasi privire, voce, infatisare, doar parul auriu si carliontat il deosebea.
Ceva i se parea iesit din tipare, era clar ca ecasta crima nu fusese una spontana, a fost gandita si aranjata cu mult timp in urma ca ei sa fi banuit ceva. Domnul Williams nu era nervos din cauza scrisoriilor misterioase, ci din cauza cui le trimitea.
- Si avea un tic ciudat, mereu dupa ce lovea cu palma ceva, degetul mare, aratator si inelar incepeau sa zvagneasca violent, necesand sa le prinda cu cealalalta mana pentru a se calma.
- Multumesc ca ati reusit sa va calmati si sa imi spuneti toate aceste lucruri, credeti-ma, dumneavoastra veti reprezenta adevarata cheie a misterului.
- Ma bucur ca v-am fost de ajutor, zambi batrana, trista.

_______________________________________

pus acum 11 ani

Whisky.
Greieraş

Din: Mystic Falls
Inregistrat: acum 11 ani
Postari: 214

Vaai scuze ca trec asa tarziu pe aici >.> Scoala asta... ma enerveaza !!!
Buun... mi-a placut cum ai inceput capitolul. Apoi expresia ea disparu si se topi in umbra de pe coridor a fost super !
1. Mi-ai facut pofta de cafea :]] La ora asta ! Eu nu prea beau cafea dar acum mi-ai facut pofta.
2. Prajitura cu sirop de zmeura ? Vrei sa mor aici de pofta ?!? :]] Scuze... mi-e foame =]]
3. Lasand prostiile, cine o fi barbatul ala ? M-ai pus pe ganduri...
Ok mai vorbim. Spor la scris :*

_______________________________________
"Things need to be done and he gets them done."

"I'm not afraid to take chances or go off on my own."
- Norman Reedus

pus acum 11 ani

Pagini: 1

Mergi la