*****Piersicuta*****
Membru
 Din: Orasul Ascuns in Roua
Inregistrat: acum 12 ani
Postari: 73
|
|
Capitolul 3 - O zi Nasoala
Am izbucnit in ras pana am vazut ca am si eu unul in mancare. Marai enervata uitandu-ma la Lucy, dar subsemnata imi arata spre Kisame. Din instinct arunc cu ce apuc, ma exact un ursulet de plus. Nu stiu cat de tare a durut, dar a cazut de pe scaun. Asteapta putin... de unde e ursuletul asta de pluj?! Il vad pe Tobi cum se duce la Kisame si spune: 'Al meu!' Deci este imposibil sa nu izbucnesti intr-un ras de toate zilele! Totusi ma opresc cand imi dau seama ca trebuie sa cerem niste explicatii! - Deci... noi cum naiba... am ajuns aici?! - Asta o ve-ti afla in timp, pentru inceput va vom antrena sa deveniti ninja. Nu vreau comentarii, altfel o ucidem pe mama voastra! Spune Pain, inghitind in sec. Daca e vorba de mama, atunci pot face orice. O privesc pe Lucy, apoi imi intorc privirea si ma riidc de la masa, intorcandu-ma in camera. Bun, ce pot face? De evadat nu putem evada si chiar daca am putea, mama ar avea de suferit. Sa devenim ninja? Eu nu vreau, mai ales cu Akatsuki! Daca eram in Konoha as fi acceptat foarte bucuroasa! As fi putut sa-l intalnesc pe Naruto T_T. In fine, alta optiune nu avem deci gambate eu! Cu siguranta va fi greu, ma plangeam cum de cei din Naruto nu sunt rezistenti la antrenamente si cat poate dura unul, dar acum voi simti pe pielea mea. M-am trantit in patul de jos, dupa cum am inteles Lucy il vrea pe cel de sus. Mdeaah... nu putea fi paturi normale?! Cel mai ciudat lucru este ca mai este un pat in camera, al cui este? Konan? Neah.. nu cred! Cu siguranta are propia ei camera! Oricum, in momentul de fata nu-mi pasa de nimic! Imi vine sa mor, mai bine zis sa ma dau cu capul de pereti pana mor! Mdeah... mereu am fost mai sadica si incuitata in mine. Sunt mai mult stilul emo si rebel decat normal, dar asta nu inseamna ca-mi tai venele, ma mutilez sau ceva de genul si nici nu plang ca viata ii naspa. Viata ii dulce chiar de-i grea, poate o fi putin naspa dar asta nu inseamna ca trebuie sa ma sinucid sau lucruri de genul. M-am dus la dulap, de unde am scos un bloc de desen, un creion si niste culori de ceara, alaturi de MP3. Le-am asezat pe pervazul geamului, scotand o pereche de pantaloni de trening negri si un plover rosu. M-am dus la baie si am facut un dus scurt, incercand sa-mi fac ordine in ganduri. Daca astia sunt cu adevarat Akatsuki, intrebarea intrebatoare este cum am ajuns aici! Argh... numai acel dulap este vinovat! Fir-ar al naibi de dulap! M-am imbracat rapid si mi-am aranjat parul rebel si roscat, iesind din camera. - ... Pe asta a facut-o cand s-a despartit de fostul ei iubit! M-am repezit si mi-am smuls blocul din mana lui Lucy, uitandu-ma urat la ea si la Deidara. - De ce imi umblati prin lucruri?! - Pai Deidara era curios in privinta desenelor tale, i-am spus de ele! Mi-a spus Lucy. Am scos un 'Aha...' plictisit si cei doi au iesit din camera, unde ii astepta Sasori. Mi-am luat culorile si m-am asezat pe pervaj, uitandu-ma la peisajul ce se intindea in fata mea. O inchisoare de gheata din care nu poti scapa, cam ca si cea in care suntem inchise. Instinctul ne spune sa plecam naibii de aici, sa gasim o cale sa ne intoarcem in lumea noastra, inima si constiinta ne spune sa ramanem, altfel ne pierdem mama. Ce sa alegem? Putem face asa? Nu... nimeni nu si-ar putea abandona familia, nici macar cel mai crud criminal. Am suspinat, lasand sentimentele sa conduca creionul pe foaie, peisajul capatand forma in timp ce muzica italiana rasuna in castile MP3-ului. Am oprit creionul cand am avut vaga presimtire ca sunt urmarita, asa ca mi-am intors capul, vazandu-l pe Tobi. Am tipat ridicandu-ma din pat cu mana la piept. - Am... Tobi-sempai... ce faci aici? - Emma-chan deseneaza foarte frumos! -Spune ridicandu-se sarind pe pat- Asta s-ar putea sa te ajute foarte mult in Lumea Shinobi. Vocea lui era schimbata... mdeah! Madara chiar nu putea sa stea acolo la locul lui fara sa spuna nimic?! Pai se pare ca nu, chiar de asta il urasc. Putea exista cineva mai enervant in lumea asta? Pai da, Sasuke il ajunge din urma si pot spune ca-l intrece! Dar el este o companie mai placuta dupa parerea mea decat bosorogul asta care ma calca e nervi! Ridic sceptic o spranceana asezandu-ma la loc si continuand desenul. Cu castile in urechi nu am mai auzit ce spunea, lucru neobservat de el si cand mi-a pus mana pe umar am ridicat privirea scotand o casca: -Ce ziceai? Bun, asta chiar l-a enervat! Mi-a azvarlit blocul de desen apucandu-ma de par. Am icnit usor, inchizand ochii pana l-am impins de langa mine. -Ce dracu aveti toti astazi!? Nu-i deajuns Lucy care se comporta ca un copil mic si trebuie sa am grija de ea pana si voi!? Nu-mi pasa de ce spuneai si nu-mi va pasa, punct! Am iesit din camera, coborand jos unde am gasit-o pe Lucy pe canapea. M-am asezat langa ea in liniste. Apoi m-ai tarziu l-am observat pe Sasori care vazandu-ma sifonata, a intrebat ce s-a intamplat. Un singur cuvant soptit a iesit pe gura mea: Tobi! Mi-am inchis ochii, gandindu-ma la toate cele intamplate si oftand mi-am dat capul pe spate. Madara e periculos, cu siguranta dar nu ma las atat de usor intimidata. Cred ca ziua asta este aia din an in care se intampla toate necazurile si great... chiar inainte de Craciun! Frumos nu? Ce Craciun 'linistit' voi avea, nici nu am idee! Nu stiu cat am stat asa sau cat o sa stau, poate au trecut doar cateva secunde, minute sau ore. Ma gandesc ce s-ar fi intamplat daca nu veneam aici, oare Destinul ar fi fost schimbat? Nu... nu exista destin, doar diferite cai intre care trebuie sa alegem si cum este omenesc, le alegem pe cele gresite de cele mai multe ori. Nu exista om perfect sau fiinta perfecta, suntem doar niste umbre ale trecutului, prezentului si viitorului ce vor continua sa existe intr-o falsa bucurie, urmata de tristeti si suparari. Viata este precum un trandafir: fiecare petala este o speranta, o fericire, un vis sau iluzie si fiecare spin este o realitate, durere, suparare sau ura. Nu exista acea lume perfecta ce doresc astia sa o descopere. In loc sa se bucure de viata pe care o aveau si in loc sa se bucure de ea, sa-si creeze propiul Paradis, chiar daca este greu, isi pierd timpul in Organizatia asta buna de nimic. Fara un scop in viata pentru ce traiesti? De ce existi? De ce nu mori odata, ca sa nu te mai gandesti la nimic si la nimeni, de ce faci umbra Pamantului degeaba? Nu ma gandesc la nimic dar ma gandesc la toate este felul meu de a fi, cu capul in nori este o obisnuinta. Ei nu ma vor schimba, voi fi mereu visatoarea ce nu-i pasa de nimic inafara de Lucy care este scopul meu in viata. Vreau sa o protejez dar simt ca nu pot, ca nu am forta necesara sa fac asta. Accept sa devin ninja si voi incerca sa dau totul din mine ca sa devin puternica. Daca o pierd pe Lucy, daca se intampla ceva cu ea.... ea este scopul meu in viata, speranta unei noi zile si fericirea mea. Vazand-o zambind ma bucur si eu si o voi proteja. Daca ea moare si eu mor. Voi deveni o persoana inutila ce nu-si are rostul. Totusi de ce nu imi este frica? Pai, nu mi-e frica de Moarte. Moartea este doar o poarta, un nou inceput; chiar daca nimeni nu stie ce este dincolo de viata sau care este rostul nostru. Il am ca exemplu pozitiv pe Naruto care da tot ce poate ca sa-si protejeze satul, sa devina cel mai bun Hokage din toate timpurile si sa-l readuca pe Sasuke care, pomenind de el, este un exmeplu negativ. De ce sa-mi consum viata pe razbunare? Odata ce ai inceput asta, razbunarea va fi vesnica, va fi vesnic nemultumit. Nu este cum spunea Madara, cum ca asta este calea lui ninja! Poate fi schimbata, de ce sa mearga pe ea? M-am auzit strigata de Lucy, deschizand alarmata ochii. Am vazut-o ingrijorata, dar eu am privit-o suparata. Ma simt atat de calma si linistita cand ma gandesc, ca si cum nimic nu m-ar putea opri din asta si nu ar putea intra in mintea mea. Imi place sa discut cu cealalta parte a mea, sa abordez diferite teme si sa stau asa, sa stau ore intregi gandindu-ma. M-am ridicat de pe canapea, tragand-o cu mine pe Lucy, pana ajungem la camera lui Pain si a lui Tobi din care se cam auzeau urele. Ce ne-am gandit noi doua?! Sa ascultam la usa si chiar asta am facut: - Cat le mai spunem chestia asta?! Le spunem pur si simplu ca sunt fiicele noastre si ca mai au o sora si gata, totul rezolvat! [Madara] - Tu esti nebun?! Daca le spunem asa ce rezolvam?! Sunt doar niste pustoaice si nimeni nu stie cum vor reactiona! Nu! Nu le spunem acum, asteptam! [Pain] M-am uitat la Lucy speriata si ea dandu-si seama ca despre noi vorbesc. Adica... WHAT THE FUCK!? Astia doi sunt 'tata' si 'mama'?!? Adica yaoi?! Am tipat cand m-am dat cu capul de usa, rovocand un zgomot asurzitor si pentru ca nu aveam unde sa ne ascundem ne-am dus in camera lui Sasori sub pat. -Nu le spune ca suntem aici! A spus Lucy si pe usa au intrat cei doi intreband de noi. Sasori a fost camaradul nostru si a mintit pentru noi si dupa ce au iesit i-am explicat ce se intampla; ramanand socat.
Ecaterina-Emma
_______________________________________


    

Madara Uchiha, Obito, Kanda, Lavi and Tiky Mikk Are MINE!
And Marina! -Tobiisagoodgirl!^^
|
|