Hildegard
Critic
 Din: Caliacra
Inregistrat: acum 12 ani
Postari: 853
|
|
Hello sweety ! ^^ Am trecut si eu pe la ficul tau si m-am gandit sa-ti las o critica . Ceea ce vezi scris cu galben sunt corectarile mele cu privire la greselile tale de tastare/ortografie , iar ceea ce vezi scris cu albastru sunt corectarile mele la greselile tale de exprimare . Sa-i dam drumul !
Antonia_sad_love a scris:
CAPITOLUL I putin spatiu intre continut si “ Capitol “ ca sa arate mai bine . Titlul centrat pe mijloc]
Ceasul ticăia uşor...un sunet monoton şi calm...nu-mi dadeam seama ce se întampla cu mine..."Unde mă aflam?"...eram într-o încăpere învăluită în întuneric...mi era teama...nu mai puteam să mă mişc, frica îmi imobilizase trupul...am auzit un ţipăt..."Cine e ?" am întrebat...nu mi-a raspuns nimeni...am închis ochii...liniştea mormântală care punea stapânire îmi facea inima să bată cu putere...am mai întrebat o data [,]de data asta cu mai multă putere...se auzeau paşi care cred că se îndreptau spre mine...mi era şi mai teamă...o mână rece mi-a atins faţa...apoi gâtul...nu mai suportam...am ţipat...atunci acea persoană m-a luat în braţe ducându-mă de-a lungul unui hol foarte lung...cu o ultimă fărâmă de curaj am întrebat..."Cine eşti ?"...de data asta o voce foarte cunoscută mie mi-a răspuns..."Nu te teme...totul o să fie bine...sunt...protectorul şi...coşmarul tău! O lumină orbitoarea apărut[ O lumina orbitoarea aparut ? Poate vroiai sa zici O lumina orbitoare a aparut ]...acum puteam să văd cine mă purta în braţe...nu puteam însă să-mi dau seama prea multe...era învăluit într-o mantie neagră şi nu puteam să-i zăresc chipul...mi era foarte teamă...eram îngrozită...am încarcat[incercat] să scap, să scap din braţele sale, însă nu am reuşit...numai că misteriosul bărbat ma muşcat... de gât...m-a cuprins o stare de ameţeală...nu mai puteam vorbi...însă nu a mai durat mult şi am ajuns cred...la un puţ, o fântână mare şi foarte adâncă...atunci ma[ corect : m-a . “M” este pronume personal , forma neaccentuata , “a” este verbul auxiliar “ a avea “ ] lăsat jos...şi-a dat mantia jos...era un băiat potrivit de statură...tânăr cred...cu un păr alb-argintiu şi cu nişte ochi mari şi violet...dar spre surprinderea mea avea nişte dinţi asemenea...vampirilor...! Am dus mâna instictiv la gât...totul se sfârşise...mă muşcase...două găurele mici îmi brăzdau gatul...am ţipat după ajutor...s-a uitat la mine cu acei ochi atât de frumoşi...m-a sărutat şi apoi...m-a aruncat în acel puţ...apa era rece [,]iar eu nu ştiam să înot...mă prindeam neputincioasă de marginile puţului...îl imploram să mă scoată de acolo...el în schimb a început să acopere gura puţului cu un fel de grilaj...am strigat îngrojită la el...era prea târziu...deja acoperise singura mea cale de scăpare...am început să plâng în hohote..."Nu mă lăsa aici...te rog!...nu mă lăsa să mor...întoarce-te !...întoarce-te"...apa era aşa de rece...şi dintr-o dată m-am trezit...eram în dormitorul meu...în patul meu...lângă iubitul meu soţ...el se uita la mine îngrijorat şi speriat stropindu-mă cu apă pe faţă...totul fusese doar un...coşmar ! Tremuram încă din cauza şocului...dintr-o dată mă uit la ceas...era ora 12:00...exact miezul nopţii...soţul meu m-a luat în braţe...m-a alintat şi sub mângâierile lui am adormit într-un tarziu împovărată de gânduri...aşteptam cu înfrigurare zorii.
Dimineaţă când m-am trezit era 12:37...dormisem foarte mult...patul era gol...m-am ridicat în capul oaselor...pe masuţa de lângă pat se afla micul dejun împreună cu un bileţel de le soţul meu..."am plecat până la Boston cu nişte afaceri foarte urgente alfel nu m-aş fi îndurat să te las singură după ce s-a întâmplat azi-noapte..."...totul se înnegrise în jurul meu...visul de azi noapte...uitasem de el...am dus mâna la gât...am simţit muşcătura aceea...am ţipat şi am început să plâng...totul se prăbişea[prabusea] sub mine...ameţeam...deci nu visasem...pentru prima dată în viaţa mea am leşinat de spaimă... |
Ok , so . Mai intai iti reprosez aspectul dezordonat , dat de acele puncte de suspensie. In rest , actiunea e diferita , sa spunem. E un altfel mod de a expune intamplarile , printr-un vis ! Mi-a placut ca ai imbatranit personajele , mie imi plac si acestea mai in varsta si apreciez cand cineva le baga in seama si pe ele. Personajele le-ai prezentat , o parte din ele , actiunea este destul de bine plasata in spatiu. Desi niciodata nu ne vom da seama de spatiu din primul capitol. Timpul inca nu este precizat , daca este iarna sau vara ,primavara etc. In rest e destul de bine. Nu am prea multe reprosuri , fiind si inceputul ...
antonya_sad_love a scris:
CAPITOLUL II[acelasi lucru cu spatiul]
Când m-am trezit era iarăși întuneric , același ticăit monoton de ceas, aceeași presimțire sumbră. Ce se întâmpla cu mine [ar fi fost bun un semn al intrebarii , daca zici ca e intrebare ] era o întrebare ce îmi frământa mintea și așa destul de tulbure. Mă cuprinsese o stare de amețeală și brusc se făcu se făcu[wow , repetitii , sper ca sunt greseli de neatentie] lumină. Nu puteam să îmi dau seama unde mă aflam, cu toate că ceva în inima mea îmi spunea că am mai fost pe acolo. Brusc s-a făcut din nou întuneric. Am închis ochii speriată rugându-mă să se termine odată coșmarul ăsta. Când i-am redeschis era iarăși lumină! Cineva se juca cu nervii mei...nu cred că mai rezistam mult [,] așa că am strigat: :"Oricine ai fi te rog, oprește-te...!" Niciun răspuns. Cu ultimele puteri m-am ridicat în picioare. Vroiam să fug cumva, n-am reușit însă decât să mă izbesc de câteva obiecte. Într-un târziu am ajuns într-o câmpie plină de niște flori albe şi foarte frumoase iar acolo pe un deal se afla un puț pe marginea căruia stătea un băiat, același băiat din visul anterior și dacă nu ma înșelam cumva acela era puţul în care fusesem aruncată. Totul se învârtea în jurul meu, vroiam să fug de acolo înainte de a fi descoperită, însă nu am reușit decât să cad în iarba verde şi crudă. M-am ridicat sperând că nu am fost zărita, însă...când mi-am aruncat privirea spre puţul de pe deal [,] băiatul misterios dispăruse. Inima începuse să-mi bată şi mai tare, nebunește. Când m-am întors în spatele meu era...el! Am țipat şi am încercat să fug, dar mâinile sale m-au prins ca într-o strânsoare de oțel. L-am privit fix în ochi, nişte ochi atât de frumoşi şi trişti. L-am studiat puţin...acum îl puteam vedea foarte bine. Pe gât, pe partea dreaptă avea un semn, o cruce ce se prelungea până la umăr, era îmbrăcat într-o pereche de jeansi cu o cămașa negră şi o jachetă pe deasupra. Îl cunoşteam de undeva, îmi părea atât de familiar! Am început să plâng...dar nu ştiam sigur de ce. Poate de frică, cred[ poate si cred sunt sinonime , deci se considera pleonasm . Foarte bine mergea si daca il eliminai pe “ cred” ] . Atunci când prima lacrimă a mea a atins pământul umed [,] s-a auzit o bubuitură puternică [,] iar apoi iarba aceea crudă[puteai gasi un sinonim sau altceva , pentru “ cruda”] de-un verde primăvăratic s-a preschimbat într-un negru[,] iar cerul şi el senin şi însorit [cam multe “si-uri”], fără nicio umbră de nor pe el s-a înnegurat brusc. Un iad parcă coborâse peste noi. Se auzeau ţipete înfricoşătoare, se făcuse frig... amuțisem. Lacrimile mi se opriseră pe obrajii albi ca varul.Apoi din nou întuneric. Nu mai suportam. Inima începuse să-mi bată cu putere. Tremuram toată. În aceea nebunie, în acel infern încă mai simțeam strânsoarea lui, a misteriosului băiat. Observase că tremur. Îmi dăduse drumul, şi-a scos jacheta şi mi-a pus-o pe umeri:
-Ţine-o tu, cred că ţi-e frig!
Avea o voce aşa de frumoasă... începusem să tremur şi mai tare. Am încercat să mă mişc [,] dar nu am reuşit decât să cad, însă el ma prins în braţele sale, şi nu mi-a mai dat drumul:
-De ce faci asta??? Cine eşti??? l-am întrebat eu dintr-o dată.
-Nu mă mai cunoști? spuse el uitându-se la mine cu o privire tandră pe care se citea tristeţea şi iubirea...
-Nu...nu te cunosc!
A lăsat privirea în jos, a încercat să îngâne ceva, însă nu am putut înțelege ce. Apoi m-a sărutat pe frunte şi a început să se îndepărteze de mine. Începusem să tremur din nou. În braţele lui nu mai simțeam nimic, nu mai auzeam nimic, acum că el placa[pleca] iadul reîncepea! Am încercat să fug după el [ de prea multe ori repeti “ el “ , puteai inlocui cu “ baiatul “ sau “tanarul”] [,]însă nu am reuşit . În această lume eram aşa de vulnerabilă, atât de slabă! Am încercat să-l strig, să-l rog să se întoarcă înapoi, însă nu cred că m[aceeasi chestie cu cratima , ti-am mai explicat in capitolul I]a auzit. Prin întuneric nici nu puteam să-l mai văd. Apoi dintr-o dată am auzit un ticăit de ceas, un sunet monoton şi calm, şi s-a făcut lumină! Eram în patul meu, transpirată, de abia mai respirând. Lângă mine era un bilet, un bilet. L-am desfăcut repede: "Pe noaptea viitoare la miezul nopții..."[ repetitie inutila , puteai spune “ Data viitoare , la miezul noptii” si ne dadeam seama ca va veni noaptea. ]. Miezul nopţii! M-am uitat repede la ceas, era fix miezul nopţii. Am dus mâna la gât [,] încă mai simțeam muşcătura de astă-noapte. Nu mai înțelegeam nimic. Totul era atât de confuz. Nu puteam să-mi dau seama care este realitatea, am început din nou să plâng. Am aprins veioza de lângă pat, micul dejun încă mai stătea pe comodă [,]semn că soţul meu nu venise încă acasă. Dar dintr-o dată lumina veiozei s-a stins şi s-a aprins din nou. Lângă micul dejun acum era jacheta cu care mă acoperise băiatul acela, nu o observasem până atunci. Nu înţelegeam nimic, am pus mâna pe ea. Un alt bilet. L-am deschis repede şi pe acesta: "Te iubesc mult de tot...ţi-am lăsat ţi-e jacheta mea...o să te ajute!" Eram în pragul nebuniei. Acum parcă abia aşteptam miezul nopţii! Toată povestea asta trebuia să se termine! Eram foarte slabită, nu mai mâncasem de atâta timp, însă am preferat să încerc să dorm. Nu prea aveam poftă de mâncare. Nu am reuşit însă să adorm! Amintirea acestor "vise" sumbre ce-mi chinuiau nopţile nu-mi dădeau pace...imaginea chipului [nu era nevoie de “chipului”] băiatului acela, vocea sa atât de frumoasă îmi răsuna în adâncul fiinţei mele ca un ecou. De ce mi se părea atât de cunoscut? În interiorul fiinţei mele[ ai mai repetat “ fiintei mele “ si inainte , suna urat cand repeti cuvinte sau structuri] se dădea o luptă grea.
Tot acest haos luă sfârșit , soţul meu sosise acasă, ce-i drept c-am târziu! M-am grăbit să ascund jacheta şi cele două bilete. Nu doream să afle de ele , ar fi putut crede altceva. Mi-era aşa de dor de el! Cel puţin aşa credeam. Aveam nevoie de el, mă simţeam aşa de rău, aşa de singură. Intră[ am observat ca spui folosesti imperfectul , deci iti recomand sa utilizezi si perfectul compus . E si el un timp dragut si frumos >.< merita folosit] în cameră. Părea obosit şi trist. Îmi aruncă o privire tristă şi goală. Nu părea surprins să mă vadă.
-Bună...Te simţi bine ??? spuse el cu o voce răguşită.
-Da...cu toate că nu era aşa, nu mi se părea firească nepăsarea sa şi vroiam să aflu mai multe. De ce eşti aşa de abătut? S-a întâmplat ceva?
-Nu, spuse el sec şi răspicat. Mă duc la baie. Noapte bună!
-Bine?!
Noapte bună? Ce vroia să însemne asta? Doar nu se culca la baie. [ trebie sa adaug , foarte buna observatie ! ] Totul începea să mi se pară din ce în ce mai ciudat. După 45 de minute ieşi de acolo mai abătut şi mai trist decât intrase. Aruncă o privire camerei. Privirea îi căzuse pe micul dejun de care nu mă atinsesem.
-N-ai mâncat astăzi?
-Nu, mi-a fost c-am rău.
-Înțeleg...şi înghiţi în sec.
-Iubitule...eşti sigur că nu s-a întâmplat nimic, eşti aşa de trist. Mă îngrijorezi!
-Nu, sunt bine. Am avut o zi proastă atâta tot...
Se vedea că mințea...mă minţea pentru prima oară de când ne-am căsătorit,1 an.
-Bine atunci. Noapte bună, iubito! Sunt cam obosit! mă sărută pe frunte şi se afundă în așternutul patului.
N-am mai stat nici eu mult în căutarea răspunsurilor la întrebările ce-mi împovărau mintea şi aşa foarte tulbure... |
Destul de bun acest capitol. Am o presimtire ce baiatul asta a fost un prieten de-al ei dintr-o viata trecuta sau cine stie . In fine , ce am de reprosat este ca folosesti , cum ti-am mai zis , imperfectul si pe mine ma cam zgarie. Poti folosi si perfectul compus ,asa cum ti-am sugerat si mai inainte.
Imi cer scuze ca nu am mai criticat pana la capitolul de zi , dar de obicei asa fac si scoala asta ma retine de fiecare data . In schimb , promit ca o sa las un comentariu la fiecare capitol adaugat de acum incolo . ^^ Spor la scris , la teme si scoala !
_______________________________________
Inuyasha, David Tennant, Benedict Cumberbatch, and
Ukyo, Toma, Dostoievski and Liviu Rebreanu are mine! So stay away!
Rammstein, Jon Bon Jovi si Allucard sunt ai mei! Grr
|
|
Cand faci un capitol incearca sa-l faci mai mare. 
ştiu că există dar sper că o să învăţ cu timpul să nu le mai fac...
Aştept comenturi***
