Enderlicht
Moderator
 Din: Shangri-La in reverse
Inregistrat: acum 13 ani
Postari: 540
|
|
_______________________________________________________________________________
Capitolul IV – Edenic
Un suvoi de ganduri rabufnea asupra grumazului lui presarat cu picuri lini de sudoare. Acesta insa, refuza sa se supuna mediului, nevrand sa tresara din somnul in care zacea, probabil de ore in sir. O singura schimonoseala a nasului dadu de inteles ca nu era o persoana prea matinala.
In timp ce voalul albicios si tulbure ii dezveli irisii perfect minerali, Deidara inhala adanc o gura de aer, rasufland molatic. Albusul palit al tavanului, pe alocuri sfredelit de nuante vestede-galbui, il facu sa realizeze ca, cel mai probabil, se afla intr-o clinica, poate chiar spital. La urma urmelor, blondul, desi deborda de incapatanare, era perspicace.
Poate chiar prea vigilent pentru lumea in care ajunsese pe cai necunoscute lui.
Acesta se ridica subit din pozitia orizontala, fapt ce i-a trimis un junghi in zona abdominala, aproape impietrindu-l. Cateva secunde, ritmul cardiac accelerat reverbera senzatia in intregul lui organism. Si-a apropiat mana de locul inflamat, strangand cu putere soldul.
Calmandu-se, incepu sa inspecteze, aproape matematic, fiecare unda din acea incapere. Era precaut, nevrand sa aiba de a face cu vreun inamic nedorit. In aceste momente, daca cineva ar fi fost martor la rotatiile sincopate ale capului sau la ochii lui scrutatori, ar fi catalogat scena drept caraghioasa. In lumea aceasta, ceea ce facea el se asemana cu o mama bezmetica si ingrijorata pentru pruncii sai.
Cu toate acestea, el a continuat sa spioneze si cel mai mic fir de scama, in speranta ca acesta va rezona indeajuns de rasunator. Spiritul lui de observatie parea, insa, sa omita ceva, poate crucial.
Trezita de intepaturile provocate de fisurile volatile, cat si de presiunea prezentei apasatoare a blondului, fata picoti dulce. Ea adormise la capataiul baiatului, asteptand o noapte intreaga ca acesta sa se trezeasca.
Abia in acest moment, Deidara sesiza ca incaperea era incarcata si de o alta aura, pe care, pana acum nu o remarcase. Cufundarea adanca in cearsafurile patului metalic, cat si rasuflarea ei tainica si fina au camuflat-o definitiv.
Sofia isi freca pleoapele, cascand profund. Deidara inca o privea nedeslusit, gandurile ascunse in pictura fetei neputandu-i fi citite.
Dezmeticindu-se, isi dezvalui albastrul, spre a se intalni cu un albastru la fel de cristalin, invesmantat intr-o briza patrunzatoare de naivitate.
Caci, in momentul in care doua oglinzi se infrunta, toate izvoarele stau neclintite, timpul insusi se opreste din caligrafierea notelor istorice pe portativele stradale intesate de oameni, iar reflexii infinite se rasucesc in pupilele innegurate ale orbilor. Secunde la rand, susurul harpelor angelice se rarefiaza dilematic, ajungand sa fie semne.
Semne care, de multe ori, transmit mai multa caldura decat cele mai cuvioase graiuri.
Sofia si-a inabusit un fior ce ii pornea din stomac, fiind prima care sparge velurul linistii :
« Probabil te intrebi de ce te afli aici… », surade aceasta, fortat. Nu se putu abtine si isi duse mana in par, scarpinandu-se nervos, ca si cum ar fi fost vinovata.
« Daca vrei, poti depune plangere impotriva noastra, chiar ne pare rau pentru ce s-a intamplat. Fratelui meu oricum i-a fost suspendat permisul, din cauza accidentului. Totusi, daca ai nevoie de ceva, orice, noi iti putem oferi chiar adapost. Ieri a fost prima noastra zi in acest oras, de curand am cumparat un apartament prin imprejurimi.
Ne pare teribil de rau pentru daunele create. », incheie aceasta inocent, insinuand o rugaminte. In adevar, neatentia a fost a lui Deidara, in momentul in care s-a avantat in acea intersectie, pe culoarea rosie a semaforului.
Baiatul incuviinta, aproape absent. Incepu sa isi aminteasca, vag, succesiunea de episoade ce avusesera loc cu o zi inainte, impreuna cu venirea in aceasta lume si plecarea lui Sasori cu acei baieti in vehiculul acela ciudat si… I-a clincanit un clopotel, tresarind in momentul in care a vazut automobilul in frantura de film ce i se derula in minte.
« Doctorii au spus ca … ai putea avea amnezie. Iti amintesti ceva, orice, legat de tine sau de viata ta ? », intreba Sofia, usor timorata.
Chiar in acel moment, pe usa camerei isi facu o aparitie furtunoasa fratele Sofiei.
« Eric ! », tresare fata bland.
« S-a trezit. », spune acesta usurat, gafaind. « Am fost pana peste drum, sa cumpar ceva de mancare, apoi asistenta m-a sunat, spunandu-mi ca te-ai trezit. », explica acesta, uitandu-se blajin la Deidara, apoi atintindu-si degetul catre fereastra ce separa incaperea de holul spitalului, si care permitea supervizarea pacientilor din exterior. O asistenta tanara, poate chiar in floarea varstei, privea zambitoare cele trei persoane care se aflau in interior.
O dunga rosiatica ii brazda turnura Sofiei, dizolvata repede insa in pielea ei imaculata.
Deidara nu putu sa asimileze acest vartej de informatii, ramanand blocat la momentul pronuntiei cuvantului ‘amnezie’. Ceva din interiorul lui, un instinct afundat in vreme, parca il indemna sa isi rescrie istoria. Ii spunea ca acest cuvant ii va salva viata.
« Cine sunteti, un ? Cine sunt eu, un ?! », incepuse acesta sa rosteasca teatral, incruntandu-si chipul luminat.
Asistenta pasi sfios pe usa, chiar in acel moment. Auzise intrebarea pacientului, si, conform asteptarilor, ofta, indreptandu-si privirea catre fratele Sofiei :
« Se pare ca baiatul are, intr-adevar, o forma temporara de amnezie. ». Se indrepta apoi gratios catre un ghiozdan, din care scoase precaut un buletin si o legitimatie, inmanandu-i ambele documente lui Deidara.
Blondul le citi pe amandoua, vazandu-si poza in coltul din dreapta al ambelor carduri :
Carte de identitate
Ethan Harrison. 14 martie 1995. Parinti : Philip Harrison & Marta Harrison. Masculin. Municipiul Stanford.
… insotita de tot soiul de cifre imposibil de decodificat pentru el.
Legitimatie pentru acces in Colegiul de Arte si Stiinte ‘Muller’
Elev : Harrison Ethan
Data nasterii : 14.03.1995
Numar de inregistrare : 455672
Deidara ramase stupefiat la surplusul de informatii ce i se ofereau. Totusi, acestea nu ii transmiteau nimic concret.
Sofia se apropie de el, examinand legitimatia.
« Ah, esti student la colegiul la care m-am inscris si eu ! Maine va fi prima mea zi de cursuri. », spuse aceasta, intrerupt. Ar fi voit sa il intrebe despre atmosfera in acel colegiu, dar, isi reamintise brusc de faptul ca acesta nu detine nici macar minimul necesar de informatii despre propria persoana.
« Cu ajutorul datelor figurate in acele doua acte, am reusit sa obtinem un numar de telefon catre domiciliul tau. Dar, de azi de dimineata, sunam incontinuu si nimeni nu raspunde. Autoritatile sunt acum in drum spre colegiul ‘Muller’, pentru a vorbi cu directorul, sau cateva cadre didactice care ne-ar putea ajuta sa te identificam. », spuse asistenta, cat mai profesional posibil.
Toti sperau ca memoria baiatului sa revina, macar la revederea unor persoane cunoscute. Cu toate acestea, ei nu cunosteau substantialul : faptul ca, oricat ar incerca, Deidara nu isi va aminti niciodata trairile alter ego-ului sau, Ethan.
________________________________________________________________________
Dimineata il razbi si pe el, trezindu-se amortit si mahmur intr-un pat maret, aproape matrimonial.
Incetul cu incetul, isi reveni in fire, vizualizand intamplarile din seara precedenta…
“Masina demara in viteza, ajungand intr-o clipa in fata unui local din interiorul caruia erupea un fum dens si o miasma necunoscuta roscatului.
«Ha, ha, baieti, in seara asta bem ! », striga grasanul, cautand neortodox cu privirea niste domnisoare atragatoare.
Asezandu-se la masa, un blond cu parul cret si privirea ascutita comanda whisky pentru toata lumea, pretinzand ca face cinste.
Cativa strambara din nas, amintindu-si cum a fost ultima data cand a ‘facut cinste’, imbatandu-i pe camarazii sai atat de tare incat ajunsesera sa fie convinsi sa isi plateasca singuri bautura si sa mai si comande un rand pentru blond.
Sasori parea total neafectat de cercul de oameni pe care il frecventa, asteptand ca totul sa decurga de la sine. In momentul in care bautura a sosit, acesta isi roti incheietura mainii in aer, imbiind aroma sa se indrepte catre narile lui fragede, ca un adevarat degustator. Alcoolul nu ii era in totalitate strain. Totusi, la viata lui de 36 de ani, a avut ocazia sa puna gura pe cateva pahare de sake.
Iar, de aici, nu a putut rezista tentatiei, si a fost inghitit de val.”
Clarificandu-si gandurile, tresalta din pat, repezindu-se spre sifonier, imbracandu-se si incaltandu-se cu ce gasise aruncat prin camera.
Petrecu un singur moment pentru a verifica daca clepsidra si cartea erau la locul lor, in ghiozdan, apoi o tuli pe usa, tropaind pe scari si iesind turbulent din casa.
Alerga detasat pe strazile pustii, neputand sa acorde atentie celor din jur, fiindca un singur gand il strafulgera :
« Deidara ! »
_______________________________________________________________________________
Cheers ! 
Modificat de keepthefaith (acum 12 ani)
_______________________________________
~ Fost-am keepthefaith/Regen/Licht, candva. ~
Took my love down to Violet Hill , There we sat in snow.
|
|
): 'Pe portativ', 'The volume'.
!
un nou fic scris de Ioana dar de data aceasta singura, as vrea sa o vad si pe "camarada" da facand asta. 
. Iti multumim fiindca existi ! Din pacate , creierul meu prafuit nu imi permite accesarea altor parti pentru a-ti lasa un comentariu mai lung . Si ce-i drept , meriti din plin un comentariu la fel de frumos si amplu ca un capitol de-al tau ! Inca o data iti spun ca te iubesc ! >
! Cheers. 
! ly 
