crazy.girl
Membru
 Inregistrat: acum 13 ani
Postari: 34
|
|
Am sa incep un nou fic..insa nu stiu cat de repede voi posta. Am deja pregatite 4 capitole si sper sa le fac pe urmatoarele repede . Sper sa va placa si astept de la voi multe critici..pentru a ma perfectiona in viitor.
Iata capitolul 1:
Mărul interzis - Capitolul 1~Cautandu-ma pe mine.
-Ce faci?
-Hey..Alex..Bine. Tu?
-Vorbesc cu prietena mea cea mai bună.
-Iar eu vorbesc cu singurul meu prieten. Apropo, dacă vrei să mai rămâi cu puţină demnitate şi să îţi păstrezi reputaţia, a-i face bine să nu mai vorbeşti cu mine in public.
-N-ai şanse.
-De unde ştii?
-Doar ştiu, îmi făcu din ochi şi îşi arătă zâmbetul de ‘’şmecheras’’, după care plecă în clasă şi eu după el.
Here I am. Micuţa Lexie, dacă pot spune micuţa în clasa a 11-a; mai bine spus că sunt micuţa 007, ‘’sărăcuţa cum sunt privită de profesori. Mica fetiţă care aproape a ucis un om, fruntaşa clasei, cea care îşi ‘’afunda’’ necazurile în învăţat, prietena tuturor când se apropie examenele/tezele, fata deprimată care nu vorbeşte cu nimeni, care stă singură în ultima bancă, in fundul clasei; defapt să vă zic adevărul despre mine: sunt fata care îşi ‘’afunda’’ întreaga viaţă in skateboarding, fata care este cunoscută sub numele de ‘’cod’’ 007 – majoritatea nu îmi cunosc numele, deşi mă ştie toată şcoala din cauza unei bârfe răpândite de fosta mea BFF, Emily, care habar nu are ce s-a întâmplat în acea noapte de aprilie târzie, când ploaia şi petalele de cireş dansau valsul lor ciudat, Emily ţipa ca şi cum venea moartea dupa ea, eu cu pistolul în mana, cu tegetul pe trăgaci, iar stropii de ploaie spălau sângele de pe ciment.
Amintirile din acea noapte furtunoasă mişunau prin micul meu cap’şor, când sunetul enervant al clopoţelului mă trezi din meditaţia mea în trecut.
Am ieşit din clasă cu iubitul meu skateboard [my first boyfriend] în mână, iar ghiozdanul cu o toarta în jos şi una care sprijinea ghiozdanul pe mâna mea. Mă îndreptam liniştită spre dulapul meu, când my ex-BFF împreună cu blondele ei [doar in situaţia phsihologică] au trecut pe lângă mine:
-Hey..micuţă EMO...spuse ea ironic ca o piţipoancă.
-Hai să clarificăm ceva: cei care-s EMO au motivele lor, din cauza cărora fac ceea ce fac – poate trec printr-o perioadă mai grea din viaţa lor – dar tu, cum veyi viaţa ROZ, defapt tot ce vezi tu e roz, habar nu ai cum e să vezi viaţa ALB-NEGRU. So, shut up and move your ass.
Da...am zis că-s fata deprimată care nu vorbeşte cu nimeni, dar când mi se spune EMO, îmi pierd complet calmul, îmi ies din fire, şi ma iau de persoana respectivă [nu conteaza cine e]. Memoriile acelei nopţi, imaginile pline de spaimă, eu blocată cu pistolul înspre o persoană, cu degetul pe trăgaci şi ... Ţrrrr, sunetul clopoţelului mă scoase din transă, ca de obicei. M-am dus la ora de pshihologie, unde, desigur, profa întârzie. Pe banca mea, se pare, stătea cel mai frumos, şmecher, popular şi ... tâmpit [părerea mea, cel puţin] băiat din şcoală, Mark, alături de colegii lui din echipa de basket.
-Salut, emonelule! mă ’’salutase’’ folosind acel apelativ.
-Salut şi ţie, Mark! i-am spus zâmbind ironic. Acum da-te jos de pe banca mea, pentru că ora asta chiar nu am chef de glumele tale de rutină.
-Dacă mă săruţi.
-Nu vreau, am spus plicisită.
La auzul acestor cuvinte, toată clasa se întoarse spre mine mirată şi începură să şoptească:
’’Nu?! Lui Mark?! Fata asta e chiar....’’
-Fiindcă nu sunt una din fetele care îti cade la picioare, tu încerci să mă seduci. Ei bine...cu mine nu merge. Nu mai încerca să mă linguşeşti, pentru că te urăsc deja şi asta nu se va schimba niciodata, deci da-te, te rog, de pe banca mea.
Se dădu jos, în sfârşit. După 5 minute profa îşi făcu apariţia. Începu să pălăvrăgească despre emoţii şi, desigur, nu eram atentă. Eram cufundată în gândurile mele: ploaia se izbea de ciment, ţipătul lui Emily îmi intra pe urechi, lacrimile îmi curgeau pe obraji şi deodata:
-Hello, Lexie! Dacă ai de gând să dormi la fiecare ora de pshihologie, cred că mai vine ţi-ai aduce o pernă, îmi spuse doamna Charlotte.
-Da! Îmi cer scuye, am spus eu buimacă.
Ora se termină şi nu mai aveam alte ore pe ziua de azi. Mi-am luat skate’ul şi m-am dus acasa.
Locuiesc cu mama mea, Emma, care e deasemenea şi cea mai bună prietenă a mea. Cu ea pot vorbi orice; ea mă alină, ea mă iubeşte, ea ar face orice pentru mine. Ea e îngerul meu păzitor. Tatăl meu a murit acum câţiva ani. Mama îmi spunea mereu că a fost un om bun şi că ne-a iubit pe amândouă, iar acum el ne păzeşte. O cred pe cuvânt; ea nu m-ar minţi niciodată.
Mi-am făcut temele, ghiozdanul, şi m-am culcat. Dormeam singură în cameră. În visul meu, mai bine spus coşmarul meu, apărură acele imagini terifiante,
’’POC’’ – se auzi o împuşcătură. Persoana din faţa mea era plină de sânge, dar nu era moartă, şi avea doar o rană superficială. Era băiat. Printre frânturile amintirilor mele, i-am văzut faţa. Era Derek. Fostul meu iubit; dacă se poate spune iubit când el nu m-a sărutat niciodată. El mă vedea ca pe o soră‚ eu ca pe un fratem deşi, eram împreună. Nu apăsasem eu pe trăgaci. Era altcineva. Am simţit ţeava rece de oţel lângă tâmpla mea:
-Dacă vei scoate orice cuvânt, te voi omorî, dar mai întâi pe prietenii tăi, îmi spuse o voce joasa.
-Dar...
-Am spus nici un cuvânt. Vei răspunde doar la întrebările mele.
Uitându-ma cu atenţie la el, mi-am dat seama ca era EMO. Era colegul meu de la ora de anatomie, Edward.
-Sunt EMO, dar nu ma droghez! spuse el în continuare. De ce vreţi să stricaţi viaţa altora?
-Eu....
-Nu am terminat! De ce înfloriţi anumite lucruri? Vroiam să merg la o facultate bună, să am un viitor!! Dar acum, se pare că, sunt un drogat...
Clipele de tăcere îşi făcură locul
-Zi!
-Edward, te rog, linişteşte-te. Nu eu am pus acele poze, ştii bine, dar nu am putut să mă împotrivesc.
-Ştiu că nu ai făăcut nimic...spuse el cu lacrimi în ochi, realizându-şi fapta. Îmi pare rău, îmi pare sincer rău. Mă îmbraţişă şi fugi.
Derek avea doar nişte răni superficiale. Emily credea că eu l-am rănit pe el, şi aşa am ajuns fata denumită 007. Am hotărât ca acesta să fie secretul nostru, luând toată vina asupra mea. Ei au plecat acasa, iar eu am rămas singură.
-Nuuuuuuuuuuuu...am început să ţip.
M-am trezit. Mama era lângă mine. I-am spus plângând:
-Mamă, de mâine o să redevin cine eram: fata ce o aveai înainte; fata tupeistă, dar în acelaşi timp politicoasă; fata veselă, dar întotdeauna cu urme de nostalgie pe faţă. Dar, trebuie să-i găsesc pe cei doi, Edward şi Derek, pentru a le cere scuze...
-Draga mea....spuse ea începând să plângă. Mă bucur că te-ai regăsit. Mă bucur să o am pe fata mea înapoi, mă bucur că eşti a mea, dar nu îmi pasă cum eşti; tot ceea ce contează e să fii lângă mine. Acum culca-te. Mă sărută pe frunte si vru să iasă din cameră, dar vocea mea o opri:
-Dormi cu mine! am spus eu ştergându-mi lacrimile.
Mama se aşeză lângă mine.
-Totul va fi vine, scumpo.
Astfel am adormit lângă îngerul meu păzitor; am adormit EU; nu eram altcineva, nu mă simţeam altcineva; eram EU.
Modificat de crazy.girl (acum 13 ani)
_______________________________________
You only live once, but if you do it right, once is enough.
Don't depend too much on anyone in this world, because even your shadow leaves you when you're in darkness.
Do what makes you happy.
Be with who makes you smile.
Laugh as much as you breathe.
Love as long as you live.
My blog:
|
|
)! Noaptea minţii! 
