♥ Şhaggy.
Membru
 Din: In Yaoi Land. : x
Inregistrat: acum 14 ani
Postari: 167
|
|
Ceau, ceau la toată lumea.
Păi acum în ultima vreme mi-a venit o idee pentru un fic yaoi şi m-am gândit să-l postez şi aici şi desigur că îl mai am postat pe încă un forum mare, pe care cu siguranţă îl ştiţi. Aşa că nu mai vreau să mai aud că am plagiat sau reustul, căci nu sunt genul. ^^ Mulţumesc!
Sper să vă placă.
Cu ritm în sânge
~*Prolog*~
Pas cu pas mi-am făurit cărarea. Privire cu privire, mi-am pictat lumea. Toate aceastea prin picuri umede, multicolore, au prins viaţă, petele materializându-se astfel o nouă eră s-a deschis. Una în care concepeam existenţa mea, unde eram licuriciul cel ce, strălucea în negura puternică a serii.
Poate un vis, poate realitate, în continuare mă scufund precum un submarin în adâncul necunoscut, iar ziua zbor pe cerul senin precum un avion, aspirând spre ceva măreţ. Dar... există şi alte lucruri mult mai importante decât aceste „perfecţiuni”.
Atunci când mă adâncesc în valul tumultos, simt neliniştea, sentimentele ce se nasc din inima mea, atât de puternice sunt, încât mă doboară, iar atunci când plutesc printre norii albi, simt că ceva cald şi plăcut mă învălui într-o mantie de mătase, gândurile şi speranţele nu au limite.
Şi cu toate acestea ceva se aprinde, ceva mocneşte, lumina-i înflăcărată se zăreşte într-un punct distant, acolo unde soarele scapătă şi ritmul pulsează în sânge. E ceva, care mă înebuneşte.
O văpaie roşiatică, fierbinte, într-o seară atât de rece.
Capitolul I
„ Eroul ”
Cine ar fi crezut că New York-ul avea să fie atât de aglomerat, iar căldura atât de insuportabilă, mă aşteptam la ceva mai simplu, dar se pare că nu am cercetat îndeajuns de mult aceste meleaguri vestice.
În comparaţie ţara mea, totul decurge cam la fel: lume multă, aglomeraţie, trafic azurzitor, motoarele maşinilor pârâie pe şoselele încinse, iar bărbaţii nu se pot abţine din a nu fluera câte o fată mai deochiat îmbrăcată. Chiar dacă aceasta doreşte doar să se răcorească într-o zi atât de fierbinte.
Sunt de câţiva ani aici şi în fiecare zi rutina mea nu prezintă nici o schimbare, din păcate deja încep a crede că mă pierd prin această junglă plină de clădiri gigant, fast-food-uri şi cartiere cu fel şi fel de persoane dubioase, poate agresive.
Am locuit la o familie de aici, maxim doi ani, dar se pare că nu m-au învăţat cum să pot trăi într-un oraş atât de mare... Simt că am fost izolat de această societate americană şi acomodarea mea se pare că încă este în „floare”, nu am prieteni de loc.
Mă simt ciudat, toţi de fiecare dată îşi ţintesc privirile, parcă uimiţi de apariţia mea bizară. Chiar dacă sunt de origine asiatică, am ochii mai ascuţiti sau freza mai cu breton lung, nu înseamnă că trebuie să fiu discriminat în acest fel haotic, care mă tulbură de fiecare dată atunci când calc cu talpa pe trotuarul de afară.
Comparaţii şi iar comparaţii, asocieri după asoceri, asta fac zilnic şi de doi ani consider că singurul meu drum a fost de la casa familie Smith, până la şcoală, magazin şi din nou casa. Cu toate acestea, mă simt nou, dornic să încep o nouă viaţă.
Cu rucsacul plin, o plasă de alimente, o hartă desfăcută în mâna dreaptă, îmi fac loc printre diversele persoane de care mă lovesc şi rar mă văd rezemat de clădiri cu o construcţie din cărămizi roşii, unde mă bucur de răcoarea pe minut oferită de acei câţiva nori care mai acoperă soarele.
E plăcut, descopăr o altă parte a oraşului, o altă mască. În cartierul precedent unde mi-am făcut veacul îm cei doi ani care au trecut, totul era cam cum era acasă la mine: o lume stilizată, rafinată, impecabil, alb imaculat, plictisitor... Dar aşa sunt eu defapt sau aşa eram, căci nevoia de o schimbare îmi rodea gândul de câteva zile în coace.
Pe drum nu mă opream din a admira lumea ca îmi aducea o inspiraţie uriaşă, mintea umplândumi-se de tot felul de lucruri frumoase, vii, spontane şi simţeam nevoia să iau o pauză din mers, să apuc câteva şpreiuri colorate şi să pictez un zid mare de bloc. Şi asta trebuia să fac, atunci când o idee mă lovea trebuia obligatoriu să încetez orice fel de alt lucru, pentru a-mi elibera prin mâini întreaga imagine, întreaga viziune.
Fiind aproape şi de plajă, unde valurile loveau uşor malul auriu, am gâsit un perete liber numai bun de „aranjat” - acesta aparţinea unui local, iar când un angajat sau proprietar mi-a ieşit în întâmpinare, l-am rugat să-mi de-a voi să-i stilizez puţin teritoriul. Cu aprobarea acestuia, am lăsat rucsacul jos, plasa lângă acesta şi am scos după tub cu tub, începând să le analizez pe fiecare în parte, pentru a mă decide cu ce nuanţă voi lucra pentru fundal. Un cyan, apoi urmat de alte câteva pete de albastru marin, un veryui mai închis, apoi scrisul - care reprezenta desigur, numele localului - api spre final am dat diverse forme doar pentru a arăta mai în detaliu, imediat ce am terminat mi-am aranjat lucrurile în rucsac şi chiar am fost plătit pentru treaba bună, mi-am continuat drumul spre noua mea locuinţă.
Da, aveam să mă mut, din această zi trebuia să locuiesc de unul singur, chiar dacă ai mei nu au fost de acord, spunând că nu trebuie să fac astfel de schimbări, căci locul meu este acolo şi nu acolo... prostii.
Consider că o schimbare nu are să strice viaţa nimănui, din contră îmi doresc una foarte tare. La vechiul liceu, unde am şi primit bursă, chiar dacă era renumit, copii aceia păreau roboţi, fără personalitate... sau aveau ceva, dar ascunsă după o cortină groasă.
Am fost foarte entuziasmat că voi putea face un liceu în America, am plecat chiar şi mai devreme din Japonia, nu m-a afectat în mod negativ, dar chiar şi aşa observ că lumea de aici nu prea pare atât de prietenoasă când vine vărba de asiatici ca mine, sau arăt eu atât de ciudat.
Poate mă trezesc dimineaţa cu părul ciufulit sau seara părul îmi acoperă chipul din cauza oboselii, dar în rest mă îmbrac şi mă comport normal.
Când am ridicat ceasul de la mână am oftat prelung, deja era şapte seara, iar afară se însera treptat, ajunsesem lângă pot şi nu mă mai opream acum din a mă bălăncâni pe acea balustradă kilometrică ce despărţea lumea mea de cea agvatică, a necunoscutului.
Soarele mocnea frumos în apa cristalină, mici sclipiri se oglindeau chiar şi noaptea, afară se răcorea. Nici nu mă mira atmosfera aceasta, a trebuit să-mi trag eşarfa lungă pe gât.
Era începutul lui septembrie, şcoala avea să vină, iar eu mă simţeam nepregătit, din nou... Cât timp stăteam tăcut şi cu nesăţ înghiţeam aerul, în spatele meu au început să se audă tot felul de zgomote ce alarmau o ceartă dintre doi băieţi. Nu am priceput motivul, dar se părea că eram doar eu cu ei, aşa că evitând orice contact am continuat să privesc cerul, dar nu a durat foarte mult că vocea unuia mi-a răsunat atât de grav în timpane, cutremurându-mă complet:
- Hei tu! a exclamat acesta, eu îndreptându-mi spatele. Da tu, cel cu frezura de ciudat, poţi să-mi faci o poză cu frumoasa domnişoară. Tonul lui era puternic şi când mi-am întors privirea, acea fată părea mai mult agresată, decât luată lent în braţe şi strânsă la piept cu dragoste, cât de brutal putea fi.
- Eu? Am întrebat nesigur, căci mă panicasem, mai erau încă cinci de teapa matahalei, toti negri.
- Faci pe prostul cu mine, omule?! Ţi-am spus să-mi faci o poză cu paraşuta, eşti surd?!
Mă blocasem şi începusem să-mi muşc buza inferioară, simţind cum saliva mi se strângea în gură.
- Nu am aparat. Spusesem eu printr-o răsuflare, închizând apoi ochii, dar deschizându-i apoi din nou, când unul din tipi mă ridicase în sus, doar cu o mână.
- Lasă-l, nu are nici o vină! Strigase tănăra negresă care în continuare era ţinută de gât, de bratul dur al acelui tânăr.
- Eşti proastă! Doar o paraşută infernală care nu ştie să îşi facă treaba cum trebuie. După ce se răstise la ea, ridicase bumnul, eu zmucindu-mă şi reuşind a mă elibera şi alergând spre fată, am încasat pumnul în locul ei. Durerea săgetându-mă fulgerător prin toţi nervii şi oasele, parcă spărgândumi-le, nici nu apucasem bine să mă ridic şi să-i trag câteva, căci se năpustiseră restul asupra mea, mobilizându-mă, ca şeful lor să mă scalde în pumni şi picioare.
- Nu, nu, opreşte-te, fiară, animalule! Striga în disperare fata, având lacrimi în ochii de un căprui izbitor de blând şi cald.
- Asta meriţi dacă nu mă asculţi chinezule, îţi place? O să primeşti cât doreşti.
Cât de brutal se manifesta, chiar nu îmi mai simţeam stomacul sau braţele căci lovea cu forţă. Dar într-un final o voce se făcuse auzită, toţi oprindu-se şi ascultând de băiatul de la orizont.
- Yo, ce naiba se întâmplă aici? Nu ţi-am spus de atâtea ori să nu iei în bătaie pe altii care nu au nici o bine. Păşea calm şi sigur, mă făcuse să-mi mijesc privirea spre el, iar pleoapele de abia dacă le mai puteam ţine deschise.
- Lil`, amice, nu e ceea ce...
- Mai lasă-mă cu toate dulcegăriile ăstea Roxe, eşti un gunoi şi asta vei rămâne. Mima cu degetele, tot corpul i se mişca şi gândeam că limbajul său îi speria pe tip, chiar dacă nu prea mai auzeam nimica. Şi tânăra domnişoară?
- Lil`, frate e doar...
- Ne, ne, ne, nu sunt frate cu tine omule...
În seara aceea băiatul acesta, a cărui nume doream să-l aflu a doua zi, dacă aveam să mă mai trezesc, mi-a devenit erou, mi-a salvat viaţa şi nici nu a ridicat un pumn. Cât de mult curaj trebuia să aibă să se confrunte cu un om ca tipul ce se milogea după iertare.
A urmat o ceaţă, apoi negru, am rămas inconştient şi nici că mai ştiam ceva de mine...
Modificat de ♥ Şhaggy. (acum 13 ani)
_______________________________________
|
|
