Hildegard
Critic
 Din: Caliacra
Inregistrat: acum 12 ani
Postari: 853
|
|
Hello there ^^ ! Buna , Denisa ! Am sosit cu critica ! Primiti ? Eh ,oricum intruu . ^^ Ceea ce vezi scris cu galben sunt corectarile mele la greselile tale de ortografie/tastare , iar ceea ce vezi cu albastru sunt corectarile mele la greselile tale de exprimare. Let’s go !
Cookie_Monster a scris:
Capitolul 1.Lucruri lasate in urma[ la început scriem Capitolul I , lăsăm alineat , dacă are un nume , în cazul tău “ Lucruri lăsate în urmă” , îl punem pe centru , exact sub “ Capitolul I “]
Ma numesc Miruna, am 15 ani.Sunt o fata isteata,curajoasa,sufletista,simpatica si putin geloasa.Ador muzica si imi iubesc prietenii.[Ok , asta a fost prea devreme ! Și descrieri de acest gen nu captivează cititorul , plus ca nu îți folosește la nimic]
Simt cum o mana plapanda imi atinge parul,iar un glas divin imi spune sa ma trezesc.Deschid incetisor ochii,dar nu vad pe nimeni,deodata o silueta neagra apare pe peretele din stanga mea.Ma apropii usor de perete , dar brusc umbra dispare.Simteam un fior rece prin tot corpul care m-a facut sa tip cu toata puterea mea.Parintii mei,auzind tipetele au urcat sus in camera mea.Le-am explicat tot ce am vazut,dar ei mi-au spus ca era doar imaginatia mea,desi eu eram foarte sigura de ceea ce vazusem.Din acel moment am stiut ca aceasta zi nu era una obisnuita.
Este o zi foarte trista pentru mine deoarece trebuie sa ma mut intr-un oras indepartat,lasand in urma rudele si prietenii.Totul este pregatit,desi eu sunt cu gandul la tot ce las in urma.Deodata intra mama in camera:
-Inca nu te-ai imbracat?ma intreaba ea.
-Of...am uitat cu desavarsire.
-In 30 de minute sa fi gata! Adauga ea putin autoritara.
-Bine...
M-am dus la baie,mi-am facut toaleta si m-am imbracat cu un top roz cu un ursulet negru mulat,o pereche de blugi mulati si o pereche de adidasi negri.Cobor usor scarile gandindu-ma la toate amintirele mele,toate prostiile facute cu colegi,
amintirile dureroase,lucrurile amuzante si tot odata lucrurile penibile.Cobor si mai mult pana ajung la usa.In curte,toti prietenii mei erau prezenti pentru a-si lua ramas bun.Cuvintele prietenei mele cele mai bune au facut ca lacrimile sa nu se mai opreasca.
Dupa cateva minute au plecat prietenii mei [ faci prea multe repetiții ! Aici repeți “ prietena, prietenii” și nu sună frumos , poți folosi un sinonim] si eu ramasesem singura in curte.”Inca o ora” imi repetam in gand.Mama observase ca sunt suparata si s-a apropiat incet de mine spunandu-mi:
-O sa fie bine,iti promit! Imi spune ea cu un ton bland[în primul rând ai uitat de punct la sfârșitul propoziției și dacă ai spus mai inainte “ spunându-mi “ nu mai repeți și în continuare la replica mamei. Dacă doreai să păstrezi “ cu un ton blând “ <- corect gramatical este “pe un ton blând” , trebuia să îl pui mai în sus la “ spunându-mi”]
-Esti sigura?o intreb cu o lacrima in ochi
-Dute sa te plimbi,poate te mai linistesti.
Pornesc cu pasi usori spre o padure.Vantul adie prin parul meu golindu-mi sufletul.Ma asez langa un copac intr-un loc pustiu,parca asteptand ceva.Un barbat cam de 30-35 de ani,blond,cu ochii caprui parca putin derutat se aseaza langa mine.
-Te simti bine, micuto?
-Da,sunt bine...ii raspund indiferenta
Imi atinge usor parul,coborand cu mana pe gat.Imi sopteste ”Vreau sa-ti beau sangele!”.Ochii lui disperati se facusera rosii.Un impuls infricosator era prezent in inima mea.Fug si tip disperata incercand sa scap de el.Padurea se terminase,in fata mea era o prapastie adanca.Ma opresc brusc la marginea prapastie.Ochii mi se inchid,printre pleoape vad doua picioare. Intunericul se asterne in ochii mei,o tacere eterna. |
Wow O.O deja îi spune ca vrea să îi bea sângele ? Poate e vorba de un vis , cel mai probabil așa se întâmplă ! u_u I ‘m an expert u_u
Ne-ai prezentat o parte din personaje , deși nu cred că ele vor fi punctul de atracție al acestui fic. Timpul , nu prea mi-am dat seama când se petrece acțiunea și nici de spațiu nu mi-am dat seama. Felul în care ai început e cam neghiob , ca să zic așa. Prea ultrafolosit și neinteresant . Poate o sa-mi dau seama mai încolo despre ce este vorba , cred că de niște vampiri ? Deși această temă este la fel de uzată ca sasusaku ... -_- my opinion. Nu o lua în nume de rău , dar nu captivezi prea mult cititorii cu astfel de teme ( nu știu cum să le zic ) .
Cookie_Monster a scris:
Heii... am venit cu nextul.[uitandu-ma mai in jos observ ca scrie “ Sfarsitul capitolului 1” , deci asta nu e next ( next=urmatorul) , ci o continuare!
Lectura placuta!
Ochii mi se deschid incetul cu incetul intampinati de o durere ingrozitoare de cap. In fata mea ceata, nimic mai mult, doar ceata care-mi provoaca un sentiment de teama.Sunt total confuza,nu pot gandii[un singur “i” e de ajuns],nu pot vedea,cu alte cuvinte nu pot face nimic. Sunt singura si mie tot mai frica, ce se intampla cu mine? Durerea de cap se intensifica tot mai mult,iar eu ma izbesc cu putere de pamantul rece. Totul se schimba, ceata dispare ,iar eu ma trezesc intr-o incapere intunecat, luminata doar de o raza a lunii.Firisoare de transpiratie isi fac aparitia pe fata mea in timp ce respiratia mea e tot mai sacadata. A fost un vis? Dar totusi... [vechea poveste cu ”dar totuși , oare vă va intra o dată pentru totdeauna în cap că se formează pleonasm ? ”Dar” înseamnă “totusi” ! Pleonasm de la trei mii de kilometri departare ! Ori il eliminați pe dar , ori pe totuși . Altfel nu se poate !] unde ma aflu? Ma ridic de jos, de pe pamantul rece si ma uit prin imprejurimi.Se pare ca nu este o incapere dintr-o casa[ Nu crezi că sună cam ciudat “ nu este o încăpere dintr-o casă “ ? Mult mai bine ai fi putut spune “ Se pare că sunt într-o peșteră “ , simplu , coerent], este o pestera, una foarte ciudata.... [ aici sunt patru puncte. Presupun că primele trei sunt cele de suspensie și celălalt , care habar n-am de ce l-ai unit și pe el , este punctul de terminare a propoziției . Dacă e așa , ar fi trebuit să lași un mic spațiu între cele trei și ultimul punct , ca să ne dăm seama și noi ] Ma uit mai atent si vad cateva inscriptii in perete,unde raza lunii lumineaza cat de cat.Aud cum frunzele se "lupta" cu vantul,ele scot[ar fi sunat mai bine “ scoțând “] un sunet asurzitor si totodata enervant. Imi intorc privirea spre un colt intunecat al pesterii unde zaresc doi ochi a caror culoare e una foarte frumoasa, o nuanta de mov deschis.Din acelasi loc se zaresc cateva suvite de par,o nuanta deosebita de turcoaz.Se aproprie tot mai mult pana iese din aceea umbra.In fata mea apare un baiat cam de varsta mea,dupa cum am spus parul turcoaz si ochii mov deschis.Ne uitam in ochii[” in ochii” ? Această structură nu prea are sens , adică un alt mod de a spune ar fi “ ne uitam unul la celălalt “ sau “ unul în ochii celuilalt “] cateva minute [,]dar isi indreapta privirea spre piciorul meu,mai bine zis spre genunchi.Ma asez pe jos si imi privesc piciorul,e acoperit complet de un lichid rosu, de sangele meu.Baiatul se uita atent la sange [ îți recomand să eviți repetițiile , găsește un sinonim, folosește-l și totul e OK ^^ ][,] iar ochii lui prind o tenta rosiatica, nu prea vizibila.Mi-am dat seama ca e un vampir,cum altfel ar reusi sa scape de cel care ma atacat fara rani?
-Si tu esti unul dintre ei, nu-i asa? Intreb eu cu o oarecare frica in glas. Ochii lui exprimau tristeăcolor[ poate tristețe] care ma copleseste total.
-Cum ti-ai dat seama?
-Ochii tai.... Spun eu refuzand sa-l privesc in ochii.[ de ce doi de “i” ? Nu e articulat ca să mai trebuiască încă unul !]
Linistea se asterne intre noi,nu stiu de ce nu mi-e frica de el, simt ca nu o sa-mi faca rau.Si dintr-o data imi amintesc...e noapte si trebuia sa ma mut! Am incurcat, sunt moarta! Alerg spre iesirea din pestera insa nimic... nimic nu mie cunoscut. Cum o sa ajung acasa? Ma intorc cu pasi marunti spre cel care m-a salvat acum cateva ore.Priveste in gol, e posomorat si asta se vede in ochii lui. Ma apropii tot mai mult de el si zaresc o lacrima in ochii lui care refuza sa cada,isi intoarce privirea spre mine si ma intreaba:
-Si tu crezi ca sunt un monstru,[ o altă greșeală și anume virgula înainte de “și” . În unele contexte ar merge , dar aici chiar nu-i văd rostul ! Se poate foarte bine și fără ea ] si tu te temi de mine nu-i asa? Ma intreaba cu o voce joasa in timp ce lacrima ii cade usor pe fata alba.
Urasc oamenii care se dau batuti, care nu lupta crezand ca este imposibil. Normal ca un lucru este imposibil daca nu lupti pentru el. In cazul lui, renunta la a mai fi om, el crede ca este un monstru insa nu este adevarat, un monstru adevarat nu m-ar fi salvat in fata unui alt monstru.[ poți spune doar “în fața altuia” , asta ca să nu mai repeți cuvinte ] Imi pare sincer rau pentru baiatul asta, insa cineva trebuie sa-l aduca la realitate. O lacrima isi face aparitia pe fata mea insa pentru a nu observa imi intorc capul in cealalta parte.Intr-o fractiune de secunda palma mea ii loveste chipul baiatului cauzandu-i o durere mica.
-Sa nu mai zici niciodata asa ceva! Ma rastesc eu. Acesta afiseaza o fata confuza, probabil este uimit de reactia mea, [ ar fi mers un “ dar” aici ] putin imi pasa ce crede.
Il ajut sa se ridice si il iau de mana, cand il ating [,]un fior cald trece prin tot corpul[ nu prea are sens ceea ce ai zis. Nu înțeleg al cui corp are acest “fior “].Il strang mai tare si incep sa fug pana la iesirea din pestera. In fata mea se afla o padure minunata, copacii "danseaza" in bataia vantului iar frunzele acestora cad treptat pe pamant. Vantul se joaca cu parul meu asemeni spicelor de grau, iar luna imi face ochii de culoarea ierbii sa straluceasca. Ma trezesc la realitate si imi amintesc ca trebuie sa plec acasa.
-Ma ajuti sa ajung acasa? Intreb admirand in continuare peisajul .
-Sigur...
Ma impinge de pe munte,*pestera se afla in munte* cum e posibil asa ceva? In fata mea se afla o padure,mai bine zis jos[,] iar acum sunt doar nori.Imi acopar ochii cu cele doua brate[Măi , eu nu aș zice tocmai „brațe” , mai degrabă „palme” , poate greșesc eu și atunci îmi cer scuze ] astfel incat sa nu vad unde cad. Lacrimile imi inundau fata si imi udau bluza complet, mie atat de frica [,] iar inima imi bate cu putere. Simt cum totul se opreste, nu mai simt vantul care-mi da senzatia unei caderi. Imi indepartez bratele si raman uimita, stau suspendata deasupra acelui baiat. Cum s-a intamplat asta, cum a ajuns atat de repede jos? Sunt pusa din nou pe picioare insa simt cum rana de la genunche arde, parca cineva mi-a dat foc piciorului. Corpul nu-mi mai asculta comenziile [,] iar eu cad jos. Ma uit din nou spre rana si vad cum sangereaza tot mai mult,in jurul meu era o balta uriasa de sange.
-Nu-ti face griji,te ajut eu. Imi spune el cu fata blanda si ma i-a[nu este nevoie de cratimă , pur și simplu nu trebuie ! Este verbul a lua , dacă ar fi fost „ i-a cumparat o prăjituă ” , atunci am fi folosit cratima] in brate.
A trecut deja aproximativ jumatate de ora[,] iar el inca ma duce in brate. Ma uit la el [evită să repeți cuvinte , in acest caz , pronumele „ el “ , de multe ori este enervant]cu coada ochiului si vad ca este foarte calm. E atat de liniste, doar pasarile mai canta cantecul lor minunat, e ciudat, defapt[ se scrie despărțit , deoarece sunt două cuvinte diferite , „de ” și „ fapt ” ] e toamna [,] iar noi tocmai ajungem la capatul pajisti[ mă gândesc că se scrie cu doi de “i”] prin care am trecut acum jumatate de ora. Acum, in fata noastra se afla o prapastie [,]iar dincolo de ea se afla o padure, aceasi padure pe unde am trecut eu. [ puteai să elimini cea de-a doua “pădure”  ]
-Cum trecem de prapastie?
-Sarim, cum altfel? Raspunde el [și aici puteai să nu mai pui pronumele „el “]cu un zambet mare pe fata.
Ma strange mai tare in brate si se apropie de prapastie. Inchid ochii si ma las purtata de vant, simt cum plutesc.
-Poti deschide ochii. Imi spune o voce familiara.
Pleoapele mi se deschid si vad din nou padurea, abia astept sa-mi vad din nou parinti[doi de “i” ]. Pe iarba vad cateva picaturi de sange, in fata mea se deruleaza momentele in care fugeam, fugeam si iar fugeam. Ne continuam drumul pana ajungem in fata unei case mari, ma apropii de usa [,] dar ezit putin. Ce vor spune parintii mei? Deschid usa [,] dar nimic, nu vad pe nimeni. Aud cateva sunete, cred ca plange cineva. Intru in casa cu pasi marunti, frica ma cuprinde cand au un tipat, ma apropii si mai mult si o vad pe mama, plange.
-Mama...
-Fata mea, chiar tu esti? Spune in timp ce lacrimile ii ravaseau fata.Vine la mine si ma imbratiseaza strans. Unde ai fost? Adauga ea inca imbratisandu-ma. [ai mai spus odată că te îmbrățișează , nu mai era nevoie și aici ]
-Am vizitat o prietena.
-Pi-Piciorul tau!
-Nu-ti face griji, am cazut, nimic grav.
Il pofteste pe baiat inauntru si ma duce sus, pe scari. Abia puteam urca insa m-a ajutat mama, mereu e alaturi de mine.Ma duce in camera ei si a tatei si ma pune pe pat unde imi dezinfecteaza rana. Sangele nu mai curgea asa tare, cu un bandaj pe masura totul se rezolva.Coboram din nou scarile si il vad.Cum se poate?! Nu, nu, nu!
-Tu! Exclam eu cand il vad pe verisorul meu, teoretic nu suntem verisori insa a fost adoptat de matusa mea.Acesta are parul rosu ca flacarile iadului si ochii verzi, exact ca ai mei.Numele lui este Sachio si este un tip energic si stupid, dupa parerea mea.
-Verisoara mea preferata! Ce mai faci? Ma intreaba el luandu-ma in brate.
-Prostule! Ce cauti aici?
-Va ramane la noi pana maine,nu am reusit sa-ti spunem deoarece ai plecat.Zice mama cu un zambet larg pe fata, un zambet pentru a reusi sa ma calmeze [,]insa nu tine cu mine.
Simt ca o sa explodez de nervi, cum poate sa ramana asta la mine? Ma duc in bucatarie evident fiind urmata de Sachio, ma opresc si ma intorc catre el.
-Mai, mai, mai, cum o mai duci verisoare? Intreb cu un zambet dracesc pe fata.
-Foarte bine...
Fac cativa pasi inapoi inca uitandu-ma la Sachio cu acel zambet malefic si apuc de la spate o tigaie. Ma apropii de Sachio tot mai mult pana ajung fata in fata cu el si ii dau cu tigaia in cap *bang*. Zambesc victorioasa si incerc sa ies din bucatarie [,] dar nu pot, idiotul asta m-a prins de picior. Incerc sa ma eliberez [,]dar ma tine prea tare, lovitura trebuia sa-l ameteasca, e imposibil. Reusesc sa ma eliberez muscandu-l de mana, iar pentru a fi in siguranta ma urc pe masa.
-Tu! O sa mi-o platesti! Tipa el la mine aratandu-ma cu degetul.
Se apropie de mine si imi da cu un tel peste picioare,de un d***u il are? Un firisor de sange se scurge peste picior semn ca a reusit sa ma atinga, cat de cat.
-Gorila paroasa! Daca te prind, te omor! Urlu eu
-Gura, maimuta grasa!
-Ce se intampla aici?! O vad pe mama care aproape explodeaza de nervi, am incurcat-o!
Cobor de pe masa si merg spre sufragerie cu capul plecat, se pare ca tata vorbeste cu un baiat.Ma apropii si vad ca e cel care m-a salvat. Simt o mana calda pe umarul meu, ma intorc si vad ca e mama.
-Va incepe interogatoriu.Tresar imediat cum aud ce mi-a spus mama, e de rau, trebuie sa-l opresc pe tata!
-Tatiii! Ce face taticul meu preferat?
-Miruna, nu acum, nu vezi ca vorbesc cu baiatul? Imi sopteste el. Tinere, cum te numesti si cati ani ai?
-Ma numesc Yasahiro si am 17 ani.
-Fumezi, consumi alcool?
-Nu.
-O ultima intrebare, ai fac... dar nu termina de spus deoarece ii pun repede mana la gura.
O chem pe mama sa-l duca pe tata de aici, aceasta numai decat il duce pe scari. Imi pun mana pe frunte rasufland usurata, am reusit [ aici ar fi mers un semn al exclamarii , doar ai iesit victorioasa , nu ? ]
-Care era ultima intrebare? Intreaba Yasahiro putin confuz.
-Nu con... dar sunt intrerupta de Sachio care rade copios.
-Intrebarea era daca ai facut s*x cu Miruna.
-Esti un idiot! Vei muri de mana mea!
Las capul in jos, jur ca o sa-l omor pe Sachio, jur! Ma uit la Yasahiro care e la fel de rosu la fata ca mine. E liniste, foarte liniste, am zis liniste? Sachio rade ca spartul [,]iar de sus se aud tipete, mama sigur il cearta pe tata. Simt cum sangele parca fierbe in mine, o sa omor pe cineva. Pumnul meu se contopeste cu fata verisorul meu, o sa-i faca viata un iad. Cred ca lovitura l-a afectat, a ajuns direct in perete. Imi apropii buzele de urechile lui Sachio si ii soptesc:
-Esti mort!
Ma intorc iarasi in sufragerie unde ma asez langa Yasahiro, multumindu-i pentru tot ce a facut pentru mine.
-Cum indraznesti sa faci asa ceva?! Te omor daca o mai faci de rusine pe Miruna, acum jos cu tine! Se aude vocea nervoasa a mamei, de la ea am mostenit temperamentul.
In fata noastra se arata tata, o alta versiune a lui. Il analizez cu atentie si raman socata, mama a exagerat de data asta. Corpul lui alb ca laptele e acum invinetit, plin de rani si pe aici, pe acolo cateva picaturi de sange.
-Este tarziu, ar trebuie sa plec. Spune Yasahiro zambind dulce.
Il conduc spre usa si ii multumesc inca odata.
-In legatura cu ceea ce sunt...
-Nu-ti face griji, nu voi spune nimanui. Il sarut pe obraz si ii urez noapte buna.
Inchid usa si imi intorc privirea spre sufragerie, dezastru total. Alerg spre locul cu pricina si ma minunez, mama fuge dupa tata si Sachio in timp ce in urma lor casa e distrusa. Mama se opreste, zambeste diavoleste si imi face semn sa ma apropii, in fata mea tata isi facea rugaciunile [,] iar Sachio isi marturiseste pacatele.
-Aveti o ultima dorinta? Ii intreb eu zambind larg.
Cei doi nu zic nimic, doar isi acopera ochii. Ma uit cateva clipe in ochii mamei, spunandu-i din priviri ce vrea[ daca spui “ spunandu-i” , atunci e normal ca verbul “ a vrea “ sa fie la persoana I , ca doar vorbesti de tine , nu ? Deci forma corecta ar fi fost “ vroiam “]sa fac. Ne apropiem de ei si ii lovim tipand in gura mea, cred ca vecinii vor suna la politie. Dupa inca cateva lovituri decid sa plec sus. [ O.o biine ... asta a fost ciudat , nu ma refer la moment , ci la cum mi l-am imaginat eu]
-Unde pleci? Ma intreaba mama.
-Sa fac un dus, miros a prostie.
Fug spre scari, de-a lungul holurilor lungi pana ajung la o usa mare. Intru si ma inchid repede in ea, nu vreau sa vina idiotul ala si sa imi devasteze camera. Intru ca o tornada in baie, lasand stropii de apa sa-mi limpezeasca mintea. Imi amintesc tot ce s-a intamplat, de la cele mai normale intamplari pana la cele mai inspaimantatoare si ciudate. Opresc jetul de apa si imi iau prosopul rosu cu care-mi invelesc trupul. Ies din baie si ma indrept spre balcon, peisajul minunat pe care-l privesc si briza serii imi confera o stare de relaxare. Dupa cateva minute imi iau pe mine o rochita alba, transparenta. Intru in patul moale cu asternuturi negre, scufundandu-mi capul imi pernele care-ti da senzatia ca plutesti. Cu timpul, ochii mi se inchid tot mai mult ducandu-ma in taramul viselor, unde nu exista rau, unde sunt in siguranta.
Sfarsitul capitolului 1. |
Deci acest capitol a fost mai bun , desi nu am inteles , s-a mutat in noua casa sau nu ? Si verisorul ei ? Nu cred ca era programata intalnirea asta. Totusi cam ciudata forta de care dispun personajele feminine . Descrierea e minima , ti-as cere mai multa . Actiunea , nu stiu ce sa zic , destul de ok . Pe parcurs o sa inveti cum sa dezvolti idei si sa le pui in practica. Daca e nevoie , chiar eu o sa te indrum pana unde o sa pot ^^ . Dialogul ... nu cred ca este ceva in neregula cu el , atat iti spun . Acum nu prea imi pot imagina cu marata Miruna , nu ai pus vreo poza , dar oberv ca ai adaugat-o in urmatorul capitol. Este bine 
Cookie_Monster a scris:
Capitolul 2
Plecarea. Cartierul unde nimeni nu se ajuta.
Sunt trezita brusc de niste sunete ciudate, parca o gaina ar canta.[ mai , acum nu stiu daca neaparat canta , dar eu cred ca codcodacesc ( scuza-mi cacofonia) . E bine si cum ai scris tu , doar ca suna cam ciudat “ canta” ( Shit ! Alta cacofonie ! )] Sar ca arsa din pat luandu-mi pistolul de sub perina[O.O perina ? poate perna , sa spunem totusi ca nu e o greseala], ce d***u se aude? Sunetele se aud in continuare, teama nu intarzie sa apara. Imi fac curaj si ies din camera, holul lung era intunecat complet [,]desi este dimineata. Cobor scarile in cea mai mare liniste tinand pistolul cu ambele maine. Ajung la locul de unde se aud sunetele, acest loc fiind camera de oaspeti. Las pistolul jos si ma dau cu capul de pereti.[ tin sa mentionez ca suna amuzant structura “ ma dau cu capul de pereti” , in acest context] In fata mea statea Sachio care canta folosind telefonul meu pe post de microfon, chiar e o gaina, una ragusita. Ce mi-ar place sa-i trag un glont in cap, oricum nu are nimic acolo insa... n-am de gand sa omor un om. Acesta nu ma observa [,]asa ca ma furisez in spatele lui si ii dau un pumn in spate. Acesta se intoarce ca ars si ramane blocat cand imi vede pistolul. Hai sa-l sperii putin, pedeapsa ca mi-a luat telefonul.[ aici ar fi mers niste ghilimele , la vorbele tale , ca doar asta gandesti , nu sunt observatii sau descrieri si ar mai trebui si un semn al exclamarii ] Indrept pistolul spre el, spre capul lui prefacandu-ma ca vreau sa apas pe tragaci. Isi acopera capul cu mainile si inchide ochii asteptand sa-i zbor creierii. Incep sa rad ca proasta, asta e atat de idiot incat sa creada ca vreau sa-l omor, nu sunt o criminala [,]insa am fost nevoita de la varsta de 5 ani sa invat sa ma apar. Am trecut prin multe chinuri pentru a invata tot ce stiu, nu am sa risipesc gloante pentru ceva ce nu merita. Las pistolul in jos si ma uit la Sachio, inca are ochii inchisi.
-Esti un idiot daca crezi ca o sa te omor. Imi iau telefonul din mainile lui si ies din camera, gonind pe aceleas holuri.
Intru in camera si ma pun jos sprijinindu-ma cu spatele de pat, o lacrima se scurge pe fata mea fina care nu mai exprima nimic in acest moment. Imi amintesc multe lucruri neplacute care le-am petrecut in aceasta camera, un loc blestemat pentru mine. Din toate colturile camerei se aud voci, imi pun mainile pe urechi in timp ce alta lacrima se scurge pe obraz. Nu vreau sa-mi aduc aminte, nu vreau! Un tipat mic iese din gura mea apoi nimic, toate vocile au disparut si impreuna cu ele si amintirile mele. Intru in baie unde las stropii de apa sa-si faca treaba. Picaturile de apa cad usor pe corpul meu, aceasta e senzatia mult dorita de mine. Opresc jetul de apa si imi invelesc trupul intr-un prosop moale de culoarea verde. In fata mea apare tata rosu ca racu, sunt curioasa sa vad ce vrea.
-Doamnisoara, de ce vrei sa-i zbori creierul varului tau?
-Creier? Tata, te rog frumos, el n-are creier. Raspund eu oarecum plictisita, nu-mi plac discutiile lungi.
-Asta nu e un motiv! Urla tata.
-Mda... crezi ca l-as fi omorat?
-Paii....
-Chiar asa crezi ca am ajuns? Ma restesc[rastesc] eu cu lacrimi in ochi.
-Miruna...
-Cum poti sa crezi asa ceva? Iesi! Nu vreau sa te mai vad! Acum!! Acesta face intocmai cum am zis si iese.
Lacrimile imi invadeaza chipul, doare, doare atat de tare. Imi pare atat de rau ca am spus acele cuvinte, dar... s-a sti ca tatal tau crede ca esti un monstru, un monstru pe care el l-a creat. Un copil de 5 ani trebuie [pai daca folosesti verbul la prezent , atunci ne dai impresia ca ai 5 ani, dar presupun ca vroiai sa spui “trebuia “, ar fi fost mult mai corect] sa se bucure de copilarie [,]dar eu... eu nu... eu a trebuit sa invat sa ma apar, sa folosesc o arma periculoasa, nu sa ma joc cu papusile ca orice alta fata. Arunc veoza in perete [,]iar aceasta se sparge in zeci de bucatele, exact cum s-a spart toata copilaria mea, cei mai frumosi ani ai mei. Imi sterg lacrimile si ma uit la ceas, peste 42 de minute plecam spre alta locuinta. Imi iau din dulap o pereche de blugi scurti cu talie joasa[,] negri si un tricou alb, simplu care-mi pune in valoare pieptul generos. Adaug o pereche de tenisi negri si cateva bratari argintii. Pai, cam asta am in dulap, celelalte haine sunt impachetate si puse intr-un camion alaturi de alte lucruri.
Imi iau ipod-ul, telefonul, castile, nelipsitul pistol si cobor scarile. Dupa cum se vede sunt singura din casa, sigur ceilalti ma asteapta afara. Ies afara si ii vad pe parintii mei, Sachio si inca o persoana, o femeie frumoasa, bruneta si cu ochii de un verde inchis,atat de minunati, dar si tristi. Aceasta femeie este mama adoptiva a lui Sachio, este matusa Suki. Ii sar in brate matusii, e o femeie minunata, mereu mi-a dat sfaturi bune. Imbratisarile ei sunt asa de calde, pline de iubire si intelegere, sunt exact ca ale mamei. Ma despart de bratele protectoare ale matusii si imi atintesc privirea spre verisorul meu, statea cu capul atintit in pamant.
-Ai grija de tine, nu vreau sa te pierd. Ii spun eu si ii sar in brate, o lacrima cade ajungand pe umarul sau.
Acesta vizibil surprins de reactia mea ma strange si mai tare in brate, pentru prima data simt ca el chiar ma iubeste.
-Am tigaia ta la indemana, nu-ti face griji. Spune el si ma saruta pe obraz.
-Draga mea, trebuie sa plecam. Se auzea vocea dulce a mamei.
Ii mai imbratisez inca odata pe cei doi si urc in masina alaturi de mama si tata, tata se urca la volan... deci el conduce, o sa murim!
-Mama! Vrei sa murim?! Nu-l lasa pe el sa conduca!!
-Nu-ti face griji.
Imi asez capul pe geam si imi bag castile in urechi. Mii de amintiri imi trec prin minte cand privesc parcul meu preferat, aici am cunoscut-o pe prietena mea cea mai buna. Imi amintesc ca tot aici tricoul meu preferat a fost distrus de o inghetata zburatoare, inghetata lui Sachio. Mereu veneam in acest loc pentru a ma linisti si pentru a medita. Stop! Cum adica parcul?! Nu in aceasta directie ne mutam!
-Tata! Ai luat-o in directia gresita! Tip eu ca nebuna prin masina starnind rasul mamei.
-Miruna, linisteste-te! Am schimbat planul, ne mutam in Tokio! A zis cumva ca ne mutam in Tokio, tata a zis asa ceva?!
-Ieeeiii! Tip in clumea fericirii. In cat timp ajungem la noua noastra locuinta? Adaug incantata.
-In 6 ore o sa ajungem la intrarea in Tokio, vom ajunge la noua noastra locuinta dupa inca o ora. Imi spune mama cu un zambet dulce, poate prea dulce.
Imi pun iarasi capul pe geam si pornesc din nou muzica, ador melodia asta. Incep sa cant prin masina pana cand ma izbesc cu putere de scaunul din fata mea. De ce naiba am oprit asa brusc? [ amuzanta faza daca ti-o imaginezi cum fac eu , de parca ati stii cum fac eu ]Ma uit in toate partile pana vad culoarea semaforului, culoarea e rosie[,] semn ca trebuie sa oprim. Privesc din nou pe geam si vad un baiat care imi scoate limba, nu e un baiat tocmai mic. Ii scot si eu limba [,]iar acesta imi arata semnul pacii [semnul pacii ? O.O eu am si inventat ziua pacii ( urez tuturor “ Happy Peace Day  ) Poate nu va dati acum seama de ce zic , dar va lamuriti voi ], pana aici a fost, picatura a umplut paharul. Ies din masina [,] iar el iese din a lui, cine se crede pustiulica asta? Ne aruncam fulgere din ochi timp de cateva secunde.
-Papusa, care e numarul tau? Ma intreaba acesta cu un zambet pervers.
-Pustiulica, cine d***u te crezi?
-Cine te crezi tu sa-mi vorbesti mie asa?
-Ma faci sa rad, cap de varza. [i-ai zis-o tu ! Ah , ce as fi vrut sa fiu acolo ! Ii aratam eu ! * da din picioare si isi agita pumni in semn de bataie]
Incerc sa plec [,]dar ma prinde de incheietura mainii.
-Las-o, idiotule! Striga mama si arunca cu un pantof fix in capul lui.
Ce tinta buna are mama, l-a lovit fix la "bucurie".
-Papusa, ne mai intalnim noi! Si intra in masina.
-S-o crezi tu, idiotule! [ arata-I tu cine e sefa ! Vai ce i-as fi caftit una ]
Intru in masina unde e liniste, zici ca a murit cineva. Nu bag in seama aceasta "minune" si imi iau leptopul care zace tacut langa mine, intru pe mess si incep discutia.
* Akako_beautiful.girl* : Deci... ai ajuns?
* Miru_crazy_Miru* : Nu! Cum vrei sa ajung deja in Tokio?
* Akako_beautiful.girl* : Tokio?! Ce noroc...
* Miru_crazy_Miru* : Nu-ti face griji, vei veni la mine in vizita.
* Akako_beautiful.girl* : Pai... numai daca mai vi si tu in vizita...
* Miru_crazy_Miru* : Normal! Trebuie sa ies, iar se cearta ai mei. Pa
* Akako_beautiful.girl* : Pa!
* Miru_crazy_Miru* Offline
Iar se cearta, cineva trebuie sa-i opreasca si stiu solutia perfecta.
-Mama! Pantoful tau!
-Vai! Am uitat sa-l iau cand am urcat in masina! Era original! Urla ea cu putere. [ nu pot sa adaug decat ]
-Nu-ti face griji, l-am luat eu. Afisez un zambet micut si ii inmanez pantoful.
-Multumesc!
Si uite ca acum nu se mai cearta, sunt geniala, ce pot sa spun. [poate un semn al pacii era sa zic ... un semn al intrebarii ar fi fost bun , ca totusi este o intrebare] Nu intelege-ti[nu se scrie cu cratima , iti spun eu!] gresit, ei se iubesc nespus de mult [,]insa acesta e felul lor de a fi, suna ciudat[,] insa asa isi arata ei iubirea. Ii voi iubi mereu, sunt tot ce am mai drag pe lume si as face orice pentru ca ei sa fie fericiti. Ii vad cum se cearta [,]dar in acelasi timp zambesc, un zambet dulce imi apare pe fata [,]iar o lacrima imi cade usor pe obraz. Sunt ca doi copii, defapt sunt copii. Nu au lasat niciodata varsta sa stea in locul distractiei, niciodata nu vor face asta, nu vreau sa se intample asta. Imi sterg lacrima si ii sarut pe amandoi pe obraz.
-Va iubesc! Le spun in timp ce alta lacrima imi cade pe obraz.
-Si noi te iubim! Nu plange. Imi spune mama imbratisandu-ma cu multa iubire.
Ii sarut inca o data si ma fac comoda pe bancheta. Vederea mi se incetoseaza, pleoapele devin tot mai grele [,] iar eu ma scufund intr-un somn adanc.
~Dupa cateva ore~
-Miruna, trezeste-te draga mea. Ma indeamna o voce familiara si iubitoare.
Imi deschid ochii insa vad in ceata, doar doua siluete neclare se mai pot vedea. Clipesc de cateva ori [,]iar totul devine la normal. Ma ridic in sezut si ii privesc confuza, nu se poate sa fi ajuns deja.
-Am ajuns deja?
-Nu, peste jumatate de ora ajungem, am oprit pentru a manca. Imi spune tata aproape sarind in sus de fercire.
Hmm... si mie imi e cam foame. Cobor din masina si ma indrept alaturi de parintii mei spre un restaurant, mai bine zis bar. Intram in bar[puteai sa nu mai pui “bar” , spui simplu “ am intrat “] si vad ca nu e intr-o stare prea buna, se pare ca nu au mancare. Ma duc la tejghea si cer un suc, toate privirile sunt atintite asupra decolteului meu. Se aud in fluieraturi si susoteli, astia nu au mai vazut fete? Analizez fiecare persoana in parte, atentia imi este atrasa de un baiat mic care plange, saracutul. Ajung fata in fata cu baietelul stergandu-i lacrimile care-i inundau ochii de culoarea ruginei. Mi se rupe inima cand vad pe cineva plangand, fiecare lacrima cazuta creaza un soc pentru inima mea, e prea trist. Il iau in brate si ii sarut crestetul capului, o lacrima se prelinge pe fata mea ajungand pe spatele micutului care ma strange cu ardoare in brate. Merg spre mama care zambeste alaturi de tata [,]dar sunt oprita de privirile celorlalte persoane din bar, nu ma deranjeaza privirile indecente dar, [mai , acum nu sunt sigura daca dupa “dar” se pune virgula , dar o sa cercetez adanc ]astea sunt foarte ciudate.
-La ce naiba va uitati? Intrb nervoasa.
-Esti o ciudata! Tipa un tip cu parul albastru si ochii de aceasi culoare, e tipul de azi.
-Adica?! Il intreb aprope explodand de furie.
-In acest cartier nimeni nu face nimic pentru nimeni, la fel e si in Tokio, nu te-as sfatui sa te muti acolo. Spune el pe un ton calm.
De unde stie ca eu ma voi muta in Tokio? E prea ciudat, mult prea ciudat.
-Cine zice ca n-am voie sa ajut un baiat?
-Uite ce e, un om normal ar scoate un cutit si l-ar infige in gatul baiatului.
Am ramas socata, cine ar ucide copii, oamenii acestia nu au limite. Ma uit la baiatul din bratele mele care plange neincetat, cum poate zice asa ceva in prezenta lui, sigur e speriat de moarte.
-Sunteti groaznici! Tip atragand atentia tuturor.
-Calmeaza-te! Aud vocea tatei care ma strange in brate de la spate, sigur crede ca voi face o nebunie sau ceva de genul.
-Tata, ne vedem in fata barului peste 45 de minute. Il sarut pe obraz[,] iar acesta da aprobativ[“aprobativ” spui ? Hmm ... si asta o sa cercetez!] din cap.
Il las pe micut jos, il prind de mana lui firava si iesim impreuna din bar, acest loc imi face scarba. La distanta se vede o masina parcata de inghetata[ ciudata ordine in propozitie , poate ar fi mers mai bine “ o masina de inghetata parcata “], salivez doar cand aud de inghetata.
-Micutule, ce inghetata preferi?
-N-Nu am bani. Zice acesta printre lacrimi, are o voce atat de frumoasa, iti incalzeste sufletul doar cand o auzi.
-Iti aduci aminte ce a spus acel tanar, cel cu parul albastru?
-Da.
-Cea ce a spus el nu e real, oamenii cred ca a nu ajuta pe nimeni e o lege, nu toti oamenii sunt la fel. Ii spun amintindu-mi de Yasahiro.
Fara sa-mi dau seama am ajuns in fata masinii de inghetata, raiul pe pamant.
-Ciocolata pentru mine! Strig in timp ce salivez la vederea inghetatei. Micutule, tu ce aroma doresti?
-Ciocolata!
Am luat inghetata, am platit si ne-am asezat pe banca de langa masina de inghetata. Pe fata baiatului se poate vede un zambet, unul foarte mic [,]insa tot un zambet. Il sarut pe obraz si il imbratisez strans.
-Cum te numesti? Il intreb eu savurandu-mi inghetata.
-Daichi.
-Miruna, incantata de cunostinta, unde sunt parintii tai?
-Mama m-a lasat singur, in ultimul timp se cearta cu tata, e foarte trista. Spune el cu o farama de tristete in glas.
-Ai vazut unde s-a dus mama ta?
-Am vazut cum a luat un cutit si s-a dus in spatele acelui bar.
Cutit? Sper ca nu are de gand.... Nu! Nu voi lasa asa ceva sa se intample! Il iau pe Daichi in brate sarutandu-i crestetul si spunandu-i ca totul va fi bine. Incep sa fug printre multimea grabita, sper sa nu fie prea tarziu. Inima imi bate cu putere, mie frica de ce e mai rau. Ajungem in fata barului sau ce e ala si il las pe baiat jos, nu vreau sa-i cauzez o trauma daca o va vedea pe mama lui moarta. Vad o femeie cu parul negru si ochii albastrii-verzi inconjurata de sange. In mana dreapta tine un cutit insangerat care are ca destinatie gatul acesteia |
Hopa , Miruna a cam dat de belea ! Ce pot sa spun despre acest capitol ? Foarte frumos ! Se vede o mare evolutie fata de primul. Nu am multe de reprosat. Poate sa pui acea virgula inainte de “insa” , doar atat . Caci asa e corect. Ai idei bune , stii cum sa le transpui in tr-un capitol ! Te felicit !
Modificat de MaryLoveEverybody (acum 12 ani)
_______________________________________
Inuyasha, David Tennant, Benedict Cumberbatch, and
Ukyo, Toma, Dostoievski and Liviu Rebreanu are mine! So stay away!
Rammstein, Jon Bon Jovi si Allucard sunt ai mei! Grr
|
|
Nu sunt cu criticille, deci fara prea mari asteptari cu asta. 
) partea mea preferată "interogatoriul tatalui"...l-ai realizat cu atat umor şi sarcasm...apropo cred ca ai cam exagerat cu partea "-Cum indraznesti sa faci asa ceva?! Te omor daca o mai faci de rusine pe Miruna, acum jos cu tine! Se aude vocea nervoasa a mamei, de la ea am mostenit temperamentul.
abia astept continuarea! este foarte intersant 
. Dialogul este mult mai bun , nu mai este sec. Descrierea esste in principal buna , pe alocuri trebuie slefuita ( asta se va intampla odata cu trecerea anilor) . Naratiunea , pai cam ne tii in suspans cu ea ,cel putin pe mine. Debea astept sa vad la ce liceu va merge Miruna , ce fel de oameni va intalni. Ore este Tokyo-ul asa de periculos ? Sper sa aflu in curand . Mi-a placut acest capitol ^^ te felicit pentru performante.
