Mingkiry
Membru
 Din: Mystic Falls
Inregistrat: acum 13 ani
Postari: 32
|
|
Hey  ! Imi pare rau ca am lipsit atat de mult (motivul: teme, scoala si cel mai grav, calculatorul stricat) si poate parea ca am abandonat ficul, dar de, pur si simplu nu mai reuseam sa scriu. Acum ca a venit vacanta am regasit pofta de a face un nou capitol. Recunosc ca nu a iesit prea bine din cauza faptului ca ma distantasem de poveste si de ideile pe care le aveam la inceput pentru ea, dar pe viitor sper sa fie mai bine  .
Cap4: Behind beautiful faces
Merg, merg si iar merg. Nici nu stiu cat timp a trecut de cand m-am despartit de dragutul si amabilul de Kimimaro(ahh, iar visez cu ochisorii deschisi) , dar sigur a trecut mult. Of, si soarele asta idiot; curand voi face insolatie daca nu ajung mai repede in satul ala.
“Ham! Ham!”
Huh? Cred ca m-a batut soarele putin mai mult decat credeam, incep sa aud caini.
“HAM!”
>Ok, asta nu e in capul meu, dar oare de unde vine sunetul?< Imi folosesc “minunatii ochisori” ca de pui de curca choir (vorbesc seros, pe lumea cealalta port ochelari) si ii mijesc in stanga, in dreapta, spate, sus, jos, lateral cand “raspunsul” era defapt la 15 metri in fata mea si dadea din codita sa stufoasa. Yep, tocmai unde trebuia nu ma uitasem din prima. Ma indrept spre catelusul acela care tot parea ca incearca sa-mi atraga atentia si awwwwww, ce scump era cand il priveai de aproape (asta in cazul meu, ca-s prea chioara sa-l vad de la distanta). Vai, cred ca m-am intalnit cu Pufosenia in persoana! Habar-n-aveam ca chestia asta chiar exista!><
Atat de pufos si de dragut si de dulce si de ahhhh… trebuie sa-l smotocesc putiiiiin mai mult!
Ma aplec si-mi ghidez manuta nerabdatoare catre acea jucarie vie ce parea atat de vioaie si de….
“ROAF! ROAF! ROOOAARRRRRRRRR!”
Ghemotocul acela de blana care imi era teama sa nu explodeze la cat de dulce era imi face o surpriza neplacuta aratandu-mi coltii si latrand, ba chiar incercand sa ma muste. Ma dau inapoi si privesc “fiara” in ochi cu multa seriozitate dovedindu-i ca sunt pregatita pentru un duel. Animalul se calmeaza brusc si isi reia forma de dulceata de dinainte. Raman derutata: pai da ce-i asta, ori suntem golani ori nu mai suntem?
Fac un pas in fata si incepe iar sa maraie. Ma dau inapoi: tace. Fac un pas: din nou alarma. S-a aprins destul de repede beculetul in cutia mea craniana: ahaaaa, deci daca ma apropii la mai putin de un metru si jumatate ia foc bestia asta cu chip angelic. Cainii nu sufera sa le incalci teritoriul, in cazul micutului de fata: un spatiu mai redus din jurul sau(are nevoie de intimidate vedeta, ce stiu eu).E ca si cum as redescoperi lucrurile si imi este chiar mai usor dat fiind faptul ca am mai avut varsta asta o data,ca altfel il intaratam pana imi lasa un “autograf”dragut pe undeva. Il las in pace si plec mai departe. Daca nici macar sa-l ating nu pot atunci nu poate veni cu mine.Ahh, si cat imi doream sa ma joc cu el.
“Ham! Ham!”
Iar latra dupa mine, cred. Ma intorc si il vad cum parasise poteca si incerca sa ma atraga in directia aceea. Of, daca ma iau dupa el pote ma pierd si nu mai gasesc in vecii vecilor acel sat. Dar nu pot, simt ca vrea sa-mi arate ceva, trebuie sa vad ce! Il urmaresc prêt de cateva momente si vad undeva mai departe, intins pe jos, un baietel ce parea plin de rani. Ma reped la el si incep sa trag de el speriata si sa-l intreb daca e bine intruna, sperand sa miste macar un deget. De geaba, nu-mi raspundea nimic. Imi fac curaj si imi pun urechea la pieptul lui sperand sa aud o inima batand in el si… nimic; baiatul acesta era pur si simplu… mort, caput, fara viata(intelegeti voi). Parca un fulger mi-a strapuns tot corpul. Simt ca incepe sa-mi fie rau, vederea mi se incetoseaza cate putin si mainile imi tremura. Nu mai fusesem intr-o astfel de situatie, nu mai vazusem niciodata cum arata o persoana decedata si mai ales sa-i simti corpul rece si gol in mainile mele. O surzenie acuta pusese stapanire pe urechile mele si nu mai simteam nici vantul care imi mai sulfa cate o suvita pe fata. Incremenisem...
Fix in acel moment de cumpana in care nu stiam ce sa fac mai departe, cum sa reactionez, sa urlu, sa plang, sa tip, sa plec… ceva sare in spatele meu si ma azvarle pe pamantul uscat si faramitat, imprastiind prin aer particule ce iti ingreunau vedrea. Eram complet surprinsa, nu ma asteptam la asa ceva si nici nu eram prea sigura de ce s-a petrecut in acea fractiune de secunda. Nici nu apuc se respir a doua oara ca simt cum ceva imi striveste corpul si o stransoare nemiloasa imi cuprinde gatul. Incercam sa ma misc, sa fac ceva, dar nimic nu-mi reusea. Eram la mila acelui tiran care probabil luase viata acelui baietel si acum urma sa-i puna capat si alei mele. Un sentiment de groaza ma facea sa realizez ca nu mai pot scapa pe masura ce timpul se scurgea, iar plamanii mei aveau nevoie disperata de aer. Brusc renuntasem si nu ma mai zbateam, nici nu mai aveam forta sa o fac. Doar stateam si priveam silueta invaluita in praf a calaului meu. Odata cu potolirea mea, s-a asternut si praful si raman uimita de identitatea executoului meu. Era baietelul de mai devreme care era plin de rani si foarte mort dupa parerea mea. Cum este posibila una ca asta? Adica, a inviat din morti sau ce? Inca nu e Halloween si nici 1 aprilie si de ce… sa vrea… sa ma omoare…?
Cand credeam ca ma duc pe apa sambetei si imi luam si eu, ca toti oamenii, ramas bun de la familie, prieteni, calculator etc., acesta ma elibereaza si astfel reusesc sa trag adanc si cu mare pofta aer in piept dupa care tusesc sec.
-Cum? O fetita? Nu asta ti-am cerut sa-mi aduci caine nerod! Aveam nevoie de o persoana care sa para bogata, nu o plangacioasa mica si prapadita!(urla baiatul nervos la cainele pufos care maraia la tonalitatea vocii sale)
Dupa ce corpul mi se trezeste din amortire ma ridic in fund tinand o mana in jurul gatului caci simteam ca mi se va frange. Ma uit mirata in locul in care se afla cadavrul mai devreme si descopar ca disparuse, iar langa mine se aflau acelasi baiat (viu si nevatamat) impreuna cu pufosenia.
-Cin… cine naiba sunteti voi?(intreb putin cam ragusita)
-Cine suntem noi? Cine esti tu, mucoasa mica si razgaiata care imi distruge planurile?(imi reproseaza taios acesta)
-Mucoasa si razgaiata!? Pe cine crezi tu ca…. auuu auu! La naiba! Au! Ma doare gatul prea rau…
-Hmph! Sa mergem!(ii ordona acesta cainelui sau )
-Hei! Stati! Au! Unde va duceti?
-Ce-ti pasa tie?!(ma enerveaza la culme acest gen de raspuns)
Imi intorc spatele si pleaca. Imi folosesc toate fortele sa stau pe doua picioare si incep sa-I urmaresc. Imi sunt datori cu niste explicatii si putin ajutor dupa tot ceea ce s-a intamplat.
(dupa mai mult timp)
-TI-AM ZIS SA NU NE MAI URMARESTI, PROSTUTO!(urla ca disperatu’ la mine in timp ce face un semn ciudat cu mana si un vant inexplicabil ma tranteste pe jos)
-Nu-mi pasa ce zici tu! Nu o sa te las in pace pana nu-mi explici si mie ce s-a intamplat?! Adica, esti mort, apoi viu, apoi vrei sa ma omori pe mine? Ce fel de magician aiurit mai esti si tu?!(urlu eu ca pentru oamenii surzi si prosti pentru a mia oara)
O durere cumplita de gat ma da peste cap de imi venea sa-mi smulg parul din cap. Omuletul “abra cadabra” vine la mine si se uita extrem de serios si dezgustat.
-Cine esti tu? N-am mai intalnit o persoana atat de incapatanata si enervanta pana acum.(zice acesta socotindu-ma cu dispret din priviri)
-Uau, dupa ce ca aproape…chh-chh(tuse)… era sa-mi faci felul ca nu mai scapai de mine, acum esti curios in privinta existentei mele?(intreb eu sarcastic) Sunt Risa si nu, nu imi pare bine de cunostinta (cred ca ti-ai dat si tu seama). Incercam sa ajung intr-un sat pana am dat de animalul tau cu doua fete care era sa ma muste si…(nu stiu de ce ma apucase povestitul pe larg tocmai atunci)
-Aha… si in ce sat ziceai ca vrei sa ajungi?(ma intrerupe acesta necuviincios)
-Nu stiu cum se numeste! Urmaream o poteca pana sa dau de javra ta > “mrrrrrrr”<, bine bine, potaia ta > mai sunt maraita putin< si sa ma zapaceasca! Cred ca e tot poteca asta, deci fie ca vrei sau nu, tot nu te lepezi de mine pana ajungem acolo!
-Pfff, deci zici ca nu scap de tine pana atunci… ce durere de cap!(isi duce mana la barbie si calculeaza putin situatia; o sclipire ciudata i-a captat pentru o secunda privirea, asemeni unui gand necurat). Bine, poti veni cu noi, dar cu conditia sa taci din gura si sa nu ne enervezi.(“sa nu va enervez?”... putin ciudat faptul ca vorbeste la plural; o fi asa importanta javra aia pentru el?)
-Dar, hei! Cine te crezi tu sa-mi zici mie ce sa …fac?(imi arunca o privire mult mai malefica decat a lui Izzy cand vrea sa obtina ceva de la Remus, ce ma cuminteste)… pff, bine, m-am calmat…
-Bun!
Ii urmez in liniste si ma gandesc la faptul ca era mai bine sa ma tin de drum. Curiozitatea chiar ucide pisica si in cazul meu mai am doar 7 vieti din 9. Of, ce bine era daca ar fi fost Kimimaro sau Izzy si Remus aici cu mine! Acum trebuie sa calatoresc impreuna cu un terorist ciudat ce a luat forma unui copil si potaia lui dubioasa. Oare ce ma mai asteapta? Sa intalnesc o briosa gigantica ce ar vrea sa ma devoreze ea pe mine? Ala da cosmar!X_X
(dupa inca o vreme)
-Huf…huf! Am ajuns?(intreb lipsita de puteri)
-Repede mai obosesti.(zice el putin iritat)
-Ham!(si cainele il aproba)
-Mda… mi s-a mai zis.(chiar ma simteam naspa din cauza slabiciunilor mele)
-Da, am ajuns! Priveste in fata.
Cand sa-mi ridic fataul ce era indreptat pana atunci spre genunchii mei „sifonati”, era sa-mi cada fata de uimire. “Ce mai sat nene! Ma asteptam la cateva casute, dar aici e o intreaga fortareata ascunsa intre niste munti impresionanti si ciudati totodata!”
Nu se putea sa nu-mi scape un “uaaaahh, cat de tare!”
-N-ai mai fost pe aici pana acum?(intreaba acesta mirat)
Eu dau din cap ca nu.
-Bun, atunci…
Ofteaza putin dupa care incepe sa alerge fiind urmat de loialul sau catel.
-Hey, asteptati-ma!
Alerg dupa ei.
Parcurgem repede distanta, iar la poarta suntem intampinati de doi oameni imbracati ciudat, ceva in genul samurai sau ninja. Acestia vorbesc ceva cu…( eh, nici nu l-am intrebat cum il cheama pe acest terorist pitic),in fine, discuta ceva cu el si apoi imi face semn sa-l urmez si astfel patrundem in mareata asezare omeneasca.
-Banuiesc ca nu ai un loc in care sa stai si nici bani, nu?(intreaba el, parca stiind de dinainte raspunsul)
-Ehh, nu prea…(raspund intr-o oarecare masura abtinuta gandindu-ma ca-I dezvalui asta unui strain totusi).
-Ok, atunci poti veni la mine …
-DANTEEEE! De cand nu te-am mai vazut! Unde ai disparut asa?(tresare de nicaieri o smarandita ce-l sperie putin si ii insfaca bratul)
-Da, ne-ai speriat asa de tare, credeam ca ai murit sau ceva! Oh, Dante, ce ma bucur ca esti bine!(apare alta ce-I acapareaza celalalt brat)
Si tot asa mai apar fete si fetite de toate varstele in jurul nostru (ba chiar si femei in toata regula… omfg, what is this?O.O) care mai de care exprimandu-si ingrijorarea fata de acest ingamfat pitic care mi-am dat si eu seama in sfarsit ca numele lui e Dante. I se potriveste, suna intunecat si misterios, asemeni unui asasin ce se ascunde sub fata lui de copil frumos (recunosc, e dragutel).
-Doamnelor, va rog! Cum sa patesc eu ceva? Doar ma cunoasteti, sunt invincibil!(spune acesta plin de sine)
Uau, nu-mi vine sa cred ca am auzit o asemenea replica de capsoman tocmai de la tipul asta. Cine se crede el, Casa Nova? Nici 10 ani nu cred ca are pigmentul asta.
-Va rog sa imi scuzati afirmarea foarte scurta, dar trebuie sa ma intorc acasa.(spune acesta in timp ce le face semen cu ochiul si pupici de le da pe spate la propriu pe toate doamnele si domnisoarele; mare vedeta si tipu asta, ce sa zic)
-Dante! Dante! Unde esti Dante? Am auzit ca te-ai intors! Danteee!(se aude o voce pitigaiata de fata ce semana cu o morsa in calduri)
Venea de undeva din stanga si pe masura ce avansa vedeam cum pe rand sunt azvarlite ca niste popice toate acele admiratoare visatoare si neatente.
-Oh, aici erai! DANTEEEE!(zice aceasta in timp ce se arunca peste bietul baiat sugrumandu-l)
Zic bietul pentru ca imi era mila de fata lui de om aflat in chinuri.
Fara sa vreau am inceput sa rad cam tare pentru ca era totusi prea amuzanta imaginea. Duduia ce era pana atunci cocotata pe ghinionistul “print”, descaleca de pe el si se prezinta in fata mea cu o fata exagerat de enrvata.
-TU! Ce ti se pare asa de amuzant?(clocoteste little princess)
Pe mine ma bufnea mai rau rasul mai ales cand i-am vazut si parul: roz, codite ca ale lui Polly de la 402? I can’t believe it!
-Ahaha… cu… cu mine vorbesti?haha.(intreb eu printre rasete; sper sa nu incep sa si „horcai” de veselie)
Incepe sa maraie tipa si imi da niste fiori reci.
-Da cine naiba te crezi tu, taranca urata si saraca de rand, sa-mi comentezi mie si sa blabla blablabla…(a inceput sa trancane mai rau decat televizorul, iar eu in mintea mea i-am apasat “butonul mute”, astfel ca pur si simplu nu o mai auzeam si doar o vedeam cum se crispa ca apucata avand diverse figuri, unele inspaimantatoare chiar).
-Auzi, mocofana cu parturi de aur ce esti! Mai terminate odata ca nimeni nu are chef de ifosele tale de printesa ratata!(spun eu dupa ce ma satur sa o privesc)
Incepem sa ne luam la harta, mai sa ne si batem, dar intervine gratios intre noi Dante si imi blocheaza pumnul meu feroce ce i-ar fi lasat fatucii asteia un imprimeu tare dragut pe moaca. „Uf, ce repede ma infierbant!”
-De ajuns! Lisa, du-te acasa! Iar tu Risa, taci din gura si nu mai comenta ca nu cunosti pe nimeni de aici si poate te alegi cu capul spart! Vino dupa mine.(imi ordona el)
-Risa? Huh, ce nume stupid! Se potriveste unei sarantoace asa ca tine!(spune aceasta tare mandra ca mi-a dat replica ei de boss esuat )
-Tu chiar esti distrusa la “mansarda”? Doar prima litera difera, in rest e identic cu numele tau, din pacate.(spun eu iritata)
-A... da?(a ramas putin fara cuvinte –uau, nu ma asteptam la un om sa fie atat de cretin; fitele nu numai ca orbesc, ci si prostesc persoanele)
-E clar, bubui de inteligenta!
Rozalia (bleah, nici nu-mi place cuvantul asta cum suna) se vedea pe fata ei cat de mult o irita observatia mea.
-De ajuns! Risa, taci si treci incoa’!(se baga iarasi Dante)
Mama, nici cainelui sau nu-i vorbeste asa. Imi musc buza ca sa nu eliberez niste comentarii si la adresa lui. Eram putin satisfacuta totusi ca apucasem sa-i inchid gura acelei papusi de plastic, dar m-am bucurat prea din timp:
-Da, sa taci din gura taranco si hey(mama, sa inteleg ca numai cuvinte gen „taranca, sarantoaca si urata” are in vocabular fata asta?)… de ce sa te urmeze pe tine, Dante, unde va duceti?(face din nou o scena de cuget regal)
-Nu e treaba ta!(ii raspunde acesta)
Ma prinde brusc de brat si cu o smucitura puternica ma face sa alerg in directia lui, sau mai bine zbor, caci la ce viteza avea pustiul nu mai simteam ca ating pamantul prea des cu picioarele.
Ne oprim si ne ascundem.
-Mama, era sa-mi smulgi bratul fratioare.(ma vait, iar Dante imi pune mana la gura)
-Taci!(spune acesta in soapta)
-Danteeeeee!(se aude don’soara Miss Univers alergand ca impiedicata pe strada) Unde v-ati ascuns? Danteee!
Mama, si eu as cauta sa ma ascund la capatul pamantului daca m-ar urmarii o monstruozitate cu codite ca aceea si foarte enervanta pe deasupra. Nu ne-a vazut pentru ca eram bagati dupa o taraba cu fructe.
-Pfff, a plecat .(rasufla acesta usurat dupa care rade putin)
-Ce-i?(intreb eu mirata)
-Nimic, doar ca ai fost... nimic, nu conteaza.( revine iar la starea lui sobra) Hai!
Urcam pe niste trepte pavate cu pietre de rau care ne duc intr-un loc mai inalt putin, o luam stanga, dreapta, dreapta, stanga pe niste stradute si ajungem in fata unui restaurant dupa care ne oprim.
-Aici.(spune scurt Dante >doamne, copilul asta e in stare sa rezume totul intr-un cuvant<
-Aici ce?(intreb eu)
Nu imi raspunde ci intra direct pe usile maretului restaurant. Intru si eu ca de, doar nu ramaneam in strada singura. Inauntru era decorat foarte frumos, cu separeuri (asa cum imi place mie); erau cativa oameni asezati pe ici-colo si am zarit pe o masa apropiata o minunatie dumnezeiasca!
-Sushiiii, iubirea mea!!(exclam eu mai incet ca sa nu ma auda chiar toata lumea)
Pe niste usi ce cred ca dadeau spre bucatarie apare o batranica micuta de statura ce imi transmitea o stare de liniste si pace.
Aceasta paseste cu incetinitorul luminand camera cu prezenta ei, insa, parca i s-a rupt firul atunci cand l-a zarit pe Dante. La inceput se uita mirata la el, apoi parea ca zambeste fortat si o spranceana ii tremura ciudat.
-Mai sa fie! S-a gandit si scumpul meu nepotel sa mai dea pe acasa dupa ce a disparut mai multe zile DIN NOU? Vai cata grija din partea lui sa ma lase balta cu atatea treburi.(zise aceasta sarcastic avand inca acel zambet ciudat pe fata si apropiindu-se de noi)
-Hehe, pai da, am avut niste treburi…(raspunde Dante usor intimidat de babuta)
Aceasta se inroseste la fata de nervi si incepe sa turuie:
-Cum iti permiti sa ma lasi balta in mijlocul treburilor si sa fugi de bezmetic pe cine stie unde? Zici ca ai avut treburi? Las’ ca-ti dau eu imediat treburi, rasfatat mic si nerecunoscator! Bla blab la etc…
Incepuse sa semene cu batrana aia din desenul cu Mr. Bean; nici nu mai intelegeam ce vorbea.
-Bunico, stai! Nu te mai enerva asa ca n-ai de ce!(incearca s-o calmeze nepotelul ei cel cuminte) In fond nu am plecat de geaba; mi-am gasit si eu o prietena!(zise acesta dand siret din sprancene si aratand spre mine care inca admiram acel fel de mancare delicios de-mi curgeau balele gramada; aratam ca un animal flamand, ce sa mai’)
-Ceee?(tresar cu intarziere)
-Oh, serios?(intreaba bunicuta curioasa, schimbandu-si radical temperamentul)
Incepe sa ma studieze din cap pana in picioare. Imi masoara cu un metru scos de nu stiu unde toate circumferintele, ma cauta si in cap sa vada daca am cetateni fericiti (paduchi sau purici) stabiliti pe acolo , ma priveste din toate unghiurile posibile si imi da verdictul:
-Putin cam schiloada si prafuita dar se rezolva! Unde ai gasit-o?(intreaba ea)
>Eu, schiloada? Du-te de aici ca pana si maicamea imi spunea mereu ca arat ca un porc atunci cand mananc si ca voi deveni curand unul.<
-Pai eram pe langa...
-Ahh, nu, nu mai conteaza! Sunt atat de mandra si de fericita! Nepotelul meu si-a gasit in sfarsit o iubita si-l vor lasa in pace toate hienele alea din sat! Uf, ma intorc imediat!(spune aceasta extrem de incantata si dispare pe usile pe care intrase mai devreme)
-Ce? Cine e iubita cui? Ca eu clar nu sunt iubita ta!(zic eu fluturandu-mi degetul prin fata lui)
-Nu vrei sa ma ajuti si pe mine un pic? Bine, atunci te rog sa poftesti afara pana sa se intoarca bunica si sa te faca bucatele cand ii voi spune ca esti o prefacuta.(spune acesta aratand spre iesire)
-Cum? Dar tu esti cel care.... adica tu ai zis ca...(ma balbai eu derutata)
Se aude bunica fredonand, bucuroasa c-o fi gasit ce cauta.
-Deci, ultima sansa: ma ajuti si pe mine si poti sa locuiesti aici o vreme sau zbori pe usa?
Analizez putin situatia...
-Pff, bine, bine! Am sa ma prefac.Dar sper ca nu va trebui sa te pup sau ceva (naiba, nici nu te cunosc).
-Buuun!(zice el satisfacut iar eu ma abtineam sa nu-l strang de gat)
Sa inteleg ca m-a lasat sa merg cu el si mi-a oferit adapost doar pentru a juca acest rol stupid (tsch, iubita falsa? Si eu care credeam ca lumea mea e stupida). Intr-un fel e bine ca nu-mi cere bani sau altceva, dar in schimb se foloseste de mine ca sa-si minta propia bunica; imi da un gust amar toata treaba asta.
-Iata ca le-am gasit!(spune batranica vesela ce tinea in mana 2 papirusuri mai mici) Va rog sa semnati fiecare aici si aici!
Ne arata spre partea de jos a desfasurarii acestora.
-Huh, dar ce sunt astea? (intreb eu alarmata de cateva cuvinte care apucasem sa le citesc: casatorie, familie si mai aels, vecie?! Nu suna prea bine pentru nite copii ca noi)
-A, nimic draga mea. Asa fac toate cuplurile din acest sat (>pe bune? Chiar ti se pare ca noi formam un cuplu serios?O.o< , dar banuiesc ca tu nu esti de aici deci nu aveai de unde sa stii, hehe. Daca intr-adevar esti iubita nepotului meu vei semna, altfel poti pleca, nu ma intereseaza fetele neserioase!(la ultima parte s-a intunecat la fata)
Ma framanta rau acea decizie: semnez<-pot ramane, nu semnez<-dorm pe strazi. Oare ce as putea sa aleg, acuma sincer.
Dante deja semnase si imi dadea de inteles din priviri sa fac si eu la fel. Semnez intr-un final, insa simteam o neliniste cu privinta la asta. Adica nici nu apucasem sa citesc tot ce scria pe el, sper doar ca nu am facut o mare prostie.
-Vai, ce bucurie! Trebuie sa sarbatorim!(ii revine veselia in voce bunicutei)
Nu mi se parea cine stie ce de sarbatorit dar, sa analizam un pic situatia: sarbatoare=petrecere=mancare=stomacul meu plin si fericit! Concluzie: ma bag! *evil laugh in my mind, thought isn’t a very malefic reason*.
Am mers intr-o curte foarte frumoasa din spatele restaurantului unde era un foisor, iar bunica a umplut masa cu bunatati care mai de care atragatoare, iar ochii mei nu mai stiau la ce sa se mai uite; astfel ca i-am inchis si am inceput sa devorez la nimereala tot ce prindeam asa cum faceau Scooby-Doo si Shagy in cazuri asemanatoare.
Parca am ajuns in Rai! Nu vreau sa mai plec de aici NICIODATA!
___________________________________________________________________________________________________________
That's all folks!
Data viitoare sper ca va fii mai interesant capitolul decat acum^^.
Arrivederci!
Modificat de Mingkiry (acum 13 ani)
_______________________________________
 
|
|
... so, am stat si m-am gandit si mi-au venit mai multe idei pe care le-am impreunat intr-o singura poveste 
. Si iata ce a iesit:
! 
