Hildegard
Critic
 Din: Caliacra
Inregistrat: acum 13 ani
Postari: 853
|
|
Capitolul 10
[Sora P.O.V.] De la incidentul cu Daiki și căsătoria lui, au trecut două luni. Ceea ce înseamnă că iarna și-a făcut apariția. Ziua mea a trecut, acum am 18 ani. Am primit un telefon drăguț, nu de ultimă generație.Mă simt mai matură? Poate că da, poate că nu. Sunt împreună cu Deidara încă din ziua ”incidentului”. Din fericire, nimeni nu a suflat un cuvânt nimănui, deci nu se va ști de incident, dar chiar și așa, nimănui nu i-ar păsa de ceva ce s-a întâmplat de mult. În acest moment stau în camera mea, singură. Ceilalți sunt la cumpărături și din moment ce eu dormeam, au decis să mă lase singură. O să dea o petrecere ”în plus”, pe lângă cea de Crăciun și An nou. Eu nu voi participa, mă simt cam rău. De fapt, sunt așa de câteva zile. Nu am mai simțit așa ceva până acum...atâta durere. Ahh! Oprește-te, stomacule! Mă iau apele, pff ce cald e! - Cineva? Ajutor? Întreb sfioasă, dar nu mi se răspunde.” ”Deci nimeni și nimic. Doar durere...” Dacă mă doare capul și am amețeli, ce ar trebui să fac? Să beau ceai? Să stau în pat? Ziceți și voi o metodă, cumva, ceva să scap de durere! Mă lipesc cu spatele de perete, lăsându-mă în jos. De ce e așa cald aici? Este iarnă, dar nici chiar așa! În căutarea mea disperată de a scăpa din acest iad, mi-a trecut ceva prin minte. Să-i sun pe băieți (știu că, Konan e fată, dar dacă predomină masculii, ce să-i faci?). Da, asta s-ar putea să fie o idee bună dacă mi-aș găsi telefonul. ”Parcă era pe aici, unde a dispărut? Nu mă joc bambilici, n-am chef de așa ceva. Hai telefonule!” Așa mi-am strigat telefonul până am dat de el. Era în buzunarul de la pantalonii de ieri. Tipic...n-am ce-i zice. Acum să caut în agendă numărul lui Konan. Ce să mai caut? S-a dus bateria! Mamă, ce noroc pe mine. Ridică-te, ia încărcătorul. ”Stai, ceva e putred aici! Mai întâi, unde e încărcătorul? Nu poate fi în aceeași pantaloni unde am găsit telefonul. Ar fi prea ciudat!” . Scotocesc prin tot dulapul de haine, prin birou și prin coșul de rufe. Nimic! Ah, fir-ar! Iar încep migrenele! Opriți-vă! Simt cum aerul cald de interior îmi devorează inima. Trebuie să scap de aici! Acum m-am dus pe ușă, drept în camera lui Hidan. Încărcătorul!! Mi-a folosit încărcătorul! Nesimțire!! Minte bolnavă! Dar nu-l pot pedepsi acum, nu sunt în formă bună și nu-l pedepsesc cum ar trebui. Iar încep! Doamne, fă-le să se oprească! Parcă ar fi clopotele de la biserică, unde am mers când eram mică. De aș scăpa de asta! Îmi pun telefonul la încărcat, cu greu, pentru că burta îmi da niște junghiuri de nu se poate! Să apelez odată!! Mă mir cum de mai am putere să mai gândesc ceva. A, ia stai! Gata! Stingerea în 3... să apăs pe apelare... 2 să mă țin de ceva...1 am apelat! M-au trecut apele, sunt fleoașcă, dar mă pot odihni pe podea până își cară pretenașii fundurile aici...
[ Konan P.O.V.]
Suntem în supermarket. Eu la casă, aștept la rând, iar Deidara și Kisame țipă și cântă pe undeva prin magazin. Nu mă întrebați ce sau de ce, că nu știu limba lor. Deidara s-a schimbat, era omul din umbră. Acuma e mult mai de gașcă, poate este din cauza Sorei? Nu știu. - Konan, unde-s banii? urlă Pain de la ultimul raion, cel cu detergenți. - Tu știi să nu țipi? Țip și eu la el, că doar trebuie să dau exemplu, nu? Am mai fi continuat dacă nu ajungeam la casă. Am început să pun cumpărăturile pe banda rulantă, dar mi-am auzit telefonul și am lăsat restul în grija celorlalți. Este Sora! - Alo da? Am întrebat în timp ce casierița punea ea însăși produsele noastre pe bandă, că anume bădărani nu știu bunele maniere. Mai spun odată ”alo”, dar nu mi se răspunde. Am închis telefonul și am înaintat înspre casa de marcat. Ce să vezi acolo? Kisame și Kakuzu se certau pe o sticlă de cola. O fâțâiau de la unul la altul prin fața casieriței. Săraca femeie, de ar putea fugi... - Am zis nuuu! țipă Kakuzu care trage sticla spre el. - Hai măi, ce contează acolo încă o sticlă de suc? se milogește Kisame, trăgând sticla la el - Costă mulți bani!! Și nu sunt ai tăi ăia pe care îi dai. Știi cât a crescut chiria? S-au jucat de-a hâța-hâța în fața noastră cu sticla până ce Pain a venit la ei și i-a despărțit. Aleluia! Am plătit cumpărăturile și am ieșit urgent din supermarket. Nu de alta, dar cu un gardian solid nu te poți pune, indiferent de câtți mușchi are Pain. Mă pun la volan, iar ceilalți se îngrămădesc în spate. Încep să țipe ”aa, mă doare” ”a dă-ți fundu mai încolo” ”a, mă jefuiești!” ”aa, ce caută mâna ta acolo?”. Dar se potolesc cum Pain țipă la ei. În sfârșit pornim, dar nu fac vreo 10 metrii cu mașina că Tobi țipă. - Aaa! Konan-chan, întoarce! - Ce e, Tobi? întreb plictisită. - E urgent! Nu întreba. - Tobi, eu știu ce mult gândești tu și dacă chiar e ceva important, atunci... dar nu termin că mă întrerupe din nou. - Este important! Oftez dezamăgită și ne întoarcem la supermarket. Oricum nu aveam mult de parcurs. Tobi se dă jos și merge înspre cărucioare, bagă o fisă și ia din coșul nostru o revistă. Scoate fisa, lasă coșul acolo, se întoarce zâmbind și țopăind, iar în timp ce merge OMG!! Nu-mi vine să cred! Are o revistă hentai. - Tobi, aia e a ta? Întrebăm toți, râzând, atunci când intră în mașină Individul se uită la Itachi. Itachi dă aprobator din cap apoi spune: - A mea. Am încetat din a mai râde fiindu-ne frică de frații Uchiha și pornim spre casă. În sfârșit! Deidara îmi cere tellefonul și o apelează pe Sora. Se albește la față și devine in ce în ce mai agitat. Închide telefonul, căci am ajuns acasă și mergem cu grijă pe zăpadă până în casă. Deidara scotocește prin toate camerele și se oprește în a lui Hidan. Sora era întinsă pe jos inconștientă și incredibil de albă la față!! - Sarah, te simți bine? Spune ceva! Deidara încearcă să o ajute, dar parcă ar dormi. - Trebuie să o ducem la spital! Deidara a luat-o delicat în brațe și a dus-o până în mașină. De acolo am luat-o la goană înspre spital. Am mers cu ea la urgențe și i s-au pus perfuzii. A fost dusă în sala de consultație. Între timp, Deidara se fâstâcea, se plimba de colo până colo. Părea frustrat. Dar dacă mă gândesc mai bine, toți suntem frustrați. Ne-am atașat de Sora și nu vrem să i se întâmple ceva. - Trebuia să am grijă de ea! Știam că se va întâmpla una ca asta! Știam! Păpușa blondă se autoînvinovățește și iar se fâstâcește. - Deidara, noi toțî suntem de vină. Nu am luat-o cu noi și nici nu am lăsat pe nimeni cu ea. Îl îmărbătează Pain, bătându-l pe umăr. - Dar eu sunt iubitul ei, cum am putut face asta? Dacă, dacă... M-am ridicat de pe scaun și i-am plesnit o palmă care a răsunat în tot spitalul. Toți și-au întrebat privirile înspre noi, dar nu au zis nimic. Deidara și-a dus mâna la obraz, privind gresia albă, de spital. - Mulțumesc, Konan. - Cu plăcere. S-a așezat pe scaun și i-a lăsat pe Kisame și Kakuzu să se învârtă, ciocnindu-se la fiecare trei secunde. Așteptăm și așteptăm. M-am dus până la tonomatul de cafea, înapoi, din nou la tonomat și așa mai departe. Lumea din spital se evaporase după o oră. Când o parte din noi au ațipit, doctorul a ieșit din camera unde era Sora.
[Deidara P.O.V]
Ne-am strâns toți în jurul lui, așteptând ceva. - Prietena voastră e bine... Am răsuflat ușurați. - Și nu prea, a continuat doctorul. - Cum adică? întrebăm toți. - Presupun că nu știați, dar prietena voastră are o boală care îi ”mănâncă” sângele. Ne-am uitat cruciș la el. Ce naiba? Părem proști? Ce fel de termeni folosește? În loc să spună ca doctorul, termenii d-ăia pompoși, el folosește cuvinte de grădiniță? Auzi tu, ”mănâncă sângele”! - Și cum o putem ajuta? - Trebuie să vedem care dintre voi are sângele compatibil cu al ei și vom face transfer. În secunda următoare, toți ne-am aliniat în fața doctorului. - Cei care au fumat vreodată nu pot dona sânge, asta i-ar fi fatal. La fel și pentru cei care au băut recent sau foarte des. Din fericire, nimeni nu a băut (ultima petrecere la care s-a băut a fost de ziua Sorei) sau fumat vreodată. Deci probleme în acest caz, nu există! - Suntem toți în regulă! am zis. - Foarte bine, vă poftesc în sala de donat sânge. Am intrat pe rând în sală, iar după ce am terminat toți, ne-am așezat din nou pe aceleași scaune, așteptând ceva, o veste. Aceeași chestie! Iar învârteli, iar fâstâceli, numai că de data asta am mers după cafea, nu doar m-am prefăcut. Am așteptat, am așteptat. S-a făcut ora 22. Când naiba a trecut așa? Încă așteptăm... . Ceasul părea că fugea, iar câteodată se mai oprea și iar o lua de la capăt cu ticăitul acela infernal. Era vreo 12 noaptea când am auzit altceva decât ceasul, anume ușa! A venit doctorul. O parte din noi l-au auzit, dar alții au rămas adormiți. Ne-am strâns în jurul doctorului, din nou. - Transfuzia a avut succes, prietena voastră este în afara oricărei primejdii. Am răsuflat ușurați. - Dar... Omul ăsta vrea să ne omoare? - Dar ar fi ceva ce aș vrea să vă spun. Studiind un timp probele de sânge, am desprins o informație ce s-ar putea să vă mire și nu prea mult. Acum depinde de dumneavoastră.
_______________________________________
 Inuyasha, David Tennant, Benedict Cumberbatch, and Ukyo, Toma, Dostoievski and Liviu Rebreanu are mine! So stay away! Rammstein, Jon Bon Jovi si Allucard sunt ai mei! Grr
|
|