AllExxAndra019
Membru
 Inregistrat: acum 13 ani
Postari: 3
|
|
I
-Imi pare rau papusa, nu ajung la evaluare. A intervenit ceva…
-Din nou? Dar mi-ai promis ca vii de aceasta data.
-Stiu ca am promis si chiar eram in drum spre universitate dar…
-Dar ce? Lasa-ma sa ghicesc. Syd din nou. Nu-i asa? Stii ce, Keith. M-am saturat ca mereu sa fiu pe locul doi, dupa Syd. Inteleg ca muzica ta e importanta. Dar la fel e si arta pentru mine. La cate concerte de-ale tale am lipsit? Huh?
-…
-Nu aud Keith!!!
-Niciunul
-La cate expozitii si evaluari ai fost?
-La doua…
-De patru ani Keith, de cand suntem impreuna ai fost la doua expozitii, din treizeci si ceva. Atunci cand era mai important pentru mine tu nu ai fost acolo… In schimb eu am renuntat la cinci expozitii ca sa fiu acolo pentru tine.
-Stiu papusa Si imi pare foarte rau ca nu am putut sa fiu acolo pentru tine. Dar intelege-ma. Nu pot lipsi de la auditia asta. Acum o jumatate de ora ne-a anuntat.
-Stii ce? Nu ma intereseaza. De acum inainte sa nu mai vi la niciun eveniment de-al meu. Dar nici eu nu voi mai fi prezenta la concertele tale.
-Cum? Stii doar ca nu pot canta daca nu esti tu acolo…
-Si ar trebui sa imi pese?
-Banuiesc ca nu…
-Exact. Mi-a pasat mult prea mult. Dar pana aici.
-Hai papusa. Ma revansez. Promit. Uite Auditia mea se incheie la sapte. Dupa asta vin la tine si stau cu tine toata noaptea si ziua de maine. Doar e duminica
-Te urasc Keith. Trebuie sa plec. Domnul Handers ma asteapta inauntru. Imi va evalua tabloul cel nou <<Reybald>> Iar daca ii place si asta o sa imi deschida propia mea expozitie. Iti dai seama ? O expozitie doar cu creatiile mele. Fara sa impart spatiul cu alte persoane.
-Scumpo, suna grozav dar chiar trebuie sa inchid. Syd face urat daca nu apar in doua minute.
-Nu stiu cat mai pot suporta situatia asta. Nu am mai dormit impreuna de doua luni. Nu am mai iesit de doua saptamani. Mi-e dor de tine Keith
-Da si mie papusa.
-Si tie… Sunt sigura. Pa.
-Vorbim mai tarziu. Te sun diseara cand ies.
-Ma rog… Cum vrei.
-Pa papusa. Te iubesc
-Stiu. In ultimul timp te-ai omorat sa imi arati cat de mult.
-Nu incepe acum Cat. Nu am chef de astfel de scene acum.
-Tu nu ai niciodata chef de nimic cand vine vorba de mine.
-Imi pare rau daca asa crezi.
-Nu cred idiotule. Chiar tu mi-ai demonstrate-o.
-Uite Cat. Chiar nu are rost sa ne certam acum. Suntem amandoi nervosi si…
-Du-te dracului Keith!!!
Cathy ramase pe scari, uitandu-se la telefon. Tremura. Era foarte nervoasa, pentru evaluarea tabloului dar si pentru ca Keith nu era acolo sa o calmeze asa cum obisnuia sa o faca inainte de a intra in “Bitter Cherry” noua trupa a lui Syd Darcy, un impresar al naibii de bogat si de ingamfat… Il ura. Simtea pentru el o ura imensa, desi el i-a facut cunostiinta cu domnul Handers, profesor de arta plastica de la Universitatea Lockwood. Il ura pentru simplu fapt ca il fura pe Keith de langa ea si il indeparta cu fiecare secunda. Scarile erau reci, iar ea era un cub de gheata din cauza conversatiei anterioare. Ramase acolo pentru vreo cinci minute, fiind parca hipnotizata, cand telefonu scoase sunetul de la mesaj. “Ce naiba?” Mainile ii tremurau acum si mai tare. Simtea cum pulsul i se accelera iar sangele ii fierbea incet in venele sale fragile si jucause, dar totusi foarte elegante in felul lor de a se agata de mainile ei subtiri ca niste buruieni ce se agata de un trunchi de copac. Scapase telefonul pe scari. Cel mai bun prieten al ei, Aiden, care o sustinea mereu si o insotea oriunde se ducea cu tablourile , tocmai urca scarile inspre sala expozitiei cand ii vazu telefonu mic, negru, cu litera K agatat de un colt, facand tumbe pe scarile din lemn ale universitatii. Ii oprise demonstratia, atraganu-i atentia mesajul de pe ecran “Imi pare rau papusa, dar nu reusesc sa ajung diseara la tine. A intervenit ceva. Te sun eu. Te iubesc papusa. Keith “
-Deci nu vine din nou. Pentru numele lui Dumnezeu Cat, pana cand o sa te lasi mintita? Nu vezi ca nu ii pasa deloc de expozitiile tale, de tablourile tale, de tine? Nu imi place sa te vad ca suferi de fiecare data cand telefonu asta (fluturandu-l in fata ei ) te anunta ca el nu va putea veni pentru ca “a intervenit ceva”.
-Nu vreau sa vorbesc despre asta acum, bine? Da-mi telefonul, te rog.
-Pentru ce?
-Da-mi telefonul Aiden!
-Dupa expozitie. Hai.
-Nu. Acum. Aiden… Nu iti mai spun o data. Da-mi telefonul.
Aiden nu o refuzase niciodata, asa ca si de data asta ii facu pe plac inapoindu-i telefonul. Tasta repede ceva si il dadu inapoi lui Aiden.
-Ce i-ai scris Cat?
-Hm.. Citeste singur. Ma duc. Ma asteapta domnul Handers. Nu stau mult. Asteapta-ma aici! Aaah.. multumesc ca esti alaturi de mine… Din nou
-Stii ca voi fi mereu, pisicuto. Succes!
-Mersi Aiden. Esti cel mai tare.
Cathy il imbratisa puternic si il saruta pe obraz cu aceeasi gingasie si maturitate cu care il trata de fiecare data. Aiden era fericit ca o avea langa el, pentru ca si ea il sprijinea si il iubea enorm. Au crescut impreuna de la varsta de doi ani. Erau mai apropiati ca doi frati. Aiden se asezase pe o banca veche din lemn masiv, care lucea. Parea ca multe persoane importante au asteptat pe banca aceea. Multe persoane care erau neinsemnate atunci dar acum sunt cunoscute, bogate si care precis sunt foarte fericite ca si-au implinit visul. Acum el statea si astepta pe banca. Avea oare sa fie si el la fel de important si de bogat? Probabil ca nu. Era insa foarte fericit ca o avea pe Cathy, pisicuta lui, pe care o iubea enorm. Dupa moartea parintilor lui, Aiden s-a mutat la Cathy fiind luat in custodie de matusa ei.Parintii lor erau foarte buni prieteni, insa au murit intr-un accident tragic de masina cand se intorceau de la ski. Deci si Cathy ramase orfana. Dorea ce e mai bun pentru ea. De aceea nu il placea pe Keith deloc. Credea ca isi bate joc de ea si ca nu o iubeste Mereu credea ca Keith nu e pentru ea. Cathy era o fata buna, sincera. cuminte si invata bine, Keith pe de alta parte era opusul ei. Era un copil problema de mic. Nu invata, se batea mereu. Era “spaima scolii” nimeni nu indraznea sa ii iasa din cuvant. Din aceasta cauza multe barfe au luat nastere atunci cand fata cea cuminte Catherine si copilul problema Keith au fost vazuti impreuna pentru prima data. Deschise clapeta telefonului si fara sa stea prea mult pe ganduri citise mesajul. “Nu e nevoie sa ma suni scumpule. Pentru ca de acum nu mai ai nicio obligatie fata de mine.Bye. Cat” Era socat. Dupa patru ani, Cathy s-a despartit de Keith. Inchise telefonul de tot. Era fericit. Dar trist in acelasi timp. Stia ca Cathy nu era fericita, deoarece il iubea mult prea mult pe Keith. Insa era decizia ei. Stia ca nu o sa il asculte, orice i-ar spune asa ca lasa la latitudinea ei daca il paraseste, sau va ramane in continuare prietena lui.
-Domnisoara Drew, tabloul dumneavoastra este impresionant. Detaliile, liniile, conturul… Totul este remarcabil.
-Va multumesc domnule…
-Totusi, nu cred ca ai ceea ce iti trebuie pentru a avea expozitia dorita. Mai trebuie sa muncesti un timp pentru asta da? Sa nu fi dezamagita. Sunt altii care doar viseaza la talentul tau, oameni mediocrii care cred ca pot crea arta. Insa se fac de ras.
-Am inteles…
Totul ii merse pe dos azi. Totul ii parea un cosmar. Era sa intarzie la repetitiile de dans. Era cat pe ce sa isi rupa piciorul, s-a despartit de prietenul ei , iar acum un om urat, inalt, cu chelie ii spune ca nu are ce ii trebuie pentru a avea propria expozitie de pictura. Era distrusa in interior. Lacrimile ieseau la lumina una cate una. Nu mai putea sa se abtina. Simtea ca trebuie sa urle ca sa se descarce. Ii spuse domnului Handers ca nu se simte bine si ca ar vrea sa mearga acasa. Odata avuta permisunea, iesi din sala foarte suparata, cu lacrimi in ochi, parul ei blond fiind ravasit.
-Deci? Ce ti-a spus? Iti va deschide expozitia?
-Vreau sa merg acasa Aiden.
-Bine pisicuto, hai sa mergem acasa, sa te odihnesti. Meriti. Ai lucrat din greu lunile astea. Dans, scoala, tabloul, prea multe pentru micuta mea.
-Da. Mult prea multe, spuse Cathy suspinand.
Era liniste in masina. Aiden conducea cu grija mereu, mai ales cand in masina se afla si comoara vietii lui. Adora linistea, insa nu se prea bucura de ea. Nu de cand se muta cu Cathy. Ea era cea mai galagioasa fiinta pe care o cunostea. Insa si de aceasta data Cathy se hotari sa nu lase linistea sa se asterne in masina.
-Crezi ca am facut bine?
-Poftim? Ce? Aaah. Nu stiu Cat. E decizia ta. Daca tu crezi ca asa e cel mai bine, si dupa asta vei fi fericita, atunci e perfect. Desi nu cred ca te simti prea bine.
-Nu. A fost o perioada foarte dificila pentru mine. Totul. Stresul de la scoala, tensiunea dintre mine si Keith, ai nostri au implinit ieri cinci ani de cand au murit. Wow. Cinci ani de cand ma suporti in fiecare zi si inca nu ai fugit. Sunt impresionata
In sfarsit se putea citi o mica bucurie pe fata trista si obosita a lui Cathreine Drew.
Se simtea bine cand Aiden era cu ea. Se simtea in siguranta.Era fericita cand statea langa el si ii asculta respiratia, bataia inimii. . .
-Da Cat. Cinci ani de cand suntem singuri. Doar noi doi si Delinda.
-Oh Aiden nu stiu ce as face daca nu ai fi aici mereu.
-Ai fi mai imprastiata decat esti de obicei. Si mai aiurita. Haha
-Haha. Uitasem cat de amuzant esti. Apropo de aiurita, telefonul meu unde e?
-Este pe bancheta din spate. L-am inchis. Nu vroiam sa sune cand nu esti tu.
-Te pierdeai. Nu stiai ce sa spui daca ma suna cineva? Doamne Aiden,. Esti irecuperabil.
-Eeh mi sa mai spus. De fapt nu. Esti prima persoana. Dar dat fiind ca vine de la tine o iau ca pe un compliment.
Acum linsitea era deranjata de rasul a doi prieteni care nu au mai ras impreuna de foarte mult timp. Cathy isi deschise telefonul, si ramase uimita de ceea ce vazu. Statea pur si simplu si se holba la telefon cu ochii mari. Douazeci si cinci de apeluri pierdute, si un mesaj de la Keith. Oare ce scria? Oare se bucura ca a scapat de ea? Oare ii va cere sa se intoarca la el? O mie de intrebari strabateau mintea lui Cathy. Nu stia la ce sa se astepte. Ii era foarte frica de ceea ce va citi in acel mesaj. Sub privirea incruntata a lui Aiden, Cathy incepu sa citeasca mesajul si incepu sa planga. Aiden era nervos. Iar masina o lua din ce in ce mai repede pe autostrada. . .
II
-Hey omule!! Keith… Ce ai azi? Nu prea esti in apele tale.
-Mda… Nu sunt.
-De ce? Ce s-a intamplat?
-Nimic…
-Hey, sunt cel mai bun prieten al tau de la gradinita. Stiu cand e ceva cu tine. Cathy nu-i asa?
-Da. Cathy. Persoana pe care o iubesc cel mai mult in lumea asta, cea care imi provoaca toate necazurile, cea care ma face fericit cand ma imbratiseaza si imi zambeste cu chipul ei angelic, cea care ma intoarce pe dos, cea care ma distruge de fiecare data cand e suparata. Cat…
-Iar v-ati certat? Let me guess… O alta expozitie ratata din cauza nemernicului de Syd.
-Da. O alta expozitie Shaw. Dar nu era “o alta”. Era cea mai importanta pentru ea. Daca a iesit bine va avea o expozitie personala, doar a ei. Si trebuia sa fiu acolo Shaw. Dar nu. Trupa asta cretina imi distruge relatia cu ea. Si diseara i-am promis ca merg sa dorm cu ea. Dar Syd a spus ca trebuie sa ramanem pana la sfarsit. Nu puteam da auditia si sa mergem? E sase jumate. I-am spus ca la sapte ies si ma duc la ea. I-am trimis mesaj ca nu mai ajung in seara asta. Si stii ce mi-a raspuns? Ca de acum nu mai am nicio obligatie fata de ea. S-a despartit de mine. Si nu o invinovatesc. Chiar si eu m-as desparti de mine.
-Da, Syd poate fi un nemernic cateodata. Si ce-i drept nu ai fost aproape deloc la evenimentele ei pe cand ea a fost la toate concertele noastre.
-Nu ma ajuti…
-Ce incerc eu sa zic e ca probabil a spus-o la nervi, doar gandeste-te cum trebuie sa se simta cand ii spui de fiecare data ca nu poti fi acolo.
-Da stiu si ma urasc de fiecare data cand trebuie sa ii spun.
-Las-o azi sa se calmeze si vorbiti maine cu calm. Fii serios. Patru ani nu se uita asa usor.
-Am sunat-o deja de douazeci si cinci de ori. Si i-am lasat un mesaj. Dar ma simt groaznic. Simt ca mi se rupe inima in doua. Uita-te la mine. Eram la liceu in clasa noua. Eram de speriat. Si apoi a aparut ea, si m-a schimbat. Sunt slab acum.
-Cine ar fi crezut?? Marele Keith plange. . .
-Daca spui cuiva ceva te omor.
Shaw si Keith erau cei mai buni prieteni de mici. Erau de nedespartit. Toata lumea le invidia prietenia. Nicio cearta pentru fete, nicio bataie, nimic. Erau foarte apropiati. Isi stiau toate secretele. Nu era de mirare ca Keith isi permitea sa planga in fata lui Shaw. Se simtea groaznic. O iubea mult pe Cathy, dar isi iubea si muzica. Era o alegere foarte grea cand trebuia sa aleaga intre cele doua. Desi stia ca nu va fi impacat cu el, orice alegere ar face. Jumatate de inima plangea daca o lasa pe Cathy balta, iar cealalta ar plange daca ar lasa de-o parte muzica. Se simtea mizerabil. Se gandea la mesajul ce l-a trimis. Cat de bine a facut, nu stia. Spera doar sa ii treaca supararea lui Cathy. Un singur lucru stia: daca Cathy nu se impaca cu el, renunta la trupa, renunta la dans, renunta la tot.
-Calmeaza-te! Totul va fi bine. Daca vrei, ii spun Sandrei sa vorbeaca cu Cathy. Stii ca se inteleg bine. Sunt suta la suta sigur ca adora sa ne barfeasca, mai ales pe tine, pentru ca eu si Sandra ne intelegem foarte bine acum.
-…hmm…
-Oh da. Deci, o sun pe Sandra si ii zic s-o scoata in oras pe Cathy sa vorbeasca, sa o scoata din starea asta.
-Mersi omule. Esti cel mai bun! Macar ea sa nu fie in starea astea de agonie. Jur ca nu suport sa stiu ca e suparata.
Sandra era genul de persoana care se intelege bine cu toata lumea, pana o calci pe nervi. Daca ai enervat-o, fereste-te, pentru ca viata ta va fi un iad. Era inalta, slaba, avea parul lung, si ochi mari. L-a cunoscut pe Shaw, cand s-a dus cu Cathy la un concert al trupei. De atunci sunt nedespartiti. Le statea bine impreuna. Sandra era mereu vesela, ca un copil, zambetul ei te vrajea. Asta l-a vrajit si pe Shaw. Avea ea ceva aparte care cucerea pe oricine. Il facea fericit cand era langa el. Sandra iubea serile in care statea cu Shaw si priveau stelele. Serile acelea erau magice pentru amandoi deoarece erau doar ei doi, si cerul ce era singurul martor al iubirii lor. Ii placeau de asemenea serile cand ieseau toti patru in club, sau in locuri retrase, ferite de ochii rautaciosi ai lumii. Era linistea care ii inconjura, find risipita de cate-o soapta dulce de dragoste. Acele seri erau perfecte. Pana cand s-a infiintat trupa. De atunci, nu exista timp pentru asa ceva. Erau doar repetitii, auditii si concerte. Sandra nu il simpatiza nici ea pe Syd. De fapt nimeni nu il simpatiza pe Syd. Era genul acela de persoana care putea fi de treaba cand vroia, dar alegea mereu cealalta varianta, varianta de a fi un nesimitit cu toata lumea, un nesuferit. Parca era o boala. Ii facea o placere sadica sa vada cu cata ura il priveste lumea din jurul lui.
Keith statea si privea in gol. Era sapte fara un sfert. Lacrimile ii curgeau pe fata fara incetare. Era disperat. Se uita incontinuu la mesajul trimis lui Cathy.
-Am… vorbit cu Sandra si i-am spus ca v-ati certat. E in drum spre Cathy. O sa o duca la <<Holly>>, cafeneaua dragutza de pe strada 47
-Stiu unde e. Acolo mergeam cu trupa pentru intalniri asa-i?
-Uhm.. Cred ca da. Oricum Sandra o sa vorbeasca cu ea. Si o s-o calmeze. Totul va fi bine. Promit.
-Sper, pentru ca daca nu o am, nu sunt eu. Stii doar cat de mult tin la ea.
-Stiu omule… stiu inca prea bine…Hai inauntru. Syd asteapta
-Hm.. Sa astepte. Sa mai stam cinci minute. Nu am chef de Syd. Daca il vad acum ii rup toate oasele.
Totul se scufunda intr-o liniste mortuara. Era o seara perfecta sa stai si sa te uiti la stele. Insa problemele stricau tot cheful. Doua suflete erau ranite. Amandoua sufereau la fel de mult. Pentru Keith si Cathy era un impas mult prea greu de trecut. Nu stiau daca va fi la fel ca inainte. Acum Cathy era foarte confuza in legatura cu decizia ei. Iar Keith era distrus, nestiind la ce sa astepte. Era greu pentru amandoi.
-Keith… Iti suna telefonul… E Aiden.
-Si doar asta imi mai lipsea. Alo?
-Hey. Vreau .. Trebuie sa vorbim.
-Despre Cat, banuiesc…
-Exact… Maine seara in “Pepper”
-Voi fi acolo.
-Si inca ceva. . .
-Spune!
-…
-Niciodata. Imi pare rau Aiden dar, asta niciodata!!! Auzi? Niciodata!!!
|
|
) 
shi imi plake 
))
