pearlynna89
Membru
 Din: .. far away
Inregistrat: acum 14 ani
Postari: 558
|
|
♥Criticile sunt bine-venite si scuzati eventualele greseli de ortografie.
♥Pentru orice nelamuriri in privinta cu ficul, va rog sa spuneti in comentarii
♥Scuze ca nextul vine asa tarziu, dar, ca sa nu mint, am uitat de el.. si o mica scuza: n-am avut inspiratie 
Capitolul VII
Peste doua saptamani
Deschid cu greu ochii rosii si umflati, inconjurati de niste cearcane negre ca onixul si ma uit la baiatul inconstient ce doarme pe patul acela dezgustator de spital. Sunt surprinsa sa-l zaresc privindu-ma. Cum? S-a trezit! Dupa o lunga asteptare, in final s-a trezit. In sfarsit ii pot vedea ochii lui plini de duiosie si ingrijorare.
- Caroline.. esti bine? murmura el cu greu.
- Da, sunt bine, nu eu sunt cea pentru care trebuie sa-ti faci griji. Ce ti s-a intamplat? Cum ai ajuns in starea asta? Esti.. bine?
- Mai usor, nu e nimic serios, eu doar..
- Cum adica nu este nimic serios? Esti in spitalul asta infect de doua saptamani! Nu cred ca-ti dai seama cat de greu mi-a fost.. insa vorbele imi sunt intrerupte de o imbratisare calda si un zambet blajin.
- Sunt bine, serios. Mai stii dimineata aia cand am plecat? Vroiam sa merg in parc, am luat masina. Nu-mi mai amintesc multe. Stiu doar ca te-am vazut. Incercam sa te strig, insa nu puteam. Apoi totul este in ceata, imi mai amintesc un porumbel alb si niste buze sarate.
- Niste buze sarate, un porumbel. zambesc. Porumbelul, l-am vazut si eu. Buzele, nu conteaza, ii spun eu.
- Caroline, stiu. Buzele erau ale tale. E in regula, spune el, cu fericire in voce.
Continui sa-l privesc uimita. Stiam ca va fi bine, dar ma simteam ca si cum nu se va mai trezi nimiodata. Aceste doua saptamani parca au fost nesfarsite. Nu m-am dezlipit de patul sau. Doar cand ma duceam la baie, dar altfel nu. Doctorii si asistentele isi faceau griji ca voi ajunge in aceeasi stare ca cel pe care-l vegheam. Ma ridic de pe scaunul pe care stateam si ma simt putin ametita. Nu am mai mancat de ceva timp. Foarte des venea mama ca sa-mi aduca de mancare, si uneori si Isabelle cu Sarah, care am inteles ca era destul de ocupata acasa. Ma duc sa anunt doctorul ca Andreas s-a trezit. Acesta vine grabit si imi spune ca va fi externat azi, daca testele ies bine. Zambesc, fiind mai fericita ca niciodata. Dupa vreo 2-3 ore de asteptat, rezultatele lui Andreas afirma ca este sanatos tun, a iesit doar cu cateva zgarieturi. O sun pe Sarah, care avea masina, sa vina sa ne ia de la spital, iar aceasta spune repede "Ajung in 10 minute." In exact 10 minute Sarah era in fata spitalului, insa noi eram inca in spital. O vad pe Sarah intrand pe usa si facandu-ne cu mana. Cu cat ma apropii mai mult de ea simt ca nu o cunosc. Am pierdut chiar atat de multe tot timpul asta? Sarah avea parul mai lung, mai inchis la culoare, si nu mai poarta clamitele acelea de culoarea ochilor ei. Parca nici nu este Sarah. O imbratisez strans, o lacrima curgandu-mi pe obrazul meu palid, si soptindu-i "Ce s-a intamplat?". Dar ea doar chicoteste ironic si ma ia de mana. Ne intoarcem sa-l luam pe Andreas, dar acesta era deja aici. Ne urcam cu totii in masina, Sarah la volan, iar eu cu Andreas in spate.
- Deci, Sarah, ce e cu schimbarea asta? intreb eu nedumerita.
- O sa intelegi, nu-ti face griji.
Imi intorc privirea spre Andreas, care se uita la mine ca si cum m-ar vedea pentru prima oara. Cat ma bucur cand ii simt caldura din priviri. Mi-a lipsit atat de mult, incat uitasem cum este. Am ajuns acasa la Isabelle, unde ne astepta, desigur, Isabelle si alte doua persoane necunoscute, un baiat blond si unul brunet. Cel blond are o privire foarte dragalasa, si o tine pe Isabelle de mijloc. Aceasta zambeste gingas intorcandu-si privirea spre el. Pare fericita, si asta ma face si pe mine fericita. Cand coboram din masina observ ca Sarah se indreapta spre baiatul brunet, luandu-l in brate si sarutandu-l cu tandrete. Totul este schimbat, nu imi vine sa cred ce multe am pierdut. Parca nici nu le mai recunosc pe fete.
- Caroline, el este Felix, spune Isabelle pe un ton jucaus, aratand inspre blondul din dreapta ei, iar el este Tony. Oh, cat ma bucur ca s-a terminat totul! Acum putem sta iar impreuna, mai ales ca scoala s-a terminat!
Felix are ochii caprui, cuceritori, si parul ca si razele soarelui. Poarta o camasa mov, descheiata la primii nasturi, ce le permite fetelor sa savurese o bucatica din corpul lui. Mai jos poarta o pereche de jeansi albi ce arata superb pe el, si niste tenesi de culoarea zapezii. Pare un baiat foarte deschis si vesel, este exact ca si Isabelle. Imi mut privirea la Tony, care este mai intunecat, exact opusul lui Felix. El are parul negru, cu o tenta de bleomarin, pielea alba ca si spuma laptelui si ochii de un albastru senzual. Numai privindu-l ma pierd in ochii lui, ce pot fi asemanati cu oceanul nesfarsit, adanc si plin de mister. Este imbracat cu o camasa alba, aranjata ca cea a lui Felix, si o jacheta neagra pe deasupra. Poarta jeansi negri, accesorizati cu o curea lata cu tinte si tenesi de aceeasi culoare. Sunt surprinsa sa aflu ca Tony si Felix sunt frati, deoarece acestia nu se aseamana deloc, pentru ca au mame diferite. Ai zice ca sunt de pe parti diferite ale planetei, nicidecum ca sunt frati. Intram cu totii in casa, iar Sarah ne povesteste mie si lui Andreas cum s-au intalnit ea si Tony, si de asemea Isabelle cu Felix. Se pare ca erau colegii mei de clasa. Cand eu am lipsit, acestia s-au transferat la noi in scoala, iar Isabelle cu Sarah au fost singurele care practic nu "salivau" dupa ei. De aceea lor le-a placut de ele, si s-au imprietenit, insa dorindu-si mai mult decat o simpla amicie. Bine ca nu am pierdt mult de la scoala, doar o saptamana, caci acum suntem in vacanta dintre semestre. Peste 2 zile incepem iar scoala, abia scapasem de ea! Ma bucur pentru prietenele mele, chiar daca eu sunt singura inca. Stam toti in jurul unei mese rotunde, vorbind despre ce s-a mai intamplat. Imi tin capul in palme si privesc in gol, in mijlocul mesei din lemn de nuc. Ma pierd in ganduri si visez cu ochii deschisi. O voce insonfundabila parca ma implora sa ma trezesc. Andreas imi tot striga numele si ma intreaba daca vreau sa ma duca acasa, insa eu desi il aud, imi simt buzele lipite si nu-i pot raspunde. Intr-un final ma trezesc din visele mele si ii raspund scurt "Sigur.". Parca i-am raspuns prea repede. Zambeste. Imi place sa-l vad iar zambimd. Cat a fost in spital era ca o stana de piatra. Ii raspund la zambet si ma ridic de pe scaun, Andreas ajutandu-ma. Este atat de dulce. De prima oara cand l-am vazut am simtit ceva special in privinta cu el. La petrecere aveam sentimentul ca-l stiu de o vesnicie, iar ziua urmatoare era evident ca-l framanta ceva. Dar ce? Oricum, nu are rost sa mai deschid subiectul acesta acum, faptul este deja consumat, si nu imi place sa traiesc in trecut. Parca ceva din seara petrecerii lipseste, ceva nu se leaga. Recunosc ca imi place sa ma distrez, dar niciodata nu m-am imbatat in halul acela. Trebuie sa fi avut un motiv. Totul este ca un puzzle ce are piese lipsa: nu poate fi terminat. Dar de ce ma gandesc la asta? Am zis ca nu traiesc din trecut, si daca nu-mi amintesc cateva detalii nu-i bai, probabil e mai bine sa nu mi le amintesc. Sa revenim in prezent, eu si Andreas, singuri, in drum spre casa mea. Este o liniste ucigatoare. Imi doresc sa putem vorbi despre ceva, sau macar sa o fi luat prin parc, asa drumul ar fi fost mai scurt si linistea n-ar fi durut atat de tare. Vreau sa ii spun ceva, orice, insa buzele mele refuza din nou, si nu pot deschide gura. Ma uit la el, si il vad zambind. Zambesc si eu. Isi da capul pe sppate si priveste cerul. Il las sa o ia inainte, iar el nu observa, sau cel putin asta cred. Din moment ce nu pot rosti nimic, ma dau in spatele lui si il iau in brate. Se opreste. Nu stiu daca este uimit, fericit sau suparat, sunt in spatele lui. Simt cum rupe imbratisarea. Cred ca era suparat. Stau cu capul in pamant, rusinata. Ma astept sa plece, insa simt cum o caldura imi inconjoara trupul firav. Andreas m-a cupris intr-o imbratisare calda, plina de dragoste. Imi ridic capul spre el. Zambeste, si ma saruta pe frunte. O lacrima imi scapa la coltul ochiului, si imi intorc capul usor, sperand sa nu vada, insa observase deja. Imi sterge usor lacrima si imi sopteste la ureche "E in regula.". Nu stiu ce vrea sa zica prin aceste vorbe, insa ma bucur ca a rupt tacerea aceea insuportabila.
- Ar trebui totusi sa ajung acasa..ii spun eu lui Andreas, dupa cateva momente ce pareau a trece tot mai repede, desi nu-mi doream asta. Ne despartim din dulcea imbratisare si pornim la drum din nou. Ajunsi in fata casei mele, eu ma intorc sa intru in casa, insa ma duc inapoi la Andreas si il sarut pe obraz. "Multumesc.", ii soptesc eu, dupa care intru in casa. Ma uit pe geamul de langa usa si il vad zambind. Ma prinde uitandu-ma la el si atunci zambesc si eu, rusinandu-ma putin. El chicoteste usor, eu urmandu-l, dupa care ii fac cu mana si ma indrept spre camera mea.
♥Nextul va fi postat cat de repede pot. Nu scriu mai multe capitole deodata :o3
_______________________________________
"I love you, " I whisper.
"And I love you. " He smiles, his lips seeking mine.
"Always have. Always will. " ~Evermore
|
|
))
si am din amandoua din plin (inkapatanare etc. 
De asta chiar nu stiam. Pai, daca esti inainte de miezul noptii esti oarecum taur, iar daca esti dupa, esi gemeni. Dar, din cate vad, exista si intre zodii. Habar nu aveam.
